potriveli

nu postez d-astea de obicei (fiindcă postează alţii înaintea mea, şi
nu mai are nici un haz), dar prea s-a nimerit să le-arăt fix anii pe
care-i am…

You Are 31 Years Old

31 Under 12: You are a kid at heart. You still have an optimistic life view – and you look at the world with awe. 13-19: You are a teenager at heart. You question authority and are still trying to find your place in this world. 20-29: You are a twentysomething at heart. You feel excited about what’s to come… love, work, and new experiences. 30-39: You are a thirtysomething at heart. You’ve had a taste of success and true love, but you want more! 40+: You are a mature adult. You’ve been through most of the ups and downs of life already. Now you get to sit back and relax.

What Age Do You Act?

„nu-ti plac copiii?”

şi aşa mi-am adus aminte de altă chestie (nici o legătură cu baba nebună):
mini-sceneta aia stupidă,
– Ai copii? – Nu. – Nu-ţi plac copiii??!

ce-are una cu alta?
nici volvo n-am! şi, zău…

plus că întrebarea în sine mi se pare proastă şi ipocrită.

cuuuum?… nu-ţi plac copiii???…

măi femeie / vere / cumnate / şefule / doamnă contabil sau cine-oi
mai fi fiind tu cea/cel care se uită chiorîş la mine în acest moment!

nu-mi plac / nu-mi displac copiii în general, aşa cum nu-mi plac /
nu-mi displac maturii între 30 şi 39 de ani, românii, francezii (mă
rog, francezii… poate nu-i cel mai bun exemplu…), afganii,
purtătorii de pantofi numărul 42,5.

îmi pare rău. nu pot să-mi placă sau displacă decît
individualităţile. quadrantul de nord-vest, compania a şasea şi grupa
mică nu intră în vederile mele.

baba nebuna returns!

să-ţi fie ruşine, mamă! auzi ce zice sfînta doamnă iliescu: că în
tinereţele ei, pe vremea lu’ nea nicu, n-avea nici o problemă de
sănătate şi ar fi putut face copii cît de-o echipă de fotbal, dar n-a
vrut! că erau vremuri grele! cum să aduci pe lume un copil în aşa
vremuri grele, rele şi urîte?
să-ţi fie ruşine, mamă, că n-ai avut atîta responsabilitate faţă de mine şi m-ai
adus pe lume în vremurile alea!
şi tuturor mamelor voastre, băi, care sînteţi mai vechi de 15-16 ani! aşa!

acum ne-am liniştit. e bine, miracole există, medicina a triumfat.
baba nebună a făcut o fetiţă – a făcut ea două, da’ ce contează că una
a dat colţul? fetiţa trăieşte – ei, că are probleme de sănătate pentru
care tot ministerul de resort a zis că se mobilizează… asta e, nu
poţi să le ai pe toate. muierea e teafără şi cu gura mare – că, aflăm
mai nou, o să aibă femeie care s-o ajute la îngrijit copilul, nici asta
nu-i mai mult decît un amănunt.

nici măcar femeile care alăptează în salon la maternitatea giuleşti şi care sînt
gonite cu măturile înainte de-a termina, ‘hai, hai, că vine doamna iliescu! hai de-aici!’, nici ele nu prea contează.

da’ poate contează toţi nenorociţii de ştirişti care-i ling în cur şi-n
coaie pe baba nebună şi pe doctorul smintit la fiecare jurnal.
dimpreună cu cine le comandă chestiile astea.

babe, moşi şi moaşe

Stimatul domn doctor Bogdan Marinescu (care – dar rămîne între noi –
a fost doctorul responsabil de mama cînd era gravidă cu mine, deşi
propriu-zis pe mama a moşit-o un negru… sau trebuie să spun
‘afro-romanian’?)… stimatul domn doctor Bogdan Marinescu, cel care a
însămînţat-o pe baba nebună cu păr lung şi breton (e o expresie, ştiu
că n-are breton), a zis la conferinţa de presă post-natală: ‘Am
fost întrebat dacă înainte de toate astea doamnei Iliescu i s-a făcut
un exemen psihiatric… Reţineţi, nu psihologic, psihiatric! V-a creat
vreun moment impresia doamna Iliescu că ar avea nevoie de un astfel de
examen?’
Răspuns: DA!
Întrebarea despre examenul de conştiinţă pe care ar fi trebuit să-l dea
stimatul domn doctor nici nu mai e de pus, că are răspunsul la vedere.

