pasarica fara virgula, engleza de girla si atitudinea morala retrograda

măi ioane, măi
păsărică, dragă vasile, băi boule, tanti georgeta
, voi ăştia toţi, aveţi
amabilitatea şi faceţi orice-o fi să faceţi cînd vă strig io astfel fără să-mi
pretindeţi virgulă după măi, dragă, băi, tanti şi aşa mai departe, fin
că toate astea, împreună cu apelativul
propriu-zis care urmează, formează o unitate lingvistică în mijlocul căreia nu
se trînteşte virgulă. adică nu măi, ioane şi băi, boule. capisci, nene tatulici şi tanti realitatea
tv?
 

domnu turcescu, mata te-ai uitat, preţ de o
oră, cît a durat emisiunea matale de ieri, măcar vreo clipă la monitoare să
vezi cum ţi-au scris ăştia retrospectiva? cică
best off 100%’… acu’, n-am înţeles dacă era vorba de cele mai
bune indicaţii pe care ţi le-au dat matale din off într-un an de emisiune sau
dacă de fapt ni se sugera că cele mai bune momente au fost off, au picat la
montaj pe motiv de cenzură…
🙂
 
• mai există şi
oameni consecvenţi pe lumea asta, care nu-şi schimbă principiile aşaaaaa, după
cum bate vîntu
’.
florin marcu este
autorul principal al dicţionarului de neologisme anterevoluţionar (1986). o
lucrare, în paranteză fie zis, fără de care nu ştiu ce mă făceam în copilărie.
florin marcu este
de asemenea autorul unic al marelui dicţionar de neologisme postrevoluţionar
(2006). dicţionar în care au fost introduşi termeni fără de care nu concepem
existenţa la începutul mileniului al treilea
, ca de pildă ‘sponsor’ sau
‘metadonă’ 🙂

în dicţionarul
florinmarcusian din perioada comunistă am citit, fără nici o mirare, dat fiind
momentul cînd a apărut, următoarea definiţie a cuvîntului
‘individualism’:
‘concepţie şi atitudine morală retrogradă, manifestată prin
situarea intereselor individului mai presus de cele colective’
.

în dicţionarul florinmarcusian din 2006 citim următoarea
definiţie a cuvîntului ‘individualism’:
‘concepţie şi atitudine morală retrogradă, manifestată prin
situarea intereselor individului mai presus de cele colective’
.

copy/paste, i love you, copy/paste

 

Anunțuri

leapsa pe jinduite

am primit o leapşă de la Verbiaj. cică ‘lucrurile pe care vi le doriţi şi pecare nu le găsiţi în minunata proximitate’.
 
păi, pînă de curînd îmi lipseau rău de tot două chestii
1) termometru de cuptor – dar, prin marea bunăvoinţă a unor persoane, m-am ales cu unul tocmai de pe malul tamisei.
2) conserve de alge – ei bine, astea continuă să-mi lipsească de vreo 18 ani. făceau ruşii pe la odessa, din cîte ştiu, dar după revolusion cred că a murit industria asta. oricum, alea de le-am mîncat nu erau pentru export şi au ajuns la mine prin frumoasa de întîmplare că domn’ şofer, precum în bancul cu moşul care a înculcat pastilele verzi cu alea roşii, s-a zăpăcit în chirilice şi-a cumpărat o traistă întreagă de s-a-l-a-t crezînd că e s-a-l-a-m. fire conservatoare şi cu canini exersaţi, i-a oferit salata cui a vrut. adică mie.
recent, cineva mi-a făcut un pustiu de bine şi mi-a adus de la ucraineni asta:
 
 
 
dom’le, bune, dar cu două amendamente:
a) nu sînt ca alea!
b) dacă nu te supără oleacă de nisip şi pietriş între dinţi… 
 
 
  
(nu dau leapşa la niminia, uite-aşa. că de regulă n-o dădeam, şi foarte bine o duceam. cînd, o dată, mă trezesc s-o dau, de la cinci persoane mi-o iau! :p ) 
 

circoteli si valureli

• două competiţii
sportive importante am avut şi noi în perioada asta. cursa de formula 3, pe a
cărei pistă s-a plimbat un cîine, şi cupa cupelor la handbal, la care s-a stins
de două ori lumina.

