ca sa ne fie mai usor sa traim

o poveste cu trei oameni şi un cîine

 
povestea începe în 2004,
cînd oamenii erau doi băieţi, de 16 şi 18 ani, şi mama lor,
de 40. locuiau împreună, doar ei. fratele mai mare a găsit
în scara blocului un pointer „bătut, plin de sînge,
purici şi căpuşe“. cum s-a dovedit ulterior, şi plin de boli.
nici să se ridice de pe jos nu putea. veterinarul nu i-a dat nici o
şansă. puştii i-au căutat stăpînul, dar mai bine că nu
l-au găsit. vetul le-a explicat că animalul era traumatizat fizic
şi psihic şi că dusese o viaţă de coşmar. ce faci cu un astfel
de cîine cînd mamei tale îi e frică de tot ce are
colţi în gură?
că doar n-o să-l arunci în
stradă, îl păstrezi, ce să faci. îl oblojeşti, îl
duci la veterinar ani de zile, uneori o dată la două zile, alteori
zilnic, bagi bani în curul lui, îl iubeşti de nu mai
poţi şi te uiţi la mama ta cea speriată de cîini, care ar
fi în stare şi-n foc să sară după el.
problema cu mama e că pe măsură ce
cîinele se face bine ea se simte tot mai rău.
şi într-o zi, în vara care
tocmai trece, mama se duce. băieţii, acum de 19 şi 21 de ani, unul
în ultimul an de liceu, celălalt în ultimul an la drept,
rămîn singuri cu cîinele.
cîinele în schimb rămîne
singur şi gata. pentru el, mama cea bună a fost tot.
 
Am pierdut cel mai bun, cel mai
drag om din lume, am pierdut-o pe cea al carei rost pe lume am fost
noi. Este cumplit de greu si nimic nu poate usura durerea. Dar astea
sunt problemele noastre si cu puterea data de mama, cu educatia pe
care am primit-o, le vom rezolva.
 
ce educaţie şi ce putere să salveze
însă din deznădejde un biet cîine? pointerul a renunţat
la a mai mînca, la a mai bea, la a mai trăi. băieţii îl
duc pe sus la doctor şi bagă în el perfuzii. iar li s-a spus
că nu mai are şanse. dacă nu mai vrei să trăieşti, pînă
la urmă ţi se va îndeplini dorinţa, indiferent ce vor face
cei din jurul tău.
 
singura persoana de sex feminin
de care se apropie, este sora mai mare a mamei, cu care mama semana
foarte bine. Vine si ea, cat de des poate, dar are propria familie,
in plus este si foarte bolnava. Rex pune capul pe picioarele ei,
incepe sa planga si o trage usor cu dintii catre baie, pentru ca de
cate ori intra mama la baie, el o astepta la usa si cand iesea se
bucura si dadea din coada, de parca ar fi lipsit cateva zile. De
altfel, era umbra mamei. Oriunde se misca prin casa, el era in
spatele ei. Cand matusa ii deschide usa pentru a vedea ca nu este
nimeni acolo, pleaca cu capul in jos si coada intre picioare, se urca
pe perna mamei si plange in surdina.
 
dar băieţii au pierdut deja o mamă
şi nu mai suportă să-şi piardă şi prietenul. cîinele nu
mai suportă să stea singur în casa unde mama nu mai e. urlă
de sperie cartierul. băieţii o aduc zilnic pe bunica de 75 de ani
să stea cu el. seara o duc înapoi la ea. spală, calcă,
gătesc, fac tot ce trebuie în casă, pentru ei şi pentru ea,
doar s-o convingă să stea acolo. treabă din ce în ce mai
dificilă. cîinele, între timp, se stinge. băieţii
întreabă în dreapta şi-n stînga. li se sugerează
să-i dea un obiect care a fost al mamei. cîinele oricum nu se
mai desparte de rochia ei, o ţine cu dinţii şi-o tîrăşte
după el prin toată casa, nu-i chip să i-o ia cineva. li se spune
să consulte un psiholog. băieţii găsesc pe cineva specializat în
animale traumatizate psihic. cineva foarte scump, desigur, că
‘mofturile’ costă. terapeutul îi întreabă dacă n-au o
casetă cu vocea mamei.
phii, noroc. există una, ba chiar cu
mama îndemnînd cîinele să mănînce. băieţii
scotocesc toată casa după casetă şi, cînd să-i apuce iar
disperarea, o găsesc în casetofon. îi pun cîinelui
vocea mamei şi animalul nu se mai mişcă de lîngă aparat.
apoi a început să mănînce şi cînd s-a pus pe dormit s-au speriat băieţii că nu se mai trezea. 
 