O armată
de 30 de doctori a moşit o nebună cu un cocofix. Dar, cînd a fost să
trimită în străinătate actele pentru copilul ăla bolnav de thalasemie,
doctorimea română a tîndălit-o pînă dincolo de limita suportabilului.
şi, pînă la urmă, au trimis actele… cu un autocar! şi au scris pe
plic ‘pentru doctorul cutare’… ATÎT. precum copiii care trimit
plicuri pe care scriu ‘pentru moş crăciun. polul nord’. evident că
plicul n-a ajuns la
doctorul cutare, prima pe stînga cum intri în italia. pînă cînd,
exasperat, italianul a zis: ‘bine, domnilor, măcar trimiteţi-mi un fax,
să rezolv problema băiatului, şi pe urmă o să mă duc eu să-mi caut
plicul pe unde o fi’.

asta e.

libido malnutrit cu supradoză de stres. 

tot uitate

era obvios că o să uit ceva foarte important:
Jules Verne, săru’ mîna, puck! paganelii! phileasfoggii!
passepartoutii! herctorservadacii!
copiiicăpitanuluigrantvolumeleunuşidoi! (păi, nu m-am apucat şi eu să
scriu ca el? nu ne-am apucat toţi?)

Călător printre stele – Jack London (aia să fi fost prima carte sf pe care am
citit-o? dar oare aşa se chema?)

Pero Catastrofă!!! – hihi! primul puşti în cosmos…

şi Căpitanul Fracasse, cu teatrul ambulant…
dacă-mi spune cineva cum îl chema pe autor… dar fără să caute pe net!
(painkiller o să presupună urgent că dacă-mi spune îi dau o bere)

(cartea asta şi piesele de teatru la care mă ducea mama au fost
singurele mele legături cu teatrul. caragialele de-atunci,
titanicvalsul de-atunci, gin – cu clody berthola ţipînd ‘căcat! căcat!
căcat!’… că pierdea, nu de alta…
după revoluţie mi s-a acrit repede de teatru. sorry, trei nebuni pe
trei butoaie nu-s de mine. ca şi trilogia lu’ peşte, cu greaca veche
care suna altfel la fiecare reprezentaţie.)
că mama mă ducea la teatru, nene, nu la circ…
…acum, fiecare cu mama lui! ăla care l-a omorît pe dimebag, fostul
chitarist de la pantera… era un căcat de puşti de 25 de ani. cînd
mamă-sa a aflat că l-a împuşcat pe muzician, a zis stupefiată: ‘vaai,
dar eu i-am cumpărat pistolul ăla…’ ‘anul trecut, cînd a venit în
permisie din armată, eram aşa de mîndră de el şi de felul cum îşi
pusese ordine în viaţă, încît i-am cumpărat un pistol…’
că doar… nu?…

şi Tăunul… (Voinich? cum îl chema pe autorul ăla?)

Bruta! am şi-acum în ochi o imagine sumbră, un colţ de celulă rece, întunecată,
şi bruta – ghemuită, cu genunchii la gură, îndopată cu spaimă.

mi-au picat în mîini şi cărţi cu adevărat ciudate, cum au fost
Insulele lui Corneliu Leu. mare lucru chiar n-am înţeles din ea, dar
mi-a dat o stare absolut… de neuitat (ok, am vrut să scriu
‘indimenticabilă’, şi m-am temut că o să mă acuzaţi de snobism. dar, la
naiba, fiecare îşi are neologismele lui mai rare, pe care le foloseşte
curent, fără nici o intenţie dubioasă, chit că multe altele nu ştie. o
să fac cîndva o listă şi cu astea.) oricum, viaţa lacustră era cu
adevărat o noutate pentru mine în vremurile alea. cum naiba casă pe ape?
 
