de la cap la coada

eşti în stare să faci o carte de la cap la coadă? adică s-o scrii,
s-o corectezi, s-o redactezi, s-o paginezi, s-o dai pe calc, să-i faci
o copertă frumoasă şi să le trimiţi pe toate la tipografie?
 
da.
 
care dintre toate operaţiunile astea e mai susceptibilă de a-ţi ieşi prost?
 
prima…
fir-ar să fie! 
Anunțuri

profesionistii…

• o tanti oarecare a ramas gravidă şi a intrat în grija marelui maestru într-ale medicinii radu vlădăreanu, de la spitalul elias. doar dacă pui mîna pe clanţa cabinetului său şi-ţi sar două milioane din buzunar. alte supravegheri şi analize, 3-3,5 milioane de lei vechi bucata. înmulţiţi cu 9 luni de sarcină. adăugaţi naşterea propriu-zisă, prin cezariană. tanti a născut la 12 fără un sfert, iar la 12 probabil că marele maestru era deja acasă, că a lăsat restul lumii să se ocupe.
a ieşit o fetiţă de 2 kile şi un pic şi 47 de centimetri. cu nişte bubiţe la tîmple. părinţii, disperaţi, s-au temut de herpes – pentru cine nu ştie, herpesul e mortal pentru bebeluşi. i-au luat sînge (nu era destul de pricăjită…) şi l-au trimis la analize. li s-a spus de la laborator că durează şapte zile.
timp de şapte zile, amărîta de 2 kile a stat pe perfuzii cu antibiotice. preventiv. după săptămîna cu pricina, părinţii sună la laborator şi întreabă de rezultat. ‘nu ştim rezultatul.’ / ‘?’ / ‘păi, e încuiat, mai bine sunaţi-l pe domnul cutare.’
domnul cutare spune senin ‘a, păi încă n-am făcut analiza. ştiţi, e o analiză scumpă şi m-am gîndit să mai aştept, poate mai apare cineva şi împărţiţi costurile’
tînăra mamă, căreia nu-i zisese nimeni că trebuie să plătească sau cît, se duce cu banii în dinţi – 7 milioane -, plăteşte, se face, în fine, analiza.
herpes.
mama, distrusă, îşi face şi ea analiza. nici urmă de herpes. cum, atunci, s-a născut fetiţa ei cu herpes? după îndelungi dezbateri, un medic îşi dă cu părerea că nu poate fi altceva decît o varicelă intrauterină.
şi căruţa de bani pe care a luat-o marele maestru timp de nouă luni pentru ce anume a fost?
 
2. căutam imprimantă care să scoată şi pe calc. îl sun pe marele maestru în imprimante de la firma multitrading service international. la nume lung, minte scurtă, ca să facem loc.
îi spun marelui maestru că-mi trebuie o imprimantă pe care să scot calcuri care urmează să fie duse la tipografie. marele maestru îmi recomandă un model. mai trimit şi un mail la ei la firmă întrebînd dacă sigur modelul cu pricina e pentru ce-mi trebuie mie. ‘sigur!’
iau imprimanta, şi surprize, surprize. nu ştie să facă flip. nu printează în oglindă. deci n-ai ce face cu ea cînd vine vorba de calcuri.
şi aşa îmi amintesc că prin nouăzeci şi ceva un alt maestru it, inginer de sistem la nişte mari firme, a venit cu dischetele-i personale şi mi-a instalat win 95 cu tot cu virusul rp.

o stire

cică un cîine a muşcat un nene de ce-avea mai scump,
secţionîndu-i-l. s-a petrecut pe după blocuri. cîinele, înţeleg, avea
stăpîn, care ar trebui să plătească scump treaba asta.
în altă ordine de idei însă, omul povesteşte, din patu-i de spital, cu mare seninătate, cum s-a întîmplat tărăşenia:
‘m-am dus şi eu ca omul între blocuri să mă uşurez…’
ce să spun, în afară de citeşte şi dă mai departe. cu cît află mai mulţi, cu atît mai repede am putea elimina mirosul de pişat dintre blocuri. 
 