Acum ma uit la el, doarme pe
perna mamei, tine cu labutele rochia ei si e prima data de atata timp
cand nu mai suspina in somn.
 
doar să nu dea nimeni casetofonul mai
încet, cum a făcut băiatul cel mic ca să se înţeleagă
cu doctorul. pointerul, tîrînd în continuare rochia
după el, s-a dus supărat la casetofon şi-a început să dea
cu laba în el. băi nene, nu-i închideţi voi gura lu’
mami!
doctorul a zis că n-a mai văzut aşa
ceva, dar ce ştie un biet doctor?
 
E, dar bunica s-a suparat si l-a
intrebat pe doctor, daca pentru noi nu are ceva, un tratament pentru
cap, ca suntem mai nebuni ca mama, pentru ca nu vrem sa scapam de
Rex. Ce i-a zis doctorul ….. . In concluzie, nu mai vrea sa vina,
daca nu-l dam pe Rex. Sa vedem ce facem acum ! Sper s-o faca sa se
razgandeasca matusile noastre. N-o lasam sa faca nimic in casa,
spalam, gatim, facem curat singuri, ea doar statea cu Rex in lipsa
noastra.
Acum Rex doarme, cu capul bagat in rochia mamei si nu i
se vede decat un ochi. Daca n-ar fi atat de dureros, ar fi chiar
caraghios
“.
 
 

spusă pe bucăţi de fratele mai mare, povestea se găseşte pe forumul saitului petz.ro. de pe acelasi sait provine şi poza.
 
 
(acum, nu pentru smuls lacrimi am pus
eu povestea asta aici. am pus-o ca să ne lămurim cu toţii că
animalele nu sînt golemi, nu sînt roboţei conduşi
exclusiv de instincte, nu sînt jucării, nu sînt
accesorii.
şi există un motiv anume pentru care
oamenii ţin pe lîngă ei animale ‘de casă’: ca să le fie mai
uşor să trăiască.)
 
 
(a citit cineva broşura povestiri
adevărate despre cîini
?
veche, de prin anii ’80…)

expozitia de pisici – multe negre si un gras

două lucruri am remarcat la expoziţia de pisici de duminică, la palatul copiilor:
unul, că s-a umplut lumea de negri – şi toţi mustăcioşi.
 
al doilea, că în pofida nenorocitei de stăpîne, pisica enormă despre care scriam anul trecut, de la acelaşi tîrg, încă mai trăieşte. ba chiar s-a mai îngrăşat, astfel încît acum a intrat, după cum scria cu mare mîndrie deasupra cuştii, la ‘categoria super-grea, 21 kg’. era o masă de carte carne în blană. iar stăpîna se umfla la rîndu-i, în penele de gîscă proastă.

 

duminici cu pisici

 
sper că asociaţia asta, spre deosebire de asociaţia felină română, nu încurajează gîştele proaste şi nesimţite precum cea din însemnarea precedentă.
pe de altă parte, la expoziţia modestă de duminică a fost şi un sector cu mîtze amărîte pentru luat acasă. la expoziţia astalaltă cu ştaif nu ştiu dacă vor fi. sper măcar să nu văd prea multe pisici cu fuste de balerină…
 
later edit: aflu de la ştefaniaduminică sîmbătă va fi şi în curtea muzeului antipa un fel de expoziţie, dar nu cu jurizare, ci cu animale orfane, care îşi caută stăpîni. cum antipa e în piaţa victoriei, la o aruncătură de băţ de sala palatului, cine are gînduri de adopţie ar putea trece şi pe acolo.
(orele 11.00-19.00)

 

televiziuni analfabete

mica publicitate:

televiziune fiţoasă, proprietate a companiei şi mai fiţoase sony pictures entertainment, caută numărător profesionist. cerinţe de bază: să cunoască numărătoarea pînă la 20, preferabil 30. cerinţe suplimentare: atenţie, putere de concentrare, capacitatea de a citi o data pe luna trei pagini scurte în format excell.
 