poveştile lui E.T.A. Hoffman! – oh, Serpentina! şi halatul cu imprimeu
strălucitor, şi papagalul… cu imprimeu strălucitor! (da, ştiu,
papagalul era viu şi-avea imprimeu de la mă-sa, dar, ce vreţi, dacă eu
aşa îl vedeam!)
spărgatorul de nuci şi împărăţia din mîneca hainei ascunse-n şifonier!

(mi-am amintit că-n tabăra aia de la Navodari, despre care tocmai am vorbit, m-am
"îndrăgostit" prima dată.
o chema Raluca. n-aveam aer fără ea!)

da, Mido, muc-cel-mic! am citit cartea cu muc-cel-mic! şi cu baba
care-şi ţinea pisicile încălţate în coji de nucă să nu alunece pe
podeaua din sticlă! (detaliul cu podeaua din sticlă acum, în secunda
asta mi l-am amintit! parcă am găsit cheia de la sertarul ăla încuiat
de-o viaţă, în care nu-ţi dau voie ai tăi să umbli!) şi cu toate
poveştile
alea orientale superbe!

da, uvoii,
Toate pînzele sus! – şi nu mai ţin minte dacă-ntîi am citit cartea sau
întîi am văzut serialul ăla minunat… e drept, cu besoiu, pe care nu
l-am prea înghiţit niciodată, în schimb mă topeam după Ismail… şi
după clondiristul de Martin Strickland, şi
după Gheorghe Visu (insul ăsta mi-a plăcut întotdeauna, şi, ruşine mie,
nu mai ştiu cum îl chema pe personajul lui din Toate pînzele…) sictir pezevenghi papagal!!

nu, n-am citit De veghe în lanul de secară.
alea-s cărţile lor. eu cu cărţile mele.

(n-am citit-o că n-am avut-o niciodată, nu din motivul de mai sus. din motivul
de mai sus nu-mi pare aşa de rău că n-am citit-o)

nu, nici peter pan. dar am văzut Hook, sic! de şase ori. cel mai recent, de sărbătorile
astea de iarnă.

şi Gulliver, evident! în cartea aia cît mine de mare! ca şi Harap
Alb, că erau în aceeaşi colecţie (şi poveştile cu şahul tot aşa erau). cărţile
frumoase mergeau împreună.
ca întotdeauna.

a, dar staţi să vedeţi cînd am vrut să mă mîndresc printre şorţuleţele din clasa
mea că citesc eseuri de Emerson, băi!
canci! nada!
de cîteva ori am citit… aceleaşi trei pagini, pînă am dat-o naibii,
că nu mergea figura. culmea e că înţelegeam (sau îmi părea că înţeleg),
că doar era aşa de inteligibil-sfătos nenea acela… dar PREA NU
SE-NTÎMPLA NIMIC, zău!
(aşa am păţit muuult mai tîrziu, cînd m-au forţat, la etică, să citesc
Etica nicomahică, a lui Aristotel. doamne, iisuse şi toţi sfinţii, în
ce hal m-a putut plictisi! cum naiba poate să nu se înt��mple
nimic-nimicuţa într-o carte despre luptă, confruntare şi război???)

