La bulivar, birjar!

m-am mutat aici. ca să ştiţi.

.

.

Idee de afaceri

recensămînt*.

deci vine un nenic la mine în casă. un oarecare. cineva. un nene care are nevoie de bani – a se reţine aspectul.

nenicului ăluia, care deja îmi ştie adresa completă, mă obligă legea să-i dau numele şi prenumele meu, CNP-ul, data naşterii, ocupaţia şi locul de muncă, starea de sănătate / dizabilităţile, cît anume sînt de grave, de la ce mi s-au tras, dacă pot să văd, să aud şi să ripostez cînd îmi intră hoţu’ în casă…

oare ce-ar putea el să facă cu toate datele astea cumulate ale mele? sau nu ale mele, poftim – ale tale.

ar putea, de pildă, să le vîndă. iată o idee pentru recenzori, că şi-aşa cîştigă prea puţin pentru cît au de muncit la referendumul ăsta.

(*care, altminteri, e un instrument normal de gestionare a unui stat, împotriva căruia n-am nimic, păcatele mele. – menţiune ulterioară, că mi s-a părut necesar s-o fac, dat fiind contextul internetistic cam inflamat…)

„Psiholog. Doctor in psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut”

“Thomas Lobel, care acum se numeşte Tammy, se află într-un tratament hormonal controversat la Berkeley, California, pentru a fi împiedicat să treacă prin pubertate ca băiat. Mamele băiatului spun că primul lucru pe care l-a spus Thomas atunci când a învăţat la vârsta de trei ani limbajul semnelor din cauza unui impediment de vorbire a fost “Sunt o fată”, informează Daily Mail.

La vârsta de şapte ani, după ce a fost tratat pentru auto-mutilare genitală, psihiatrii l-au diagnosticat pe Thomas cu deviaţie de identitate sexuală. La vârsta de opt ani, a început tranziţia. În această vară a început să ia medicamente care îi blochează dezvoltarea hormonală şi îi vor amâna apariţia părului pe faţă, a lăţirii umerilor şi a îngroşării vocii.”

 

Multe ar fi de dezbătut în cazul ăsta. Copilul e cu adevărat o fată în trup băieţesc sau e doar… dezorientat? Cît de devreme se poate manifesta conştientizarea transsexualităţii? L-au influenţat sau nu cele două femei care-i sînt mame adoptive? I-au făcut bine sau rău? E posibilă sau doar fantezistă ideea că, nesupus transformării, micuţul prezintă un risc crescut de sinucidere cu cît înaintează în vîrstă? Au făcut bine medicii permiţînd transformarea atît de timpuriu? Se complac ei, cum ştim că se întîmplă de atîtea ori, sau acţionează spre binele micuţului?

Sînt lucruri grave şi grele, nu te joci cu viaţa copilului, dar în acelaşi timp sînt lucruri care nu s-ar fi dezbătut cu nişte decenii în urmă, cînd transsexualii încă nu aveau altă şansă de evadare decît sinuciderea.

Desigur, nu se pune problema la noi. La noi lucrurile sînt limpezi. La noi Patriarhia domneşte peste tot şi toate, îşi întinde labele hrăpăreţe peste mediile de informare în masă, înfiinţează şi unele noi dacă cele existente nu s-au dovedit pe gustul Preafericitului de obediente, iar în urma popimii înaintează cătinel, cu capul plecat şi laţul de gît, medicina oficială. Şi din cînd în cînd cîte un gurist din cortegiu se mai opreşte pe marginea drumului şi măcăne la noi ăştia care ne uităm cum trec stăpînii absoluţi ai gîndirii în România.

Azi a fost rîndul psiholoagei Mihaela Săhlean („Psiholog. Doctor în psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut” – după cum se recomandă domnia sa) să se oprească pe margine, la Realitatea TV, şi să măcăne cum că, fără urmă de îndoială, femeile alea distrug copilul. Ştie ea prea bine, ea n-are nici un dubiu. Nici un psihiatru care a evaluat puiul acela amărît şi l-a diagnosticat nu se pricepe mai bine ca ea din studioul Realităţii. Desigur, nu ratează ocazia de a deplînge faptul că acel copil nu are tată în nenorocita de familie cu două lesbiene, deci nici un model masculin, deci… nu? (După cum ştim prea bine cu toţii, băieţii înfiaţi de cupluri homosexuale masculine sfîrşesc prin a deveni pedofili, fetiţele înfiate de cupluri homosexuale masculine pretind să devină băieţi, fetele înfiate de lesbiene devin la rîndul lor lesbiene, iar băieţii înfiaţi de lesbiene, iată, îşi doresc să devină ca ele. Interesant cum copiii cuplurilor normale nu-şi doresc să devină androgini. Şi nici băieţii crescuţi doar de mamă n-am prea auzit să-şi mutileze cocoşeii din lipsă de model masculin. Dar, na, ştie doamna Săhlean ce ştie, că ea are diplomă.)

Cu vocea în crescendo şi tremolo şi alte efecte audio sintetice, doamna Săhlean ne explică_că “acele două femei ar trebui ele însele să fie supuse unui examen psihiatric”, fiind clar că şi ele au trecut prin viaţă neavînd o busolă morală şi criterii şi valori, altfel n-ar fi ajuns lesbiene, ştie toată lumea acest lucru!

