Dragostea pe site

Aţi citit titlul, da? Nu vă bateţi capul, vă spun eu, se referă la website, nu la pluralul sitei. (Şi e titlul unei mai vechi cărţi de poezii de Dan Mircea Cipariu.) Dacă s-ar fi statuat încă de atunci românizarea termenului (sait), n-ar mai fi fost nici o ambiguitate care să strice bunătate de lirism încă de pe copertă.

Am găsit recent pe un blog un comentariu aţos la adresa lui Dan C. Mihăilescu – care insistă pe folosirea românizatului sait. Citez: „nu inteleg inversunarea asta impotriva limbii engleze in special cand este vorba de termeni tehnici, avand in vedere cat de frantuzita este limba romana. de ce este mai chic si mai «intelectual» folosirea frantuzismelor? mon chere *, what´s the problem with the english?“

OK, dacă nu înţelegi, stai aşa, că-ţi explic: în româneşte nu avem chic, ci şic.

…Deja începe să-ţi devină mai clar, este? 🙂

Altminteri, noi bine. În română există şi banner, cu pronunţia englezească cu tot. Cercetaţi dicţionarul, dacă nu mă credeţi.

( * nu ştiu la cine se referea autorul comentariului cu acest „mon chere”, că nu era nici un interlocutor de sex feminin prin preajmă; ori, te pomeneşti că la Dan C.?  o: )

Anunțuri

Oamenii de stat degeaba

Via bola de nieve aflu că ăştia de la Hotnews le-au pus nişte întrebări candidaţilor noştri la alegerile europarlamentare:

  • Sînteţi de acord cu căsătoriile homosexuale? Da sau nu? Dar cu parteneriatele civile? Da sau nu? Argumentaţi-vă poziţia.
  • Sînteţi de acord cu legalizarea drogurilor uşoare? Da sau nu? Argumentaţi-vă poziţia.
  • Sînteţi de acord cu sinuciderea asistată? Da sau nu? Argumentaţi-vă poziţia.

De pe urma răspunsurilor am aflat:

pesedeii Severin şi Paşcu au în curte un cireş suficient de mare să-i ascundă pe-amîndoi (chestie deloc uşoară!).

Rovana Plumb confundă sinuciderea asistată cu eutanasia, dacă nu cumva chiar cu împingerea soacrei pe scări („Dacă eutanasia ar fi legalizată, ar fi ucişi şi pacienţi care nu şi-au dorit acest lucru“), adică, după cum ştim, dacă toţi bluncşii sînt blincşi rezultă că toţi blincşii sînt bluncşi.

Că în general alde ăştia se cred în amvon la Patriarhie, iar doamna Norica aghezmuieşte: „Sînt mamă, sînt o femeie născută şi crescută în spiritul unor valori creştine bine definite. Fata mea are 14 ani şi este la vîrsta la care descoperă marile provocări ale vieţii. Uitîndu-mă la ea şi gîndindu-mă la părinţii mei, îmi dau seama că, oricît de tolerantă aş fi, resping tot ceea ce este împotriva firii umane, tot ceea ce aduce atingere demnităţii umane, tot ceea ce este fals, sintetic şi imoral. (…) Şi tot Dumnezeu ne mai învaţă să nu-i judecăm pe cei care nu sînt ca noi. Ceea ce nu voi face nici eu.“ (Pasajul cu filmul SF cu muieretul infertil l-am sărit, că tremura chimeşa pe mine de rîs şi nu puteam scrie.)

Că pedelistul Cristian Preda n-a aflat, pînă la vîrsta dumisale, că_căsătorii se fac şi la starea civilă („Căsătoria trebuie să rămînă uniunea dintre femeie şi bărbat. E o chestiune religioasă. Nu ne stă în putere să redefinim doctrina Bisericii“), fapt pentru care e susceptibil de-a se fi însurat cu doamna Preda numai la beserică, fapt pentru care, doamnă Preda, aveţi grijă că nu sînteţi nevastă oficială, fapt pentru care domnu’ Preda v-ar putea face vînt pe uşă cu tot cu domnişoara Preda, nu zic c-ar avea de gînd, dar fiţi atentă, vă rog io!

Că udemeristul-zici-că-i-neamţ Iuliu Winkler îi reprezintă pe toţi românii în Europa. Pardon, numai pe românii creştini. Credincioşi. Practicanţi. Şi hetero. Nu prea mulţi, aş zice, dar, na, domnul Winkler e conştient că are limite şi nu se-aruncă să reprezinte tot poporu’, aşa, la grămadă, că-i prea mult de muncă şi domnia sa nu poate.

