doua realitati/se leganau/pe o pinza de paiaaaanjen…

Mostră de calităţi jurnalistice la Realitatea TV:

În studioul ‘realităţii’, Prelipceanu cu soaţa, Laura Chiriac.
Problemă existenţială majoră: ce va prevala în inima, sufletul şi stomacul
alegătorului bucureştean: micii dreptei sau hamburgherii stîngii?

Chiriacprelipcenii emit diverse scenarii: cu siguranţă, conducerea PSD a dezbătut în şedinţă aprinsă marea mişcare a înlocuirii tradiţionalilor mici sărbătoreşti din piaţă cu hamburgeri. E o teorie întreagă, perechea de chibiţi se încinge de parcă ar comenta amartizarea în direct. Îl sună pe Miron Mitrea, care îi dezamăgeşte oleacă, ruşine lui: îmi pare rău – le zice –, dar la nivelul conducerii PSD nu se dezbate meniul de la serbările din piaţă. / Ah – vor jurnaliştii să ştie! –, dar cine se ocupă de asta? / Păi, filiala Bucureşti. / Deci tot Vanghelie? / Vanghelie – răspunde Mitrea – e doar preşedintele, eu am spus că se ocupă filiala, nu preşedintele.

(…)

Cîteva minute mai tîrziu, Realitatea îl prinde la telefon pe Vanghelie.
Chiriacprelipcenii sar pe el:

Domnul Miron Mitrea ne-a îndrumat spre dumneavoastră, a spus că sînteţi cel mai în măsură să ne lămuriţi în privinţa meniului şi a cantităţilor care…

.

(da, fraţilor, ştiu, am greşit grosolan, dar niciodată nu-i tîrziu să te căieşti: deci nu e o mostră de calităţi jurnalistice, e o mostră de simplă şi pură… inteligenţă. Că doar n-o să-i zic prostie, ce naiba, vorbim de ditamai jurnaliştii. 😀 )

Delicii culinare cu Tritonic pe AXN

• Din traducerea unui episod din Dr. House difuzat de AXN am mai învăţat o expresie în engleză: rough sex înseamnă sex oriunde.

Îi mulţumim lui Nicu Teodorescu, de la Visiontext, şi-i urăm vînt din pupa.

• I-am explicat lu’ editura Tritonic că_coperta cu colţi la cartea Colţii e kitsch şi ca idee, şi ca realizare. Ca atare, tanti editura s-a supărat şi mi-a şters comentariul, imaginîndu-şi ea că, dacă-l şterge, coperta aia brusc n-o să mai fie kitsch. 🙂

Pa, tanti.

• Delicii culinare. O biată revistă suplă şi mică de-nălţime, scoasă de Erc Press cu un (1) biet episod cu Jamie Oliver de pe vremea emisiunii Naked Chef, la bietul preţ de 19 lei. Huo!

(Aoleu, mă scuzaţi, acum am văzut: revista e-n română, dar toate numele de feluri de mîncare sînt traduse în engleză – de ce? mister! –, ceea ce justifică, iată, preţul. Că nu găseşti pe toate drumurile traducător să-ţi traducă Salata cu orez prin Wild rice salad (nu, reţeta nu e cu orez sălbatic) sau Omleta cu spanac prin… Scramble with spinach. Şi nici tehnoredactor să-ţi lungească titlul alb pe poza… albă (pag. 45), pentru curioşi. 🙂

Apropo, e breast, nu brest. Mare. În titlu.

apel umanitar

Subsemnatu’ blogger vidal,

domiciliat pe aleea WordPress, a cinşpea alee pe stînga, casa cu negru şi roşu şi grădină cu motan negru pe verandă,

cu nervii în batistă şi mucii în pioneze,

solicit de la oricine se-ndură un tratament natural pentru ceea ce pare a fi o rinită alergică.

Subsemnatu’ precizez că_cu Google ştiu şi eu, dar ceea ce-mi lipseşte e un tratament care:

– să fie natural, nu alopat;

– să fie testat de cineva şi dovedit că are cît de cît efect, ca să nu umble subsemnatul pe la plafaruri după potcoavele tuturor cailor morţi pe cîmpie.

