nu vreau mare lucru de la viata. nu azi.

acum un an jumate mă văitam că mai e un an jumate pînă iese caesar patru
(pe trei oricum nu-l mai pot juca de cînd am trecut pe win xp). a
trecut un an jumate, caesar iese pe piaţă peste cîteva zile, iar placa
mea video e o nenorocită de geforce 4 mx 440 cu 64 de mega de memorie.
o placă în stare să mi-l arate pe al patrulea împărat în toată aura-i
cu deep shadows and brilliant highlights mă costă aproape 7 milioane de
leuţi vechi. ‘ai la naiba! de unde mai scot şapte milioane? pe lîngă
milionul trei sute cît costă jocul (şi să zic mersi că-i doar atît), pe
lîngă aproape 7 milioane cît mă costă noul monitor şi pe lîngă… nu ştiu ce model de imprimantă hp care să scoată şi pe calc.
ştiţi cumva ce modele de hp scot şi pe calc, thank you kindly?
 
(consomé al francofoniei? intrare în ue? dosare de colaboratori cu
secu? scumpire de gaze? oriana fallaci? pisică prea grasă? şifonier
prea scump? termen pentru finalizarea traducerii prea apropiat? frig,
toamnă, muci, noroaie?
nu, dom’le, nimic! eu vreau să joc caesar iv, şi-atît, nu puteţi
spune că am pretenţii mari. desigur, vreu şi monitor de nouăşpe inci,
laptop hp nx6325 turion64 x2 tl-52, 1.6ghz (a, nu, pe ăsta l-am tăiat
de pe listă deocamdată), imprimantă hp care să tipărească pe calcuri şi
viteză mai mare la nenorocita de conexiune chipurile pe fibră de la
rds. CE MARE CHESTIE??!!)
Anunțuri

zerotreiculyon

aoleu, steluţo, ce făcuşi, mamă? 

online only!

mi-am jurat în barbă să nu mai cumpăr din magazine decît hîrtie
igienică. cam de cînd am socotit cîte zeci de milioane am economisit
numai anul ăsta făcînd comenzi pe internet. nisip şi mîncare pentru
pisici de la petmania, cameră foto de la cel.ro, cărţi de la polirom şi nu în ultimul rînd, jenutz,
mai ţii tu minte oxfordul explicativ de la cărtureşti, de pe care s-ar
putea lua lejer amprenta mea genetică la cît am salivat pe el şi care
costa 1.800.000 de leuţi vechi? ei bine, l-am luat. online. de la editura care l-a editat. 1.000.000 fix. dimpreună cu penguinul, şase sute şi ceva în loc de un milion. 
adio, magazine de beton. 