da’ şi cînd am dat iama în cărţile de război… nimic nu mi-a mai stat în cale!
armele-lui-krupp – marea-conflagraţie-a-secolului-XX (asta era o
enciclopedie cît scaunul meu de la birou) – arde-parisul! – …aia cu
deşertul, nu mai ştiu cum o chema (dar sigur era cu Rommel, căci cu
cine putea să fie?) – la-sud-de-capul-java – unde-se-avîntă-vulturii…
şi alea istorico-politice, suez-50-de-secole-de-istorie –
chicago-sub-teroare (despre Al Capone), nici un sfert nu pricepeam din
ele, dar ce miştoace erau!
şi poliţiestele… din astea pricepeam mai mult, măi!
…ăăă… şi m-am întors din vacanţăăăă… undeva prin şcoala generală,
nu mă-ntrebaţi şi care clasă anume, că-i peste puterile mele. şi
profesoara ne pune să citim tema pentru vacanţă: lista cu cărţi citite
şi rezumatele lor, aşa, de verificare. eu, cu toată convingerea din
lume, cu mîndria zbătîndu-mi-se-n piept, încep: şoimul maltez –
tralala, aşa şi-aşa… ce le pasă damelor – tra-la-la…
ups!
(nu, că pe vremea aia, slavă domnului, încă NU EXISTA ups! nici oops,
desigur. – dar despre ce nu exista pe-atunci şi ce nu mai există acum,
altădată…)
mă credeţi că în toată copilăria-şi-puştilăria mea n-am reuşit să
citesc în întregime nici o carte de Sadoveanu? (în afară de aia cu
şahul, evident) asta e. nici măcar o nuvelă. mă plictisea îngrozitor.
şi moldovenii ăia ai lui, toţi se mocăiau îngrozitor, parcă erau
ardeleni, zău!

şi ce dezamăgire am avut mai acum vreun an, cînd un
scriitor/traducător mi-a explicat că sărmanul Peter Cheyney (l-oi fi
scris corect?) n-avea nici un haz în engleza lui de baştină. şi nici
măcar porcos nu era… norocul a fost că damele au avut un traducător
genial! eh… sic transit…)

acum citesc recenzii la cărţi pe care nu le citesc.

cu ajutor de la alţii

 mă supăr rrrău! iar trebuie să-mi amintească alţii!

da, oameni buni, am uitat de Căluţul cocoşat! ce ilustraţii putea să
aibă cartea aia! cum m-am chinuit un an de zile să desenez şi eu un cal
aşa frumos şi-aşa zburător, am încercat pînă şi să-l copiez pe foiţă
(vă mai amintiţi "foiţele"?). numai că talentul meu la desen mă
împiedică pînă şi să conturez un cub. unul simplu.

şi Fram, ursul polar!! (TOT cărţoi cît casa, în serie cu Gulliver şi
poveştile şahului şi…) cartea asta mi-a întristat copilăria aproape
la fel de mult ca nenorocitul ăla de Pui al lui brătescu-voineşti sau
greieraşul otiliei cazimir (pe femeia aia aş fi strîns-o de gîtiţă. şi
pe voineşti l-aş fi prăjit la foc mic, înfipt în furculiţă).

Doi cocoşi aventuroşi – Nistor cel cu pinteni galbeni şi Trifon cel
porumbac!!! da, evident! cocoşul ăla împestriţat ca un dalmaţian! şi
cum s-a luat el la bătaie cu cocoşu’ de tablă din vîrful casei…

oh…

nu mai vreau la serviciu. gata. nu mai vreau sa muncesc. gata! ajunge!

cîte am putut să uit!…

iar am ajuns pe blogul atunci
şi mi-am amintit de cărţile copilăriei (mersic, jen!)

CIPI, ACEST PITIC URIAŞ… de cîte ori am citit cărţoiul ăla!
murele, pomana porcului, praful de marit, praful de micşorat…
desenele alea grozave…

ursuleţ şi bălăioara… poveştile contesei de Segur…

(oh, era o carte a unei românce… numele ei, canci, numele cărţii, canci, colierul
de… safir? turcoaze? (nu filmul, lăsaţi) cum am putut să uit? (de ce naiba nu uităm dezamăgirile atît de uşor?)

