editore traditore

editorii
români au, mulţi dintre ei, idei foarte ciudate despre lume şi
viaţă.

cu
ceva timp în urmă, colaboratorul, cu capsa pusă şi cu
facturile neplătite de-un secol de cînd aştepta banii de la
un editor, i-a mărturisit editorului cu pricina supărarea sa.
editorul, mai să sară de pe scaun de
indignare. căci de-aia nu-i merge lui editura şi de-aia are el
pierderi, pentru că ‘fiecare se uită doar la bucăţica lui‘…
în
loc să ce? ar fi întrebat uluit colaboratorul, de nu i-ar fi
rămas întrebarea în gît de uimire. şi tot din
motivul ăsta nu i-a explicat patronului că el e ăla care-şi vede
doar bucăţica lui de firmă, fără să priceapă că oamenii care
muncesc într-un fel sau altul pentru ea mai au şi alte
bucăţele în viaţă în afară de numita firmă. mai au
familii, drame pasionale, facturi de plătit, copii de crescut.
lucruri care, iarăşi, nu-s nici ele treaba patronului… pînă
în momentul în care patronul începe să-ţi
reproşeze că le ai.
‘fiecare se uită la bucăţica lui’…
în loc să ce? să-ţi managerieze ţie firma, patronule? tu
eşti sac de cartofi la firma ta? nu crezi că ar trebui să zici
mersi că fiecare din firma ta se uită fiecare la bucăţica lui,
aşa cum trebuie să facă, în loc să se amestece în
cinşpe lucruri diferite dintre care nici unul nu scapă nestricat?
ori poate eşti genul de patron care, din motive binecunoscute,
preferă să aibă cîte un om la cinşpe treburi, indiferent
cum ies ele?
 
colaboratorul îşi mai aminteşte
că acum nişte ani mai întîlnise un patron-editor care le
reproşa angajaţilor că e nevoit să le plătească el, din
buzunarul lui firmos, diversele contributii la stat (pensie,
sănătate, d-astea)… ulterior, acelasi patron cu aceleaşi
buzunare a ajuns să le reproşeze angajaţilor că lucrurile pe care
le realizează ei nu se vînd (deci ‘mă costaţi bani
degeaba
‘), uitînd să precizeze că el era cel care trebuia să
le scoată din dulap şi să le vîndă – ori să plătească pe
cineva ca să i le ia din dulap. 🙂
 
recent, colaboratorul, transformat în
spectator neimplicat, a dat de alt soi de editori: cei care vor să-i
mîngîie statul pe cap şi să le dea copyright-uri.
gratis. cum trebuşoara asta e mai lungă şi mai complicată,
colaboratorul a tras un cartuş de dragul ei.

 

Anunțuri

proces de retapitare

problema unu: stau prea mult în casă.
problema doi: nici nu prea-mi mai doresc să mai ies. 
 
este acea perioadă a anului în care probabil cîndva o să mor de inimă rea.
îmi explic meteodependenţa prin faptul că norii negri din exterior fac masă critică împreună cu norii negri din interior. se produce un fel de implozie şi te prăbuşeşti în tine însuţi.
 
m-am gîndit să înlătur de pe agenda de lucru aproape toate activităţile care îmi consumă timpul fără să-mi umple buzunarul. vreua nişte timp. şi îl vreau ca să stau turceşte pe scaunul meu de lemn cumpărat la mîna a doua acum douăzeci şi cinci de ani (nu există scaun ca ăsta, nu l-aş schimba pe nici un ‘directorial’ de la hipermarket. săptămîna trecută l-am retapiţat şi e ca nou. are lărgimea potrivită, înălţimea potrivită, spătarul creat pentru spatele meu, braţele croite pentru braţele mele, e sufletul-pereche al scaunului care am fost într-o altă viaţă), cu tastatura în poală, să beau ceai şi să scriu, pînă nu-mi moare.

atei nemernici

via cinabru, citesc un lucru foarte inteligent scris de hotnews:
 
Chiar daca
toti cei care l-au cunoscut pe Flueras inainte de 1948 marturisesc
faptul ca era un om extraordinar, de o cinste si demintate rar
intalnite, abia in temnita sufletul lui Flueras se va deschide catre
Dumnezeu si va descoperi Adevarul si Calea.
‘ 
 
adică, în mod ciudat, deşi era ateu era cinstit şi demn! vă puteţi imagina aşa ceva?! 
 

in fata blocului

ce vorbeşti, băi, aşa urît?
ai senzaţia că eşti în faţa blocului?
 
na, am găsit problema. în faţa
blocului era.
mă gîndesc că mai sînt
blocuri şi prin alte ţări, dar mă îndoiesc că la ei
în-faţa-blocului este etalonul mizeriei de comportament. la
noi de ce dracului e? de ce nu poate fi în-faţa-blocului meu
doar un simplu teritoriu neutru, o bucată de stradă cu trotuar,
copaci şi gard? de ce în-faţa-blocului românesc trebuie
să fie locul unde există toate javrele needucate? şi de ce naiba
sînt atît de multe, în definitiv?

 

gunoierii de la zone studio

hallmark tv. serial poliţist.
„versiunea în limba română, zone studio.“
un nene pîrlit şi nespălat,
imobilizat într-un cărucior cu rotile, vinde la negru reţete
medicale în alb.
nu vezi, dom’ poliţist, că-s
doar un junky?
he’s a junky, insistă personajele preţ de
cîteva replici la rînd.
 
şi
iată că în anul 2007, cînd şi puştimea de gădăniţă
ştie, din nenorocire, ce-i ala un junky, cum oare credeţi că a
tradus, cu neclintită consecvenţă… persoana care a tradus, că
nu poci să-i zic traducătorul?
nu vezi, dom’ poliţist, că-s
doar un gunoier?
e un gunoier.
avem un
gunoier
.
şi
tot aşa…
 
(interesant cum cele mai frecvente şi mai toante greşeli de traducere se întîlnesc la televiziunile cu mamă şi tată în străinezia – axn (pe primul loc, la mare distanţă de pluton), hbo, hallmark, discovery… d-astea!)

 

sampoane 2 in 1

starlight pe youtube
 
am înnebunit eu sau muse e doar un mixaj de radiohead şi u2?
 
să nu mă-nţelegeţi greşit, sună foarte bine şi foarte pe gustul meu… dar am mai auzit toate astea. doar că se chemau altfel…

doua linkuri

• una la mînă, petiţia împotriva finanţării guvernamentale a catedralei mînuirii neamului.
 
• în altă ordine de idei, am ajuns la însemnarea cu numărul şase pe blogul cartuşe – despre un picnic la marginea drumului. şi e abia partea întîi.  🙂