„Psiholog. Doctor in psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut”

“Thomas Lobel, care acum se numeşte Tammy, se află într-un tratament hormonal controversat la Berkeley, California, pentru a fi împiedicat să treacă prin pubertate ca băiat. Mamele băiatului spun că primul lucru pe care l-a spus Thomas atunci când a învăţat la vârsta de trei ani limbajul semnelor din cauza unui impediment de vorbire a fost “Sunt o fată”, informează Daily Mail.

La vârsta de şapte ani, după ce a fost tratat pentru auto-mutilare genitală, psihiatrii l-au diagnosticat pe Thomas cu deviaţie de identitate sexuală. La vârsta de opt ani, a început tranziţia. În această vară a început să ia medicamente care îi blochează dezvoltarea hormonală şi îi vor amâna apariţia părului pe faţă, a lăţirii umerilor şi a îngroşării vocii.”

 

Multe ar fi de dezbătut în cazul ăsta. Copilul e cu adevărat o fată în trup băieţesc sau e doar… dezorientat? Cît de devreme se poate manifesta conştientizarea transsexualităţii? L-au influenţat sau nu cele două femei care-i sînt mame adoptive? I-au făcut bine sau rău? E posibilă sau doar fantezistă ideea că, nesupus transformării, micuţul prezintă un risc crescut de sinucidere cu cît înaintează în vîrstă? Au făcut bine medicii permiţînd transformarea atît de timpuriu? Se complac ei, cum ştim că se întîmplă de atîtea ori, sau acţionează spre binele micuţului?

Sînt lucruri grave şi grele, nu te joci cu viaţa copilului, dar în acelaşi timp sînt lucruri care nu s-ar fi dezbătut cu nişte decenii în urmă, cînd transsexualii încă nu aveau altă şansă de evadare decît sinuciderea.

Desigur, nu se pune problema la noi. La noi lucrurile sînt limpezi. La noi Patriarhia domneşte peste tot şi toate, îşi întinde labele hrăpăreţe peste mediile de informare în masă, înfiinţează şi unele noi dacă cele existente nu s-au dovedit pe gustul Preafericitului de obediente, iar în urma popimii înaintează cătinel, cu capul plecat şi laţul de gît, medicina oficială. Şi din cînd în cînd cîte un gurist din cortegiu se mai opreşte pe marginea drumului şi măcăne la noi ăştia care ne uităm cum trec stăpînii absoluţi ai gîndirii în România.

Azi a fost rîndul psiholoagei Mihaela Săhlean („Psiholog. Doctor în psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut” – după cum se recomandă domnia sa) să se oprească pe margine, la Realitatea TV, şi să măcăne cum că, fără urmă de îndoială, femeile alea distrug copilul. Ştie ea prea bine, ea n-are nici un dubiu. Nici un psihiatru care a evaluat puiul acela amărît şi l-a diagnosticat nu se pricepe mai bine ca ea din studioul Realităţii. Desigur, nu ratează ocazia de a deplînge faptul că acel copil nu are tată în nenorocita de familie cu două lesbiene, deci nici un model masculin, deci… nu? (După cum ştim prea bine cu toţii, băieţii înfiaţi de cupluri homosexuale masculine sfîrşesc prin a deveni pedofili, fetiţele înfiate de cupluri homosexuale masculine pretind să devină băieţi, fetele înfiate de lesbiene devin la rîndul lor lesbiene, iar băieţii înfiaţi de lesbiene, iată, îşi doresc să devină ca ele. Interesant cum copiii cuplurilor normale nu-şi doresc să devină androgini. Şi nici băieţii crescuţi doar de mamă n-am prea auzit să-şi mutileze cocoşeii din lipsă de model masculin. Dar, na, ştie doamna Săhlean ce ştie, că ea are diplomă.)

Cu vocea în crescendo şi tremolo şi alte efecte audio sintetice, doamna Săhlean ne explică_că “acele două femei ar trebui ele însele să fie supuse unui examen psihiatric”, fiind clar că şi ele au trecut prin viaţă neavînd o busolă morală şi criterii şi valori, altfel n-ar fi ajuns lesbiene, ştie toată lumea acest lucru!

