don’t

oh, stingo, puţin îmi pasă cînd, cum şi de ce a scris domnul
Cărtărescu acel text. cum puţin îmi pasă de halatul de casă al lui
Balzac, şi de pupitrul lui Balzac, şi de aşchia de la pupitrul lui
Balzac care i-a intrat lui Balzac în palmă, producîndu-i producerea
unui paragraf mai prost decît ar fi scris Balzac dacă nu i-ar fi intrat
în palmă aşchia de la pupitru. Îmi poate veni cheful de a comenta şi un
text pe care domnul Cărtărescu sau oricare alt domn îl ţine, de cînd
l-a scris, pe raftul bibliotecii, iar eu, în vizită aflîndu-mă, îl fur
cu coada ochiului.

dar nu e cazul. domnul Cărtărescu n-a scris textul acesta ca să-i adune
praf în bibliotecă. l-a scris (şi) ca să-i adune comentarii. iar eu mă
supun.

oricum l-am furat. cu coada ochiului. din blogul mării de aprilie. la
mine în inbox-uri n-a ajuns. probabil că, dacă ajungea, nu-l mai
comentam în nici un fel.

Otherwise, don’t take life too seriously. it is not permanent.

ma joc. te joci?

 Delicios:

‘No inbetween. Right now, at this very point of starting this blog here, you are
cu curu’n doua luntrii.’

Iar rebloguiesc blogurile altora.

Sufăr de voyeurism, ştiu. Sînt în stare să dau refresh la infinit pe
pagina de start numai şi numai ca să pot citi un nou blog aleatoriu. F5
– suspans – cranţ-cranţ-cranţ – delicios. sau poate sălciu.

nu, nu fac psihanalize în momentele alea. nu analizez ‘spectacolul
naturii umane’ (hidoasă sintagmă). doar mor de curiozitate. plain and
simple. cine ce-a mai făcut, cu cine s-a mai culcat, pe cine a mai
iubit, părăsit, trădat, are/n-are remuşcări, se rade sau nu prin
părţile intime, e gay, e straight, cu cine şi de ce, are cîini, pisici,
şobolani, gîndaci, se îmbată, e şef/ subaltern/ self-imploid

(de ce ne retezi cuvintele lungi, weblogule? am scris într-un
comentariu ‘daghestanez’ şi-a rămas numai ‘da…’! poate voiam să neg
Daghestanul, weblogule! te joci cu cuvintele mele?)

ah!

 AH! mi-am amintit! O chema Cătălina!

a trebuit să scriu despre ea, prima dată în viaţă, ca să-mi amintesc?

(asta înseamnă că abia atunci cînd te goleşti de cuvinte faci loc pentru gînduri?
pentru idei?)

dor

mi-e dor de o anume fată. imposibil să-mi amintesc cum o chema – şi am lucrat
cu ea un an şi jumătate. înainte de anul 2000.

degete cam groase, craniul cam mare, dar nişte sîni… nişte sîni…

puţin naivă. nu proastă în nici un caz proastă, doar netrăită. o
puştoaică uşor timidă (dar cu uşa întredeschisă). reliable friend –
marfă rară. îngustă în umeri. păr lung pînă la omoplaţi, negru-roşcat
cu fir gros şi strălucitor.

gros – subţire – gros – subţire.

fără talie – dar ce sîni…

n-am avut bucuria să-i simt decît prin sutien – un sutien lejer, de fată inteligentă.

dacă intri în mare pînă la brîu, îţi faci mîna căuş, cu degetele
lipite, şi-o plimbi iute prin apă cu palma înainte, afli cu destulă
precizie cum erau la pipăit sînii aceia prin sutienul acela. de ce în
mare şi nu în cadă? (faci mişto de mine cu întrebarea asta?) pentru că
(1) sîni în cadă egal sîni cu silicon. nu mă-ntreba de ce. aşa. şi
pentru că (2) apa de mare are gustul pielii.

‘cu sînii goi în palmă’

ei bine, asta n-a fost să fie.

I think

am vrut să comentez textul acesta
Mircea Cărtărescu: Cîteva motive pentru care iubim femeile
la blogul mării de aprilie, dar
m-am trezit că am prea mulţi cîmpi de bătut şi m-am mutat aici. ca
păianjenul în cotlonul lui întunecos, am tras un fir de-acolo-ncoace,
un fir de-aici încolo…

