Măi WordPress…

Măi oameni buni, fraţi şi surori, dragi români, stimaţi concetăţeni, dragi tovarăşi şi naş Floreo, scumpii mei, lume, pămînteni care mai scrieţi pe WordPress, şi voi păţiţi ca mine de nişte zile-ncoace? Că stau cuminte pe scaunul meu la calculator şi habar n-am că lumea-mi scrie comentarii, fin’că WordPress se sfieşte să-mi mai trimită înştiinţare . Şi nu ştiu de ce. Mă persecută doar pe mine sau e bolînd zilele astea?

Să mă scuzaţi deci, care mi-aţi mai comentat, că n-am răspuns. Voi aţi sunat la clopoţel, da’ majordomul dormea cu capu’ pe masă.

Nu te da la mine, că ţip viol!

Motanul-ceainic (sau Ciment, conform altor poveşti din folclor), a împlinit opt luni şi vrea să facă hanky-panky, preferabil cu pisica, dar pînă la urmă n-ar strîmba din nas nici la motanul de pe frontispiciu. La ălălalt n-are acces, că primeşte cîte-o smetie peste ochi de se uită cruciş toată ziua.

Problema n-ar fi că vrea el porcărioare, ci că ăilalţi toţi sînt deasupra unor asemenea nevrednicii telurice. În consecinţă, ies, fraţilor şi surorilor, nişte cafturi ca la Verdun. Îşi scot hainele de pe ei, pe cuvîntul meu, găsesc tot holul negru, de nici nu ştiu de unde mai au blană. Nuuuuu vreau să mai zic ce chirăieli de ţaţe îmblăcite de bărbaţii lor beţi se risipesc din ghemul stil yin-şi-yang în care se rostogolesc cîte două potăi, şi nici atît nu mai zic de zgomotele de zombi, voodoo şi vampiri şi înjurăturile de mă-sa pe care şi le-aruncă după ce reuşesc să-i despart şi să-i ţin în colţuri diferite ale ringului de box. Mi-e şi frică să mai plec de-acasă (nu că m-aş omorî cu activitatea asta), să nu găsesc la întoarcere niscaiva ochi fără orbite aruncaţi pe ici, pe colo. Caftangiii dracului, că mi-aţi mîncat zilişoarele!

lepşe

Hai, c-am început bine anul, mi-aţi aruncat la lepşe peste gard de mi-aţi umplut curtea.

În ordinea cronologică a primirii, una de la Horia şi una de la Lorena.

*

Din asta de la Horia n-o să prea iasă nimic interesant pentru cititori, dar o culeg doar aşa, ca să consemnez chestii pentru mine. E despre primele lucruri făcute, mîncate, băute, gîndite sau mai ştiu eu ce în anul 2009:

  • prima băutură – după spumos, căci, na…

…ăăă… ori vinul roşu, ori Jack Danielsu’, nici dacă mă tăiaţi cu lama nu-mi amintesc care-a fost întîi.

  • prima mîncare: salată (de) boeuf. Şi-a doua. Şi-a treia. 🙂
  • prima amintire: cum era(m) cînd cîntam „noi în anul 2000, / cînd nu vom mai fi copii„…
  • primul gînd frumos: ce drag mi-e de prietenii mei.
  • primul gînd urît: Gaza!
  • prima faptă bună: …încă n-am făcut nici o faptă bună, şi deja ne apropiem de mijlocul lui ianuarie.
  • prima faptă rea: …(înjurăturile în gînd se pun?)
  • primul contact cu calculatorul: 1 ianuarie, pe la 3 dimineaţa – trimis nişte mailuri şi jucat Civ IV. Al doilea contact cu calculatorul: 1 ianuarie, pe la 6 seara – lucrat! :))))
  • prima senzaţie: frig!! (deschisese cineva uşa balconului ca să admirăm balamucul de artificii şi bazuci)
  • cauza primei enervări: mediocritatea arţăgoasă.
  • cauza primei spaime: intoleranţa.
  • prima emisiune tv: (da, ştiu, sînt de tot plînsul) treburi de pe Realitatea. Nelipsita Corina Dragostescu. Nelipsitele lamentări şi prostioare. Nelipsitele dude jurnalistice. Şi io uitîndu-mă cu un ochi, că nu puteam lipsi. 😀
  • prima carte începută: Un diamant cît hotelul Ritz, Scott Fitzgerald. Citit o pagină, renunţat. Început de-a binelea Big Bang, Simon Singh. Citit zece pagini, îndrăgostit!
  • primul vis: aruncam un anumit motan-ceainic pe geam, de undeva de la etajul 7, el ateriza uşurel şi se căţăra înapoi pe faţadă pînă la geam. şi tot aşa.