Că ălălalt udemerist, Sogor Csaba, le-ar interzice politicienilor să-şi mai desfăşoare activitatea dacă sînt fumători. (Nu-i nevoie, nenicule, stai liniştit pe curu-ţi. Şi-aşa înalţii noştri funcţionari de stat intră în shut down din tot soiul de motive, de la durerea de măsea a vecinei la telenovela de la ora 4. Dacă-i scoţi din producţie şi pe fumători, gata, tragem oblonu’ la Parlament şi facem clădirea guvernului jumi-juma, cazino şi farmacie.)

Panseul zilei: Cristian Preda, de la PDL, despre drogurile uşoare: „Cum a fost un chin să scap de fumat, mă gîndesc că nu e prea sănătos să încurajăm dependenţe de alt fel. Ar fi o limitare a libertăţii, iar eu cred că libertatea nu trebuie limitată pe această cale.“

De unde înţelegem:

– libertatea poate fi limitată pe celelalte căi;

– dacă libertatea ta se opreşte la uşa casei mele, atunci o să-mi trag un căsoi pînă la tine-n pat şi-o să-mi trîntesc uşa la tine-n braţe, na, să te văd cum te mai mişti;

– orice libertate care nu ne convine va fi numită, printr-o mică adăugire, limitare a libertăţii şi pe cale de consecinţă o vom putea interzice în numele libertăţii.

Panseul săptămîniiSogor Csaba, de la UDMR: „Nu sînt pentru căsătoriile homosexuale. Ca şi creştin cred însă că şi homosexualii ca şi persoanele care se nasc stîngaci sînt copiii lui Dumnezeu.

De unde ne ferim să spunem ce înţelegem.

.

Comunicarea la români

Din faţă: În faţă:

nu1

Dintr-o parte: După colţ:

nu2

Mîndră corabia, meşter cîrmaciul

Prin 2005-2007, nişte idioţi de absolvenţi de ştiinţe la stat (ce luzări) din Bucureşti (oraş de rahat, se ştie) au construit un microsatelit. Goliat. Primul microsatelit românesc. Desigur, nu le-a dat prin cap că nenorocita asta de ţară, care şi-aşa e crizată de la mă-sa, o să intre într-o criză şi mai mare un an sau doi mai tîrziu. Moare lumea de foame şi caraghioşii se piaptănă cu sateliţi, mă laşi! Norocul nostru că ne-a murit cercetarea după revoluţie. Atîtea mii de lipitori cu microscoape sugeau vlaga financiară a neamului în loc să se mărească punctul de pensie pe banii ăia. Ducă-se!

În fine, o dată construit, Goliat a cîştigat un concurs european. Implicit a cîştigat dreptul de-a fi lansat cu primul zbor al rachetei Vega, cînd o fi să fie, cică mai prin noiembrie anul ăsta. Operaţiunea e finanţată de Agenţia Spaţială Europeană, dar trebuie avansate nişte acte, nişte dosărele, nişte hîrtii, ceva care să documenteze fiecare bucăţică de proiect. Porcării. Fandoseli.

Cu chiu, cu vai, din comisia pentru spaţiu a Parlamentului s-a rupt subcomisie care ar trebui (dar din fericire n-o să reuşească) să pună la cale actele alea în timp util ca să-şi facă de cap idioţii cu microsatelitul lor.

Presa română însă a sesizat şi-a dat în gît imediat ridicolul situaţiei. Comentatorii vigilenţi de pe saiturile ziarelor şi-ale televiziunilor au ţinut isonul numitei prese vigilente.

„nu avem alta treaba decat sa numaram stelele,aici ne pricepem doar doar o sa ne ansusim
cateva“

„eu cred ca ar trebui lansati toti in spatiu“

„Misiunea este clara: plantarea pepenilor de Dabuleni pe Soare“

„iata ca ne detasam si „soldateii” in lupta pt ultima frontiera, sa speram ca de acolo nu se vor intoarce in cosciug“

„probun comisia pentru fundul oceanemor, subcomisia pentru inelele lui jubiter , cea pentru gauri negre, si vreo 2 subcomisii pentru vulcani“
„la ce ne trebuie la noi subcomisie pt spatiul cosmic ? avem cumva vreun astronaut in spatiu sau macar sa lucreze la o agentie spatiala ca astronaut?“

„bah, astia sunt sanatosi?? am rezolvat problemele pe pamant, si acum ne ocupam de cosmos??“

se vede ca parlamentarii sunt cu capul in nori !!!avem atatea in tara de rezolvat si ei se uita in cosmos,poate vine salvarea economiei si a agriculturii de acolo !!!“

„b r i c i u r i . r o – articole barbatesti de barbierit,modelat si aranjat si articole de profesionale de frizerie made in germany, special concepute pt barbati deoarece se stie… barbatii au parul si unghiile tari.“

Deci mă scuzaţi, eu doar am luat cu copy/paste comentarii legate de chestiunea subcomisiei de care depinde primul satelit românesc, implicit o felie din maglavaisul cu tehnologia şi telecomunicaţiile. Nimic important. Vrăjeli. Mai bine daţi banii ăia cu porţia s-ajungă la toţi!

