Senatorii s-au pronuntat pentru inceperea urmarii penale a doi dintre ei

Am jelit-o ce-am jelit-o, dar gata, e cazul să-mi revin, o lume întreagă de cactuşi şi alte suculente mă aşteaptă înapoi în sînu-i ţepos (e un fel de sf undeva pe-aici…) şi, cum toată lumea ştie că toamna-i anotimpul schimbărilor (hihihi, hahaha), am (re)luat-o de la capăt. pe ea, pasiunea.

şi-am pus lîngă gasterie şi sansevieria (pe care nu le trag în poză că-s mai ruşinoase) o aloe şi două haworthia.

Nişte ochi ageri vor depista pe vîrfurile cîtorva săbii de aloe de mai jos nişte urme de colţi de negru mic. Cînd o să prind piticu’ o să-i iau gîtuţul cu lama de ras!

x

(asta fuse Haworthia attenuata v. attenuata – am mîncat un ‘t’ cînd am scris eticheta…)

(iar asta fuse Haworthia fasciata)

Să-mi trăiască. Cred că săptămîna viitoare le şi fac cinste cu nişte apă fiartă şi răcită.

(Ştie cineva unde găsesc „cărămidă ţigănească“? Că prin Obor n-am văzut decît ţigani vînzători de blugi.)

Anunțuri

tara in care teroristii primesc amenda

Am lucrat cîţiva ani într-un oraş ardelean. Din cînd în cînd mai veneam la Bucureşti să-mi văd mama, pisicile, cîinele, cărţile şi scaunul de la birou, recent retapiţat. Cîteodată mă lipeam de cîte-o liftă care, terminîndu-şi de frecat menta prin oraş, se căra acasă în anglitera sau în scotlandia sau în americanca lui. Adică trebuia s-ajungă din oraşul ardelean la aeroportul otopenian, şi de-aceea firma îi punea la dispoziţie… un taxi.

De cele mai multe ori însă nu mă nimeream cu taimingu’ şi trebuia să fac tot drumul ăsta cu diligenţa cu caii ei lihniţi din cauză de olăcari leneşi. Adică cu trenul. Sau cu microbuzul, da’ aia era treabă temerară, că o dată am făcut cucui în frunte după ce m-am trezit cu duba pe iarbă undeva lîngă Ploieşti, iar altădată am nimerit un vizitiu psihopat, care-a urlat la noi tot drumul şi-a dat cu curu’ microbuzului de toţi parapeţii pe serpentinele poleite ca_cleştarul într-un ianuarie cu dinţi.

Ei bine, pe vremea aia nu ştiam că se poate să călătoreşti comod, cu o dubă super-dotată, în ce direcţie vrea muşchiul tău, şi să te coste numai două milioane cu totul, indiferent de distanţă! Iată că se poate, am aflat asta abia azi, tardiv pentru navetele interorăşeneşti – dar poate la vară deturnez şi io o utilitară să mă ducă la bulgari, că n-am văzut niciodată nisipurile alea aurite. Şi poate-mi fac şi reducere la amendă, că pe la sud de dunăre am auzit că şi preţurile, şi amenzile-s mai mici.

Ţara teroriştilor amendaţi. Dacă se-ntîmpla să ia gîtul vreunui ostatic, probabil că primeau şi mustrare scrisă, nu?

haide, haide, ca prea v-ati intins!

Va să zică nişte escroci pricepuţi îşi fac treaba lor de escroci pricepuţi, nimic de zis, jos pălăria, sînt dotaţi, sînt în temă, sînt pe fază. Problema, o ştiţi şi voi, e că prost nu-i cine cere, ci cine dă. Adică noi, bucureştenii, care le vom da un monument istoric frumos şi pitoresc, adică Pasajul Victoria. E drept că ne vor da şi ei la schimb un bloc de birouri cu 17 etaje, pe mormîntul (fără verdeaţă) al viitorului defunct pasaj. Adică afacere cu cai de lemn – pentru noi. Precum şarpele Kaa din desenul animat după Cărţile junglei… ei ne vrăjesc uşor sîsîit, ‘trusssst in meee, trussst in meee’, iar noi ne lăsăm vrăjiţi, că-i frumos şi soare-afară, puah, ce lene am în oase, mi-e lene şi să stau pe scaun, darămite pasajul… şi-apoi, măi nene, dacă trec o dată pe an prin pasajul ăla, ce naiba…

Aşa.