**

Leapşa de la Lorena e sub formă de interviu, am copiat întrebările (de-aia n-au diacritice) şi-am dat răspunsurile:

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?

Să scriu cînd am inspiraţie. Acuma, dacă-mi spune cineva la ce ghişeu să plătesc ca să am parte de asta, mă-ncalţ şi mă duc cu banii.


2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de
maine?

Plajă. Aş vinde tot, aş lua cu mine cîţiva oameni şi pisici şi m-aş muta la mare, lîngă faleză.


3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?

Cu un milion de euro neimpozabil m-aş muta într-o căsuţă mică, ceea ce m-ar întrerupe considerabil din ceea ce fac acum, aş călători prin diverse locuri unde n-o să ajung de fapt niciodată, ceea ce iarăşi m-ar întrerupe serios din ceea ce fac acum, şi m-aş apuca de biologie marină, ceea ce m-ar tot întrerupe din ceea ce fac acum. Exceptînd însă întreruperile, aş continua să fac ceea ce fac acum.


4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din
tara? Care ar fi titlul articolului?

Sper din tot sufletul să n-ajung pe prima pagină a ziarelor din ţara asta!


5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?

ăăă… pfff… nu ştiu, măi, na, tăiaţi-mi capul.


6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?

Nu vreau piatră funerară, mormînt şi d-astea. Pîrlirea la crematoriu şi împrăştierea cenuşii, clar.


7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Nu m-a întrebat nici dracu’ aşa ceva. Cred că erau oameni cu mintea acasă în jurul meu.

8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?

Abia atunci aş eşua, cu siguranţă. Fiindcă n-aş mai face nici un efort.


9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?

Aş vrea să le fi plăcut cuvintele mele suficient de mult ca să le dea şi lor să citească.


10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?

De ce ţi-ai pierdut timpul cu oracole de pe bloguri în loc să termini dracului traducerea aia la timp? De ce? De ce?



lucrurile

Răspuns pentru A, care la însemnarea anterioară, probabil exasperată de nişte persoane şi situaţii, mi-a cerut în glumă să scriu „ceva la fel de vituperant şi pe tema de ce noi oamenii secolului 21 nu mai putem nici dacă am vrea să trăim fără matematică”.

Acuma, A, singurul lucru mai de doamne-ajuta pe care l-aş putea spune pe subiectul ăsta e că pînă şi armoniile muzicale sînt echivalentele unor numere întregi aflate în relaţie reciprocă. 🙂

Lăsînd totuşi la o parte faptul că ultima dată cînd m-am priceput la matematică aveam 15 ani şi visam geometrie în spaţiu, de dragă ce-mi era, lăsînd deci la o parte amănuntul că nu mă pricep, o să divaghez puţin şi-o să mărturisesc că mi-e greu oricum să vorbesc despre anumite lucruri simple. Cînd cineva mi-a zis, şi nu chiar de mult, că nu merge cu maşina şi deci preţul petrolului nu-l afectează, iar eu i-am atras atenţia că cizmele lui de cauciuc anti-ploaie sînt făcute din petrol, m-a dezarmat privirea plutindă şi neîncrezătoare pe care mi-a adresat-o. Atunci mi-am amintit o privire similară, a cuiva căruia tocmai îi amintisem că lucrurile doar par nemişcate, că esenţa lor atomică este într-o vînzoleală continuă. Mă jenează şi mă face să mă simt… suplimentar o astfel de privire din partea cuiva căruia îi explic că existenţa culorilor nu e decît structură şi textură a obiectelor care reflectă o anumită lumină.

În faţa unor astfel de priviri mi-am dat seama (pe cuvînt, a fost ca o revelaţie…) că şcoala nu ne învaţă un lucru foarte important: din ce sînt făcute lucrurile.

De pildă, din numere, cum credea Pitagora.

lucruri trainice

Am să mă explic, o dată pentru totdeauna (nu odată pentru totdeauna, la naiba!).

