ceva nu miroase-a bine

 promit să nu mai cîrcotesc pînă după Înviere, după ce termin
de cîrcotit chestiile astea două. pentru că am simţit două mirosuri
dubioase zilele astea:

1. expoziţie de icoane pictate de copii. excelent. grozav. o
bucurie. o încîntare. mame mîndre şi fericite, dintre care una declară
cu emoţie în faţa camerelor de luat vederea: sînt foarte fericită să-mi
ştiu copilul că vine aici şi pictează icoane, în loc să se uite la
desene animate sau să bată mingea pe-afară!

adică de ce "în loc"?? mă bucur că nu mi-a prezentat şi copilul. cine ştie
cum o arăta. nu vede desene animate şi nu bate mingea pe-afară. doar
pictează icoane.
asta miroase a peşte care se-mpute. de la cap.

2. momentul cînd prim-ministrul Tăriceanu a aterizat printre
sinistraţii din Timiş şi s-a oţărît la femeia aceea (şi-acum ce vreţi,
doamnă, să vă ridic un hotel?)
a fost leit-poleit momentul cînd
doar-ministrul Tăriceanu, cu nişte ani buni în urmă, cînd s-a anunţat o
scumpire mărişoară a benzinei, ne-a declarat le teve: hai zău,
scumpirea benzinei n-are cum să afecteze celelalte preţuri, ce-are una
cu alta? scumpirea benzinei îi afectează doar pe proprietarii de
autoturisme. iar aceia, dacă au maşină, au bani, deci nu-i nici o
problemă!

asta miroase a deodorant de firmă pulverizat cu eleganţă pestre pelicula de transpiraţie
de la subsuoară.

gata. sărbători fericite!

Anunțuri

cuvinte

 parcă n-ar mai exista ins cu capul pe umeri în toată presa noastră, zău…

poftim ce-mi citeşte de pe prompter Mirela Vasadi la ştirile Realităţii de ora
două:
"Nicola Calipari a fost asasinat de soldaţii americani, la scurt timp
după ce acesta a salvat-o din mânile teroriştilor pe jurnalista
Giuliana Sgrena".

ASASINAT, auzi ce verdict îşi permit să dea JURNALIŞTII noştri…
italienii şi americanii încă se ceartă pe subiect, însuşi Berlusconi
s-a ferit să zică deocamdată ceva oficial, în schimb presarii români
dau de-a azvîrlita cu cuvintele! care mă-sa or mai fi criteriile de
angajare în presă la noi?

(a nu se înţelege că-i suspectez pe ăia de la Realitatea TV de cine
ştie ce subtile-şopîrle-anti-americane. nu, neică. le-a scăpat. au
confundat termenii. le lipseşte proprietatea limbii române. nu-i prima
oară, nu-i nici ultima, şedeţi liniştiţi.)

suparari

 ce mă supără pe mine în chestiunea jurnaliştilor noştri sechestraţi în Irak:
1. faptul în sine.

2. "jurnaliştii ne-au cerut ajutorul, ne-au adresat un apel să ieşim
în stradă şi să facem presiuni pentru ca autorităţile române să retragă
trupele din Irak"
. jurnaliştii nu ne-au cerut nimic. e stupid să
crezi că sînt în poziţia de a cere ceva, de a îndemna la, de a sau de
a. ei recită poezia care le-a fost pusă în faţă pentru a o recita!
scurt pe doi. cuvintele care ies din gura lor reprezintă nu îndemnurile
lor, ci doleanţele teroriştilor. ceea ce înseamnă că a ieşi în stradă
şi a face presiuni este exact a cînta în struna teroriştilor. mai
scutiţi-mă cu "cuuum, nu ieşi în piaţă??? ruşine să-ţi fie!!!"
ţie să-ţi fie, care-mi faci capul mare, că nu stai să judeci puţin înainte de
asta.

3. pe madam Munaf o cară toţi la manifestaţie, prin piaţă, dar pe nici
un tricou şi pe nici o pancartă n-am văzut chipul bărbatului ei, chipul
lui Munaf tatăl a trei copii. care-i problema?? nu-i jurnalist? de-aia
ne-am emoţionat şi ne dorim întoarcerea celor trei acasă, fiindcă-s
jurnalişti? căcat. nu-i suficient de alb? are prea multe cetăţenii? e
prea arab? e suspectat de complot? adică e vinovat pînă la proba
contrară, nu? ştiţi voi sigur, ăştia care-aţi gîndit designul
pancartelor şi al tricourilor cu doar 3 figuri (ba nu, pe unele apar
patru figuri, numai că a patra e a jurnalistei franceze!), ştiţi voi
sigur dacă e vinovat şi de ce anume Munaf?? dar ce-o fi în sufletul
neveste-sii, care n-aude o vorbă bună despre el, n-aude NICI O vorbă
despre el în toată lamentaţia naţională, care nu-i vede chipul nicăieri
şi… la asta v-aţi gîndit, designeri naţionali?
şi dacă – să presupunem – e vinovat într-un complot iniţial… acum, la tura a
doua de terorişti, e şi el cu sabia la gît.