Şi, într-un final glorios, doamna Săhlean îşi leagă şorţul în brîu şi boneta pe cap şi ne serveşte desertul: „Lucrurile astea sînt pînă la urmă împotriva lui Dumnezeu” – iată cum ajungem pînă la urmă la fundamentele psihologiei şi psihiatriei. În România.

Basmatic cu putina sare

• Cuzina Euforică găteşte orez basmatic… Aşa scrie pe ecran la ingrediente, parol.

• Şi după aia ceva cu kechup.

• Şi să mai punem nişte sare, „nu prea multă, că nu-i bună… dar asta, fiind sare de mare, nu-i atît de puternică“. Da, don Mariano, asta, fiind sare de mare, e mai mult apă şi mai puţin sare. Deci da.

‘National Arena’ de Bambilici

băi, ia staţi aşa, că n-am înţeles. deci noul nostru stadion naţional nu mai are pistă de atletism, ca ăla vechi? e doar un rahat de teren de fotbal?

Mercury

unul dintre ultimele „momente Freddie Mercury” din viaţa mea a fost cînd a murit bunică-mea. singura bunică pe care am avut-o. era întinsă în cameră pe catafalcul improvizat, popa cînta, îi ţinea isonul dascălul; care era un tinerel îmbrăcat tot în negru – bocanci, pantaloni de piele, geacă, toate bătute în ţinte; avea doi cercei într-o ureche şi era tuns periuţă – sau ras în cap? asta nu-mi mai e clar după atîta vreme, fiindcă era blond-deschis şi în oricare dintre variante îi strălucea scăfîrlia. de pe peretele lung se uitau la ei Freddie & Queen, din nişte zeci de postere.

*

popa, de obicei,dădea buzna la pomană. primul lucru care-i ieşea pe gură cînd intra în casă era:

– Ce-avem la masă?

– Ce s-avem, părinte, scaune, i-am zis o dată.

La multi ani

La mulţi ani, oriunde-oi fi!

 

2010

Nu ştiu alţii cum sînt, da’ pe mine, cînd se face de august, începe să mă mănînce-n talpă.

Aşa că luni plec. Da-ntre timp îmi fac poftă cu scărpinatul de anul trecut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Realitatea cu trestii, mimi şi care

La Realitatea în studio se-ntîlnesc toanta cu tălîmba şi fac emisiune cu fleaţa. Care fiind cine nu mai contează.

Moderatoarea Nedelea, care bea ceai cu trestii şi se-ncalţă cu petrol, zice „…acum, dacă tot avem berea cu marijuana chiar la dumneavoastră la Galaţi“. Că ea aşa ştie, că_cînepa e marijuana. Mă autodenunţ aici în public că am şi eu un borcan cu marijuana în bucătărie, am pus-o în haleala cuiva şi mi s-a văitat că vedea globuri de foc pe balcon la ţigară. Bănuiesc că ştiţi bancul.

După aia vine jurnalissima Oana Dobre, un mare mim al ecranului, şi o-ntreabă pe eleva Cutărache, care a picat la bac cu cinci şi ceva: Dar ai fi fost mai mulţumită dacă luai examenul copiind? folosindu-te de înşelătorii şi subterfugii?

No, cucoană, dacă lua examenul în felul cu pricina nu însemna că şedea ea cuminte şi resemnată în bancă şi de undeva din cerul tavanului clasei îi pica în poală o copiuţă potrivită, ci că în mod conştient, ea cu mînuţa ei, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, ar fi copiat. Desigur, şi noi am fi fost mai mulţumiţi dacă răspunsurile ar fi mai rar conţinute în întrebările tale. (Ah, şi de nu te-ai mai strîmba atîta la interlocutori, parol că ne-ar da mulţumirea afară din casă.)

Dar nu-i nimic, eleva Cutărache are simţul răspunderii. Şi răspunde: nu, n-aş fi fost mulţumită să iau bacul în felul ăsta, pe înşelătorii, nu fac eu aşa ceva, aşa că asta e, mă mulţumesc cu notele care le-am luat şi merg mai departe.

Păi, se vede că le-ai luat pe bune, elevă Cutărache.

Traduceri virtuale

• Nu voiam decît să mă lămuresc dacă şekeli sau sicli sau [altceva] şi în definitiv dacă şekeli sau shekeli.

„Însă şechelul, care e o pătrime dintr-o uncie, e o jumătate de statir, care are două zuzime. Iar o optime dintr-o uncie este o zuză.“

’ţi-ai dreacu’ cu melcii voştri.

 

• Fă Nemiro!

Pune, fă, osu’ la muncă, puturoaso, şi scoate Odiseea 3001, că-mi sîngerează ochii citind-o în versiunea de la Image din ’99 – şi-a avut două tute pe post de redactoriţe, două, nu una!

Io înţeleg că-ţi pleacă oamenii şi că viaţa-i grea şi lumea-i rea, da’ mi se rupe-n paişpe, să ştii! Ai promis, te-am crezut, mişcă şi scoate-o! Cu librăreasa, cu portaru’, cu nenicu’ ăla de la difuzare, treaba ta cu cine. Oricum o să iasă mai bine decît asta de care ziceam, garantat!