• avem un spammer nou pe weblog:
leopold pascalopol. ăă, domnu pascalopol, dumneata eşti sănătos la etaj? îmi
vîri acelaşi paragraf şchiop drept comentariu de şase ori, la şase însemnări
diferite, ca reclamă la blogul dumitale? vorbeşti serios? să ştii că a mai fost
anii trecuţi un spammer, câini, sau poate caini, n-am de unde să ştiu, da’ l-au
împuşcat şi l-au îngropat la rădăcina blogului, zău dacă te mint.

• pantera roz a făcut sex cu
meduza vălurită
.

• cum dracului să furi, mă,
nisipul din locul de joacă al copiilor? ce javre, dom
le!!

• un sfat pentru valeriu turcanu,
purtătorul de cuvînt al preşedinţiei: domnule, nu mai bine te apuci dumneata
de-o afacere oarecare şi-o laşi pe nevasta dumitale, raluca, pe post de
purtător de cuvînt? că blonda e de trei ori mai brunetă decît dumneata, are şi
papagalu’ mai vorbăreţ, şi ouă mai multe. zău.

• am cumpărat o cutie de
scobitori (sînt bune pentru încercat pîinea din cuptor). acasă, m-am uitat la
ele cu trei ochi. scrie pe ele ‘saci de gunoi’. şi nu doar că scrie saci de
gunoi, da’ sacii de gunoi aceia, scrie tot pe etichetă, au termen de expirare
în 2010! acum, să-mi spună şi mie cineva cum poate să expire în trei ani o
bucată de plastic despre care ştim cu toţii că nu e biodegradabilă, de
exemplu…
 

• la sosul de soia kikkoman pe
care-l cumpăr de obicei m-au onorat de data asta cu un mic pliant cu ‘reţete
delicioase cu sos soia’ (prepoziţia de dintre sos şi soia n-am mîncat-o eu,
jur). cică friptură aşa şi pe dincolo, sar peste ingrediente şi mă duc direct
la modul de preparare. zice ‘tăiaţi castravetele şi piperul în bucăţi mici’…
măi nene, nu mi-ai vîndut şi-o lamă şi lupa de rigoare. serios? piper era ăla.
mă duc la ingrediente, cică ‘1/2 linguriţă piper galben şi roşu’. mă scarpin în
cap, n-am auzit în viaţa mea de piper galben, dacă-i vorba de galben şi roşu,
precis e ardei. da’ cum pălăriile mele o jumătate de linguriţă de ardei, şi ăla
de două soiuri? nu, că eu am capul mic. care dintre voi are soluţia să mi-o
zică şi mie.
 
 
nu mă întrebaţi de ce am urcat pozele astea. n-au nici un sens. toată însemnarea e fără sens. întreaga zi, cu 31 de grade şi nici un pic de soare, n-are sens.
şi nişte ochi galbeni se uită la mine întrebător. băi, te-ai tîmpit? mîncarea unde e?

fructele miniei – part 2 of 2

kolonelul zice ‘Piramidele acestea morale (nu-i o ironie), jurnalistii, nu-mi aduc aminte sa-si fi
dorit sa-l boicoteze pe Becali, care injurase cu buna stiinta un
jurnalist, unul de-al lor, fara motiv, ca pe maidan. ‘ 
 
jurnalista oana despa, colegă cu anterior amintita andreea pană, intervine cu un comentariu:
 
‘sunt unul dintre ziaristii injurati de becali. la acel moment
colegii din presa mi-au luat apararea.nu l-am dat in judecata pentru ca
am invatat ca nici un ziarist normal nu-si da in judecata subiectele de
stiri. becali e un subiect.’
 
