“Thomas Lobel, care acum se numeşte Tammy, se află într-un tratament hormonal controversat la Berkeley, California, pentru a fi împiedicat să treacă prin pubertate ca băiat. Mamele băiatului spun că primul lucru pe care l-a spus Thomas atunci când a învăţat la vârsta de trei ani limbajul semnelor din cauza unui impediment de vorbire a fost “Sunt o fată”, informează Daily Mail.
La vârsta de şapte ani, după ce a fost tratat pentru auto-mutilare genitală, psihiatrii l-au diagnosticat pe Thomas cu deviaţie de identitate sexuală. La vârsta de opt ani, a început tranziţia. În această vară a început să ia medicamente care îi blochează dezvoltarea hormonală şi îi vor amâna apariţia părului pe faţă, a lăţirii umerilor şi a îngroşării vocii.”
Multe ar fi de dezbătut în cazul ăsta. Copilul e cu adevărat o fată în trup băieţesc sau e doar… dezorientat? Cît de devreme se poate manifesta conştientizarea transsexualităţii? L-au influenţat sau nu cele două femei care-i sînt mame adoptive? I-au făcut bine sau rău? E posibilă sau doar fantezistă ideea că, nesupus transformării, micuţul prezintă un risc crescut de sinucidere cu cît înaintează în vîrstă? Au făcut bine medicii permiţînd transformarea atît de timpuriu? Se complac ei, cum ştim că se întîmplă de atîtea ori, sau acţionează spre binele micuţului?
Sînt lucruri grave şi grele, nu te joci cu viaţa copilului, dar în acelaşi timp sînt lucruri care nu s-ar fi dezbătut cu nişte decenii în urmă, cînd transsexualii încă nu aveau altă şansă de evadare decît sinuciderea.
Desigur, nu se pune problema la noi. La noi lucrurile sînt limpezi. La noi Patriarhia domneşte peste tot şi toate, îşi întinde labele hrăpăreţe peste mediile de informare în masă, înfiinţează şi unele noi dacă cele existente nu s-au dovedit pe gustul Preafericitului de obediente, iar în urma popimii înaintează cătinel, cu capul plecat şi laţul de gît, medicina oficială. Şi din cînd în cînd cîte un gurist din cortegiu se mai opreşte pe marginea drumului şi măcăne la noi ăştia care ne uităm cum trec stăpînii absoluţi ai gîndirii în România.
Azi a fost rîndul psiholoagei Mihaela Săhlean („Psiholog. Doctor în psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut” – după cum se recomandă domnia sa) să se oprească pe margine, la Realitatea TV, şi să măcăne cum că, fără urmă de îndoială, femeile alea distrug copilul. Ştie ea prea bine, ea n-are nici un dubiu. Nici un psihiatru care a evaluat puiul acela amărît şi l-a diagnosticat nu se pricepe mai bine ca ea din studioul Realităţii. Desigur, nu ratează ocazia de a deplînge faptul că acel copil nu are tată în nenorocita de familie cu două lesbiene, deci nici un model masculin, deci… nu? (După cum ştim prea bine cu toţii, băieţii înfiaţi de cupluri homosexuale masculine sfîrşesc prin a deveni pedofili, fetiţele înfiate de cupluri homosexuale masculine pretind să devină băieţi, fetele înfiate de lesbiene devin la rîndul lor lesbiene, iar băieţii înfiaţi de lesbiene, iată, îşi doresc să devină ca ele. Interesant cum copiii cuplurilor normale nu-şi doresc să devină androgini. Şi nici băieţii crescuţi doar de mamă n-am prea auzit să-şi mutileze cocoşeii din lipsă de model masculin. Dar, na, ştie doamna Săhlean ce ştie, că ea are diplomă.)
Cu vocea în crescendo şi tremolo şi alte efecte audio sintetice, doamna Săhlean ne explică_că “acele două femei ar trebui ele însele să fie supuse unui examen psihiatric”, fiind clar că şi ele au trecut prin viaţă neavînd o busolă morală şi criterii şi valori, altfel n-ar fi ajuns lesbiene, ştie toată lumea acest lucru!
Şi, într-un final glorios, doamna Săhlean îşi leagă şorţul în brîu şi boneta pe cap şi ne serveşte desertul: „Lucrurile astea sînt pînă la urmă împotriva lui Dumnezeu” – iată cum ajungem pînă la urmă la fundamentele psihologiei şi psihiatriei. În România.
Computeatralis 