NU??

 DRACU’ SĂ-L IA DE WEBLOG! SCRII CA PROSTUL, ŞI CÎND DAI PE
‘PUBLICĂ’ ŢI SE ZICE ‘TREBUIE SĂ FII ÎNREGISTRAT CA SĂ’… CA SĂ-ŢI
TRAG ŞUTURI ÎN PUPA, NU?

Anunțuri

Al Jazeera

 da, măi, da’ ce bucăţică puteau să aibă arabii ăia la Al Jazeera lor!! aia-i
pentru derutarea ghiaurului, sau ce?

o să scriu cîndva şi asta

 ok, ok, am fost la doctor să-mi cureţe plămînii. da, bine,
doctorul  căra sticle de jumate, cabinetul era cam îmbîcsit cu
tar, reţeta conţinea spălături pe ochi cu imagini de prieteni.

da, degeaba! fără prieteni, eşti mort! cînd îţi spun că-ţi trebuie ca
aerul, ca aerul îţi trebuie, nu-i nici o exagerare! NU RESPIRI FĂRĂ
PRIETENI!

 (să-mi spuneţi, vă rog frumos, cum pălăria mea poţi să pui
Michael Jackson într-un bar care se cheamă Vama Veche!) şi The Cure, în
definitiv… că ce-are una cu alta…

mă vait de pomană. stau într-un cocon de fum. doi bărbaţi în dreapta
şi-n stînga. doi prieteni. două femei în faţa mea. două prietene.
printre umerii lor văd un profil de puştoaică. brunetă, tunsă scurt, cu
pielea albă, nebronzată (nu, nu-i încă vremea AIA), bine întinsă pe
clavicule… Friday I’m in Love… Eşti exact atunci! Anul
2000. Anul 2001. Anii 2000-2001. Noapte de noapte, Club A. Dimineaţa,
ciorbă de perişoare în Papillion, sau Club Art, sau cum s-o mai fi
chemînd, vizavi de ATF, sau cum s-o mai fi chemînd. Şi-apoi, la
serviciu. Casa Presei, mare-primitoare. Toalete generoase, să încapă în
ele borăturile tuturor jurnaliştilor beţi-morţi în toate barurile
Bucureştiului. Canapeaua de la etajul-jurnalul. Material genetic să
studieze trei promoţii de biologi.

am zis de multe ori că o să scriu despre anii ăia. barul francezilor în exil.
strada mătăsari la 2 noaptea. băiete, vrei femeie? merry
christmas everywhere… şi eu şi ea, doar eu şi ea, cu bocancii prin
zăpada de crăciun de la piaţa romană. raniţa plină cu bere şi zeamă de
ploşniţe şi ati-fiii-ciii… adică jack daniels şi artificii,
da? aţi înţeles. dacă nu, nu. pahare înalte, trosc! cu ele de zidul
Băncii Naţionale, ca grecii (sau nu? naiba să-i ia, nu mai ştiu care
tradiţie a cui e), pe urmă teleap-teleap prin zăpada fleşcăită spre
Club A, cu îngerul pe umăr, e revelionul îngerului fleşcăit al lui
Darie, sîntem ultimele fiinţe care mai intră în Club A (ce an
interesant, Club A a început să fie listat în topul barurilor de
lesbiene), stăm o jumătate de oră la coadă la garderobă, fumînd trabuc,
dăm din coate spre masă, cinci minute pînă la miezul nopţii, e noaptea
băiatului ploieştean paraplegic (vă puteţi imagina un puşti de douăzeci
şi ceva de ani pe care gagică-sa, într-un acces de nervi, l-a aruncat
de la  etajul doi? …doi era? sînt nişte ani de-atunci…
totuşi…) fridayI’minlove, dimineaţa cu capul mare, cu vank,
cu chitaristul beat-pulbere, cu prea multă lume în jur, într-o
garsonieră de la Piaţa Dorobanţi, deasupra cafenelei lui einstein,
deasupra brutăriei poporul-german, două zile mai tîrziu, acasă, mama: ţi-a crescut părul!

de mult vreau să scriu despre anii ăia, şi-o s-o fac cîndva, acum doar
am bălmăjit ceva, ca să nu uit, ca să nu uit, ca să nu uit că noroc cu
prietenii. că respiram din ce în ce mai greu.

ceva

 ceva nu-i în regulă cu viaţa asta

ba nu

nu, dom’le, nu-i adevărat că nu-mi place nimic, că-mi tot ninge şi-mi
plouă, că nimic nu-mi convine, că nimic nu-i pe gustul meu. pur şi
simplu nu-i adevărat! UITĂ-TE PE COPERTA PLAYBOY-ULUI DIN MARTIE, şi-o
să vezi ceva pe gustul meu. aşa, la marele fix!

