‘National Arena’ de Bambilici

băi, ia staţi aşa, că n-am înţeles. deci noul nostru stadion naţional nu mai are pistă de atletism, ca ăla vechi? e doar un rahat de teren de fotbal?

Anunțuri

Mercury

unul dintre ultimele „momente Freddie Mercury” din viaţa mea a fost cînd a murit bunică-mea. singura bunică pe care am avut-o. era întinsă în cameră pe catafalcul improvizat, popa cînta, îi ţinea isonul dascălul; care era un tinerel îmbrăcat tot în negru – bocanci, pantaloni de piele, geacă, toate bătute în ţinte; avea doi cercei într-o ureche şi era tuns periuţă – sau ras în cap? asta nu-mi mai e clar după atîta vreme, fiindcă era blond-deschis şi în oricare dintre variante îi strălucea scăfîrlia. de pe peretele lung se uitau la ei Freddie & Queen, din nişte zeci de postere.

*

popa, de obicei,dădea buzna la pomană. primul lucru care-i ieşea pe gură cînd intra în casă era:

– Ce-avem la masă?

– Ce s-avem, părinte, scaune, i-am zis o dată.

Realitatea cu trestii, mimi şi care

La Realitatea în studio se-ntîlnesc toanta cu tălîmba şi fac emisiune cu fleaţa. Care fiind cine nu mai contează.

Moderatoarea Nedelea, care bea ceai cu trestii şi se-ncalţă cu petrol, zice „…acum, dacă tot avem berea cu marijuana chiar la dumneavoastră la Galaţi“. Că ea aşa ştie, că_cînepa e marijuana. Mă autodenunţ aici în public că am şi eu un borcan cu marijuana în bucătărie, am pus-o în haleala cuiva şi mi s-a văitat că vedea globuri de foc pe balcon la ţigară. Bănuiesc că ştiţi bancul.

După aia vine jurnalissima Oana Dobre, un mare mim al ecranului, şi o-ntreabă pe eleva Cutărache, care a picat la bac cu cinci şi ceva: Dar ai fi fost mai mulţumită dacă luai examenul copiind? folosindu-te de înşelătorii şi subterfugii?

No, cucoană, dacă lua examenul în felul cu pricina nu însemna că şedea ea cuminte şi resemnată în bancă şi de undeva din cerul tavanului clasei îi pica în poală o copiuţă potrivită, ci că în mod conştient, ea cu mînuţa ei, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, ar fi copiat. Desigur, şi noi am fi fost mai mulţumiţi dacă răspunsurile ar fi mai rar conţinute în întrebările tale. (Ah, şi de nu te-ai mai strîmba atîta la interlocutori, parol că ne-ar da mulţumirea afară din casă.)

Dar nu-i nimic, eleva Cutărache are simţul răspunderii. Şi răspunde: nu, n-aş fi fost mulţumită să iau bacul în felul ăsta, pe înşelătorii, nu fac eu aşa ceva, aşa că asta e, mă mulţumesc cu notele care le-am luat şi merg mai departe.

Păi, se vede că le-ai luat pe bune, elevă Cutărache.

Dragi tovarasi,

Mai concret, dragi tovarăşi pe care vă ronţăie grija pentru moralitatea mea virtuală,

să vă explic. Am blog de şapte ani. În aceşti şapte ani, am semnat cu unul şi acelaşi nickname. Ăsta pe care-l vedeţi cu toţii, îl ştiţi prea bine, există inclusiv în numele blogului.

mai mult de atît, eu nu comentez nici cu nick-urile altora, nici nu mă semnez „Ştefan Poptămaş“ sau „Marian Pitbuleanu“ sau „Dănuţ Teodorescu“ sau şi mai rău (sper că e clar ce înseamnă şi mai rău, înseamnă să semnezi diverse comentarii mai mult sau mai puţin ticăloase cu numele şi prenumele din buletin ale altcuiva!) şi nici măcar cu nume de blonde proaste sau de băieţaşi puberi.

şi, nu, nu semnez niciodată la comun cu nimeni, nu arunc cu lături sub o jumătate de nickname împărţit cu alt „lăturalnic“.

să ne-nţelegem (lol!), mie mi se fărîmiţează dacă vreunul dintre voi semnează „Marilena de la patru“ sau „Cîinele cu dinţi mărunţi“. Sau alte şaişpe-douăzeci de identităţi virtuale pe săptămînă. da’ dacă după asta vine şi mă înjură pe mine că semnez „v“ (de şapte ani), îmi daţi voie să-l flegmuiesc pe ipochimen?

după toate astea, dragi tovarăşi, mai fluturaţi şi stindardul ofuscării pe lumea care îşi scrie cîte un blog cu cîte un nickname? (deşi nu pe toată lumea, numai pe aia cu care aveţi ceva de-mpărţit, că lumea „voastră“ poa’ să facă acelaşi lucru, la ea se cheamă altfel.)

hai, mai lăsaţi-mă, băi nene, băi, că mă ia cu nişte greţuri…

p.s. Şi mai explicaţi-i şi colegului vostru Feri-san cum stau lucruşoarele astea, să nu mai creadă că zboară doar fripturi cu aripi peste grădina voastră carpatică.

Fiecare semnatura electronica e o insula…

Băi, ia, staţi comod în papuci, să vă explic procedurili de folosire a semnăturii electronice în Românioara.