în universul mic şi tîmpit în care trăiesc eu, răspunsul oanei despa se cheamă a-ţi da cu firma-n cap. şi nu numai atît.
nici un ziarist normal nu-si da in judecata subiectele de
stiri. becali e un subiect.
ei bine, da. e exact reproşul care i se face presei, iar oana despa nu doar că îşi asumă acest adevăr, dar i se pare normal,  i se pare în logica lucrurilor, i se pare în spiritul meseriei pe care o practică, ba chiar i se pare că ne împărtăşeşte, condescendent, un mic secret de breaslă, profesional, va să zică. cu o seninătate aiuritoare pentru o persoană de totuşi 31 de ani, oana despa nu pare să priceapă că exact aici rezidă problema. în ipocrizie. în foamea de senzaţional ieftin şi cît mai vulgar. în caracterul odios al faptei de a-ţi creşte şi de a-ţi nutri fătul monstruos pe care să-l expui apoi în ochii lumii. e ca şi cum ai fi gravidă şi ai lua conştient pastile care să-ţi deformeze fetusul din burtă. să-l feţi cît mai sucit, eviscerat, talasemic, ca să aduni cît mai mulţi privitori în jurul lui.
şi să nu mi se pară ipocrizie embargoul pe ştirile despre băsescu? embargoul pe ştirile despre becali unde e? embargoul pe scîrnăviile lui vadim unde e? a, pardon, ăia sînt subiecte de presă. grase. care fac rating. de astea nu ne atingem. pe astea le coacem sub plapumă, să crească mari şi bănoase.
 
comentariul oanei despa mă sperie şi mă derutează. pînă acum trăiam cu impresia că acei jurnalişti care se hrănesc cu stîrvuri sînt conştienţi de porcăriile pe care le fac, dar pur şi simplu preferă compromisul în schimbul unor avantaje. de-acum văd că există printre ei şi unii care sînt chiar convinşi că tocana de stîrvuri e apă de roze; şi dacă te dai într-o parte fiindcă le pute gura se uită la tine mirat şi nu înţeleg de ce te fereşti. probabil ai ceva cu presa. ba nu, sigur ai ceva!

fructele miniei

jurnalistul cristian tudor popescu – ctp – a
venit la realitatea tv ca sa mă
convingă de faptul că preşedintele a greşit (ceea ce ştiam). n-am nici un dubiu
că preşedintele – pe atunci suspendat – băsescu a fost mîrlan pînă-n dinţi
cînd, în conversaţia particulară cu nevasta lui, a numit-o
‘ţigancă
împuţită’ pe jurnalista andreea pană, trimisă pe teren la adunat suculenţe
neoficiale. asta după ce fusese de-a dreptul penal luîndu-i telefonul din mînă
şi băgîndu-l în buzunar ca să nu mai fie filmat

‘fata îşi făcea doar
meseria’
, spune ctp.

se întrerupe şi
comentează: ‘vedeţi? şi eu am vorbit urît acum la adresa ei, am spus fata, în
loc să spun domnişoara sau jurnalista. din automatism. dar eu nu sînt
preşedinte’


eeee… ce
frumoase sînt lucrurile cînd eşti mare maestru în sofisme… deci ctp are voie
să aibă automatisme pentru că nu e preşedinte de ţară. … întîmplător, ctp se consideră
– şi chiar este, în mare măsură (sic!) – meşter de cuvinte. ceea ce nu e deloc,
dar deloc, o circumstanţă atenuantă cînd vine vorba de automatisme…
(lăsînd la o parte detaliul că ctp se afla în calitate oficială, într-o emisiune tv, nu în vreo discuţie particulară cu  vreo amantă.)
 
 
(poftim? n-are amante? şi? am zis eu că are?)
 

 
turcescu are
dreptate, cred eu, cînd spune
nu cred în jurnalistul ăsta de tip nou, care filmează absolut orice cu
telefonul mobil
etc. etc.
andreea pană ieşise la vînătoare, nici mai mult, nici mai
puţin.
 
