Chestii tehnice despre mîncarea pentru blănoşi

Pentru că am avut nu cu mult timp în urmă o urîtă revelaţie, urmată de o frumoasă discuţie cu vizitatori ai blogului meu interesaţi de subiect, revin cu concluziile puse-n praftică.

Blănurile din ograda mea au trecut relativ repede peste perioada de tranziţie de la mîncarea uscată pentru pisici-bibelouri de porţelan la carnea crudă pentru pisici vii şi veritabile. În perioada de tranziţie au mîncat plicuri şi conserve. Nu pe ele, ci conţinutul lor. Miamor şi Leonardo în principal. Shezir şi Applaws în plan secund (că nu erau pe gustul lor, nu că n-ar fi bune!).

Dar tranziţia, ca orice tranziţie (exceptînd-o pe aia economică românească), tre’ să se termine, aşa că, de cîteva săptămîni încoace, blănurile se umflă cu carne crudă tocată. Plus cîteva bucăţele pe post de perii de dinţi.

De ce tocată şi nu bucăţită integral.

Un motiv ar fi că pe aia bucăţi încă n-o acceptă decît din cînd în cînd, încă n-au asimilat-o cu noţiunea de mîncare. Deh, pisici crescute după învăţăturile firmelor producătoare de „mîncare”. Motivul principal însă e ăla că mîncarea nu trebuie compusă exclusiv din carne crudă, ci şi din organe şi oase crude şi, neapărat, din suplimente, care trebuie amestecate într-un fel. Or, în carnea tocată se pot amesteca.

Regula de aur a dietei ca să nu se umple blănurile de pietre la rinichi este:

raportul dintre calciu şi fosfor trebuie să fie de 1,3 la 1.

Am depistat un sait de unde pot obţine conţinutul de calciu şi fosfor al diferitelor tipuri de carne (ba chiar pe gramajele pe care i le dau, să nu mai stau să calculez :)).

Ca să nu vă mai încurc cu teoria:

Carnea:

– 1 kg carne de pasăre (găină, curcan, pui – în ordinea asta) sau vită

– 200 g inimă care-a mers pe tot atîtea picioare (deci nu inimă de viţel la carne de pasăre sau invers)

– 100 g ficat cu aceeaşi precizare ca mai sus.

– nişte pipote, dacă tot v-au rămas din tăvile cu inimi.

___

Toate astea se dau prin maşina de tocat şi se pun în frigider pînă se prepară restul.

Pardon, nu chiar toate – se mai păstrează cîteva inimioare sau nişte bucăţele de carne cît o îmbucătură, pe care blănurile să le mestece pentru igiena dentară. Gîturile de pasăre sau aripile sînt de asemenea foarte bune în loc de perie de dinţi.

Restul:

– două gălbenuşuri crude

– două linguri de ‘umplutură’ (ca să fie şi ceva fibre): dovlecel fiert (eventual la aburi) şi pasat

– un pahar, un pahar jumate sau două pahare de apă (depinde cum le place blănoaselor haleala, mai diluată sau mai concentrată); dacă folosiţi apă de la robinet, fierbeţi-o sănătos.

– 2000 mg (adică 2 g) de ulei de somon sălbatic – pe care l-am găsit aici (nu vă uitaţi că e scump, are multe capsule; dacă faceţi raportul, ăla de pe piaţa noastră e aproape la acelaşi preţ, cu diferenţa că mai conţine şi metale grele şi alte otrăvuri); voi puteţi să-l luaţi din altă parte, că n-am comision din vînzări  🙂

– 2000 mg (adică 2 g) de taurină – pe care am găsit-o aici (io şi culturiştii ce mai cumpărăm taurină-n ţara asta)

– 100 mg complex B (dar vă sfătuiesc să începeţi cu cel mult o jumătate din cantitatea asta, fiindcă pute îngrozitor, iar blănurile ridică coada şi pleacă)

– 400 IU vitamina E (echivalentul a 400 mg) – eu cumpar de la farmacie capsule gelatinoase moi (100 mg de vitamină per capsulă, deci patru capsule la kilul de carne), le înţep cu acul de siguranţă şi le storc.

– vreo două capsule de supliment glandular (vă doresc baftă; eu am găsit pe net pe nişte saituri străine, dar încă n-am comandat nimic, că mi s-a acrit de-atîtea taxe poştale); alternativa ar fi să vă lipiţi sentimental de-un măcelar şi să-l rugaţi să vă doneze/vîndă ceva tiroidă, pancreas sau alte afaceri interne ale popoarelor măcelărite.