ca să vă exemplific de ce axn sci fi (căci despre ea e vorba) ar trebui să dea anunţul de mai sus, să vă zic că pierdeam şi eu vremea în mod plăcut uitîndu-mă la serialul enterprise. seria a patra. episoadele 1-7, apoi 9 (care întîmplător era partea a doua a episodului 8. problema e că episodul 8 n-a mai fost difuzat).
cu nervul optic inflamat, scriu un mail către axn românia. nici măcar femeia de serviciu nu mi-a răspuns, să-mi fi zis măcar ‘pardon, io tocmai stingeam lumina prin birou, văz că n-are cine să-ţi răspundă, telespectatorule’.
azi mă uit întîmplător în programul axn sci fi şi-mi sare un ochi din cap cînd văd şase episoade programate unul după altul. ei, zău, merit io atîta răsfăţ? să nu muncesc io nimic-nimicuţa şase ore într-o duminică?
nu merit. episoadele sînt după cum urmează:
 

12:00 Star Trek: Enterprise IV. IV. / 16
13:00 Star Trek: Enterprise IV. IV. / 17
14:00 Star Trek: Enterprise IV. IV. / 19
15:00 Star Trek: Enterprise IV. IV. / 20
16:00 Star Trek: Enterprise IV. IV. / 21
17:00 Star Trek: Enterprise IV. IV. / 22
 
dacă n-aţi văzut bine, vă arăt eu cu degetul: episodul 18 lipseşte.
am verificat, ca să nu mor în neştiinţă, şi programul axn sci fi de la vecinii şi pretinii unguri. e la fel. cu nervul şi mai inflamat, am scris la adresa de contact a axn sci fi. well… aici pînă şi computerul a plecat la culcare. am primit mesaj de jelanie de la mailer-daemon. cică nu mi-a putut trimite mailul pen’că ‘the recipient server did not respond’. adică adresa aia de pe saitul axn sci fi e doar de sanchi, v-aţi prins?
 
şi io mă mai indignam că neaoşa noastră prima tv a început să difuzeze în premieră serialul medium… de la seria a doua. şi după tiparul: episodul 1, episodul 2, episodul 16… and so on. metodă prin care, în două luni de difuzare săptămînală, au ajuns la episodul 26 – un fel de făt-frumos al serialelor, care creşte într-o lună cît serialele normale într-o jumătate de an.
 

pierde-ti-ai diploma, domnu’ ministru!

deci ce i-a mai coclit capu’ lui adomniţei, ministrul educaţiei (ştiu că sună ciudat, dar dacă pentru loaze n-avem minister i l-au dat pe ăsta): dacă îţi pierzi diploma de studii de două ori, al doilea duplicat nu-l mai poţi obţine decît dacă repeţi studiile cu pricina.
ştirea am citit-o prima dată la ellaida, care remarcă exact ce vrea să zică ştirea asta: hîrtia, dom’le, e cea mai importantă, nu omul din spatele ei.
 
mamei i-a venit o idee de bun-simţ: băi, care îţi mai pierzi certificatul de naştere, eşti obligat să te mai naşti o dată. am zis!

televiziunea in blana

realitatea tv a ratat din nou ocazia de a fi acea televiziune responsabilă care ţipă ea că e. dar nu e. am constatat asta şi din felul în care a prezentat ştirea despre tîrgul de textile

de la bucureşti, făcînd din secţiunea de blănuri evenimentul central şi gîfîind de încîntare în jurul blănurilor de la zece la o sută de milioane bucata. probabil considerentul a fost strict… ‘jurnalistic’ (sau aşa cum crede, în general, presa română că trebuie să se facă. ea, presa). unde e suma mai mare, deci mai spectaculoasă, acolo ţopăim şi noi. şi ne facem că nu luăm în seamă (ori poate habar n-avem, ce dacă sîntem televiziune de ştiri) tendinţa mondială de descurajare a consumului de blănuri naturale. ei, la naiba, noi am fost sărăcuţi prea multă vreme, să vină blănurile la noi!

să vină şi suv-urile ultrapoluatoare! să vină toată opulenţa mizerabilă (sic!)… 
ce ne pasă nouă de ecologie, de fondul cinegetic, de alte asemenea prostii? avem dreptul, că am suferit de lipsuri o jumătate de secol!

