Marta Cozmin

poparizii mi-au zis că vineri A MURIT MARTA COZMIN,despre ale cărei poveşti am scris aici (însemnare care e prima-n gugăl dacă dai căutare după <marta cozmin>. după care urmează nişte înşirări de cărţi, un articol frumos al luizei carol (nu ştiu cine e luiza carol, îmi pare rău, articolul însă e foarte simpatetic), un forum cu amintiri-de-cărţi-ale-copilăriei, iar înşirări de cărţi… nasol!).
dacă nu erau poparizii de treabă, nu ştiu cînd şi de unde aş fi aflat. fiindcă Marta Cozmin nu e nici ştefan salam, nici elegance, nici adunarea de taină a liberalilor, nici o televiziune n-a suflat o vorbă despre moartea ei.
deşi mă îndoiesc că există măcar un lucrător, unul de sămînţă, în toate televiziunile noastre, care să nu fi citit niciodată nici o poveste de Marta Cozmin.
dar creştem şi nu ne mai pasă. lume idioată.

pauza

care le mai ai cu ‘trimite mai departe’…
 
în rest, nimic interesant. nici măcar nu mi-a scăzut presiunea la gaze.
 
 

literhanet cu foamea-n git

să mori de rîs, nu alta:
http://www.literhanet.home.ro
 
(adică un fel de ce fac bişniţarii, rebook în loc de reebok)
 
ce
fac tîmpiţii de la literfoamea-ngîtnet? VÎND cărţi pe care liternetul
le pune online gratis. uite-aşa. da’ nu doar că le vînd, dar o fac cu
aerul că sînt salvatorii culturii de masă din ţara asta şi
generozitatea în persoană:
 
In aceste vremuri cand toate se scumpesc cu o viteza
ametitoare (vezi pretul la benzina, alimente, s.a.), iar salariile se ieftinesc,
noi ne-am propus sa ieftinim  cartile.
 
nene, ieftineşte cărţile tale, nu pe-ale altora!
 
Ii vom bucura, speram, pe cei care (inca mai) iubesc
lectura, si, indraznim sa speram, ca vom  spori numarul acestora, oferind
un acces mai facil la marile creatii culturale ale omenirii.
‘ 
 
dom’le,
acces ‘mai facil’ decît oferă liternetul, adică GRATIS, nu prea poţi să
oferi tu, la 350-450.000 de lei ai tăi! unde mai pui faza cu bucuria…
 
Ne mai propunem ca, in scurt timp, sa va oferim
accesul la o biblioteca online gratuita
‘…
…dar pînă atunci, să facem noi nişte bani din ea, şi mai vorbim.
 
hai sictir. 

piraie roz de gablonzuri printre picioare comuniste gri-colorate

ok, vă zic:
am petrecut revelionul cu nişte gacici frumoase de-ţi pica părul, na!
asta-i amintirea mea cea mai pregnantă de cînd s-a născut două mii
şasele. laolaltă cu nişte culoare roz în diverse nuanţe, de la
pal-sticlă-de-gablonz pînă la ciclam-aprins, trecînd şi printr-oleacă
de fucsia, dacă nu cumva băusem prea multă bere…
(căci, da, şi de revelion, tot cu bere, nu se dezminte
vidal decît preţ de două pahare de şampanie. ok, şi de metaxa. dar n-a
fost metaxa.)

…şi mi se colorase vederea – gri-colorat, vorba profesoarei de desen
din şcoala generală. au trecut peste două’j’ de ani de atunci, şi tot
n-am aflat ce-i ăla gri- colorat, dar îmi pot da seama de ce n-am
învăţat să desenez nici măcar un scaun simplu cu patru picioare
comuniste.
oricum, printre pîraiele sprinţare în toate rozurile curcubeului am
avut parte şi de un petic de pămînt bogat, acoperit de narcise galbene.
în capu’ meu, era şi-o păturică de iarbă verde-greu întrezărindu-se
printre ele, dar să mor dacă ştiu: oare frumuşica aia avea verde pe ea,
sau e doar păturica din capul meu, ştiţi care, aia care ţi se înghesuie
sub frunte cînd te trezeşti… după revelion, să zicem?
să-mi trăiască franţuzoaicele.
mai ales una dintre ele, care mi-a luat ochii, şi-acum o mai văd, nici de poze n-am nevoie!