‘aceste cuvinte ne doare’

 oh, să nu-ţi tremure lacrima-n colţul ochiului?

‘patronii din presă n-au înţeles că un ziar este în primul rînd o echipă…’ – zice Marius Tucă, al cărui patron ar putea da lecţii de neînţelegere.

un dinte

nu, nu emisiunile de divertisment sînt cele mai
proaste producţii ale
televiziunilor noastre de polistiren. alea sînt bine făcute. au un
target clar
(şi mare!), pe care îl satisfac cu regularitate matematică, fără nici
un fel de
abatere înspre calitate. cele mai proaste emisiuni ale televiziunilor
noastre
sînt alea de ştiri. prostii mai mari decît acolo n-am văzut nicăieri,
cu atît mai mult cu cît astea sînt făcute cu maximă seriozitate şi cu
pretenţia celui mai înalt profesionalism. NU-I ADEVĂRAT CE SE ÎNTÎMPLĂ!
SĂ-MI DEA CINEVA SCATOALCE! am draci cît casa pe toate armatele de
cititori de ştiri care înghit nişte salarii uriaşe, pentru ce? pentru
că nu-s în stare nici să se audă cînd citesc, ca să priceapă dracului
despre ce e vorba în propoziţiile alea mai des simple decît dezvoltate?

cum poate păpuşa aia de ceară parfumată precum lumînările de futut, alessandra
stoicescu, cum poate să-mi citească_cu guriţa ei ştirea că_cristian tudor popescu şi ăilalţi trei
de la Adevărul îşi vor da demisiile MÎINE, după care să se întoarcă spre cristian
tudor popescu, aflat în studio, şi să-l întrebe cum îi e ca fost redactor-şef
la
Adevărul?
‘căci sînteţi deja fost…’, întăreşte tuta pe-alături de ceea
ce zisese propria-i gură, fără ea, treizeci de secunde mai devreme. de pomană
încearcă omul să-i explice că încă e redactor-şef, că n-a plecat, nu, ea îi dă
înainte cu ‘fostul’… şi cînd, în fine, pricepe, cască ochii mari ca în faţa
unei revelaţii…

la sport, tot la tembeliziunea neterminatului de voiculescu, spicăru îmi zice cu gura plină că Zenga, plecat în Italia, nu
mai vrea să se întoarcă
. nici nu termină bine, şi-mi afişează citatul din Zenga
:
‘mă voi întoarce, şi vreau să rămîn
la Steaua…

nu mai spun de morţii pe care la antena 1 îi găseşte un
muncitor, iar la pro tv o localnică, de cele 15 lovituri de cuţit pe care le-a
primit la pro tv ăla care murise la antena 1 dintr-o singură tăietură în zona
gîtului, de bicicleta care era mercedes şi pe care ar fi furat-o dacă nu i s-ar
fi furat.

nu mai zic nimic. vreau doar să ştiu cum pot avea asemenea salarii
imense asemenea exemplare de prostie, incultură, incompetenţă şi
suficienţă. cum pot avea salarii uriaşe, în general, un număr atît de
mare de incompetenţi publici, în ţara asta? că de ăia ascunşi
privirilor mele n-am ce discuta! de profesorii universitari care fac
dezacorduri între subiect şi predicat sau de directori care-şi
falimentează întreprinderile de tîmpiţi ce sînt, de ăştia n-am ce
discuta aici. discut despre ceea ce văd zilnic, că mi se pare cu atît
mai revoltător. dacă în văzul tuturor eşti atît de incompetent şi de
autosuficient, şi ţi se dă nas să fii astfel, înseamnă că sîntem
consideraţi cu toţii, noi ăştia care te privim, nişte idioţi demni de-a
sta în bănci doi cîte doi cu mîinile la spate şi de-a înghiţi orice
nenorocire de materie ni se bagă pe gît.

da, draghe, am nervi! mă doare un dinte, e bine?