ce faceam si nu mai fac

 am început să-i scriu lui puck un comentariu, şi brusc m-au
năpădit amintiri de lucruri pe care le făceam cîndva şi nu le mai fac
de mult

– cîţiva ani la rînd după ce-am citit Laleaua neagră am cultivat lalele
pe balcon. m-am dus la ‘geamgerie’ şi m-am înţeles cu nenea ăla într-un
fel să-mi facă un soi de seră de vreun metru pe jumate. sortam bulbi în
fiecare primăvară, îi combinam, îi bibileam, şi cînd am obţinut lalele
albe cu tiv roşu mi-a venit să sar de la etaj de mîndrie.

– tot de la geamgiii ăia comandasem, nu cu mult înainte, un vraf de
plăci de sticlă cît palma, „pentru păstrat amprente”, ca-n romanul lui
Twain. după vreo două luni am decis că n-am văzut în viaţa mea ceva mai
slinos decît sticlele alea cu urme de grăsime umană îngălată cu praf,
şi le-am aruncat continuînd să mă întreb cum îi ieşise figura asta
personajului din roman.

– prindeam şerpi şi şopîrle şi populam cada cu ele. cum n-aveam habar
că nu-s şanse să dau peste vreo reptilă veninoasă, mă purtam ca un
copil deştept şi precaut: îmi scoteam pantalonii scurţi şi-i azvîrleam
în capul bietului şarpe, care înţepenea orbit (na, nu mi-am pus
niciodată problema că poate-l ameţea odorul de transpiraţie…).
înşfăcam şiretul de gît (pe-atunci îmi păreau mai mari, dar acum,
privind în urmă, nu cred să fi fost mai groşi de-atît…), îi scoteam
capişonul şi-l studiam. vizual, vă rog frumos! pe mine să mă lăsaţi în
pace cu poveşti despre disecat broaşte la ora de biologie. ce-i aia să
înveţi copilul să spintece burţi de animale?? dacă se supără pe căţel
că i-a făcut pipi-n adidaşi??

– patinam. la 6 ani, patinam cot la cot cu golanii „after hours”, adică
după 4 după-amiaza, cînd se terminau orele cu profesor la Floreasca şi
se dădea liber la public.

– mă duceam (mă ducea mama) să văd operete. ţin minte şi-acum Oklahoma, Opera
de trei parale şi
Marco Polo.

– CITEAM CĂRŢI.

(am făcut o pauză, căci – să vă spun ce fac acum şi nu făceam pe-atunci
– am fost la baie, unde, minune!, după o zi de rugi fierbinţi, Întîiul
Motan al Domeniilor, ţinut la izolator, a binevoit să facă pipi, fapt
pentru care am înşfăcat o seringă şi-am extras preţioasele picături, pe
care i le voi înmîna mîine, la pachet cu Maestrul, madamei veterinar.
care, fiind alta decît madam veterinar care m-a întrebat azi bulbucată
„al patrulea?! şi tot negru?!”, fiind deci altă/respectiv cealaltă
madam veterinar, mă va întreba bulbucată „al patrulea?! şi tot
negru?!”. iar eu voi răspunde ce-am răspuns şi azi: „yep. yep.” pentru
că, în prostia mea, am uitat că NU, nu-i al patrulea, e Întîiul, că
ăilalţi trei, veneticii, l-au urmat, nu l-au precedat…

ei, poveşti de-ale oamenilor mari. back to the childhood!)

– scriam un Dicţionar marinăresc… vă puteţi imagina că adunasem
cincisprezece mii de cuvinte şi expresii??
(de-aici mi s-a tras… la şcoală, cînd madam ne explica_că da, se
spune Andreei, nu lui Andreea, dar lui Gabi, nu Gabiei… că şi sună
urît… şi nici nu există… „ei, ba bine că nu!” mă trezesc eu vorbind
din penultima mea de bancă!)

 

– de plictiseală, m-am apucat să-l învăţ pe pi pe de rost pînă la a
patruzecea zecimală – că mai mult n-am găsit în Enciclopedia
matematică. îl mai ştiu şi-acum. na:

3,1415926535897932384626433832795028841971

pentru nu ştiu ce motiv, la început tot băgam un 1 după zero ăla… şi
colegii mei de şcoală găseau motiv să mă ia la omor că „na, că nu-l
ştii!”…

– am scris romane de jules verne, piese de teatru de alecsandri, poezii
de minulescu, eminescu şi şekspir, basme de colin, naiba sa ma ia dacă
mi le amintesc pe toate. într-un an, de-o curăţenie generală, le-am
făcut vînt pe toboganul de la ghenă, că rîdeau păianjenii pe la colţuri
citindu-le! am păstrat asta:

          călăreţ pe-un cal de noapte

          timpu-mi şuieră-n ureche

          cînd trec-goană printr-o veche

          vale ca un drum de lapte.

          alte văi îmi ies în cale

          stele-mi trec pe dinainte

          eu topit sînt în cuvinte

          singur calul meu se duce

          şi pustie-ntreaga vale

          se transformă în răscruce.