Morcoveaţă (toată copilăria mea am suspectat supa că ar avea oareşce ingrediente…)

Ciopîrţilă…

Răzbunarea lui Ionuţ… băăăi…
cum s-a făcut Ionuţ mare şi cuminte…

Fridolin (dacă n-am citit cartea aia de cincizeci de ori, şi tot mă
emoţiona săracu’ şoricar! după vreo 15-20 de citiri am început totuşi,
să mă relaxez la ideea că se termina cu bine…)

Legendele Olimpului – Zeii şi Eroii… (eram as la mitologie!)

poveştile istorice ale lui Almaş

cartea cu poveştile şahului, a lui Sadoveanu

Pluş-Plumb (atît suprarealism într-o carte cică pentru copii n-am mai întîlnit în viaţa
mea!)

O mie şi una de nopţi, alea două volume groase, copertate sănătos

Legendele ţării lui Vam – OH!

evident, evident, Poveşti nemuritoareeee!!! şi Legendele Asiei…

o carte cu poveşti chinezeşti – despre care IAR nu-mi amintesc cum se chema

____________

multe dintre ele au rămas şi cărţile copilăriei doi, ca să zic aşa, şi
chiar ale adolescenţei, să nu rîdeţi (sau să rîdeţi, treaba voastră)…

…cînd s-au adăugat:

Paleoastronautică şi alte probleme de logică (am iubit cartea aia! şi cred că
prima proză scurtă SF acolo am citit-o)

Bună seara, domnule profesor

şi

Mici povestiri din viaţa unor oameni mari (oh, cum a călărit Carol
Davila prin noaptea viscolită să-i aducă frumoasei de la bal un buchet
de violete proaspete…)

(oare unde era istorisirea cu Eminescu şi domnul Grămadă? în prima sau în a doua?)

astea două sînt Grigore Băjenaru. pe Cişmigiu et Co. am pus mîna prea
tîrziu, din păcate. mi-a plăcut, evident, dar n-a avut acelaşi gust pe
care l-ar fi avut dacă o citeam mai devreme.

Istoria aia uriaşă a lui Ovidiu Drimba… Am tocit volumul cu ‘antica’…

Atlas de sunete fundamentale – Ştefan Augustin Doinaş; de unde am
aflat eu prima (şi ultima) dată despre poeţii goliarzi. de pildă.

rîdeţi cît vreţi: Atlas ornitologic (băi, ce poze! ce mi-au plăcut tucanii ăia!
şi vrăbiile îmbujorate!)

Nansen!

…cartea aia cu povestiri despre piraţi!

Barnard – o viaţă!

colecţia revistei Magazin de la anul o mie pînă aproape în (acel) prezent, pusă
cap la cap şi legată catastif

şi

colecţia ziarului Universul, de la o mie opt sute şi ceva, pusă cap la
cap şi legat catastif… muierile lovite de trăsnet pe cînd ‘ghileau
rufe la riu’… poveştile de amoare terminate cu vitriol şi otrăviri…
‘doue pisici’ – o poză cu o fetiţă şi mîţa ei, obraz lîngă obraz…
reclamele la ceasuri de buzunar, poţiuni, unguente… sosirea
majestăţii sale nu ştiu unde…

Cireşarii, of course! mie-mi plăcea Tic…

Toţi băieţii sînt răi, toţi băieţii sînt buni – Ovidiu Zotta. cartea
asta, care mi-a fost atît de dragă, a păţit ceva rău şi într-un context
rău. n-am mai găsit-o nicăieri de atunci. poate mă ajută cineva.
de fapt, ce tot scriu eu aici… sînt atîtea cărţi dintre cele de mai
sus care… în fine, nu ştiu ce-au mai păţit şi alea. pe unde s-au dus
şi de ce nu mi-au spus.