– (opţional) un sfert de linguriţă de kelp (eu oricum iau pentru mine aşa că nu mă deranjează să le dau şi lor).

– (esenţial!) carbonat de calciu (se găseşte pudră la farmacie, costă un mizilic) – în principiu, cam 5 grame la fiecare kil de carne, dar cantitatea exactă pentru echilibrarea raportului de 1,3:1 cu fosforul se calculează aşa:

  • de pe saitul amintit mai sus se obţin cantitatea totală de calciu şi cantitatea totală de fosfor din mîncare.

Exemplu:

– 1 kg de pulpe de curcan (că tot sînt mai ieftine şi mai bune decît puiul…) – la http://www.nal.usda.gov/fnic/foodcomp/search/index.html se scrie turkey la keywords, iar dedesubt se alege, desigur, Poultry products.

Clic pe Submit, apoi în pagina următoare se selectează Turkey, all classes, dark meat, raw.

Din nou Submit. Pe pagina următoare, se scrie 10 în prima căsuţă (10×100 g = 1 kg, cantitatea noastră de pulpe; dacă aveam doar 750 g de pulpe, aş fi scris 7,5 în căsuţă).

Submit din nou. În fine, pagina cu rezultate. Se notează calciul (în cazul acesta, 170 mg) şi fosforul (1840). După cum se vede, complet dezechilibrat, drum lin către struviţi.

– se continuă la fel cu fiecare dintre celelalte componente (inimă, ficat, gălbenuşuri).

  • la final, se face totalul de calciu şi totalul de fosfor din toată masa de carne şi gălbenuşuri. Totalul de fosfor se înmulţeşte cu 1,3 pentru a se obţine cantitatea de calciu care ar trebui să se afle în mîncare. Din rezultat se scade, evident, totalul de calciu deja existent în mîncare. Ce rămîne e cantitatea de carbonat de calciu care trebuie adăugată pentru a echilibra hrana.

________________

Se amestecă tot „restul” (adică gălbenuşele, apa şi suplimentele), apoi se adaugă carnea tocată şi iar se amestecă, pentru a se uniformiza repartiţia suplimentelor. Nu vă îngrijoraţi că pare prea ciorbă, după cîteva amestecături serioase lichidul se încorporează în carne şi amestecul devine mai consistent.

Se împarte în caserole (nu le îndesaţi, că mîncarea va mai creşte puţin în volum la congelare) care să conţină porţia pe o zi sau cel mult două şi se bagă la congelator. Eu mut cîte o caserolă din congelator în frigider, pentru decongelare, cu 12 ore înainte de masă, dar fiecare cu frigiderul lui. În caserole se pun şi bucăţelele de carne lăsate netocate.

Blănurile trebuie să halească de două ori pe zi şi sănătate. Adică o dată dimineaţa, o dată seara, fără gustări şi alte răsfăţuri. Total, cam 80-100-120-130 g de mîncare pe zi – dar depinde de mulţi factori, în primul rînd de talia persoanei cu pricina (şi de greutatea ei ideală, nu reală); ale mele, vagaboande tipice, cîntăresc cam 4 kilograme, dar, iaca, în comentariile de la însemnarea anterioară Zaraza pomenea de negrul ei de 6 kg. Oricum, nu vă luaţi după cantităţile de pe pachetele de hrană uscată. Alea-s pentru hrana uscată. Ceastalaltă e infinit mai săţioasă şi mai plină de nutrienţi, deci blănurile vor mînca, în principiu, mai puţin. De asemenea, puii ar trebui să halească mult mai mult (cam dublu) decît adulţii.

O dată învăţate cu program de două mese pe zi, puteţi să le mai bucuraţi cu gustări mici-mici (un gît sau o aripă de pasăre, o inimioară, oricum ceva de mestecat – deci de curăţat dinţii).

Tot ce nu se mănîncă într-o jumătate de oră se strînge (şi se aruncă sau se refoloseşte o dată, depinde în ce stare e şi ce temperatură a fost în casă).

_____

Cam asta ar fi ce fac eu.

Unii vor argumenta că dacă oase nu ie, nimic nu ie. Probabil e adevărat. La început, în loc de carbonatul de calciu, măcinam gîturi şi aripi împreună cu carnea. Dar în felul ăsta eram mai mereu în ceaţă în privinţa raportului calciu/fosfor. În plus, la mesele cu carne de vită n-am ce oase să macin.