’colegii noştri care se duc în teren şi fac faţă la tot
felul de inşi agresivi’
şi încasează bătăi şi se întorc cu aparatele sparte…
etc. etc., spune ctp.

întrebarea care mai trebuie pusă este cîţi dintre aceşti colegi
sînt trimişi pe teren cu consemnul ‘nu te-ntorci fără poză!’ – nu ştiu unde
anume, în propoziţia asta, mai încape ‘dacă subiectul nu vrea să fie
pozat/filmat/futut la icre, îl laşi în pace, pentru că aşa e regula
jurnalistică’
.

nu, nu mai încape. ştiu. m-am plimbat pe aleea asta. ultima
imagine pe care am obţinut-o jumătate cu forţa, jumătate pe şest a fost la o
înmormîntare. după asta am început să mă întreb ce naiba se întîmplă, vorba
poetului, cu mine, cu noi.

în presa română nu se respectă regula jurnalistică a
respectării. a respectării intimităţii şi demnităţii umane, desigur. în presa
evoluată, de pe-afară, se evită filmarea/pozarea în gros plan a rudelor
disperate adunate în jurul unui mort. la noi, dacă vii cu poza asta, eşti erou
cin’şpe minute şi produsul tău apare
pe pagina întîi, pentru că e tare şi se vinde. lucruri care, ştie oricine
pe-afară, acumulează resentimente. la noi nu s-au studiat decît efectele asupra
ratingului. efectele asupra mîniei latente ies la iveală acum, nestudiate la
timp.

nu zici că
agresiunea este forma de protest neevoluat a celor care nu ştiu să spună ‘nene,
scoate-mi telefonul/blitzul/microfonul ăla din cur… te rog frumos’?

ctp continuă să insiste că ‘problema e să nu ajungem să
ne dăm în cap!’
… violenţa insistenţei
nu există pentru el. violenţa de limbaj nu pare să-l intereseze. nu pare să
sesizeze legătura directă dintre astea două. dintre insistenţă şi limbaj pe de
o parte şi datul în cap pe de altă parte.
 
dar jurnalista avea voie să-l filmeze pe
preşedinte într-o acţiune privată, la cumpărături? întreabă turcescu.
avea, bineînţeles că avea voie! şi cum era să rateze o asemenea ocazie!
exclamă ctp nevenindu-i să creadă că este întrebat una ca asta.
preşedintele trebuia, spune el, să-i ceară politicos şi oficial să nu-l mai filmeze, dacă voia să nu mai fie filmat. exact cum a făcut el, ctp, în avionul în care o doamnă îl filma pe ascuns: ‘m-am dus la ea şi am întrebat-o <de ce faceţi asta?>… şi i-am explicat că nu are voie să mă filmeze fără acordul meu…’
mi se pare că pentru un meşter al cuvintelor ctp îşi permite cam multe autocontradicţii într-un interval de timp foarte îngust.


ctp continuă să insiste că preşedintele trebuia să i se adreseze politicos jurnalistei
andreea pană (lucru la care subscriu fără nici o rezervă), explicîndu-i că nu
doreşte să fie filmat. e la cumpărături şi e dreptul lui să nu fie filmat dacă
nu doreşte.

e adevărat că
emisiunea a început cu ctp insistînd că el a văzut filmarea.

după care apare
filmarea, în care se vede şi se aude clar începutul de dialog, frumos şi
politicos, şi cum preşedintele spune calm şi clar că nu, nu doreşte să fie
filmat, pentru că e la cumpărături…

 

p.s.: ar fi ideal dacă nu s-ar obosi nimeni să bată la porţi deschise comentîndu-mi aici că da, dar uite ce mîrlan a fost preşedintele cînd a numit-o aşa şi pe dincolo (cu asta am început însemnarea totuşi…) şi ce penal a fost preşedintele cînd i-a luat telefonul (cu asta am continuat însemnarea, aveţi milă…)

a cumparat cineva rds-ul??? cineva dragut, priceput si cu drag de clienti?