teodora trandafir

o fi absolvit ea, teo, facultatea de filologie, dar diploma cu siguranţă de la actorie şi-a luat-o.
chemată de turcescu în noua-i serie de emisiuni 100%, să-şi mai ridice şi el ratingul, teo a jucat (aproape) perfect rolul starului care trece cu demnitate responsabilă prin perioada de rătăcire mandatorie a oricărei personalităţi genialoide. v-am spart, este? şi teo pe mine. era să-i dau o bilă albă cînd, întrebată de turcescu de ce-a plecat, în definitiv, de la pro tv, a zis (cu o regie subtilă de cabotinism de care abia mai tîrziu mi-am dat seama) că din cauza propriilor ei fiţe. că, citez, ‘m-am purtat ca un copil răzgîiat şi am fost tratată ca atare, ca un copil răzgîiat’.
după care a început circul propriu-zis, în care, dînd şi luînd, în paşi mici şi bine gîndiţi, cu aoleu şi vai de mine, mi-am făcut-o cu mîna mea, dar demnă recunosc şi pre limba mea pier, ba nu pier, că plătesc şi ispăşesc şi din cenuşă mă regăsesc, cu, spuneam, o regie atentă a tuturor fals-spontanelor mărturisiri şi grimase, teo a încercat să-şi refacă imaginea, deloc menajată de turcescu, care, îmi pare mie, nu nutreşte cele mai fierbinţi sentimente de dragoste şi admiraţie pentru vedeta scăpătată.
trecînd peste povestea neruşinată cum că ‘la un moment dat’ a adus şi manele în emisiunea care-i purta numele la pro tv (ce s-o fi înţelegînd la filologie prin sintagma ‘la un moment dat’? de la cîţi ani în sus se depăşeşte ‘momentul’?), turcescu a întrebat-o de marea-i admiraţie declarată faţă de (mai recent) hulitul personaj politic adrian năstase. teo a dres-o pînă a frînt-o de tot, cu vai, dar îmi plac şi acum, enorm, amîndoi, şi domnul, şi doamna năstase, sînt nişte oameni nemaipomeniţi, ‘ca oameni’, a ţinut să sublinieze, nu care cumva să credem că e vorba de politicianul adrian năstase, adică de ursuleţul spălător, spre deosebire de omul adrian năstase, nu? şi, vai, doamna năstase confecţionează ornamente de pom, ea, teo, păstrează şi acum un ornament de pom făcut de dumneaei, i se pare un gest atît de omenesc să faci ornamente de pom… vai, ce oameni umani…
cu major respect ţin s-o anunţ pe teo că doamna năstase se şi pişă, se şi cacă, şi cu siguranţă şi-a tras-o cu domnul năstase cel puţin de două ori. n-o fac oare toate acestea mai umană? poate chiar mai degrabă şi mai cert decît bla-bla-geala cu căutatul umanităţii într-o pereche de escroci condescendenţi. în nişte ornamente de pom.
frişca pe tort a fost după ce a lăsat să se înţeleagă ce asaltată a fost ea cu oferte concurente în toamna asta, cînd a trebuit să răspundă la întrebarea directă a lui turcescu, dacă antena 1 i-a făcut vreo ofertă. iar teo, fără să-i tremure glasul şi fără să clipească, ţuguiată în vîrful gîtului ca o găinuşă răzvrătită în haremul cocoşesc, a minţit piţigăiat cu maximă seninătate: da.
 
una peste alta, teo s-a lăcomit şi a aflat brusc că nimeni nu-i indispensabil. au aflat alţii mai mari şi mai valoroşi înaintea ei. de ce mi-am pierdut timpul povestind chestia de mai sus? habar n-am. pentru că n-am somn. pentru că, dacă eram în stare să fac ceva constructiv la ora asta tîrzie din noapte – sau dacă ar fi fost o altă oră, demnă de folosit mai cu cap -, n-aş fi pierdut timpul cu subiectul ăsta.
aş fi scris, probabil, despre pisici.

binisor

– gii… am adresă. vidal@weblog.ro
 
– citesc să nu mă părăseşti, şi tare-mi place. 
 
– miercuri îmi cumpăr cotidianul cu cartea la pachet.  
 
– fac prima traducere oficială de beletristică din viaţa mea. cam
tîrzior, ştiu, dar acum i-a venit rîndul, cînd m-am plictisit de alte
activităţi. 
 
– dacă l-ar şi pensiona cineva pe tatulici, diseară, dacă se
poate, să nu-i mai aud tîmpeniile ţîfnoase, aş putea zice că mi s-a
îmbunătăţit viaţa cu adevărat.

deci m-am intors

pe-aici am plecat
 
 

16 zile am zăcut



 
sub jonathan
 

am citit (două
cărţi şi-un pic), am mîncat

– cinci cîte
cinci guvizi
– cinci cîte
cinci stavrizi (după al doilea sau al treilea am observat farfuria – curată –
pe care ar fi trebuit să cazez şirele. ei, zău, nu se halesc cu totul? nu?
sigur? păi nu-s tot un fel de hamsii? mai măricele? bine. ia, tanti, farfuria
aia de-aci, pune-o-n sertar la curate.)
– multe cîte
multe hamsii
– un chefal
– un cur de
calcan
– o vulpe de mare
 
(am lăsat din ea
doar doi nasturi, pe ăilalţi doi i-a ronţăit un căţel)

– un zărgan (cînd
am văzut c-avea şira azurie-fosforescentă era să scap furculiţa din mînă, dar
m-am adunat şi l-am păpat cu dinţi cu tot. ai lui.
– un hanus –
aşijderea cu dinţi cu tot
– o feliuţă de
păstrugă de care nu-mi mai amintesc nimic, aşa era de meschină
– am fugărit
pisică de mare timp de două săptămîni, pînă şi la acvariul constănţean am ajuns,
iată
,

 
şi n-am prins-o
decît în ultima zi, într-un mic turneu prin vama veche. o feliuţă la fel de
meschină ca păstruga, încăpea în podul palmei. dezamăgire mare. şi l-a mai şi
căsăpit pe săracul steve irwin (nu mai dau link, c-a scris deja despre asta
toată lumea bună).