O variantă mult simplificată este cumpărarea tuturor suplimentelor la pachet – la care se adaugă doar apă şi carnea tocată. Vă recomand saitul ăsta. Mai exact, pagina de comandă pentru membrii Uniunii Europene e asta. Puteţi plăti cu cardul prin Paypal (ceea ce înseamnă că trebuie să vă fie recunoscut cardul de către Paypal, chestie care se face în felul următor: se merge (sau se sună) la banca emitentă a cardului şi se cere ridicarea limitei de tranzacţionare zilnică inclusiv online (sau, mai simplu, se spune „Vreau să plătesc cu cardul ăsta prin Paypal”). Vi se va da o cerere de semnat. Într-o zi, cel mult două, veţi fi anunţaţi că s-a ridicat limita.

_____________

Probabil că am uitat să scriu multe alte chestii, dar mai vorbim noi dacă e nevoie, n-au intrat zilele-n sac.
.

Anunțuri

27 comentarii

  1. Foarte misto reteta. Matu’ meu papa mult peste cand era micut, peste crud, curatat si dat prin masina de tocat, la care ii mai puneam organe si iaurt. Bine, ca reteta asta a mea e facuta si intuita pas cu pas dupa poftele lui, nu dupa ratiuni stiintifice 🙂

  2. Dupa discutia de mai demult, despre cata proteina e-n mancarea „de firma” pentru negrishori, iaca inca un prilej in care raman siderat. 😀 Cata rabdare poti sa ai, dumnezeule, mancarea pe care o gatesc eu (pt mine) e muncita cam 20% din ce scrie aici. Probabil ca atunci cand apar „altii” la care tii, atentia e mult mai mare. Zic si eu. Oricum, de la gatitul pentru pisici pana la ingrijitul plantelor celea de zambeau in poze, ai reusit de fiecare data sa ma emotionezi prin consumul asta de timp si energie 🙂 Sau prin investitia asta de timp si energie, probabil e mai corect.

  3. @Cristina: si ai reusit sa-l dezveti de peste?

    @cosx: cred ca ai dreptate, acei ‘altii’ sint stimulentele. ca nici mincarea mea nu-i mai muncita decit a ta 🙂
    (bine ca mi-ai adus aminte de plante, sa mai pun poze, ca am niste suculente noi. ce sa fac si io, in loc sa-mi vad de lucrarile intirziate, pun poze pe net :))

  4. Nu… chiar. Adica treptat a inceput sa manance si altceva, dar tot o ia razna cand simte miros de peste. Face concert de miorlaieli pana apuc sa-i dau.

  5. puteam sa jur c-asa face 🙂 n-ai vazut nicaieri scrijelit cu gheruta pe scoarta de copac, mai la nivelul solului, picica + pestisoru’ = love?

    (da’ sa stii ca rinichii lor nu-s in nici o love cu pestele)

  6. te cred pe cuvant, dar la mine acasa e traditie pisiceasca sa te sui in pomul de la poarta dupa vrabii si sa sari in mijlocul soselei, in fata masinii. 😦 Am pierdut 3 asa. Nu ca vreau sa ma vait la tine, dar dupa ultima, am promis sa-i fac matei toate poftele si prefer pofteasca la peste si sa prinda gusteri, decat sa-i placa zburatoarele 😐

  7. acum inteleg si eu de ce nu mai ai timp pentru postari…

  8. @Cristina: aaaah… te-nteleg… :((( da’ macar asta cu pestele o exclude pe aia cu vrabiile?

    @dw: :))

  9. Da. N-a vazut ochiul lui pasare, (plus ca dau cu prastia in poarta cand il vad ca se apropie de ea, ca sa-l sperii). Da’ oricat ar manca de la mine, tot prinde pui de soparle si gusteri 🙂

  10. pen’ ca stie el ce-i bun… micile creaturi vinate sint hrana cea mai completa si mai echilibrata. adica ce ma straduiesc eu sa obtin, macar pe departe, cu suplimentele alea.

  11. a mea nu pune gura pe carne cruda, tocata fiarta sau de genu’ asta …are aceeasi reactzie ca si mine „hell, no!” plus ca e cam grasa si o tzin la regim.Daca eu tzin regim de ingrashare ea e la slabit.

    am tot respectu pt lumea care face efortu asta cu organe (auleu, numa cuvantu’ imi da fiori), cantarit, amestecat (ah nici nam masina de tocat, oricum), dar madamme Nina tot nu se desparte de uscaciunile ei.Ah da, mai mananca din cand in cand si cu greu, pui fiert si peste, da’ si atunci e miracol si ne uitam la ea de parca ar fi descoperit america 🙂

  12. pai, nici unul nu pune gura pe cruda daca a crescut cu d-alealalte. nici ale mele nu recunosteau carnea cruda drept mincare. le-am luat cu binisorul, cu plicuri, cu cite o jumatate de lingurita de cruda amestecata si tot sporind cantitatea.
    aveam o blanoasa obeza, desi o tineam pe mincare uscata speciala de regim. de cind am trecut-o pe cruda a slabit 600 de grame.

