Atît pentru 2010

2009 mai are de trăit vreo trei ore. şi tot ce am de zis pentru 2010 e o pagină din Michael Shermer:

.

.

„…acel capitol din Matei (7) începe astfel: «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.» Nathaniel Branden îşi începe amintirile despre anii petrecuţi alături de [Ayn] Rand, inspirat intitulate Judecata de Apoi, cu acelaşi citat, precum şi cu o analiză a cuvintelor lui Ayn Rand:


Preceptul «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi» e o abdicare de la responsabilitatea morală: este un cec în alb pe care îl dai altuia în schimbul unui cec în alb pe care îl aştepţi de la el. Oamenii nu se pot sustrage alegerilor, deci nu se pot sustrage valorilor morale; cît timp valorile morale sînt în joc, nici o neutralitate morală nu e posibilă. A te abţine de la condamnarea unui torţionar înseamnă a deveni complice la torturarea şi uciderea victimelor sale. Principiul moral care trebuie adoptat este «Judecaţi, şi fiţi pregătiţi să fiţi judecaţi».


De fapt, întregul citat din Evanghelie sună astfel:


Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bîrna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bîrna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întîi bîrna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău (7: 1-5).


Rand l-a răstălmăcit complet pe Isus. Principiul pe care Isus îl predică nu e neutralitatea morală sau cecul moral în alb, ci un avertisment împotriva credinţei că numai tu ai dreptate şi a «judecăţii pripite». Există o lungă tradiţie a acestei linii de gîndire care se regăseşte în colecţia talmudică de comentarii asupra obiceiurilor şi legilor evreieşti numită Mişna: «Nu vă judecaţi aproapele pînă nu sînteţi în situaţia lui» (Aboth 2:5); «Atunci cînd judecaţi un om, înclinaţi balanţa în favoarea lui» (Aboth 1:6). Isus vrea să fim atenţi să nu trecem graniţa care separă judecata morală legitimă de cea ipocrită. Metafora «paiului» şi a «bîrnei» e o hiperbolă cu tîlc. Omul care nu e virtuos se simte mulţumit moralmente cînd judecă virtutea semenului. «Făţarnicul» e criticul care îşi ascunde propriile slăbiciuni concentrîndu-şi atenţia asupra slăbiciunilor altora.“

.

La mulţi ani!

.

Citește în continuare

Anunțuri

Şlapii mei

Încerc de multă vreme să înţeleg cum se face că preocupările conservaţioniste, idealurile de salvare a planetei şi apelurile la eliminarea cruzimilor de tot felul merg mînă în mînă cu promovarea dietelor vegetariene. Numai prin bloguri dacă mă uit şi văd că toate cele care care susţin ecologia au şi o ştampilă cu vegetarianismul, susţinută inevitabil de argumentul cu neuciderea şi nechinuirea animalelor. Argument care răsună favorabil şi în urechile mele, vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, dar daţi-o-n şlapii mei de ipocrizie, cu agricultura cum rămîne? Indiferent ce-ai mînca, tot se moare pentru farfuria ta.

Fiindcă n-are relevanţă în context, o să trec peste părerea mea că în Occidentul modern dieta vegetariană (sau, şi mai rău, vegană) este nocivă pentru organism şi-o să întreb doar cum se pupă şi se iau în braţe conservaţionismul, salvarea planetei şi eliminarea cruzimii cu agricultura intensivă din care provin alimentele mult-lăudate în dietele vegetariene. Deci vaci şi porci şi oi şi orătănii nu-i bine să omori (ok!), dar n-avem nici o problemă cu fauna sălbatică, aia poa’ să crape liniştită, eventual mai repede, vă rugăm, ca să facem loc pentru porumb şi soia. Urşi, lupi, bivoli sălbatici, maimuţe, tigri, rozătoare, mii de soiuri de păsări şi milioane de popoare de gîngănii, ducă-se!

Da, da, ştiu, am lovit sub centură, am pus în gura interlocutorului o retorică inflamată, hiperbolizată, caricaturală, care n-are nici o legătură cu ce ar fi spus interlocutorul dacă ar fi avut ocazia să deschidă gura. Dar, în definitiv, ce ar fi spus interlocutorul?

Masina de spalat de la Academia Catavencu

Se dă textul acesta

…în care Ioan T. Morar îşi varsă năduful explicîndu-ne cum Mircea Dinescu („poetul-portofel, care are ca studii civile doar liceul. Că la Facultate trece Ştefan Gheorghiu“) nu obişnuia să scrie nimic pentru Caţavencu, revista care îl racolase. Explică Morar mai bine:

„Dinescu avea un tip care scria pentru el, un poet foarte talentat, DinuAdam. (…) Ca să fie cît mai exact consemnat în istorie, noi l-am luat pe Dinescu imediat după ce înjurase Piaţa Universităţii (faza cu sucul propriu în care meritau să fiarbă “golanii” ). Atunci a apărut şi Dinu Adam, care i-a scris de la bun început textele. Dinescu venea şi după ce fusese învinuit că a furat o tipografie, iar noi l-am spălat la Caţavencu. Normal să ne înjure, acum!“

Întrebări (care nu pot fi puse la articolul-sursă, unde secţiunea de comentarii e închisă) pentru Ioan T. Morar şi onor redacţia caţavencistă:

• Cînd l-aţi luat în redacţie ştiaţi că singurele lui studii superioare fuseseră la Academia de Mici şi Bere „Ştefan Gheorghiu“?