Adică, în caz de aşa, staţi liniştiţi şi aşteptaţi altă însemnare.

În caz de altminteri, mergeţi, vă rog frumos, şi citiţi aici, adică în blogul Teroristei, ce şi cum ar trebui făcut. Nu-i mare lucru, se ia cu copy un text de petiţie (există un text special pentru primăria generală şi încă un text special pentru primăria sectorului 1, ambele concepute de Zaza), se deschide clientul de mail, se dă paste, se semnează şi se expediază, cred că nimeni dintre noi nu va avea nevoie de o lună de energizante dacă face treaba asta. Mulţumesc.

Inc-o ghicitoare verde

Io am treabă, aşa că munciţi voi aici, mulţumesc.

Deci – ghici ce mi-a ieşit aici:

Frunza cea mai mare are 12 centimetri lungime fără peţiol.

Vă salut oarecum din mers, da’ mă-ntorc.

Sictir, fă Royalo!

Ăştia dintre noi care mai au animale de casă şi nu le hrănesc cu pene şi gheare pisate botezate Whiskas, ci strîng cureaua şi le cumpără hrănuri fabricate de alde Hill’s, Royal Canin sau Sanabelle şi alţi scumpi ca ei, ăştia, zic, ştiu că a existat o perioadă grea pentru naţiune: aia în care Royal Canin, stricîndu-se la burtă după ce-a mîncat furnizor împuţit, a renunţat să mai exporte către România pînă-şi găsea alt intermediar. Mult a durat seceta, fraţilor, dar am răzbit. Pachetele de RC au reînceput a cădea peste ţărişoara noastră precum binecuvîntaţii stropi de ploaie în deşert, iar noi, nevrednicii enoriaşi, am ieşit din casele noastre cu traistele larg deschise şi cu portofelele aşijderea, să ne bucurăm de bunătăţile Occidentului. Aferim!

(aici se introduce scîrţîitul acela de stop forţat şi derulare înapoi)

Zilele trecute am făcut o nouă comandă de haleală uscată pe petmania.ro. Cum însă, pînă să se pogoare asupra mea Sahara de nisip cu lavandă şi ambrozia de Royal Canin cu pui şi somon, fiarele nehalite rămăseseră… nehalite, am dat o fugă pînă la cabinetul veterinar şi-am luat oarece Biomill. Sau mai bine zis am sunat pe cineva care în drum spre mine trecea pe-acolo.

Vine persoana cu punga, mi-o dă, eu o dezleg şi pic d-a-mpicioarelea. Două, dacă nu trei feluri diferite de boabe – după culori şi mărimi.

Mă fac verde, înşfac persoana de mînecă şi mergem împreună la cabinet. În faţa ochilor mei usturoiaţi, asistenta desface o pungă nou-nouţă de Biomill ambalat la mama lui elveţiană. Înăuntru, acelaşi amestec dubios.

Şi-atuncea mi s-a pus o pată pe creier. Sau mi s-a luat o ceaţă de pe ochi. Sau mi s-o fi luat ceaţa de pe ochi şi mi s-a pus pe creier, nu ştiu exact. Am taiat scurt Biomill-ul de pe listă şi-am aşteptat spumegînd să-mi vină la uşă pungile cu Royal Canin comandate online.

