adevaru’ istoric???

(că tot vorbeam de filme:
ce-au toţi, dom’le, cu troia? că săracu’ ahile, ce-au făcut din el, că aheii, că_calu’, că adevărul istoric… a-de-vă-rul-is-to-ric???
ultima dată cînd am verificat, troia era un film
inspirat din iliada. care e un poem, nu un documentar istoric. care e scris de
nu se ştie cine. poate de homer. care homer nu se ştie dacă a fost un nene sau
mai mulţi. sau nici unul.
)
în fine, o fi de la durerea de cap.

3,1415926535897932384626433832795028841971

aseară mi-am
clătit ochii cu pi, un
‘indie’ din ’98, în care l-am găsit pe ditai actorul, unul dintre ‚preferaţii mei
necunoscuţi
’ – mark
margolis
, nu ştiu cum a aterizat acolo, cred că tot bugetul filmului a fost
cinci mii de parai şi patru au fost onorariul lui. (de pe imdb aflu că n-au
avut permis de filmare nicăieri şi-au folosit un om care să stea de pază şi să
fluiere dacă apărea vreun poliţist, să-şi strîngă aronofsky sculele şi s-o
şteargă din peisaj înainte să-l umfle că filmează ilegal*)

aveam o pisăloagă
durere de cap şi mă cam gîdila un somn, aşa că, în mod cert, cel puţin jumătate
din mesajul filmului mi-a scăpat. oricum n-am dat foarte mare atenţie ideilor
în sine, mai ales din momentul în care l-au amestecat pe god şi s-a umplut peisajul
de evrei hasidici. not for me, thanks.

dar mi-am clătit
ochii pentru că, despuiat de efecte vizuale, panoramări, figuri de hollywood
(era să zic de buftea) şi chiar de culoare, filmul mă trăgea de priviri, zău
dacă nu, puteam să observ, în fine, detalii, picături de sudoare (fără să mi le
arate camera ostentativ pe tîmpla încruntată a eroului in distress – că aşa e,
în filmele de hollywood trebuie să-ţi bage camera în ochi un detaliu ca să-l
mai poţi observa), gesturi mici, mimică… ce frumos a fost. parcă
mergeam prin film cu ochii larg deschişi şi nu-mi scăpa nimic din jur.
odihnitor.

şi coloana sonoră
fix pe gustul meu (clint mansell, care are şi un rol de cin
şpe secunde în film).
paralela e destul
de… strîmbă, dar mi-am amintit de a beautiful mind. care nu mi s-a părut prea
mare realizare, ba chiar cumplit de corect-politic. adică au epurat viaţa lui
nash de toate deviaţiile
‘neacceptate’ şi… şi gata. nash-ul din 2001 e
un fel de

colombo. un freak genial şi ponosit. şi gata..

_____
* întrucît, ştim
cu toţii, dar nu luăm în seamă, există o pînză oficială, canavaua permiselor, a
acordurilor scrise, a reglementărilor, a taloanelor şi-a bonurilor de ordine, a
id-urilor, cnp-urilor, nr.crt.-urilor, iar printre firele ei solide,
întreţesută, o pînză fină şi neregulată, a lucrurilor nenumerotate,
neînregistrate, nefişate, neînmatriculate, necatalogate, anonime la nivel
oficial. prima fără a doua n-ar avea haz, a doua fără prima n-ar exista. deja e
prea complicat pentru mine. în continuare mă doare capul.

bitlanu’ sihastru

eu n-am înţeles o
treabă cu gripa asta aviară. cum naiba, cînd e vorba de păsări sălbatice, nici
una nu se mai molipseşte de la alta
? a picat în dobrogea un bîtlan, în făgăraş o raţă sălbatică, în colentina o
vrabie. da
suratele lor de
ce n-au avut nimic
? de ce n-am văzut un grup sau măcar o pereche de, să zicem, guguştiuci răposaţi shakespearean, obraz lîngă
obraz
? patru gaiţe! trei corbi! două raţe dintr-un stol, na! purcua?

o chestie trista

X:  da’ ce-are motanul ăla, e cam trist?
eu:  îm… parcă… (după o clipă de gîndire) …dacă nu cumva e bucuros că-i liber coşul şi poa’ să stea singur
X:  păi, da, măi, că fericirea e o chestie tristă, aşa…

la croitoria militara

intru. clienţi, ioc. la o măsuţă, cu multe taburete-n jur, doi croitori şi trei amici, toţi apropiaţi de pensie (dar încă NU acolo). se terminase o partidă de şah. se haleau seminţe de dovleac, se scuipau cojile pe jos (că, la naiba, e mozaic, se mătură uşor) 
croitoru’ meu, foarte îndatoritor, se şi saltă de pe scaun şi zice că se duce sus la nevastă-sa să vadă în ce stadiu e cu lucrul. io mă trag mai spre ieşire şi aştept.
ăia patru rămaşi, scîrţ-trosc-poc seminţe şi lagalagalaga. am aflat, vericule, în sfertul ăla de oră cît am stat acolo, toate misterele şi necunoscutele şi adevărurile fundamentale ale existenţei noastre de azi. am aflat inclusiv că ni s-a schimbat clima de la bombardamentele din irak. adică de-aia. mai aflu şi că ‘ceauşescu a zis întîi să plătească datoria externă, să scape de ăia, şi pe urmă să dea la popor. da’ n-am avut răbdare! l-am omorît! şi uite acum! ai în galantare şi n-ai cu ce cumpăra!’
(dom’le, adică erau patru malaci de bărbaţi încă nepensionaţi, care vineri la ora 4 după-amiaza frecau menta şi spărgeau seminţe (deja la ora aia aveau pe la picioare grămăjoare respectabile din coji) şi se văitau că n-au bani. ce nu e-n regulă în tabloul ăsta???)
 