Gramatica nu e o cană de tablă ruginită în care forţele răului te obligă să-ţi torni tizana parfumată a creaţiei tale literare neînţelese. Gramatica n-a fost creată de sadici ai căror companioni masochişti aveau rezistenţă prea scăzută la durerea fizică. Studiul limbii în care scrii sau doar crezi că scrii literatură nu e un moft al criticilor literari sau al cititorilor cîrcotaşi. (Printre aceste adevăruri se află şi acela că_cămila nu are cocoşi, ci cocoaşe.) Sensurile veritabile ale cuvintelor nu sînt doar fum în vînt, iar tu nu eşti personajul acela din Gog care se repezea să sculpteze fumul cum îi venea în momentul ăla. (Şi chiar dacă tu eşti ăla, adu-ţi aminte că_creaţiile astea durează cinşpe secunde, pînă se risipeşte fumul cu pricina.)

Gramatica e bună nu doar ca să ne înţelegem unii pe alţii. Pentru tine ca scriitor, gramatica e bună ca să-ţi creeze/deschidă/dezvolte/şlefuiască simţul limbii.

Fiindcă tu ca scriitor dacă n-ai simţul limbii eşti doar un grafofil. Grafoman în cazuri extreme, dacă te preocupă să scrii cinci mii de pagini pe zi pline de cuvinte care nu-s ale limbii tale, deşi tu eşti convins de contrariu. Să-ţi spun un secret: nu toate sensurile cuvintelor se pot deduce în decursul procesului de maturizare, din conversaţii simple cu cei din jur. De-aia s-au inventat dicţionare. Tu poţi să-ţi închipui că lucruri trainice înseamnă cele necesare traiului de zi cu zi, dar cititorii tăi s-ar putea să nu fie de aceeaşi părere. (Mă întreb – dacă tot scrii în colo, scrii şi în coace? Sau nu ţi-ai pus problema pînă acum?)

*

Lucrurile de mai sus merg mînă în mînă… cu lucrurile de mai jos.

Cu, adică, obiceiul de-a extrage anumite citate celebre şi de-a le folosi în apărarea păroaselor la procesul maimuţelor grafomane.

Ca de pildă:

  • „Criticul este cel care îţi spune cum ar fi scris el cartea pe care ai scris-o tu, dacă ar fi fost în stare.” – Karel Čapek

(Din seria: cele 15 minute de perfectă idioţenie ale oricărui om de pe lumea asta, indiferent cît ar fi el de isteţ şi talentat. E ca şi cum ai spune plecaţi, bă, cu recepţia de-aici, adică noi am construit blocu’ ăsta, aşa strîmb cum e, dacă scapi paharul din mînă-n bucătărie se strînge toată apa în celălalt capăt al holului, în baie, dar noi l-am făcut, da? deci da? cine mai sînteţi şi voi să ne criticaţi bloculeţul?)
„Ăla care poate face. Ăla care nu poate îi învaţă pe alţii.” – George Bernard Shaw

(Adică tu, cu cămilele tale cocoşite, te vezi în postură de George Bernard Shaw? Serios? Pe bune? :))))

  • Dar cel mai cel e celebrul citat din Patul lui Procust: „Arta n-are de-a face cu ortografia… Scrisul corect e pâinea profesorilor de limba română. Nu e obligatoriu decât pentru cei ce nu sunt scriitori… Marii creatori sunt mai abundenţi în greşeli de ortografie decât bancherii. Eminescu a scris mai puţin ortografic decât oricare dintre poeţii care l-au urmat şi l-au imitat… E îndreptat, când e tipărit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaşte orice elev premiat în clasa a cincea de liceu… Un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufleţite. Fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie.”

(Ah, n-am absolut nimic de obiectat aici, doar o simplă întrebare aş pune şi io, ca omul care nu pricepe: cum naiba de însuşi Camil Petrescu a omis să aplice ‘învăţăturile’ astea şi-a scris într-o frumoasă, cursivă şi corectă limbă română? O fi treaba aia cu una-i personaju’, alta-i ta-su’?)

Sau treaba ailaltă, uşor cu citatu’, mai greu cu meditatu’?

Cu strugurii care-s acri cînd n-ajungi la ei?

Cu Picasso care ştia să picteze ca Rembrandt, doar că nu voia?

Pfui… nu ştiu, tre’ să mai meditez.