later edit: rectificare, a zis ca s-a dus între blocuri, citez, ‘ca fiecare om’… 

ziarul

adevărul s-a transformat într-un ciorap! 

deznadejdi

am tot promis că zic de ishiguro după ce-l termin şi l-am terminat acum trei zile. trei zile m-am gîndit, acum zic: vai de capul meu ce carte! vai mie ce mi-a plăcut! na.
şi cică sefeul nu-i literatură. da’ ce mama dumnealui e?
cred că-i cea mai deznădăjduită carte pe care am citit-o vreodată.
complet lipsită de speranţă, cum îmi place mie să-mi scriu cărţile şi
mi se reproşează asta. şi nu mi se reproşează că-i fac rău cititorului,
ci că-i fac rău prozei. n-am înţeles niciodată de ce lipsa de speranţă
ar strica proza. cu ce e cartea lui ishiguro mai slabă fiindcă-i
lipsită de speranţă? ce-ar fi cartea lui ishiguro dacă n-ar fi lipsită de speranţă?
nimic n-ar fi.
 
 
m-am apucat de ea în vacanţă, la doi mai, şi doar fiindcă nu mai
aveam altceva de citit, altfel n-aş fi început-o. că tocmai terminasem viaţa lui pi
şi nu reuşeam să mai citesc nimic din cauza ei. adică pi e una dintre
cărţile acelea de care nu te mai poţi dezlipi o vreme după ce ai
terminat-o. (cît mă enervează că redactoraşii de la humanitas n-au
citit-o, dar s-au apucat să scrie pe coperta ei chestioare
aproximative… ca la humanitas, n-am pretenţii.)
acum, terminîndu-l pe ishiguro, mi-am reamintit viaţa lui pi şi mi-am dat seama că are şi ea, cartea aia, deznădejdea ei.
o fi vreun curent pe la mine prin bibliotecă.
cică ‘adevărul nu trebuie spus gol, ci în cămaşă’. proverb
chinezesc care i s-ar potrivi cărţii lui martell dacă s-ar referi
amîndouă la aceeaşi motivaţie a nespunerii adevărului. dar adevărul în
cămaşă chinezesc e delicat, pe cînd adevărul zoologizat martelian e
deznădăjduit. e dovada lipsei de speranţă. pe care ţi-o provoacă
adevărul despre cei din jur.
acum nu mai pot citi altceva din cauza lui ishiguro. şi tot aşa.
îmi poate sugera cineva o următoare carte din cauza căreia să nu mai
pot citi altceva după ce o termin?
 

de ce…

…să nu mă duc eu la 1000 de euro net, tocmai prin zona policolorului?
pentru că mi-e lene.
e prea departe şi prea cu fiţe.
pentru prima, am carnet, dar mi-am vîndut maşina, nu conduc că
nu-mi place, prea trebuie să casc ochii în toate părţile şi nu e genul
meu. altminteri, fac parcări şi garări la milimetru. iar cu ratb-ul…
deci e prea departe. 
pentru a doua, întotdeauna am fost de părere că un mediu cu fiţe
te stoarce de vlagă. şi te predispune la schimbări de comportament
nefericite.
deci mi-e lene.

niste tarani

cînd am auzit că ăştia de la real madrid veniţi să joace cu steaua au avut pretenţia să li se decoreze camerele de la hotel precum cele din hotelul de şapte stele din dubai, mi-am dat seama că, oricîte zeci de milioane ar valora, tot nişte ţărani sînt. nişte ţărani proşti. 
io le-aş fi zis sictir. uite nu vi le decorez, să văd ce faceţi. plecaţi şi nu mai jucaţi?

 
 
altminteri, aflu din ce în ce mai des şi de la oameni din ce în ce mai surprinzători că
salariu mediocru = om mediocru.
eu o să iau un pic de pauză. poate mă culc puţin. şi poate cînd m-oi scula vom vorbi alte limbi.
sau poate nu.