Şi mi-au venit. Înăuntru, totul în regulă, dar pata mea de pe creier, nu şi nu, precum fantoma din Star Wars, se profila lugubru şi complota la adăpostul celor doi neuroni (ai mei) împotriva cavalerului fără teamă şi prihană occidental. La sfatul ei parşiv, m-am pus pe analizat etichetele nutriţionale de pe pungi.

Deci sictir, fă Royal Canino! Primul ingredient (deci aflat în cea mai mare proporţie în mîncarea aia) e glutenul de porumb. Gluten de porumb să mănînci tu, fă, nu pisicile mele.

Şi drojdie şi pulpă de sfeclă să-i dai lu’ mă-ta la micul dejun. Şi BHA şi gallat de propil să le dai la copiii tăi înainte de teza la chimie. Cum am zis, sictir!

Azi m-am dus şi-am cumpărat mîncare umedă, la plicuri. Încet-încet, o să dezvăţ eu fiarele de „mîncare uscată”, fie ea de la (sictir, fă!) Royal Canin sau de la oricare alţii, după care, tot încet-încet, o să le trec pe chestii mai apropiate de ce-a văzut maţul lor de cînd Darwin le-a făcut. Carne crudă, organe, gălbenuş de ou, poate kefir, poate oleacă de brînză, categoric oase.

Deci înc-o dată, în loc de la revedere: Sictir, fă Royalo!

(p.s.: Încă mă mai gîndesc cu ce să înlocuiesc căcatul de „mîncare specială pentru pisici cu struviţi” de la Hill’s, pe care o mănîncă de-atîţia ani întîiul motan al domeniilor şi care-i o porcărie de cinşpe ori mai cruntă decît RC. Adică, da, după compoziţie, struviţi n-o să mai producă rinichii lui niciodată, da’ să vedeţi ce franjuri frumoase vor produce alealalte organe…

Sictir, mă, cu mîncărurile voastre uscate cu tot!)

oregano sau sovîrf

Pen”că m-a întrebat cineva de ce folosesc termenul oregano pentru neaoşul sovîrf/sovîrv:

Da, este adevărat că astea două sînt aceeaşi plantă (Origanum vulgare), dar îmi rezerv dreptul la licenţa asta bazîndu-mă pe faptul că savorile plantei ăsteia diferă foarte mult în funcţie de climatul în care e cultivată. Nu cred că se poate confunda un oregano din zona mediteraneeană cu un sovîrf de pe la noi. Iar pe plicul cu seminţe pe care le-am plantat scria oregano, nu sovîrf – şi, avînd în vedere că pe alte plicuri de la aceeaşi firmă scria roiniţă, nu lemon balm, cum am văzut la alţii, mă complac în a crede că erau seminţe de plantă de pe-afară.

Iar dacă nu erau, nu erau. Mare chestie. 🙂

p.s.: Ah, şi nu, nu vă luaţi după Dicţionarul de sinonime, citat inclusiv de dexonline, că e plin de dume. În nici un caz oregano nu-i pălăria-cucului sau alte denumiri haioase care denumesc haios cu totul şi cu totul alte plante…

Pst!

Pst! Hei! Care mi-ai furat ghiveciul cu ditamai diffenbachia de un metru şaptezeci de pe hol: în caz că nu mai treci pe-acolo (deşi, după tentativa eşuată de rupere a afişului aş bănui că ai trecut), poate treci pe-aici. Iaca, pentru tine:

Dar şi pentru alţi idioţi şi nespălaţi ca tine, care nu suportă o scară de bloc decorată cu flori – nemaivorbind de cîtă minte-ţi trebuie să furi şi să-ţi bagi în amărîtul tău de apartament ditamai ghiveciul cu o plantă cît tine de înaltă… Măcar i-ai făcut nişte loc? Ai dus pe balcon borcanele cu murături şi balotul cu hainele lu’ cumnatu’ lu’ socru-tu care-a murit acu’ două ierni?

În rest, ca şi pînă acum de-o vreme, n-am nimic de zis. Pa.