Mulţumesc să trăiţi şi de rinită să nu suferiţi.

v

pirati si corsari

Cum se încurajează descărcarea de seriale piratate:

Se difuzează legitim un serial pe un post tv. Să zicem AXN, dar mai bine nu dăm nume. 😀

Se ajunge la episodul cutare. Cu două minute înainte de final, personajul principal a pătruns într-o încăpere întunecată şi a mînărit un fişet încuiat ca să deschidă un anumit sertar. El e cu mîna pe mînerul sertarului, tu cu ochii beliţi la ecran. Trosc! publicitate.

După nişte lungi minute de publicitate, trosc! trosc! serialul următor. Au adormit la butoane şi-au uitat ce difuzau. Nu-i nici primul serial retezat, nici primul post tv pe care-l plăteşti de pomană.

Fapt pentru care te duci frumos pe tvtorrents şi-ţi iei episodul cu pricina ca să vezi dracului finalul.

Ori poate pe isohunt.

Ori pe demonoid, că tocmai s-a întors online, bine-ai revenit.

În afară de asta, la filmele piratate poţi să renunţi la titraj (mă rog, dacă-ţi dă mîna), ca să nu mai citeşti chestii de genul: „Taii pot fi foarte drăgui“ (the dreadful ţ-problem).

Să vină cineva acu’ să-mi povestească despre lege şi ordine, că-i zic fo două şi-l trimit să ia serialul de pe net.

In atentia Politiei Rutiere romane

Stimată Poliţie Rutieră,

Subsemnatu ve care a aflat din surse sigure că n ţări streine se face examen la ochii poliţiştilor şi dacă are ochi proşti se ia dupe stradă şi se bagă la biro.

Avînd în vedere cele de mai sus subsemnatu sugerează la Poliţia Rutieră română să facă un control la ochii la domnu poliţist care ieri pe la şase şun sfert dupemasă în intersecţia Colentina – Doamna Ghica avu un atac de panică la culori carei zice daltonism şi ia ţinut pe pietoni pe trotuar la roşu chemînd cu mîna maşinile să vie că aveau verde da dupa aia cînd sa făcut roşu la maşini iel a continuat să le facă semn cu mîna să vie şi alea au venit grămadă pe pietoni care aveau verde şi sa călcat şi sa-njurat unii pe alţii în mijlocu la şosea, pe urmă cînd sa făcut iar roşu la pietoni lea dat drumul la pietoni şi pe maşini lea oprit deşi aveau verde.

Subsemnatu ve înjurat bine de un taximetrist care nu se ştie ce culoare avea însă se ştie că sa lăsat cu mult sictir şi ba pa mătii, declar pe propria răspundere că am vrut să mă duc la domnu poliţist săi transmit o parte din urările de măsa primite da nu am mai putut pentru că domnu poliţist era în mijlocul la multe maşini care aveau şi verde şi roşu că veneau din două direcţii şi era clar că bietu domnu poliţist ierea prea mic pentru o intersecţie aşa de mare şi avea prea puţine mîini pentru atîtea  direcţii cu multe sensuri şi fiecare cu multe benzi şi multe trecători de pietoni şi mai ales dacă eşti daltonist.

De aceea cu respect vă sugerez săl controlaţ la ochi şi săi daţ un biro ceva static şi fără culori care le schimbă des.

Mulţumesc să trăiţi.

v

de ploaie

Adică, dacă tot plouă aşa urît şi mult şi urît şi mult, de sub cerul ăsta aşa mucios şi cocîrjat, mai bine mă uit la poze de vreme frumoasă, de-acum cîteva zile, cînd era soare în parcul Tei – …eu, care mă enervez în parcuri şi fac alergie şi plec repede… :))

Mi-era rece la chişoare, că altfel umblam şi eu un pic pe iarba asta frumoasă – semnul de interzis nu-i pentru mine, îmi pare rău; zice clar: doar negrii desculţi n-au voie pe iarbă!