…cînd au decis să-l sune şi pe nicu să-l cheme la şuetă – că-i vineri seara, dă-o-ncolo, să plece mai devreme dacă n-a terminat –, m-am imaginat petrecînd un frumos şi instructiv weekend pe un taburel de la intrarea în croitoria militară, cu caşcavalul topindu-se în punga proptită lîngă perete, cu pantalonii lăsîndu-mi-se încet-încet de pe burta tot mai goală, cu capu’ proptit visător în fereastră şi cu o stare din ce în ce mai alterată a conştiinţei, de care s-ar fi mîndrit însuşi castaneda.
şi cu multe, multe revelaţii copleşindu-mă, acoperindu-mă, straturi peste straturi ca frunzele moarte pe cadavrul debarcat clandestin în mijlocul pădurii, pînă ce vor rămîne de mine doar nişte oscioare în haine prăfuite, lîngă o pungă cu caşcaval înverzit. şi-atunci, triumfător, croitorul meu va coborî din susurile lui astrale şi va depune lîngă rămăşiţele mele un teanc de textile frumos cusute.

contractele de publicitate se incheie pe mail

agenţiile de
publicitate n-ar trebui să mai creeze reclame cu text. nu, nene, doar cu
imagini, că_copywriterii noştri sînt doar parţial alfabetizaţi.

cică ‘fiecare
dintre noi, cei care lucrăm la ing, îţi facem o promisiune’
– puteau să renunţe
la ‘fiecare’ ăla şi scăpau, fără să ştie, de dezacord. dă-o-ncolo, nici subiectul
cu predicatul nu eşti în stare să-l… îh…

şi nu se termină
bine, că apare petrom, care-mi zice că are o ofertă de carburanţi ‘mai bună ca
niciodată’
. ca ‚oricînd’, nene, că dacă niciodată n-ai avut carburanţi buni, la
ce te mai omori?

dar mirarea mea mare e cum discută ăştia cu clienţii lor. ăştia care fac reclame. pe mail? cum discută? că prin viu grai nu cred. nu par a şti cine-s ăia cărora le fac reclama, cum îi cheamă pe ei, nene. altă explicaţie n-am cînd aud, în reclama la city financial, vocea din off pronunţînd siti financial – da, dom’le, cu ‘ci’, să mor dacă ştiu în ce limbă e asta, mă tot cuget de-o săptămînă fără folos. sau ailaltă voce, din reclama la golden bräu, care zice cu seninătate… golden brau. că aşa-l citeşte mă-sa pe umlaut. că mă-sa i-a comandat reclama. mai nou, cu löwenbräu, aceeaşi poveste. ba nu aceeaşi, pardon! ăsta citeşte loevănbrau.
broi, puiule, broi, ‘tu-i mă-sa de germană. …
…aaaaa… pardon! măsa, că aşa scrie în culta revistă re:publik. bine, nene, dacă aşa o fi trendu’…
 
după care ‘toată
puterea lu’
… nu ştiu care cif…,
într-un şprei!’
 
ok, deci tre’ să ai un anumit nivel de agramatism, obţinut cu multă muncă şi numeroase diplome, ca să lucrezi în publicitatea românească, băi! nu aşa, orşcum! 

 

forumista

dom’le, gospodina de azi nu ştiu cît găteşte,
dar sigur e specialist it.

nu mai ştiu ce
lămîile mele căutam cu gugăl şi-am nimerit pe culinar.ro, unde-am rămas citind
cu degetu-n gură zeci de pagini de reţete, discuţii despre ustensile (a, da,
mi-am amintit – căutam un wok) şi despre tiraje la maşinile de gătit
(adicătelea, cum să vă zic, există oameni care, cînd se mută-n casă nouă, îşi
planifică bucătăria în jurul aragazului special, cu tiraj mare, numai şi numai
ca să poată să facă mîncăruri chinezeşti).

deci, dom’le,
gospodina de azi, casnica de azi, muierea-de-la-cratiţă de azi, nu ridică un
deget deasupra blidelor înainte de a-şi consulta topicurile preferate de pe
forum. care ingrediente în ce cantităţi, vezi că ai un link la…, dacă nu,
întreab-o pe mama celeste, că ştie ea, sau cînd te duci în italia îţi arată
adriana magazinul ăla cu… şi-ţi iei de-acolo.

şi se apucă să
gătească oareceuri, pe care le pozează în diverse stadii ale preparării, cu
camera digitală pe care a ales-o special după ce a consultat secţiunea cu
ustensile anexe, topicul despre camerele bune de folosit în aburii bucătăriei.
după care conectează – vorbim în continuare despre gospoaitiista de azi –
digitala cu cablul usebe la calculator şi descarcă pozele, pe care le
deschide-ntr-un program de prelucrare grafică şi le scoate blurul şi le
salvează mici pentru web, după care le uploadează pe forum potrivindu-le cu
explicaţiile aferente diverselor stadii de prăjifierberecoaptă. da?
şi tot forumul
ăla are ca scop în primul rînd, m-am convins, să reducă timpul petrecut de
gospoaitiistă în bucătărie, ca să-i rămînă mai mult de petrecut pe internet.
dom’le, jos pălăria!