înapoi la text.
sărim toţi în capul domnului Cărtărescu fiindcă, probabil, ne permitem.
fiindcă, probabil, noi încă n-am ajuns pe tăpşanul ăla unde te opreşti,
pentru mai mult sau mai puţin timp, fiindcă eşti obosit. Cărtărescu e
un domn obosit. acum.
dar asta nu mă-mpiedică să mă-ntreb dacă domnul Cărtărescu doreşte să
iubească o femeie pentru că pătează uneori cearşaful cu sînge. pentru
că are siluetă şi figură de cal, lungi şi aspre. pentru că ASUDĂ pe
buza superioară, şi poate are şi mustaţă, care atunci devine mai
vizibilă. pentru că, poate, nu suportă copiii. pentru că te înjură dacă
te iei de ea pe stradă, dar în secret îţi admiră pectoralii şi şi-ar
trage-o cu tine din cur pînă-n gît, preferabil la ea acasă, unde ştie
rosturile băii, ca să-i tihnească spălarea de după. pentru că anatomia
ei nu e cu nimic mai delicată decît a domnului Cărtărescu, fie şi doar
pentru că ea poate scoate cămila printr-o gaură de ac, şi e puţin
probabil să ajungă să urineze în rate de cîte treizeci de minute.
pentru că fiecare film porno e pentru ea prilej de comparaţii. pentru
că, atunci cînd se întîlneşte cu ea în oraş, domnul Cărtărescu îii vede conturul
măştii de frumuseţe
incomplet curăţate, pe lîngă ureche şi la rădăcina părului. pentru că-l
înjură pe domnul Cărtărescu dacă ia bătaie la whist de la el. pentru că
luna trecută a stricat şi direcţia la maşină. pentru că uneori ar dori
să se mîngîie nu cu domnul Cărtărescu, ci cu colega ei de birou. chiar
acolo, în birou. pentru că în loc să citească îi ocupă calculatorul.
pentru că poartă ciorapi groşi, urîţi, cu cusătură dură, cumpăraţi de
la tarabă dimpreună cu chiloţii de nailon care o fac să transpire şi
să miroasă urît. pentru că la petreceri bea cot la cot cu bărbaţii.
şi-apoi e gata să şi-o pună cu unul dintre ei, ca să-i pară rău după
aceea, la trezire, noroc că domnul Cărtărescu o ia de braţ şi-o duce
acasă înainte de orice.


(Disclaimer: the text above is NOT about the physical entity Mircea Cartarescu.
Also, no other real Cartarescu is envolved. I think.)

Acum, e drept că… sau mie mi se pare a fi şi mici urme de ironie
(tristă?) în textul domnului Cărtărescu. ok, fie. mă reculeg, mă plasez
cuminte pe banda a doua… dar la final iar o dă la-ntors! Şi de-aia mi
se pare că dumnealui a produs un text incorect.

E ca atunci cînd mă aşez la televizor aşteptînd să văd o comedie,
pregătindu-mă pentru o comedie, avînd cerul gurii dinainte gîdilat
uşor, muşchii relaxaţi, creierul setat pe comedie. Pentru că programul
tv mi-a spus că acel film este o comedie. Şi mă pomenesc că nu-i. Nici
pomeneală. Nici nu mă pot bucura de filmul ăla.

Îmi aduc aminte de o singură comedie căreia i-a reuşit figura cu surprinderea.
M.A.S.H. Serialul!

Domnului Cărtărescu nu i-a reuşit. Pentru că e obosit. Mai bine ar sta
acolo, pe tăpşan, o vreme, pînă-i trece. Că o să-i treacă. I think.

aburitorul

ok, trei la rînd azi, că nu se ştie cînd mai scriu.

spuneţi-mi cine-i mai tare: femeia-Avon sau copilul-Pampers? zîmbetul-Colgate
sau genele-Maybelline?

ooo, dar ‘victorie asupra prostatei’? – din aceeaşi serie cu ‘poker rules supplement: a .44 Magnum beats 4 aces’

…’aburitorul de textile’ din nomenclatorul de meserii al României. căci cîrpe
sîntem cu toţii.

cuvinte

listă de cuvinte urîte:

– cică. fu. încă. ighen –

cuvintele urîte sînt în general scurte. scurtimea, am observat, se
asociază de multe ori cu urîtul – sau invers. filozofie ieftină?
statistică, mai degrabă.

oricum, eu nu filozofez. nu din vreun principiu, ci fiindcă nu ştiu cum
se face treaba asta. e precum cursurile alea ezoterice ţinute de mari
maeştri într-ale eliberării spiritului din găoacea putredă a
teluricului şi aşa mai departe. Lecţia întîi: închideţi ochii,
relaxaţi-vă corpul, goliţi-vă mintea şi meditaţi.

Cum adică ‘meditaţi’? Ce trebuie să fac, mai concret, maestre?

‘Taci şi concentrează-te.’

???

Adică?





ok. am înţeles (după o vreme). nu mă voi elibera niciodată din găoacea
putredă. vae victis. şi eu la grămadă. cineva să arunce ligheanul cu
noi cu tot.

______________

Ceva îmi spune că în acest moment sînteţi deja edificaţi. Blogul meu n-are nici
un scop. Şi în nici un caz vreo direcţie.

(aud voci din off: ‘Şi pietrele? cu pietrele ce facem? încotro cu ele?
dă-ne O DIRECŢIE, FOR GOD’S SAKE! ÎNCOTRO SĂ ARUNCĂM CU PIETRELE ASTEA?’

Oriîncotro. Aruncatul cu pietre e o activitate liberă (ca să nu spun
liberală), născută din (exo-)convingere, întreţinută de habitat prin
habitudine, garantată prin lege şi. Adică şi atît.