Nu ştiu ce copăcei sînt ăştia, că n-au apucat nici să crească, nici tuleie de frunze nu le-au dat,
da’ bine că înfloresc ca demenţii!

…nu-i de mirare că le fac curte toate crengile!

Autorul inscripţiei de sub bustul lui Heydar Aliyev s-a gîndit că nu ne permitem să ne tragem de şireturi
cu nişte invitaţi de onoare într-un moment solemn, deci nu-i frumos să le prescurtăm numele.
Şi-aşa o fi ieşit (din pălărie) chestia cu ‘poporul azerbaidjan‘…

Altă loază…

Adică nu, nu vreau să spun că fîntîna asta e vreo loază!
Toată viaţa mea am cunoscut fîntîna asta neagră. frumoasă era. discretă era. elegantă era.

Loază e ăla care s-a gîndit s-o facă, pe ea şi pe bazinul ei cu apă, argintie! adică, da. cu vopsea argintie.
A făcut-o aurolacă, să moară pic şi poc dacă nu!

Crăpa-i-ar bretelele şi cădea-i-ar pantalonii de stofă lucioasă între craci cînd îi deschide şoferul uşa la limuzină şi-l filmează realitatea tv din spate în direct, să-i vadă toată lumea şpilhozenii cu buline, am zis!

Da’ lasă, mai bine ne uităm la nişte tufişuri – îmi pare rău că n-am spaţiu să mă desfăşor, dar vă garantez cu ochii mei văzători la faţa locului că tufişul ăsta îşi asortase culoarea la flori cu tivu’ la frunze, pe cuvînt de cercetaş de parcuri!

Nu ştiu ce-s chestiile astea în uniforme de şcolăriţe, dacă ştie cineva, să-mi spună:

Astealalte, în schimb…

e ceva monstruos de erotic în corolele astea catifelate, miezoase, pur-murdare, cu viscerele-nvăpăiate nabokovian, pistilate, polenite, tîrnosit-imaculate, colivii cu portiţa deschisă, estuarele unor fluvii de limfă şi sînge…

Bine, gata.
.

Inca un pas catre idealul Inchizitiei

• 27 martie. La presiunea statelor islamice, Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite se arată îngrijorat de „defăimarea religiilor” şi aprobă o rezoluţie prin care conjură statele membre să o interzică. Pe ea, pe defăimarea religiilor. Sintagma „defăimarea religiilor” apare frecvent în această rezoluţie, dar singura religie specificată negru pe alb ca „atacată” (în special după 11 septembrie 2001), este islamismul.

Altminteri, rezoluţia exprimă „o profundă îngrijorare faţă de gravitatea situaţiilor recente în care mass-media a stereotipizat religii, aderenţi ai lor şi personalităţi ale lor sacre„.

• 28 martie. Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite a aprobat o rezoluţie care duce cu un pas mai departe „îngrijorarea” exprimată cu o zi înainte. Mai concret, ea, rezoluţia, îi transformă pe raportorii speciali ai ONU din domeniul libertăţii de expresie în „procurori”, după cum s-au exprimat 40 de organizaţii din toată lumea care apără drepturile omului (21 dintre ele fiinţînd în ţări islamice). Cele 40 de organizaţii au rămas lătrînd precum cîinii în urma caravanei. În urma acestei schimbări de mandat, raportorii speciali nu mai au menirea de a apăra libertatea opiniei, ci sînt însărcinaţi să identifice şi să… raporteze orice act care li se pare că ar constitui o discriminare rasială sau religioasă.

Raportori fără Frontiere (RSF), una dintre cele 40 de organizaţii mai-sus amintite, remarcă: „Schimbarea mandatului raportorilor speciali cu privire la libertatea de expresie este dramatică. Ea îi transformă pe cei care ar trebui să apere libertatea de opinie în procurori a căror sarcină e să-i urmărească pe cei care abuzează de această libertate„.

