cad vs. jpy, nymex wti, motan negru, eu bat cimpii gratios

ok, deci globalizare înseamnă cînd eu la mine-n bucureşti, dacă vreau să aflu cum merge dolarul
canadian faţă de yenul japonez, stau cuminte şi mă uit la monitorul meu coreean
pînă aflu cît mai costă barilul de un anumit tip de petrol nerafinat, scos din
vestul texasului şi tranzacţionat la

new york.

 
nimic
impresionant pentru un anumit motan negru care se bucură că m-a mîncat în cur
să-i iau de la carfurul franţuzesc un şoricel chinezesc cu cîrîitoare.
dumnealui motanul ridică uşurel cu lăbuţa traversa uşurică de pe hol şi
înghesuie sub ea – sub traversă – scîrba de şoarece galben-auriu – dacă nu
cumva pe cel roz-intens (da, de două ori m-a mîncat…) –, după care se dă doi
paşi înapoi şi face, de control, un salt pe moviliţa aproape invizibilă, care
scîrţîie de te ia cu călduri (pe cuvînt, e un soi de chirăit care te face să
tresari chiar dacă tu cu mîna ta strîngi de şoarecele ăla ca să-l faci să
ţipe). după o vreme, tu, stăpîn nevinovat, mergi agale pe hol şi calci fără să
ştii pe şoarecele pitit sub traversă, pierzîndu-ţi cinci ani din viaţă cînd cumplita
‘jucărie’ chirăie sub talpa ta. singurul fericit e motanul, jumate ascuns în
debara, care se uită la tine cu o faţă pe care, jur, citeşti cu litere de-o
şchioapă satisfacţia.

cernobil, furuncul pe cur

că noi, oamenii ‘obişnuiţi’, publicul, pălăria mea, cum vrei să ne zici, vorbim de regulă prostii, asta nu-i mare chestie. ne uscăm în dosul urechii dacă n-o facem. dar vin douăzeci de-ăştia şi se vaită prostii după prostii, şi tanti bălănescu de la tv realitatea îi citează în direct pe toţi, cu o voce gravă şi-o faţă lungă, căinîndu-i vizibil. zice unul că vai, are şi el o soră născută (la cucuieţii din deal undeva) la puţin timp după explozia de la cernobîl, ‘şi efectele sînt vizibile: dificultăţi de concentrare, căderi de calciu…’
…şi toanta de bălănescu – sau toanta de realitatea tv – citeşte cu voce tremurîndă cum i s-au tras lu’ soră-sa ăluia căderile de calciu de la cernobîl (nu fiindcă mănîncă gunoaie de la fast food şi bea coci cole, nu, sigur că nu) şi cum are fătuca dificultăţi de concentrare (nu fiindcă beleşte ochii în televizor opt ore pe zi, sigur că nu) din cauza exploziei de la cernobîl care a trecut peste făptura-i suavă ca o radiografie jumate.
mătuşa altui căinat în direct are pete pe corp, de la cernobîl i se trag şi alea, nu de la tonele de tărie în care şi-a înecat ficatul, draga de ea. 
la 20 de ani de la catastrofă, orice furuncul pe cur ni se trage de la cernobîl. noi nu sîntem vinovaţi de absolut nimic. cernobîlul e de vină, să fim înţeleşi, şi pentru efectul de seră cu care ne cadorisim, şi pentru faptul că ne purtăm cu trupurile noastre de parcă ne-ar fi cei mai aprigi duşmani, şi pentru faptul că ne tratăm creierele de parcă ar avea zero virgulă zero trei la sută din capacitatea reală. pentru gunoaiele cu care ne hrănim, pentru mizeria pe care o facem în jur, pentru toate e de vină cernobîlul.

rezumat pascal

sosit acăsică după patru zile şi-un pic în care văzut stradă mare şi periferie bacău, lămurit CÎT de profitabil e să ai sală de dans, scărpinat motan şi cîine, zăcut, mîncat, băut în toate combinaţiile luate cîte două-trei, adunat pătlagină făcut din ea salată nimeni nu mîncat ‘nafar’ de mine, băut apă epurată inspirat aer ultravioletat, mă rog, scame electrocasnice, curte soare iarbă iaz, fugărit două broaşte admirat frunze nuferi, oftat îndelung. rătăcit prin viloi, pişat în toate băile, spălat în vreo două. alţii – înnoroit genunchi înviere luat lumină de pe strada-n beznă. eu stat cuminte băut zăcut. hăhăit băut mîncat zăcut iar. osteneală mare. oftat iar, cărăbănit ploieşti, scărpinat alţi cotoi, dormit valiză, plecat acas’.
chiulit munci, primit primă. na belea, o funcţiona mereu? 