4. Dan Dumitru, şeful ştirilor de la Prima.

5. o mînă de oameni care să manifeste solidar (şi eventual să ajute cu
ceva concret, că aici este cazul!) cu miile de oameni nenorociţi pe
care i-a lovit catastrofa la noi în ţară şi care dorm pe pămîntul gol,
cu copiii lor, care nu mai au nici o zdreanţă, care nu mai au nimic pe
lumea asta, o mînă de oameni care să se solidarizeze şi cu ei n-am
văzut. nu-i destul de exotic subiectul, sau ce?

6. cireaşa pe tort: apare şi madam jurnalista, că ea e la serviciu tot timpul,
e o profesionistă desăvîrşită: Doamnă Mişcoci, ce simţiţi acum, după ce v-aţi văzut fiul îmbrăcat în portocaliu
(uniforma morţii)?

vacă proastă.

ACCR din FSE

 
"Asociaţia Cercetaşii Creştini Români din Federaţia Scoutismului European"
vedeţi, măi băieţi! după ce-o să intrăm în UE, o să deveniţi şi voi scoutişti, nu nişte pîrliţi de cercetaşi care sînteţi acum! şi poate atunci o să vă dau şi ăla 1% din impozitele mele.

pînă atunci, îl dau la SMURD.

momente

 era să scriu că azi am avut două surse de nervi – dar pe
naiba! nu m-am enervat, dom’le, am avut doar două momente de-alea cînd
rămîi ca prostul, uitîndu-te-n gol şi întrebîndu-te ce te-o fi lovit:
trenul sau vaca neagră?

– Întîiul Moment. după ce-a căutat o viaţă (cu dese reuşite parţiale)
gradul superlativ al ridicolului, stupidului, tupeului şi prostiei,
PURiul de Dan Voiculescu îl găseşte: se oferă el, într-un comunicat
citit de-o cucoană la fel de stupidă, să se ostăticească în mîinile
irakienilor, în locul celor trei jurnalişti. UNDE NU DĂ NOROCUL ĂSTA
PESTE NOI?

– momentul doi, fără majuscule. „Live Well, Laugh Often, Love Much ! Find a moment of beauty and stay there for
a while…”
(semnătura cuiva pe-un forum). bine, neică. uşor ţi-o fi să dai sfatul ăsta??

da, recunosc în faţa naţiunii că astea două de mai sus n-au nici în comun nici
clinul, nici mîneca. şi ce? tuşeşte cineva?

sal’tare! neatza! sa-mi traiti!

 ok, ok, ştiu că
am zis că-l închid, dar n-am putut rezista la ce-am văzut/citit zilele astea
(cum, dom
le, să te cheme GUERILLA, iar culoarea
mărcii tale să fie ROZ
???!!!)
plus că n-aş
suporta să-mi scoată

April 
Sea căluţul de la linkuri…
(cum adică, măi
măricico
? căluţu
MEU?!)


 (poşta română mă
terorizează de-o viaţă, şi-acu
’ uite-o-n grevă! şi ăştia negociază cu
ea! nu era vorba că nu negociem cu teroriştii?!)

bine, gata, hai să vă zic:

stimată madam sau
mamzel Anca Haţiegan,

este adevărat că
pluralul de la remorcă e remorci, dar pluralul de la remarcă, nu. adică nu e
remarci. e remarce. ghinion.
pe de altă parte,
nu este adevărat că
_Cotidianul este revistă. Cotidianul (după cum îi zice şi numele, e
cotidian… afară de situaţia-n care ar fi Cîntăreaţa cheală, şi-atunci n-ar fi
vorba de nici o cîntăreaţă, necum cheală) este ziar. care este altceva decît
revista.
pe de-a treia
parte, privire retrospectivă e un pleonasm cît timp retrospectivă înseamnă
privire în urmă
; cînd n-o să
mai însemne asta, sintagma n-o să mai fie pleonasm. nu
?
aia cu “odată
cu”… în fine… în vreo trei mii de semne amărîte, că mai mult n-are
articolul ăsta, cîte greşeli poţi să faci pe cap de rînd?

nu m-aş strofoca aşa de-ar fi fost vorba iar de Ziaristu’ Sportiv. da-i vorba de un articol care se
cheamă Bruioane de cultură. sub genericul de rubrică Presa culturală
bucureşteană
. în Bucureştiul cultural. care-i suplimentul revistei 22. care
chiar e revistă, spre deosebire de Cotidianul. care-i z… ok, am tăcut.


Observator cultural.
altă revistă. îmi plăcea mai mult Observatorul vechi, de dinainte de a debarca
Lefter,
era aşa simplu de citit, în cinci minute-o rezolvai!

ok, deci
Observatorul.
…mai bine lăsaţi. am ostenit.
şi-am mai văzut şi nenorocirile astea de poze!
şi-afară zici că vine iarna!

sal’tare

 gata, închid blogul ăsta, că nu face bine la ficaţi.
vă salut pe toţi care-aţi mai dat cu ochiul pe-aici.
şi ne vedem în viaţa aia viitoare cînd vom fi toţi pisici.