  13. 600 grame! :)) a mea nu e obeza, vetu’ zice ca n’are nimic, doar musafirii mei rad de ea.She’s just fluffy, da are vreo 4 kile la 3 ani, creca e normal, ce dracu’.Am incercat in vacantza vreo 2 sapt sa ii dau carne cruda si nici gand.O mancau mushtele..de disperare si de foame a furat niste branza de pe masa, ceea ce nu a facut niciodata…

  14. 4 kile sint in regula, vezi-ti de treaba. 🙂
    (ti-am zis cu carnea cruda, daca vreodata te mai bate gindul sa-ncerci. treptat, cite putin amestecat in mincarea obisnuita)

  15. mitza mea are 6 kile si jumate si mananca orice in afara de peste. si de ea rad musafirii! fura painea, de pe masa, clatitele, coaja d ela avocado, chiar si imediat dupa ce a mancat conserva.
    v, pisicle tale or sa traiasca mult, ma bucur pt ele.

  16. nu stiu daca o sa traiasca ele mai mult, da’ sa nu mor io mai repede :))

  17. de fapt, cate pisici ai tu?

    [eu gasit motan Gogu (frumos de pica atunci cand l-am vazut ultima data, acum un an) slab mort, nu cred ca are 1 kg. mancat pranzul meu, paine cu cascaval, regasit suflet pentru mieunat disperat ca tot foame. lasat ordin porunca rugaminte sa dea mancare la motan de cate ori vine in vizita. of.
    tot din seria asta, vazut copil malnutrit murdar bolnav. nu mai avut nimic de mancare, caci motan aparut primul. life sucks]

    deci imi spui cate pisici ai? si o sa-ti spun si eu cate flori a facut trandafirul pana acum. 🙂

  18. pai, nu-i corect, ca tu n-ai motiv sa te jenezi ca zice lumea ca ai luat-o razna daca zici ca trandafirul tau are cinci bobocei, nu? chiar daca, sa zicem, al cincilea bobocel e pe un altoi pe care i l-ai dat unei rude din bloc cind ai plecat din oras acu’ niste ani si ti-a fost teama c-o sa se usuce-n glastra, dimpreuna cu alt altoi, mai batrin, care-ntre timp totusi s-a uscat :(.
    nu?

    ( din nenorocire, la copii nu merge-asa simplu. :((( )

  19. nu cred ca ai mai multi pisici decat gargaunii pe care-i am eu in cap 🙂
    uite cum facem: in loc sa spui cate pisici ai, le scrii numele, iar eu inteleg ce e de inteles.

    (s’apoi, ma fac de ras, am pierdut sirul florilor pe la 60.)

  20. pai, tocmai zisei de bobocei… 🙂

  21. […] nu inteleg cum au rezistat unii atit de mult. Tuvia s-a mutat deja. Vidal se mutase mai de mult – aici e cel mai wow! post pe care l-am vazut eu vreodata pe un blog; e despre mincarea pt pisici si nici […]