Deci te duci cu roaba de acte. Vezi că-s doar patru firme-n toată ţara care dau semnătură electronică. Firma 1, firma 2, firma 3 şi firma 4.

Firma 1 lucrează numai cu Internet Explorer. De Firefox n-a auzit, la Opera nu se duce, Chrome nu ia că nu i-a dat la farmacie decît calciu cu magneziu, Safari nu practică_că nu-i fire aventuroasă.

Firma 2 lucrează numai cu Internet Explorer. Se aplică toate cele de mai sus.

Firma 3 lucrează numai cu Internet Explorer. Vezi mai sus.

Firma 4 lucrează numai cu Internet Explorer. Şi cum ziceam.

 

Deci te-ai dus cu roaba de acte la una dintre firmele de mai sus, care lucrează numai cu Internet Explorer. Dai actele, primeşti un progrămel. Trebuie să-l instalezi. Te duci acasă/la firmă şi-l instalezi. Cînd să-l foloseşti, vezi că nu merge decît în… oh, ce surpriză, Internet Explorer. Cum vezi asta? Fiindcă ai încercat să-l deschizi în Firefox şi ţi-a blocat calculatorul.

Suni la firma de la care l-ai luat. Mai exact ăsta e momentul în care afli că progrămelul merge numai în Internet Explorer.

Deblochezi una-alta, eventual dai un reboot, şi deschizi progrămelul în Internet Explorer. Cînd să-l foloseşti, ţi se, ai ghicit, blochează ceva.

Suni la firma de la care ai luat progrămelul care merge numai în Internet Explorer şi le spui că deşi l-ai deschis în Internet Explorer tot ţi s-a blocat, cam la fel ca prima dată, cînd dintr-o eroare odioasă nu-l deschiseseşi cu Internet Explorerul. Eşti întrebat dacă ai instalat în sistem şi Firefoxul. Ai, şi ce dacă ai? Tu ai deschis progrămelul cu Internet Explorerul. Nu contează, oricum trebuie dezinstalat Firefoxul, pentru că progrămelul putincios interferează cu el şi duce la blocări şi diverse erori.

„Şi să ştiţi că mai interferează şi cu alte programe“, fapt pentru care soluţia este simplă: îţi cumperi un calculator separat, numai cu sistemul de operare pe el, şi ăla numai Windows, nici un alt program, nici un alt utilitar şi, desigur, nici un alt browser în afară de Internet Explorer. Acest ogor virgin îl însămînţezi, delicat, cu progrămelul de semnătură digitală, şi-atît! Închizi frumos, tragi husa, pui mileul deasupra şi încui uşa să nu intre motanul ăla diliu, că nu ştii ce mai iese din interferenţele astea, nu ştii!

Medicina care nu s-a trezit decit ca sa se-ntoarca pe partea ailalta

Băi, am uitat să vă fac un update la finalul însemnării de-aici, în care vă povesteam de unchiu-meu şi problema lui nerezolvată, care s-a dovedit a fi minoră faţă de nou-depistatul cancer la plămîni. Nu, că merită, pe bune!

Deci l-au băgat pe unchiu-meu pe citostatice. A făcut citostatice de i-au ieşit şi pe nas, a rămas o hîrtie de om, alb, chel, supt, cu pielea ca pergamentul pe nişte mădulare ca de pui crescut fără hormoni. Suferinţa iniţială nu i s-a ameliorat, ba chiar, din cauza chimioterapiei şi-a sistemului imunitar aproape de zero, s-a agravat mai să-l răpună.

Ajuns în această fază relaxată a vieţii sale, doamna doctor de la spitalul Fundeni care l-a dus de mînă pînă acolo i-a zis la ureche, uşor jenată, că de fapt nu avea nici un cancer.

Mno, acuma, ghinion, se mai întîmplă. Doamna doctor i-a dat o trimitere la alţi doctori, care să-l învie din semi-morţi după citostatice, după care, în caz de oarece reuşită, alţi doctori vor încerca să revină la problema lui iniţială şi poate, cine ştie, s-o amelioreze. De-a lungul acestui drum sinuos, medicamentele de reparat greşelile altora costă multe sute de lei noi şi nedecontabile.

So: vestea bună e că n-are cancer. Vestea rea e că tratamentul pe care l-a făcut pentru cancerul pe care nu-l are e la fel de rău precum cancerul pe care nu-l are.

Dragă scriitorule român de SF,

 

Te rog frumos să mă ai în vederile-ţi largi cu două jalbe pe-un proţap.

Prima jalbă începe prin a-ţi aminti că literatură pe româneşte fără limbă românească nu se poate, şi-adică, dacă n-ai timp şi răbdare să mai înveţi diferenţa dintre miau şi mi-au, bine-ar fi să dai o bere la vreun amic sau un trandafir la jumătatea ta sau cu mătura prin casă pe la vecina de jos sau ceva cuiva care se pricepe să-ţi facă o corectură oarecare pe texte înainte de-a le răspîndi prin lume. Că-n loc de sense of wonder mă faci cu capul, vericule.

A doua jalbă zice te rog frumos, mai scrie şi despre personaje, că despre arhetipuri mi-a ajuns. Dacă se poate să le cheme în vreun fel oarecare, indiferent cum, Vasilică, Xenofon sau Jean-Paul, va să zică nu Poetul, sau Eroul, sau Vizionarul, ssau Cel din Urmă Visător, sau Gîndiriciul, da? Se poate, pliz?

Mulţumesc.