nu prea educati…

ţin să zic de la-nceput că, după
părerea mea, clasificarea popoarelor după gradul de toleranţă e
nu doar imposibilă, ci şi inutilă, nemaiamintind ce uşor e să
devină nocivă. totuşi, m-a luat gura pe dinainte şi, într-o
discuţie virtuală în care cineva afirma că „sîntem
un popor prea ortodox“
pentru că, printre altele, „sîntem
mult prea toleranţi“
, am replicat că sîntem unul dintre
cele mai intolerante popoare de pe globul ăsta şi că avem o
sumedenie de intoleranţe, care vin în cea mai mare parte din
lipsa de educaţie. cu precizarea: să nu confundăm închisul
ochilor la greşeli cu toleranţa.
mi s-a răspuns în continuare că
„preoţii sau teologii ortodocşi români vorbesc latina,
greaca veche, au studiat istoria şi multe altele greu accesibile
multora dintre noi, dar nu acceptă homosexualitatea. Asta este lipsă
de educaţie?“
.
întîi că nu ştiam că
sîntem un popor de preoţi şi teologi ortodocşi. cîtă
vreme discuţia era despre ansamblul poporului român, n-am prea
înţeles ce era cu argumentul ăsta. în al doilea rînd,
da, evident că preoţii ortodocşi (dacă tot e musai să vorbim de
ei) sînt intoleranţi. dar n-am ce să le reproşez eu – sau
altcineva – unor oameni care şi-au ales un anumit curent de
gîndire. e stupid să-i ceri bisericii, instituţie distinctă,
cu propria-i agendă, să devină tolerantă cu fapte care îi
contrazic dogma. (problema e însă că biserica ortodoxă,
instituţie particulară, ţine să se impună în viaţa
întregului popor român, asupra tuturor românilor,
indiferent de curentul de gîndire la care au aderat ei. este
motivul pentru care unii – şi eu printre ei – cer cu atîta
insistenţă separarea reală a bisericii de stat, conform
constituţiei.  later edit: îmi amintesc ce susţin preoţii ortodocşi, că biserica ortodoxă nu face prozeliţi; şi este adevărat (sic!); nu facem prozelitism printre neortodocşi, pe aceia îi radem!)
cealaltă problemă ar fi confuzia
dintre cultură şi educaţie. cînd îţi vorbesc despre
intoleranţa izvorîtă din lipsă de educaţie, nu poţi să-mi
dai exemplul cu limbile străine şi alte materii „greu accesibile
multora dintre noi“. educaţia este instrumentul care te învaţă
ce să faci cu toată cultura pe care o acumulezi. dacă educaţia şi
cultura s-ar confunda, am scăpa urgent de mersul la şcoală, am sta
liniştiţi acasă şi am învăţa pe de rost nişte cărţi,
în loc să mergem într-un loc în care ele ne sînt
explicate şi unde discutăm despre ele (sau, mă rog, aşa ar trebui
să fie la şcoală, deşi metoda-standard la noi presupune scrierea
după dictare şi recitarea la tablă; şi iată cum, cu şcoală cu
tot, rămînem needucaţi). fix pe părintele cleopa o să-l pomenesc: cică degeaba ai citit o căruţă de cărţi, dacă n-ai nici
o fărîmă de spiritualitate; şi o să-mi permit să
translatez vorba asta pe un tărîm mai laic: degeaba eşti tobă
de cultură, daca n-ai puţină educaţie.
a treia problemă ar fi definiţia
strîmtă care i se dă intoleranţei. subit, discuţia a sărit
la homosexualitate, de parcă acolo începe şi se
încheie, indiferent ce, chestiunea intoleranţei. oricum
biserica are şi alte intoleranţe incompatibile cu o societate
normală, cum ar fi intoleranţa la avorturi – biserica făcîndu-se
că uită, în mod convenabil, că mai există şi violuri şi
diverse alte situaţii-limită, accidente etc. ieşind însă din
biserică din motivul expus ceva mai sus, dăm de intoleranţa de
acasă, de pe stradă, de la serviciu. cînd fătuca din vecini
a venit acasă cu un nene cu aproape 20 de ani mai mare decît
ea, toată babetăria din bloc i-a sărit în cap că de ce l-a
luat pe ăla, că „nu se face“, că tocmai ea, pe care o ştiu de
mică şi era aşa cuminte (venitul de la club la 5 dimineaţa nu se
pune, că babetăria dormea la ora aia 😀 ). de notat că babetăria
indignată include cel puţin două persoane cu studii superioare.
dar needucate, deh. şi sînt multe exemple de „nu se face“
pe care ţi le dau mulţi în virtutea ideii că „aşa am
apucat noi“
. „nu se face, mamă, să te culci cu băiatul ăla
înainte de căsătorie“
; „nu se face să contrazici un om
mai în vîrstă“, „nu se face să rămîi singură
cu un copil în braţe“
. d-astea. păi, cu puţină educaţie,
ajungi să „apuci“ mai multe, nu doar feliuţa aia strictă pe
care o consideri adevăr absolut şi de impus tuturor celor din jur.