– STĂTEAM CU LUNILE LA MARE!

Anunțuri

23 comentarii

  1. da’ si eu aveam arc si vanam vrabiutse. pe care evident ca nu le nimeream niciodata. si mancam pepeni uriasi. si alergam toata ziua pe camp dupa caprioare – imi zisese cineva ca o sa le vad pe langa padure. asta la tzara. la orash, eram mai mult ocupatsi cu pupatul:D

  2. ai folosit majuscule la ultima din lista…regretele, banuiesc… 🙂

  3. aa, da…mai este una cu majuscule…

  4. ce frumos a inceput dimineata la cafea si printre amintiri. stau eu ce stau si ma gandesc ca, intr-un fel am fost norocosi. cata imaginatie puteam sa avem…

    cu amintirile mele de la scoala se intampla ceva ciudat, parca se zvarcoleste creierasul si refuza sa isi aminteasca ceva … doar mirosuri, flash-uri scurte , cand e vorba de ‘jurul blocului’ sunt toate in sertarasele lor.

    salutari de sanatate pisoilor tai de la ai mei care au facut curse de viteza prin casa de la ora 6 dimineata de imi venea sa ii arunc pe geama fara sa clipesc.

  5. Puah. Poezii? Dictionare? Pi?!?!?

    Io citeam pe ascuns reviste porcoase pe la prietenii mai mari si starneam palpitatii in randul cuconetului din familie – ma trezeam, pe la cate o sindrofie, sa intreb „Auzi, da’ aia ce inseamna?”

  6. tu erai ‘pain’ (d-aia gen a pain in the ….. ) de mic.

  7. Io prefer formularea „insetat de cunoastere” 🙂

  8. am fugărit multe zile un băiat din gaşca mai mare de la bloc, care mă înjurase, întrebîndu-l în gura mare prin toată curtea ce-i aia cum mă înjurase el. verbul, adică. pînă cînd, roşu pînă în adidaşi, mi-a făcut o poveste din care am înţeles suficient de vag, şi că e cazul să continui studiul lingvistic în linişte :)). cred că a fost ultima dată a copilăriei cînd am fost înjurată în public, căci s-au dumirit că-s ‘însetată de cunoaştere’, vorba calmantului.

  9. ma pupau vecinele de pe strada. cele de varsta mea, adica 🙂

  10. copil cu capul ce erai tu! :))

  11. io am avut o copilarie clasica: frunza, cornete, fotbal…si aveam un mare hobby-sa ne alergam pe gardul casei poporului. in crute ne-am facut o casa in pom. that was fun. maica-mea credea c-or sa ne ciuruiasca aia…:)))

  12. casa-n pom!! toata copilaria mea mi-am dorit casa-n pom!
    ba chiar si-acum!
    te prind eu intr-o zi, trainspoate…

  13. E hai, nu-ti mai face sange rau…or veni si la noi inundatiile intr-o buna zi.

  14. lasa casilii, Vidale, zi ce face picicaaaaaaaaaaa??????

  15. daca n-a mers „casa’n pom ” incerca „pom in casa” …te’ntelegi cu vecinii…

  16. şi comentariul care era? 😀

  17. ha? ce zici tu acolo, puck?

  18. aa, ce chestie! e o insemnare mai veche care abia acum mi-a apărut în reader…

  19. si mie mi-a aparut in reader! am citit, dar apoi am vazut ca e de acum un secol, deci zic: ce bine, inseamna ca pisica e ok. vidal si puck, i love you both 🙂 (ma si miram ce-i veni sa scrie aici :))

  20. Da, si la mine a-nviat in reader. Cat om mai avea readerul… 😦

  21. aaaaahaaaa…
    nu ştiam, dragi tovarăşi şi pretini, că vă anunţă cînd modific ceva pe-aici, orice – ca, de pildă, categoria unei însemnări.
    dar nu pot să vă zic ce mă bucur că s-au iţit căpşoarele voastre! 😀
    Did, ale mele prosperă, ale tale?

  22. pisicile mele sunt suparate pe mine ca nu mananc soarecii pe care mi-i aduc cadou la cateva zile. de afara. nici cu ramele nu prea m-am impacat… dar macar mi-am invins fobia de chitaitori si lilieci 😀 deci is cam libere ale mele, le ador peste masura si-s caii mei mici iubiti 😀 sanatoase sa fie toate! te mieunam cu drag si iti multumim inca o data pentru tot ajutorul de cand era mai greu 🙂 acum e bine.

  23. N-a fost nici un ajutor, tu ai făcut totul, tu te-ai descurcat cînd era greu. De departe, cu datul din gură, e ușor. Mai dă-mi de știre din cînd în cînd, panteră zgîrcită!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s