Vidal aşteaptă ziua în care Salman Rushdie, scăpat de osînda capitală în teritoriile islamice, va fi băgat la răcoare vreo zece ani în teritoriile democraţiei occidentale.
De remarcat ce înseamnă occident în contextul acesta: Europa s-a opus rezoluţiei de la 27 martie, la fel şi Canada.
Îmi sună în urechi un refren… ceva cu lobby, petrol, şuruburi strînse… d-astea…
Şi mărturisesc că, oricît mi-aş încorda auzul, nu percep nici un icnet de democraţie în toată chestia asta. Poate o fi, nu ştiu – ascuns sub tropăitul greu al Inchiziţiei care se apropie. Fundamentaliştii de toate sutanele se vor bucura.

sursa: Freemuse

.

ce teapa ti-am tras, Realitateo!

Realitatea TV şi-a luat o ţeapă de zile mari cînd l-a arvunit pe Dan Chişu să-i facă emisiunile despre bucătăreli. Chişu se plimbă floricel prin diverse pieţe exotice din ţări orientale, habar n-are ce-s bunătăţile pe care le întîlneşte acolo, citeşte etichetele sau întreabă vînzătorii, oricum încurcă viţelul cu căţelul, cardamomul cu nucşoara, gustă şi se minunează că „eu n-am mai văzut aşa ceva“ şi gata. Adică, la naiba, să mă plimb prin lume pe banii fraierilor şi să mă uit la nişte fructe scărpinîndu-mă-n cap a neştiinţă pot şi eu, pe cuvînt de pionier!
A, ba nu, e mai complicat de-atît; între două minunări şi nelămuriri, Chişu cultivă perle. Cică „acesta este celebrul ceai verde japonez, care în România este adesea confundat cu menta“. (A omis să ne zică cine anume din neamul lui o fi confundat vreodată ceaiul verde cu menta, că la mine-n neam am întrebat eu şi ştiu că n-a păţit-o nimeni.)
Sau:
(Chişu) – Asta ce-i?
(vînzător saigonez) – Anise.
(Chişu) — A, anise, ca-n română, anise!
Desigur, în româna lui Chişu, anasonul e anise, aşa cum ghimbirul e întotdeauna ginger, oţetul e aceto şi zahărul e şugă. Doar cînd ia la bruftuluit cîte-un biet bucătăraş nedumerit (român, întotdeauna român, pe ăia străini n-are tupeu să-i ia la rost) îşi aminteşte brusc româneasca trotuarelor de prin faţa restaurantelor, adică locurile unde-a învăţat el să gătească de mare clasă folosind cuburi de supă şi pliculeţe de Vegeta.

veri nais samit

• Realitatea TV:
Macedonia a părăsit summitul NATO.

Realitatea TV, ceva mai tîrziu:
Delegaţia Macedoniei a părăsit sala.

Realitatea TV, şi mai tîrziu:
Delegaţia presei macedonene a părăsit sala.

Toată stima pentru jurnaliştii Realităţii TV acreditaţi la summit. Au înţeles exact ce se întîmpla acolo. E drept, mai greu şi în etape, dar pînă la urmă au înţeles. Pînă şi ei.

• Cu ocazia summit-ului s-a putut observa şi faptul că Aeroportul „Henry Henri Coandă“ are nişte controlori de trafic excelenţi. Nu-i jucărie să împuşti de pe pistă într-un timp record, aproape călcîndu-se pe coadă, 40 de avioane unul după altul, întîrziate pînă atunci din pricina sosirii în rafală a delegaţiilor oficiale. Bravo lor, meseriaşilor!
Şi felicitări Mădălinei Manole că s-a lăsat cîndva de meseria asta şi s-a apucat de cîntat. Cîntatul încă n-a omorît pe nimeni.

• Bogdan Chireac: „Sînt convins că în America democraţii vor încerca să take advantage de situaţia lui Bush…“
’ai nu mă-nnebuni, domnule! Serios?

summit nato

Azi, cînd avionul lui Bush s-a rotit pe pista aeroportului nostru, mi-am dat seama că, văzut din faţă, Air Force One arată exact ca un ştrumf cu căciula dată pe ceafă. Are nas, ochi, atitudine, e albastru. Cred că cineva a jucat un renghi preşedinţiei americane.

Bine că are interceptor de rachete. E un ştrumf defensiv, clar.