Revenirea în simţiri

Cinci după-amiaza, aeroportul Otopeni. În expresul spre oraş se urcă printre alţii mama şi doi tinerei pişpirii, hippie întîrziaţi, cu băgăjel, proaspăt scoborîţi din Aeroflot. Mama n-are nici o treabă-n toată chestia asta, doar că ea mi-a povestit-o. Se urcă şi controlorii de bilete. Ajunge o tanti controloare la tinereii pişpirii, le cere biletul, ei scot un ghid de conversaţie român – bulgar. Bilete, canci. Parlamentează tanti cu ei de la Otopeni la Băneasa pînă i-a făcut să priceapă că au de plătit 50 de lei amendă. Scot bulgăraşii portofelul. Cîteva bancnote aliene şi una, una singură-singurică, de 50 de lei. Oftează şi i-o dau. Femeia se-apucă să le scrie legitimaţia de călătorie de-o zi contra amendă. În faţă creşte Băneasa. Un ins oarecare se ridică de pe scaun să coboare. În drum spre uşă, se opreşte lîngă cei trei, scoate o hîrtie de 50 şi i-o dă controloarei. Femeia zice nu, mersi, că mi-au plătit deja. Omul le dă hîrtia bulgăraşilor, coboară din maşină şi se duce-ntr-ale lui. Bulgăraşii rămîn cu ochii mari şi apoşi.

Piele de vidal recuperată

Da, dragii mei cîrcotaşi, ştiu că agricultura ecologică e pe jumătate gargară, iar jumătate din jumătatea care rămîne e ţeapă, şi tot aşa, în simetrie cu străvechea teorie a chibritului de Brăila (mai ţineţi minte, da? chibritul de Brăila se compune din partea de sus a chibritului de Brăila şi partea de jos a chibritului de brăila; partea de sus a chibritului de Brăila se compune din partea de sus a părţii de sus a chibritului de Brăila şi din partea de jos a părţii de sus a chibritului de Brăila; partea de jos a chibritului de Brăila se compune din partea de sus a părţii de jos a…), tot înjumătăţind agricultura ecologică rămînem într-un fericit caz cu o prună.

Deci ştiu, că asta am vrut să zic mai pe scurt; ştiu că nu tot ce poartă o etichetă şi-o respectă, una la mînă. Alta la mînă ar fi că produsele ecologice nu-s vreun panaceu (ah, vă rog, dar vă rog, cît vă mai rog şi pînă nu m-apucă scamele! renunţaţi la ‘panaceu universal’, de hatîrul meu măcar), nu-s piatra filozofală, sfîntul Graal şi lîna de aur. N-o să-mi crească intelectul, muşchiul şi disponibilul de pe card dacă le folosesc, iar dacă mi-e scris să mor cu un ghiveci în cap, căzut de la etajul şapte cînd treceam eu pe sub bloc, nici un şampon ecologic n-o să-mi ferească freza de el.

Dar m-au mîncat degetele să-ncerc şi eu măcar o dată. Şi ce pot să vă zic cu mîna pe inimă e că pentru prima dată după nenumăraţi ani de zile în care am blestemat apa de la robinet, pentru prima dată, vă zic, am ieşit de sub duş şi nu m-a mai mîncat pielea. Adică mai exact, dacă n-aţi priceput, pe mine mă mînca chelişica după fiecare duş, şi nu vă puteţi imagina cîte geluri de duş am schimbat în atîţia ani. Ah, mi-am zis, apa e de vină, ea e singura constantă. Şi na acum, că mi-am luat gel bio, apa e tot aia, dar, minune, nu-mi simt pielea pe mine întinsă mai să crape, mîncăcioasă şi înţepăcioasă. Nu-mi simt pielea pe mine, vericule, incredibil. Pa, coşmar. Că ajunsesem de cugetam serios la posibilitatea de-a mă spăla mai răruţ, aşa, că tot nu prea ies din casă, deşi ar şade ruşine să-mi bată obrazul nişte pisici că le mut nasul din loc…

Mă rog, nasurile de pisici sînt salvate. Şi le-am jurat că io din magazine nu mai cumpăr gel de duş, aleluia!