şi tot vulpea de
mare a fost mai gustoasă. dă-o naibii de pisică, am pus-o pe lista neagră,
fir-ar.

 

***

prietenii au
plecat după weekend-ul nr. 1, lăsîndu-mi

– una bucată
lanternă.

– una bucată
spray off

– una bucată
cămaşă cu amintiri din vama 2004. s-a purtat în draci.

s-au reîntors în
weekend-ul nr. 3, ca să mă care şi acasă, thank you kindly.

 

***

cît despre vama
veche… adio, vamă veche. never again. după discoteci cu lasere, canapele de
piele pe nisip, tîrfe dansînd lasciv pe butoaie, căcaturi fosforescente, tocuri
şi paiete, asta mi-a pus capac
:
 
adică stuful b52
e mai nou THE CLUB. şi, am înţeles, se intră cu cartelă.
aidi pa, vamo!
 
 
atît a mai rămas din vamă.
 
back to may the
second, dau nas în nas cu mircea toma, de două ori, o dată vorbea la telefon
(m-am holbat la el o ţîră, dar nu dădea semne că va termina prea repede), a
doua oară lua masa cu sulfina mediului, n-am apucat deci să nimic, fiindcă
voiam să-l întreb ce curul meu caută în doi mai, o vrea să-l salveze şi pe ăsta
ca pe vamă? zît!! poate la anul o să-mi confecţionez un ecuson, salvaţi doi mai-ul de salvatorii vămii
vechi!
just in case…

 
***

în rest… precum
în reclama cu efemerida… ce viaaaaţă
live avem!

apoi ne-ntoarcem
la bucureşti şi ne reluăm viaţa playback.

 

***

6 dimineaţa, ochi
beliţi, digitala pe felie, să prind răsăritul.

 

da, măi, ştiu,
l-au mai prins cinci milioane de digitale înaintea mea, şi ce
?

6 jumate – 7, înotat. în septembrie, deja, asta se traducea
prin 14 grade afară şi vreo 10 în apă. la bucureşti nu mă scol înainte de 9
jumate şi nu fac baie în nimic mai rece decît apa fiartă.

(nu, răsăritul nu
era cîş, îmi alunecase mie salteaua pe izopren)

 

***

furtuna

 

şi dimineaţa de
după
 
 

***

în dimineaţa de 1
septembrie au venit delfinii. pînă în buza golfului, şi chiar mai în interior,
la nişte zeci de metri de plajă, cîteva spinări jucăuşe, cu aripioare lucioase.
apoi, departe sus, a trecut un stol de berze cît un nor de furtună. marea era
cleştar.

cufundacii şi
pescăruşii, muştele, perechea de gîndăcei, tîrîtoarele, buburuza, peştele mic
înotînd alene la doi paşi de mal, în apa sub un metru adîncime, păianjenii de
la toaletă, albinele, cîinii de pe plajă – o familie de trei vagaboande
rufoase, doi pirinei albi, trei terranove negre, golden retrieverul, bassetul
cît un caltaboş de cartea recordurilor, boxerul tigrat, cockerul auriu scump la
vedere, o familie cu o pisică neagră supărată, două miţe vagaboande, una
dormind nonstop la
nudy bar, alta

 
jucîndu-se ca un
căţel pe plajă şi pe malul apei,

calul de pe deal
(şaişpe zile un cal pe deal)

milioane de
vietăţi, incredibil, în liniştea aia!

 
***
 pe dig
 
 
***

precum în cer,
aşa şi pe mare.

 
gata.