Lipsa trebii cu meditaţia bănuiesc eu că duce şi la ideea fixă că ăla care-ţi vede greşelile din text n-are dorinţă mai mare decît să te laşi tu de scris. De unde şi îndemnurile tovărăşeşti de prin comentarii: Fii tare! Nu te lăsa! Vezi-ţi de drumul tău şi nu apleca (sic!) urechea la răuvoitorii ăştia! Nu-i băga în seamă! Dă-i încolo! Lasă invidioşii să măcăne! Sînt impotenţi artistic, măi, nu-ţi face sînge rău din cauza lor! Tu vezi-ţi de treabă şi ţine-te dîrz(ă), nu te lăsa de scris! O, tu, luceafăr al literelor…

:))

(al literelor româneşti, teoretic; practic… româneasca-i limbă grea, se sting luceferii în ea.)

Ei, iacă, eu cel puţin dau în scris: cele mai mari dorinţe ale mele n-au nici, dar absolut nici o legătură cu tinerimea română scriitoare de beletristică. Este adevărat că mi-aş dori ca proza lor să fie toată scrisă corect româneşte, dar, dacă nu se poate şi nu se poate, nu-i nimic, citim altceva. E inflaţie de beletristică, şi chiar dacă, presupunînd prin absurd, criza mondială ar face ca de mîine să nu mai fie tipărită absolut nici o carte nouă, nici a ta, nici a altcuiva, te asigur că nu-mi ajunge tot restul vieţii ca să citesc cărţile bune pe care nu le-am citit pînă acum.

I se spunea Ciment…

Îl ştiau drept Piticu’, dar în lumea interlopă i se spunea Ciment…

Nu, măi, n-am văzut recent nici un film cu mafioţi şi nici nu l-am găsit pe Hoffa. Vă zic, staţi!

Negrul cel mic s-a băgat în nuştiuce udătură – cum face des, inteligentul de el – şi după aia, desigur, de la atîta apă i s-a făcut de pipi. Încă şi mai inteligent, s-a dus la litieră, aşa ud cum era, a intrat, s-a proptit cu coaiele-n nisipu’ „aglomerant“, s-a pişat, s-a bucurat, a ieşit şi-a înţepenit. Cu nisipul întărit pe ouţe, va să zică. Nu s-a putut proceda la desţelenire, dată fiind zona în discuţie…

Şi de-atunci Ciment i-a rămas numele…

nimic interesant

• cam pe la Crăciun m-a pocnit o gripă şi am rămas de pe urma ei cu-o tuse ba seacă, ba nu.

• nişte pisici negre halesc ca porcii şi urlă de foame în creierii mei. cred că le voi tăia de la porţia de vitamine B!

• sezonul de înflorire la muşcate se termină o dată cu luna august. asta e muşcata mea de pe balcon, care stă în frig laolaltă cu suculentele, dar probabil e temperature-blind:

w-muscata-decembrie

• anul ăsta aş vrea să fiu un om mai bun. totul e să încerc.

• mi-e lene să mă apuc de lucru. am încercat, n-a mers. mai stau oleacă. pînă mîine, să zicem. şi-aşa am rămas cu armatele masate la graniţa malineză, în Civ IV. nu pot să le las acolo pînă la primăvară, o să crape de foame.

• m-am uitat la Dark Knight şi n-am putut decît să mă enervez ne-ncetat că boul de Heath Ledger a găsit cu cale să se sinucidă cînd juca mai bine. un bou.
iar cui nu-i plac Batmanii lui Chris Nolan să facă penitenţă acum! cinci minute ne-ntrerupte!

• anul ăsta aş vrea să n-am parte de contacte cu sistemul sanitar. n-am chef de carte de muncă, nu-mi place majoritatea doctorilor din ţara asta şi totul costă în draci. eu vreau bani să dau o fugă pînă la Londra, nu să dau şpagă la anestezist.

• nu mai începe naibii odată Galactica aia?

• sper să trăiască o sută cinci ani fără să mai îmbătrînească deloc-deloc. la Clint Eastwood mă refer.

• anul ăsta, că tot e aniversar (începe a doua jumătate de secol din viaţa agenţiei spaţiale), aş vrea să găsesc undeva de cumpărat un set de dvd-uri frumoase cu NASA’s Greatest Missions, ca să nu mai stau la cheremul lui National Geographic.

• anul ăsta, că tot e aniversar (se-mplineşte un deceniu de cînd am scris o anume chestie), poate termin şi a doua chestie, măcar ca să scap de ea, că-mi stă pe creier.

• uite, panterozo, am scris toate aiurelile astea numai ca să nu ajungi să-mi urezi o vară plăcută tot la însemnarea cu nutriţioniştii din 21 decembrie.

.