  22. concluzia: sa va povestesc si eu din bucataria lui pamuk. pentru cine nu stie inca, pamuk este un motan (doctorul spune ca e angora turceasca, dar noi nu prea credem) de aproape trei ani, necastrat pentru ca pana acum, pentru ca, ma intelegeti, nu prea a simtit nevoia. si cum tot am auzit povesti horror cu motani castrati bolnavi de rinichi sau decedati la cativa anisori, am zis ca mai bine nu. am intrebat mai multi doctori, unii au zis sa-l castram, altii sa nu. am decis sa nu. e vioi foarte, a vomat de doua ori in viata lui, cand probabil a baut prea multa apa deodata (da, obisnuieste sa leorpaie ca un cal). mananca iarba aproape zilnic, fie ca ii cultivam in casa, fie ca vara ii aduc mohor (preferatul lui) din parc, pe care il spal bine inainte de a i-l da. nu vomita dupa, desi am auzit ca alte mate obisnuiesc, probabil elimina altfel. am renuntat de mult la marcile tv de hrana pisiceasca, la sfatul doctorului (mergem la cabinetul de pe cutitul de argint, langa statia de metrou titan). ii luam crantanele (hill’s, purina). tot la cabinet am gasit niste conserve bune, pe care se specifica clar ca nu contin decat ceea ce scrie, adica pui, pui+branza, pui+dovlecel. sunt exorbitant de scumpe, dar, na, e motanul nostru (7 lei cutia mare, din care mananca vreo doua zile, 4 lei aia mica). peste nu-i place, deci nu ne batem capul, mai ales ca am aflat de aici ca nu-i tocmai sanatos. lapte bea foarte rar, dar ii place kefirul, din care i-am dat din incercare odata, si iaurtul uneori, dar nu danone, ci marci de-astea mai putin populare, precum napoca. mananca saptamanal un galbenus crud si niste galbenus fiert cand facem maioneza si nu scapam de miauneala. mananca carne cruda de pui sau vita ori de cate ori se gateste in casa, ficat de pui pe gratar. cand mancam noi prajituri, tre sa stau cu degetul inmuiat in frisca atarnand, sa poata motanul linge in voie. e singurul dulce pe care si-l si i-l permitem. daca doamne-fereste lasam ceva pe masa in bucatarie si uitam motanul acolo, fura orice, si paine. asa a tarat odata prin casa un ditamai carnatul, caruia i-a rontait un varf sau a rasturnat cosul de gunoi de enspe mii de ori, doar ca sa gaseasca niste oase prapadite de peste, peste care nici nu-i place. oricum, am decis de comun acord cu restul familiei sa renuntam ca crontanele si sa trecem pe carne cruda sau fiarta si amestecata cu morcov, ca ii place. sper ca nu e o decizie proasta, nu?

  23. ia, ca sa vezi cine v-a venit in vizita, bai negrilor, scularea de pe calorifer, ca nu stiti ce-i ala motan alb! :))

    carnita cu morcov sau dovlecel, veri gud. doar grija mare sa nu lipseasca suplimentul de calciu, altfel, castrat sau ne, il pasc cristalele renale. oase de pui crude, gituri, aripioare, iar veri gud. fierte – ntz, ca se sparg in aschii periculoase.
    kefir? veeeri gud, mie-mi iese keriful cam acru si nu vor negrii sa puna gura, dar tare bine-ar fi…
    (Pamuk, vaz io, baiat destept, stie el si singur ce-i bun :D)

  24. Tocmai ce i-am facut niste analize uneia dintre felinele mele, un motanel de numai 2 ani, si nivelul ureei a iesit destul de mare (111, vet-ul spunea ca maximul normal e pe la 80). Creatinina e numai foarte foarte usor marita.

    Toata viata a mancat Royal Canin (kitten, exigent, sensible, you name it). Iar acum e suspect de insuficienta renala. Desi veterinarul mi-a recomandat sa trec pe Royal Canin Renal pentru o luna, pana la repetarea analizelor, mi se pare putin stupida ideea de a continua cu hrana uscata cand e atat de probabil ca ea sa-i fi cauzat boala in the first place. E clar ca am procedat gresit pana acum si ma gandesc serios sa trec toata turma de pisici pe carne cruda pana nu se pricopsesc toti cu boli incurabile. Articolul tau e de trei ani, ai ramas pe reteta asta? Pisicile se simt bine, nu au dezvoltat nicio afectiune intre timp?

  25. pe reţeta asta am rămas, dar uneori le mai dau şi cîte o conservă curată. nimeni n-a păţit nimic, toată lumea e bine, sănătoasă. inclusiv motanul bătrîn care a avut cîndva (în tinereţe, pe cînd mînca boabe) blocaj renal. se hîrjonesc toată ziua, sînt supli, au blana frumoasă. ideal e să le strecori şi bucăţi de carne, ca să-şi cureţe şi dantura.
    kelp nu le-am mai dat în ultima vreme, prefer să mai fac pauze.
    *
    singura chestie pe care am greşit-o mult timp pînă să mă prind este conţinutul de calciu! din carbonatul de calciu de la farmacie se asimilează doar 40% calciu. Deci dacă reţeta finală îmi cere, să zicem, 10 grame de calciu, nu le voi pune 10 grame de carbonat de calciu, ci 25 – 40% din 25 de grame de carbonat însemnînd cele 10 g de calciu de care au nevoie.

    sănătate motănelului tău!

  26. buna, a trecut ceva vreme de la ultimul comentariu, spune-mi, pisicile tale sunt tot pe acelasi regim alimentar? as vrea sa-i trec si eu pe ai mei pe reteta ta si voiam sa stiu ce mai fac ai tai.

  27. sînt exact la același regim și se simt minunat.
    succes și sănătate!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s