repostări

ok, să repostăm, c-ar fi păcat să se piardă…

pentru amatori:  

pentru cunoscători: 

pentru… curcanul mulţumitor: 

Şi mulţumiri weblogului că şi-a revenit (bănuiesc eu, nu fără nişte
muncă şi nişte nervi), iar pentru cine s-a dat cocoş la blogurile
noastre, fiindcă tot e vremea repostărilor:

NOM DE DIEU DE PUTAIN DE BORDEL DE MERDE DE SALOPERIE DE CONNARD D’ENCULÉ DE
TA MÈRE!!!

Anunțuri

întîmplător 2

zice Exupery că lumea noastră e compusă din rotiţe şi că rotiţele astea
nu se potrivesc cum trebuie unele cu altele. ‘Nu materialele sînt de vină,
ci ceasornicarul. Lipseşte Ceasornicarul.’

poate japonezii n-ar mai fi ajuns să bombardeze Pearl Harbor sau ar fi
ajuns măcar o oră mai tîrziu, după nenorocita de telegramă de
avertizare de la Washington, dacă americanii nu s-ar fi ţinut de
petreceri pînă în zori, ghidîndu-i fără voie, cu muzica lor, pe
rătăciţii în ceaţă.

(apropo de ‘ce-ar fi fost dacă’: Raymond Rubicam, deplîngînd de zor
bombele aruncate peste Japonia, scria că o reclamă bine făcută, cu
demonstraţia puterii de distrugere a bombei atomice, i-ar fi convins pe
japonezi să se predea şi ar fi făcut din America liderul moral al
lumii… A spus-o însă fix în 1946.)

nu mai ştiu cînd şi unde am auzit povestea unui cleric cu oarecare
funcţie prin biserica lui. cînd a venit momentul în care ar fi putut să
susţină mişcarea negrilor, a tăcut şi s-a retras. a tăcut şi s-a retras
şi cînd ar fi putut să ia apărarea homosexualilor. a tăcut şi s-a
retras din problemele diverselor categorii sociale. cînd a venit şi
vremea lui, nu mai rămăsese nimeni care să-i ia apărarea.

(iar mă gîndesc la Exupery. pasivitatea preotului a atins perfecţiunea
precum arma la care se referea scriitorul: nu atunci cînd nu mai ai
nimic de adăugat, ci cînd nu mai e nimic de suprimat.)

întîmplător 1

 am chef de palavre.

(dacă tot nu-mi iese nimic ‘la munci’…)

se-ntîmplă lucruri stranii în jurul meu. aud pe la ureche ‘vîjjjj!’…
‘vîjjj!’, pe la ailaltă. bănuiesc că e viaţa trecînd pe lîngă mine.

poate mi se trage de la weblog. de cînd tot ciugulesc vorbele altora.

de pildă, fire:


‘Multi dintre cei care incep facultatea anul acesta sint nascuti in 1985

 …. la vremea cind tu stiai sa faci calcule si chiar sa rezolvi ecuatii…

  Ei nu au amintiri despre primul Reagan, erau copii in timpul
razboiului  din Golf.  Pentru ei nu a existat niciodata un
alt papa decit Ioan-Paul al II-lea.  Nu au cintat niciodata „We
are the world we are the children” si cind  Garcia-Marquez primea
premiul Nobel pentru literatura nu stiau nici macar sa citeasca.

