Mercury

unul dintre ultimele „momente Freddie Mercury” din viaţa mea a fost cînd a murit bunică-mea. singura bunică pe care am avut-o. era întinsă în cameră pe catafalcul improvizat, popa cînta, îi ţinea isonul dascălul; care era un tinerel îmbrăcat tot în negru – bocanci, pantaloni de piele, geacă, toate bătute în ţinte; avea doi cercei într-o ureche şi era tuns periuţă – sau ras în cap? asta nu-mi mai e clar după atîta vreme, fiindcă era blond-deschis şi în oricare dintre variante îi strălucea scăfîrlia. de pe peretele lung se uitau la ei Freddie & Queen, din nişte zeci de postere.

*

popa, de obicei,dădea buzna la pomană. primul lucru care-i ieşea pe gură cînd intra în casă era:

– Ce-avem la masă?

– Ce s-avem, părinte, scaune, i-am zis o dată.

Anunțuri

La multi ani

La mulţi ani, oriunde-oi fi!