eram în tabără la Năvodari. nouă ani spre zece. cu prosopelele sub
braţ, doi cîte cinci, ne întorceam de la plajă. ea, amică proaspătă, nu
prea băgată în seamă: ‘Ştii, pe profesoara noastră am botezat-o
domnişoara microscop, că umblă tot timpul cu microscopul sub braţ…’
banc tare, la zece ani, cînd geniul se concretizează în poreclele date
profesorilor. eu, măgăreşte: ‘Asta-i din Seri albastre‘… s-a uitat
aşa de lung la mine, cu uimirea sinceră a cuiva care nu-şi imaginează
că a mai citit cineva cartea aia răruţă-răruţă. ţin minte şi-acum cum
mi-a zis, între uimire, respect şi umilinţă, ‘Da, e din Seri
albastre…’ adică, ce, io să nu mă dau mare?
Seri albastre… împrumutată de mama de la o colegă, pentru mine,
desigur… mama, care mă ducea la operetă, s-o văd pe Melidoneanca
înfigîndu-şi tocul în pantoful bietului Dorin Teodorescu şi şoptindu-i
printre dinţi ‘dă-ţi drumu’ la voce!’; şi la cinematograf, cînd rulau
lung-metraje de desene animate… A VĂZUT CINEVA PASĂREA DE FOC? îh,
tîmpită întrebare, sigur a văzut multă lume filmul ăla, DAR ÎL ARE
CINEVA? că asta era adevărata întrebare!

Mary Poppins deschide uşa!! – cu un ‘stripe’ alb-galben, tipic englezesc, pe
copertă…

Alice în ţara oglinzii!! ce splendoare! (aia cu ţara minunilor nici pînă-n ziua
de azi n-am citit-o)

Mark Twain, şi gemenii ăia extraordinari… (mi-am dat banii de
buzunat la geamgiu să-mi facă şi mie un set de sticle de-alea de
păstrat amprente…)

şi biografii… muream să citesc biografii de inşi celebri… Edison
– erau nişte broşuri, pot să mă dau cu capul de pereţi, că tot nu-mi
aduc aminte cine le edita.

băi, cum am uitat! Fraţii Grimm!! Andersen!! (sursa gothicului meu incipient…)

turtiţa! turtiţa înfuriată! aia care s-a umflat de furie pînă s-a făcut gogoaşă,
şi ce mîndră era!

(oh, nu, turtiţa era pe diapozitive…)

am uitat pînă şi faptul că mama îmi aducea diapozitive cu poveşti…

şi între timp citeam în draci (şi pe ascuns) Winnetou, muschetarii,
cavalerii pardallian, faustele, regii blestemaţi (a, nu, de regii ăia
m-am apucat mult mai tîrziu… deja acolo nu ne mai jucam de-a vîrşele
papesei şi pumnii de fier ai fostului puşcăriaş care n-a ieşit în viaţa
lui din Germania). ce dezamăgire, după revoluţie, cînd au apărut toate
spanacurile alea paralele cu Winnetou-nu-ştiu-unde şi cu Old
Shatterhand-făcînd-nu-ştiu-ce… apocrife!

Poveşti din nucul meu – !! e prima dată cînd îmi amintesc de cartea
asta! e fantastic ce se întîmplă. nu mai ştiu nimic din ea, nu-mi dau
seama, nu pot, nu văd, am în faţa ochilor nişte palide
ecouri-de-imagini, probabil urmele imaginilor pe care le ‘vedeam’ cînd
citeam cartea asta. altminteri, nimic, dar a fost suficient să-mi
amintesc numele ei, şi mi s-a umplut sufletul! ce straniu…

şi ariciul ăla care s-a dus la dentist (‘şi te rog frumos să-ţi pui
/ ţepelina sus în cui’), şi desenele alea superbe, picturi, opere de
artă, din ce carte erau? DIN CE CARTE?

altă carte românească, cu poveşti ‘din Biharea‘…

…omul de piatră – tot Colin

grofi şi greuceni… în ce carte mai erau şi ăştia?

şi de ce nu le ţin minte, de ce, de ce?

24/24

da, mare dreptate are x-force (insomnia).

urît e să lucrezi unde locuieşti. sau să locuieşti unde lucrezi. 
se cheamă că eşti la serviciu două’ş’pa din două’ş’pa. nu ştiu de ce
naibii nu poate fi invers, să te simţi acasă tot timpul şi să nu-ţi
vină să lucrezi deloc.

mi s-a acrit. şi mă grăbesc să termin firava asta de însemnare ca să mă întorc
la lucru.

îmi merit soarta.