strrrrange… strange things happend these days…
 
fac ochi, ma trîntesc în faţa calculatorului, netul merge de mai mult stă. la fiecare 15-20 de secunde, se mai opreşte pentru odihnă cam tot atît. rds, mon amour, ce mai făcuşi, taică?
sun la tehnic. mînăreşte ăla ceva, mă pune să mînăresc şi eu, netul porneşte minunat, stăm şi verificăm vreun minut, netul merge minunat, el concluzionează: probabil de la softurile pe care le aveţi, firewall-ul sau antivirusul…
la ce să mă enervez pe tont şi să mă cert cu el aiurea? închid. netul moare. hihihi, hahaha, pun mîna şi sun din nou. o tanti. mînăreşte ea ceva, mînăresc şi eu, îmi înregistrează sesizarea, mă întreabă cînd sînt pe poziţii să vină băieţii să repare ce-o fi de reparat, îi zic că sînt pe poziţii, numai să vină. închidem.
 
mă sună alt nene după vreo oră, mînărim iar împreună, schimbăm şi o setare pe la placa de reţea, el îmi zice că s-a cam lămurit cam care-i problema, sînt nişte mufe cu întreruperi, bine, zic, i’m in heaven, el mă asigură că vin băieţii, eu îi mulţumesc, ne pupăm pe nas şi închidem.
 
nu trece o oră şi netul zbîrnîie.
 
încă vreo juma’ de oră, telefon de la alt nene. ‘au fost băieţii la dumneavoastră în bloc, au reparat’. ‘văd, zic, că zboară netul şi nu se-mpiedică.’ el, puţin contrariat, nu ştiu din ce cauză, poate de entuziasmul meu: ‘dar nu doriţi să mai revină totuşi, mai pe seară… că poate, cine ştie… ştiţi cum e… seara, cînd e trafic mai mare, să nu se întrerupă iar…’
eu, cu telefonul încastrat în ureche, înghit de două ori, aer şi apă, ca să-mi revin. ‘păi, nu ştiu ce să zic, că văd că merge…’ într-un final cădem de acord să mai vină o dată ‘băieţii’ mai pe seară. la care el, ca să mă termine definitiv: ‘la ce oră doriţi să revină?’
 
şi vă asigur că ăstora de la rds, spre deosebire de medicover/synevo, nu le-am trimis nici un hate mail (nu de alta, da’ ştiu că li se rupe, nu răspund niciodată la mailuri. sau… mai ştii? mai nou or răspunde!…). singura chestie pe care le-o fac e că nu stau după curul lor. adică dacă se întrerupe netul mai mult de cinci minute pun mîna şi-i ‘sesizez’.
chestie care, trebuie să recunosc, anul ăsta s-a întîmplat doar de două ori.
 

daca n-ai votat, pastreaza-ti greturile pentru tine

dom’le, m-am săturat. care n-ai votat, ţine-ţi gura. după ce ai demonstrat că n-ai nimic de spus, acum de ce te-a apucat turuitul? vai, greaţa! vai, în semn de silă nu m-am dus! vai, am vrut să le arăt că nu-i suport nici pe unii, nici pe alţii! vai, şi vai, şi vai!
nu, frate/soro. dacă te duceai la vot şi puneai ştampila pe ambele căsuţe se contoriza votul tău, respectiv părerea ta. greaţa ta. sictirul. degetul ridicat în ochii tuturor politicienilor. nu te-ai dus? greaţa ta nu există. sictirul tău e vax. degetul tău stă cuminte-n buzunar. părerea ta, de pomană mi-o verşi mie pe blog/messenger/mail/la telefon/pe viu. de po-ma-nă. părerea ta este un zero. barat.