• Cînd anume aţi aflat că nu-şi scrie singur textele? Tot „de la bun început“? Poate mai tîrziu? Din săptămîna trei? Cinci? După Paşti? După Paştii din anul următor? După cîţi ani, mai exact?

• De ce l-aţi „spălat“ pe Dinescu „la Caţavencu“? Se întîmplă des să spălaţi în redacţie diverşi oportunişti care au alunecat pe miere, au căzut în cur şi s-au murdărit pe pantalonaşi? E un obicei? De sărbători? O datină? Maşina de spălat folosită e a redacţiei, e închiriată sau e de furat? Şi mai exact ce presupune spălatul ăsta în redacţie la academie? Că personajul e pătat, iar colegii îl curăţă şi-l fardează şi-l vînd drept nou şi nefolosit? Sau îl ţin doar pentru folosul lor, dar îl spală să nu pută?

• Compromisul e bănos? Girarea de loaze, şmecheri şi nevertebrate aduce suficiente avantaje?

Hai cu vaccinarea

Dacă aţi terminat de stat pe canapea şi rîs la postarea anterioară, vă rog să treceţi şi pe aici şi să mai rîdem puţin împreună, după aia. (Linkul, după cum ştiţi deja, ni l-a furnizat A – care, prin grija platformei weblog.ro, nu mai are blog viabil în momentul ăsta.)

Lucrurile pe care le prezintă aşa frumos şi calm măicuţa din videoclip nu sînt noi. Pe mai toate le ştiam deja, completarea n-a făcut decît să întregească imaginea. Dar, mă rog, eu frec menta pe net toată ziua, nu-i obligatoriu să le fi aflat şi voi, deci vă rog să le aflaţi acum. Mulţumesc.

Mi-ar plăcea, dar degeaba

Mi-ar plăcea ca medicii noştri – în special cei care sînt figuri publice şi al căror cuvînt are greutate pe vechiul principiu că e spus la televizor –, în loc să ne omoare nervul cu cei douăzeci de mii de români în pericol de-a muri din cauza gripei porcine şi cu responsabilitatea morală de-a face vaccinul anti-porcină, să-şi lase interesele acasă, să devină brusc inteligenţi şi responsabili (cum se întîmplă, de pildă, cu corpul medical din Germania şi din alte ţări civilizate) şi să le explice oamenilor că nu e nevoie să-şi facă un nenorocit de vaccin care, pînă una-alta, pare mai de rahat decît boala însăşi. Că gripa, asta sau oricare alta, se previne prin întărirea sistemului imunitar – se iau vitamine în doze optime (nu DZR-urile, alea-s dozele minime sub care o dăm în boală, nu sînt dozele optime, va să zică dacă nu-ţi iei DZR-ul de vitamina C se pune problema că mori de scorbut, nu că trăieşti bine), se iau antioxidanţi, se face mişcare, se urăşte mai puţin.

Simplu.

Iar dacă cineva o să-mi spună acum că suplimentele sînt scumpe, pe cînd vaccinul e gratis, am să mă aşez pe canapea şi-am să rîd o vreme. Pînă-mi trece. Nu există nimic gratis pe lume, prietene, iar cele mai scumpe dintre lucrurile date gratis sînt lucrurile date gratis de stat. Că le plăteşti tot tu, înzecit, pe alte căi. Da’ astea-s truisme, acum o să se-aşeze alţii pe alte canapele şi-o să rîdă de mine, zău.

Ntz!

Dragi tovarăşi şi naşi Floreo,

Scriu asta pentru prima dată şi-mi asum ce scriu acum – ca întotdeauna, de altfel:

După ce i-am văzut pe toţi minţind de la obraz, deşi ştim cu toţii – ei, noi, cei care-i întreabă, cei care ascultă răspunsurile – că adevărul nu, nu, nu, nu e cel care le iese pe gură,

după ce i-am văzut scuipînd şi lingînd în acelaşi loc, şi iar scuipînd, şi iar lingînd, dînd şi la boboci în acelaşi loc şi mîncînd cu linguriţa ce-au dat, dînd din cozi de fericire să-i vadă şeful şi-n acelaşi timp bătînd nevricoşi din picior spre ştirea subversivă a supuşilor,

după ce i-am cîntărit cît sînt de tonţi, tăntălăi, îngălaţi la minte, neduşi la şcoală, neînvăţaţi şi necizelaţi, nepricepuţi şi nedoritori să priceapă, caraghioşi şi lipsiţi de simţul ridicolului,

după ce i-am văzut dîndu-şi mîna cu o presă neruşinată şi bălăcindu-se cu ea în talk-show-uri falsificate şi-n campanii jurnalistice pentru decerebraţi, pentru clienţii hipnotizaţi ai canalului fără emisie gibsonian,

după toate astea şi după multe altele, declar că nu, nu, nu, nu mă voi duce la vot. În cel mai fericit caz, dacă mai găsesc prin viscerele îmbolnăvite vreo urmă de simţ civic, mă voi duce să umplu buletinul de ştampile, ca să se înţeleagă că de fapt am avut o opţiune.