Şi, într-un final glorios, doamna Săhlean îşi leagă şorţul în brîu şi boneta pe cap şi ne serveşte desertul: „Lucrurile astea sînt pînă la urmă împotriva lui Dumnezeu” – iată cum ajungem pînă la urmă la fundamentele psihologiei şi psihiatriei. În România.

Anunțuri

Ce mai aflăm de la medicii de familie…

…de pildă, de la domnul doctor Cristian Sever Oană, membru în consiliul director al Asociaţiei Medicilor de Familie, aflăm, prin intermediul eternei Realităţi TV, că numai copiii şi bătrînii au nevoie de vitamine, adulţii în nici un caz, fiindcă dacă iau vitamine, cităm, „riscă să se îngraşe“.

(după ce termin de lovit cu fruntea în perete, poate o să mă-ntorc să pun şi vreun emoticon rîzăreţ, dar nu garantez.)

La mall, cu lumea bună

Tre’ să vă mărturisesc că în ultima vreme nu prea m-am mai uitat la Realitatea TV. Am ajuns la concluzia că mă deprimă şi mă încarcă negativ. După zece minute de privit mă paşte smulsul părului din cap şi datul cu capul (acum chel) de pereţi, pe culmile deprimării, pentru că televiziunea asta îmi induce ideea invincibilă că atîrnăm pe marginea prăpastiei, că s-a sfîrşit, s-a terminat cu noi, vom muri curînd, săraci lipiţi şi suferinzi de multe boli, netrataţi şi nebăgaţi în seamă, neiubiţi şi neajutaţi, totul se destramă în jur şi toate crăcile ni se rup sub picioare, e apocalipsa, ce mai. Ia mai duceţi-vă-n bălării cu apocalipsa voastră cu tot. Şi trageţi uşa după voi. Eu mă uit la casele de vis ale ălora de pe Travel&Living, şi la Akenaton, şi la istoria cifrei zero.

Aşa. Şi dacă tot nu mă mai uit la Realitatea, azi m-am nimerit pe Realitatea. La ţanc ca să aflu că Italia vrea să ne spînzure şi să ne dea foc şi să ne radă de pe faţa pămîntului şi să cultive peste fosta noastră ţărişoară tufe de măslini mutanţi din care să obţină ulei de măsline gata contrafăcut prin amestec cu rînză stoarsă din mămăligă veche. Peste asta am trecut repejor. Era o nimica toată după apocalipsa de pînă atunci. Dar cînd să mişc din deşt pe telecomandă aud în treacăt altă ştire, loco. Cică la mall s-au încăierat un clan de mardeiaşi cu un clan de paznici şi-a ieşit urît ca motanul meu cel mic cînd era şi mai mic şi i-am făcut baie c-avea nevoie.

Prin telefon intră în direct cu Realitatea un nene care se-nvîrtea prin mall cînd s-a-ntîmplat buba. Nu ştiu cine e şi cum arată, dar are o voce frumoasă de om fin, vorbeşte cursiv şi destul de elevat, nu face nici o greşeală de limbă şi spune cam aşa:

„La un moment dat am auzi un anunţ la difuzoare prin care eram rugaţi să părăsim mallul pentru că avusese loc o altercaţie. La început nu l-am luat în seamă, ca şi majoritatea celor din jur.“

Dah, vericule. De ce să iei în seamă un anunţ oficial care te pofteşte politicos să părăseşti o incintă, pentru propria ta siguranţă şi pentru ca forţele de ordine să se poată desfăşura? De ce, tovărăşicule? Ce, eşti prostul lor, să le iei tu în seamă toate cererile? Cine dracu se mai cred şi ăştia, dă-i în pălăria ta de cetăţean civilizat, cu anunţurile lor cu tot. Mîine-poimîine o să te amendeze că arunci pe trotuar o biată pungă goală! Şi cînd te-or mai forţa să stai la rînd ca să intri la cinematograf, o să le-arăţi tu lor, o să spargi vitrina şi-o să intri pe-acolo! Că nu eşti tu prostul lor, da? Jos sistemul opresiv!

Mai mulţi profesori decît carte şi dublarea cu 50%

În continuarea a ceea ce spuneam aici, aş dori să mai spun că mi-ar plăcea ca profesorii care ies în stradă să ceară drepturi salariale mărite să nu mai pună virgulă între subiect şi predicat pe propriile lor pancarte cu sloganuri.