Aveau 4 ani cind a murit ceausescu. Nu isi amintesc de „razboiul
rece”  si nu cunosc decit o Germanie chiar daca au invatat la
scoala ca au fost doua. Sint prea tineri ca sa isi aminteasca de
explozia navetei Challenger. Pentru ei SIDA exista de cind lumea. Nu
s-au jucat cu console de joc  Atari…’


…etc.

nu-l poţi contrazice pe fire – fie şi pentru că el ne ţine în spate
toate vieţile virtuale (glumeam, da? dom’ weblog…). dar poţi adăuga
amănuntul că totul e relativ… la totul.

fiindcă, nu?, inspirăm şi azi moleculele din ultima răsuflare a lui
Cezar pe treptele Senatului. nu pot să uit ideea asta. îmi stă ca un
cui în creier.

de-aia, probabil, nu trebuie să huleşti – n-o luaţi (neapărat) în
sensul religios, mă refer la orice vorbă otrăvită. se poate întîmpla ca
otrava expiraţiei tale să dea ocol pămîntului, să se-ntoarcă şi să-ţi
ucidă, o dată cu prima-i inspiraţie, întîiul născut.

(‘nimic nu-i întîmplător’ poate să n-aibă nici o treabă cu mirabile
planuri cosmice; poate, pur şi simplu, sîntem doar prea mărunţi, lumea
noastră e prea mică pentru a nu ne ciocni unii de alţii, toţi cu toţi,
fiecare cu fiecare, în diverse moduri şi timpuri)

arbeit

ce zici, random? arbeit macht frei?

ok.


 

zero

am obosit. dar am obosit de tot. munca în zadar mă seacă la ficaţi.
cum să-ţi petreci atîtea zile şi nopţi la calculator fără să reuşeşti
să produci ceva onorabil? mă păleşte depresia de la chestii
de-astea. 

vieţişoara virtuală

se dau următorii:

1. Domnul Manolescu. Nicolae Manolescu.

nu că ar fi fost musai să precizez care anume domn Manolescu, fiindcă,
din păcate (după părerea mea), e mic pericolul să se gîndească lumea la
Florin cînd aude Manolescu.
2. cultură. Polirom. Suplimentul de Cultură editat de Polirom.

se întîmplă următoarele:

vine un domn la domnul manolescu şi-i pune nişte întrebări legate de
literatura (mă rog, de cărţile) care se publică pe internet. răspunde
domnul manolescu:

‘nu sînt amatorul cărţilor citite pe Internet, deci fenomenul nu îmi este foarte
bine cunoscut.’

dacă s-ar fi limitat la afirmaţia asta, încă aş mai fi zis ‘jos pălăria’. sau
măcar borul.

dar, după ce ne spune că nu e-n temă, începe să vorbească despre, ca şi cînd ar
fi.

(moment în care eu personal încep să pun sub semnul întrebării toată
literatura critică a domnului manolescu. mai clar, sub semnul
întrebării: oare domnul manolescu are des tendinţa de a-şi da cu
părerea despre ceea ce însuşi domnia sa recunoaşte că nu cunoaşte?)

în continuare, poate vrînd să arate că un profesionist nu aruncă
vorbe-n vînt fără a le argumenta, domnul manolescu ne demonstrează cu
acribie faptul că, într-adevăr, fenomenul nu-i e cunoscut:
‘Nu cred că a publica pe Internet îţi certifică valoarea în vreun
fel. Eu îmi păstrez scepticismul, pentru că aceste cărţi nu trec prin
filtrul redactorului de editură, care este esenţial. Pe Internet
publici singur…’

trec peste faptul că, ulterior, domnul manolescu pomeneşte copios
EDITURA LITERNET şi că, o dată ce a pronunţat cuvîntul editură, ar
putea să-i treacă prin cap şi că, prin definiţie, aceasta are
redactori, editori ş.a.m.d. Trec deci, pentru că oricum văd destul de
clar că domnul manolescu nu ştie despre ce vorbeşte. că a publica
online nu înseamnă PRIN DEFINIŢIE că textul tău nu trece prin filtrul
redacţional (n-a auzit neam de edituri/publicaţii online care-ţi purică
textul şi-n gaura virgulii curului înainte de-a se hotărî să ţi-l
publice – sau nu, de editori online care lucrează cu autorul pînă-n
pînzele albe etc. etc.), aşa cum pare a ignora realitatea că, PRIN
DEFINIŢIE, publicarea pe hîrtie presupune filtrul unui redactor, dar că
ÎN PRACTICĂ de prea puţine ori se întîmplă aşa. (oare domnul manolescu
o fi văzut/citit vreodată o carte publicată pe hîrtie de, să zicem,
editura pygmalion?)