cultura libre

dragoş bucurenci, la tvr 1, moderînd noua emisiune cultura libre. occident vs islam. o emisiune eşuată. o structură bunuţă, dar parazitată de invitaţii înşişi. editorialistul politic cristian ghinea a deturnat o jumătate din spaţiul de emisie către discuţia despre caricaturile daneze ale profetului. sub-subiect vechi de cîteva luni deja, ultradiscutat şi ultraplicticos. iar invitarea, de cealaltă parte a baricadei, a lui ahmed jaber (directorul centrului cultural ierusalim, un personaj cu discurs tezist, de la care nu se poate scoate nimic nou faţă de ce s-a scos deja de la revoluţie încoace) a fost rezultatul unei cumplite lipse de inspiraţie.
intro-ul, textul citit din off la începutul dezbaterii (şi postat la adresa de mai sus), era bun şi incitant. problema e că nimeni nu s-a ţinut după el. caricaturi, caricaturi, caricaturi. domnule jaber, ţineţi postul creştin? da, sigur că da. vai, dar islamul e religia păcii, cartea sfîntă spune să nu ucizi nici măcar o pisică. ei, înseamnă că pînă şi pisicile se simt deja mai liniştite în preajma islamicilor. (asta din urmă e perla lui bucurenci…). a, şi occidentul, în emisiunea asta, a fost sua.
n-am rămas cu absolut nimic după emisiunea asta. dar e prima, iar formatul promite. poate, cu alţi invitaţi şi cu problemele altfel puse… eu o să mă uit şi data viitoare. nu mă pripesc.
 
p.s. am mai rămas cu ceva: cu regretul că nu ştiu cine era acel domn din înregistrarea de cîteva minute, care explica lucruri cu adevărat interesante şi la subiect (nu, nu mă refer la grupul studenţilor, dintre care am remarcat unul cam tîmpiţel şi care nu ştiu după ce criterii ajunsese să fie selectat ca să-şi dea cu părerea-n gard). personajul acela mi-a părut că i-ar fi putut înlocui cu succes pe ambii invitaţi. cine a fost pe fază să-mi spună şi mie cine era. pliz.
 
p.s.2. mulţumiri lui subiectiv, că de la el am aflat de emisiune. cum eu nu mă uit la tvr1 nici cînd e vorba de coloana cu pricina din saitul cu programe, habar n-aş fi avut. 

insemnare doar asa, ca sa scriu si eu ceva

aviz presei româneşti scrise şi audio-vizuale:
nu, moneda naţională a românicii, leul, n-a fost înlocuită. nu folosim ronul, pe cuvînt de onoare! aşa cum nici înainte nu foloseam rolul! trezirea!
 
aviz pisicilor mele
bănuiesc că dorinţa dvs. din ce în ce mai acută de-a mînca numai haleală ce trece de 140.000 kilu’ provine din vremurile de huzur cînd fugăreaţi cîte o coajă de salam împuţită pe sub roţile taxiurilor. dar ăla fusese cîndva salam de suta de mii kilu’. poftiţi înapoi de unde v-am luat, şi toate revendicările voastre vor găsi brusc soluţii. 
(cu subsidiarul aviz litierei pline:
dispari! piei!) 
 
aviz tastaturii de la calculator:
mamzel, ai două’ş’patru de ore să te usuci complet, după care, în caz că nu te-ai, vei trece la munca de jos, înlocuită fiind de-o prospătură! 
 
aviz ploii şi norilor de-afară:
/#<(¤%!”/¤#&”biiiip!! 
or else! 
 
 
p.s. (că era să uit)
aviz trenului bulgăresc care face două zile şi două nopţi de la sofia la kiev, avînd în componenţă, desigur, vagoane de dormit. numai vagoane de dormit. nici unul restaurant:
…ăăă… 

altminteri, noi (mai) bine

are dreptate măricica de aprilie.
am pus o însemnare de persoană deprimată, şi s-au strîns repejor 37 de comentarii. iar nu de mult am zis doar ‘vidal depressed’ şi s-au făcut 111. comentarii. bine, unele erau ale mele, dar îmi dăduse inima ghes să răspund.
ce vreau să zic cu asta?
nu ştiu cîţi, în ‘viaţa adevărată’, au parte de atîtea încurajări. şi-atunci, de ce, uitîndu-mă la cîrdul de comentarii, aş mai da credit teoriei conform căreia internetul alienează?
pe computergames sînt vreo paişpe pagini de thread cu inşi care pun mînă de la mînă şi placă de bază de la placă de bază ca să asambleze şi să ofere gratis nişte computere pentru nişte copii săraci. pe alt sait se adună mii de semnături pe diverse petiţii. nu în ultimul rînd, şi cînd e de-njurat ceva, nu vezi mai mulţi adunaţi cu acest scop ‘în lumea reală’ decît în cea virtuală.
alienarea în faţa computerului e un mit. viaţa virtuală vs. viaţa reală e o copilărie. una pe alta nici nu se înlocuieşte, nici nu se ştirbeşte. mai devreme sau mai tîrziu, lucrurile se reglează. poate, cînd n-om mai avea fiziologie, să mai discutăm pe subiectul ăsta.
_________
 
ce-am vrut să zic de fapt? că orice depresie cade în derizoriu cu voi, măi nene!

ceva mocnit sub coaja lucrurilor

temerea că nu peste mult timp îţi va muri cineva drag. om sau animal. că urmează o boală lungă şi grea. temerea că jumătate din viaţă a trecut degeaba, iar jumătatea următoare va fi din ce în ce mai urîtă – şi mai bine să fie scurtată din timp.
temerea că peste un an, doi sau doisprezece va veni singurătatea.