[Nu vreau să mai comentez sub ce slogan jenant (pentru condiţia lor de intelectuali) s-au adunat – cel puţin profesorii din federaţia „Spiru Haret“: „Cine nu e cu noi (,) e împotriva noastră!“]

Poate de aceea nu prea găseşte ecou propunerea de a se mări salariile diferenţiat în funcţie de nivelul calitativ al profesorilor.

(E adevărat că-i greu să discerni ceva din felul abscons în care presa noastră de profesionişti prezintă informaţiile. De pildă, Realitatea TV ne întreabă de două zile, fără nici o tresărire, dacă sîntem de acord cu dublarea salariilor profesorilor – crezînd ea că asta înseamnă mărirea cu 50%…)

.

.

p.s.: Pentru orice trol care va crede că a găsit locul şi momentul să lase înjurături la adresa corpului profesoral: Abţine-te. N-ai înţeles nimic.

.

nimicuta

• Ieri a fost cald, azi e cald, azi-noapte a fost cald, atunci de ce mama naibii azi-dimineaţă devreme m-am trezit de frig şi-a trebuit să mă-nvelesc cu o plapumă mai subţire?

• Definiţie pentru hummus după posibilităţile Laurei Chiriac (Realitatea TV): „pastă făcută din linte, folosită în Liban“. (Vă rog să nu ucideţi mesagerul.)

• Desert cu Paula Leonte, traducătoare de subtitrări pentru AXN: „I’ma a starship captain“ = Sînt căpitanul navei Starship.

• Această postare n-are nici un scop. Mi-e lene să muncesc, şi-atît.

dan puric

Dan Puric, la emisiunea „3×3″:

Eu trebuie să-mi port crucea pentru ca şi pruncul meu, şi pruncul tău (arată spre Stelian Tănase), toţi pruncii ăştia de calitate, să aibă un loc…

Într-adevăr, un discurs interesant. Compus aproape exclusiv din citate înţelepte. Întru plenitudinea receptării, aş dori totuşi, dacă se poate, ca domnul Puric să-şi dezvolte ideea explicîndu-ne ce înseamnă prunci de calitate şi cine sînt ei anume/ai cui sînt ei, prin antiteză cu pruncii de necalitate/lipsiţi de calitate/de proastă calitate (şi cine anume sînt aceştia/ai cui sînt ei, desigur).

doua realitati/se leganau/pe o pinza de paiaaaanjen…

Mostră de calităţi jurnalistice la Realitatea TV:

În studioul ‘realităţii’, Prelipceanu cu soaţa, Laura Chiriac.
Problemă existenţială majoră: ce va prevala în inima, sufletul şi stomacul
alegătorului bucureştean: micii dreptei sau hamburgherii stîngii?

Chiriacprelipcenii emit diverse scenarii: cu siguranţă, conducerea PSD a dezbătut în şedinţă aprinsă marea mişcare a înlocuirii tradiţionalilor mici sărbătoreşti din piaţă cu hamburgeri. E o teorie întreagă, perechea de chibiţi se încinge de parcă ar comenta amartizarea în direct. Îl sună pe Miron Mitrea, care îi dezamăgeşte oleacă, ruşine lui: îmi pare rău – le zice –, dar la nivelul conducerii PSD nu se dezbate meniul de la serbările din piaţă. / Ah – vor jurnaliştii să ştie! –, dar cine se ocupă de asta? / Păi, filiala Bucureşti. / Deci tot Vanghelie? / Vanghelie – răspunde Mitrea – e doar preşedintele, eu am spus că se ocupă filiala, nu preşedintele.

(…)

Cîteva minute mai tîrziu, Realitatea îl prinde la telefon pe Vanghelie.
Chiriacprelipcenii sar pe el:

Domnul Miron Mitrea ne-a îndrumat spre dumneavoastră, a spus că sînteţi cel mai în măsură să ne lămuriţi în privinţa meniului şi a cantităţilor care

.

(da, fraţilor, ştiu, am greşit grosolan, dar niciodată nu-i tîrziu să te căieşti: deci nu e o mostră de calităţi jurnalistice, e o mostră de simplă şi pură… inteligenţă. Că doar n-o să-i zic prostie, ce naiba, vorbim de ditamai jurnaliştii. 😀 )