daca as scrie despre sf…

dacă aş vrea să scriu despre science-fictionul românesc, cam asta aş scrie:

cea mai mare parte a sf-ului românesc, care şi aşa e compus dintr-o
mînă de oameni, are exact aceeaşi ocupaţie precum cea mai mare parte a
mainstreamului românesc, care e compus din cîteva mîini – şi vreo 20 de
degete sînt înmănuşate peste graniţă.

(notă: la noi, mainstream înseamnă orice literatură beletristică_care nu e sf)

şi anume ce ocupaţie: să mănînce de cur restul lumii sf. şi invers.

asta ne ţine loc de talent, de organizare, de profesionalism, de
rigoare, de talent, de organizare… care va să zică nu le prea avem.

cam asta aş scrie despre sf-ul de la noi dacă aş vrea să scriu despre sf-ul de
la noi.

Anunțuri

the usual suspect.

‘cea mai mare păcăleală
pe care ne-a tras-o diavolul vreodată a fost să convingă lumea de faptul că el
nu există.’
(asta aşa, că tot revăzui the
usual suspects
)

excelentă butadă.
frumoasă şi inspirată. care e necazul cu butadele astea excelente, frumoase şi
inspirate
? necazul e că sînt frumoase şi inspirate.
într-atît, încît, plăcîndu-le aşa de tare, oamenii au tendinţa de a le crede…
pe cuvînt, ca să zic aşa. de a lua drept adevăr ideile pe care ele, butadele
frumoase şi inspirate, le exprimă.

nu cred că
diavolul există. altminteri n-aş scrie texte sf despre el.

compromis cu contrabalans?

ce faci cînd, ca parte a ceea ce faci pentru bani (să-i zicem aşa, că
serviciu nu pot să-i zic din motive de frecvenţă şi nu numai) ai de
citit texte inepte şi agramate, care îţi ofilesc şi-ţi împuţinează
conexiunile, care te fac mai plat, mai prost, mai leneş, din care –
constaţi cu uimire neroadă – împrumuţi fără să vrei cele mai seci
sintagme-tip, omorîndu-ţi cu ele copiii literari în stare de fetuşi?

ce faci?

că nu-i de ajuns contrabalansul. nu-i de ajuns să cauţi, în celelalte
ore, sfere înalte în care să te refugiezi, băi cu spumă de geniu şi
comprese cu tincturi de valoare.

pentru că după o vreme – mi-am dat seama – începi să uiţi care e
balansul şi care contra! i-adevărat! uiţi care eu eşti tu, cel din
textele handicapate sau cel din baia cu spumă? pe care cu care o
contrabalansezi de fapt?

probabil că soluţia trebuie să fie radicală. probabil că trebuie să
fugi, să renunţi, să-ţi dai demisia, să nu te mai ocupi cu, să te
reprofilezi, să mori murat în cada aia înspumată, la o adică. să mori
de foame, la o adică. altfel, cum?

CUM?

cum faci asta? cum renunţi la textele care-ţi dau de mîncare?

uite, măi, ce drăguţă e cea mai recentă stupiză de pe tarabe:

‘Complete Idiot’s  FENG SHUI’

ochi in ochi

Vineri 7 octombrie 2005,
undeva în jurul orei 3 dimineaţa, o împuşcătură a răsunat în cartierul
Primăverii. Un om pe nume Adrian Iovan a împuşcat în cap, cu o armă de
vânătoare, de la 10 cm. pe un alt om numit Bogdan Iancu. Nu a avut nici un
moment de ezitare. L-a privit în ochi pe Bogdan, care stătea agăţat de o
conductă de gaz implorând milă şi a apăsat cu sânge rece pe trăgaci.

asta zice un blogăr. mai pe la sfîrşitul însemnării mai zice:

felicitări merită Dan
Diaconescu pentru emisiunile sale curajoase şi incisive „Dan Diaconescu
Direct”. De asemenea, felicitări ziarului „Tricolorul”, revistei
„România Mare” şi domnului preşedinte Corneliu Vadim Tudor pentru
strădania lor de a prezenta corect acest caz.

 aş zice că felicitări merită şi blogărul cu pricina, pentru
reuşita epocală de a ne prezenta cinematografic o scenă care s-a petrecut pe
cînd el, blogărul, NU era de faţă.

dacă pînă şi cu probe în mînă (am auzit că şi mihaela tatu
ar fi gravidă – să vină cu ecografiile, dar, de preferinţă, să fie ale ei) ţi
se pot demonstra aiureli, neadevăruri şi mai găsiţi alte sinonime perfecte sau
parţiale, cine mai e şi nenea ăsta clarvăzător care-mi povesteşte cum s-au
privit în ochi, prin bezna deasă, iancu şi iovan?

şi nu m-ar deranja prea tare, da’ mai sînt copii prin zonă, domle, învaţă prostii…

vidal, fennel spaniol

mă întreabă a&m cum mă simt după un an de blog. (că de cuvinte
de-alde ‘bilanţ’ mă feresc cît pot şi fug ca dracul de tamîie).

mă simt ca Spania. ca fennelul mă simt. adică, în ordine, mă simt contradictoriu
şi eclectic.

Spania e o monarhie guvernată de socialişti. cît de ciudat sună asta?
(vorba cuiva de lîngă mine: s-or fi gîndit ăia că monarhia nu-i
importantă, nici socialismul nu-i important. importantă e Spania)

fennelul e un fel de ceapă cu frunze de mărar şi gust de mentă. cît de ciudat
sună asta?

habar n-aveţi…

(adică vidal e o struţocămilă?)


cît despre ‘…si mai ales de ce l-ai facut privat atunci (nu mai stiu cand, parca cu vreo
4 luni in urma)?’

draga mea a&m, am zis şi-atunci de ce: ca să n-apuc să-l şterg mai
întîi, de draci. i-am dat o smetie peste ochi să stea cuminte o vreme
pînă-mi trece. mi-a fost mai uşor să dau vina pe cutare sau cutare care
s-au supărat ca văcarii pe satul meu virtual, dar adevărul e că vidal e
de-o viaţă cam antisocial şi are probleme de comunicare. iar acesta
este primul lui jurnal ever.

‘…zi si tu ce simteai cand ai scris prima insemnare’
– păi, considerînd circumstanţa că vidal nu voia jurnal, vidal voia
doar să se joace… să zicem că eram într-o dispoziţie ludică.

‘daca modifici mult cand scrii o insemnare’ – dacă am răbdare s-o mai
citesc înainte de publicare, nu prea modific. din fericire, nu scriu
cum vorbesc. vorbind puţin cu oamenii, mai mult ascultîndu-i, dacă mă
pui să deschid gura vocabularul meu se micşorează brusc, iar frazele se
combină cu greu şi cu puţine subordonate.