ce mai zice domnul manolescu: ‘poate că <viaţa virtuală> va ajunge, cîndva, foarte importantă’.
dragă domnule manolescu,

vă scriem de aici, din vieţişoara noastră virtuală. aflaţi despre noi că ne simţim
bine, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră…

suport

mă întreabă w:
‘de ce ne-ar rani pe noi adevarurile depsre tine, conceptiile tale?’

da, ştiu că am început discuţia de la cei opt (poftim, acum sînt nouă!)
abonaţi ai mei, dar m-am străduit s-o extind şi s-o fac de principiu.



‘suporti parerile altora despre conceptiile tale?:)’

(şi aici discuţia se ridică şi pleacă un pic de pe unde şedea)

suport orice părere despre concepţiile mele. ce nu suport e un anume
mod de a-ţi da cu părerea. sînt inşi care se consideră depozitarii
sau/şi proprietarii adevărului absolut şi cară după ei peste tot o
pîlnie mare-mare pe care vor cu orice chip s-o înfigă în capetele
celorlalţi, tîmpiţii, ca să toarne pe acolo adevărul acela. e adevărat
că o parte dintre noi sînt tîmpiţi – dar, în cazul ăsta, la ce bun să
te chinuieşti? o parte dintre noi nu sînt tîmpiţi, pur şi simplu
privesc de pe o altă cracă, au altă privelişte, văd alte mutări de
trupe. adevărul din pîlnie poate fi pentru ei o uriaşă mistificare.

nu mă mai leg de persoane anume, că poate mă trezesc şi eu cu
comentariul de pe nu mai ştiu care blog, ceva de genul ‘da, e mai dură,
dar spune lucruri adevărate. de ce te deranjează o femeie care gîndeşte
ca un bărbat…’ etc. etc.

asta e altă chestie pe care n-am reuşit s-o pricep pînă la vîrsta asta.
‘o femeie care gîndeşte ca un bărbat’… orice-o mai fi însemnînd şi
asta. adică? e mai dură? fătălăi sînt destui. e mai… logică? slavă
domnului, cunosc destui masculi aiuriţi (nu mă refer la cei care-şi
caută ochelarii prin casă stînd cu ei pe nas). e mai analitică? dacă
toţi bărbaţii ar fi capabili de o analiză la rece a propriei lor vieţi,
poate n-ar mai fi atîţia eşuaţi alcoolici-ca-să-uite. şi aşa mai
departe. ce, va să zică, înseamnă ‘o femeie care gîndeşte ca un bărbat’?

(apropo de şi/sau. profesorul de logică, nu prea băgat în seamă de
populaţia din sala de curs, a aruncat la un moment dat, fără speranţa
de a fi auzit, că, în conformitate cu materia pe care o preda, corect
ar fi să folosim ordinea inversă: sau/şi. nu era loc de-ntors atunci
să-l întreb, nu ştiu de ce dracu’ n-am făcut-o mai tîrziu, şi am rămas
cu cuiul ăsta în creier. ştie cineva care-i şpilul? nu, n-am să fac
gingivită dacă nu aflu, şi, iarăşi, nu, nu vreau să mă ia iar cineva la
rost că în loc să mă preocupe gravele probleme ale
societăţii/omenirii… e o simplă curiozitate.)

ok… mai revenim, dacă o fi cazul. mă uit şi la un film, citesc şi
nişte mailuri, mă gîndesc şi la o grafică… ideea iniţială îmi pare
deja în ceaţă.

şi e tîrziu. nu credeam că o să spun vreodată ‘e tîrziu’ la 11 seara. îmbătrînesc.