Idee de afaceri

recensămînt*.

deci vine un nenic la mine în casă. un oarecare. cineva. un nene care are nevoie de bani – a se reţine aspectul.

nenicului ăluia, care deja îmi ştie adresa completă, mă obligă legea să-i dau numele şi prenumele meu, CNP-ul, data naşterii, ocupaţia şi locul de muncă, starea de sănătate / dizabilităţile, cît anume sînt de grave, de la ce mi s-au tras, dacă pot să văd, să aud şi să ripostez cînd îmi intră hoţu’ în casă…

oare ce-ar putea el să facă cu toate datele astea cumulate ale mele? sau nu ale mele, poftim – ale tale.

ar putea, de pildă, să le vîndă. iată o idee pentru recenzori, că şi-aşa cîştigă prea puţin pentru cît au de muncit la referendumul ăsta.

(*care, altminteri, e un instrument normal de gestionare a unui stat, împotriva căruia n-am nimic, păcatele mele. – menţiune ulterioară, că mi s-a părut necesar s-o fac, dat fiind contextul internetistic cam inflamat…)

Anunțuri

„Psiholog. Doctor in psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut”

“Thomas Lobel, care acum se numeşte Tammy, se află într-un tratament hormonal controversat la Berkeley, California, pentru a fi împiedicat să treacă prin pubertate ca băiat. Mamele băiatului spun că primul lucru pe care l-a spus Thomas atunci când a învăţat la vârsta de trei ani limbajul semnelor din cauza unui impediment de vorbire a fost “Sunt o fată”, informează Daily Mail.

La vârsta de şapte ani, după ce a fost tratat pentru auto-mutilare genitală, psihiatrii l-au diagnosticat pe Thomas cu deviaţie de identitate sexuală. La vârsta de opt ani, a început tranziţia. În această vară a început să ia medicamente care îi blochează dezvoltarea hormonală şi îi vor amâna apariţia părului pe faţă, a lăţirii umerilor şi a îngroşării vocii.”

 

Multe ar fi de dezbătut în cazul ăsta. Copilul e cu adevărat o fată în trup băieţesc sau e doar… dezorientat? Cît de devreme se poate manifesta conştientizarea transsexualităţii? L-au influenţat sau nu cele două femei care-i sînt mame adoptive? I-au făcut bine sau rău? E posibilă sau doar fantezistă ideea că, nesupus transformării, micuţul prezintă un risc crescut de sinucidere cu cît înaintează în vîrstă? Au făcut bine medicii permiţînd transformarea atît de timpuriu? Se complac ei, cum ştim că se întîmplă de atîtea ori, sau acţionează spre binele micuţului?

Sînt lucruri grave şi grele, nu te joci cu viaţa copilului, dar în acelaşi timp sînt lucruri care nu s-ar fi dezbătut cu nişte decenii în urmă, cînd transsexualii încă nu aveau altă şansă de evadare decît sinuciderea.

Desigur, nu se pune problema la noi. La noi lucrurile sînt limpezi. La noi Patriarhia domneşte peste tot şi toate, îşi întinde labele hrăpăreţe peste mediile de informare în masă, înfiinţează şi unele noi dacă cele existente nu s-au dovedit pe gustul Preafericitului de obediente, iar în urma popimii înaintează cătinel, cu capul plecat şi laţul de gît, medicina oficială. Şi din cînd în cînd cîte un gurist din cortegiu se mai opreşte pe marginea drumului şi măcăne la noi ăştia care ne uităm cum trec stăpînii absoluţi ai gîndirii în România.

Azi a fost rîndul psiholoagei Mihaela Săhlean („Psiholog. Doctor în psihologie. Lector universitar. Psihoterapeut” – după cum se recomandă domnia sa) să se oprească pe margine, la Realitatea TV, şi să măcăne cum că, fără urmă de îndoială, femeile alea distrug copilul. Ştie ea prea bine, ea n-are nici un dubiu. Nici un psihiatru care a evaluat puiul acela amărît şi l-a diagnosticat nu se pricepe mai bine ca ea din studioul Realităţii. Desigur, nu ratează ocazia de a deplînge faptul că acel copil nu are tată în nenorocita de familie cu două lesbiene, deci nici un model masculin, deci… nu? (După cum ştim prea bine cu toţii, băieţii înfiaţi de cupluri homosexuale masculine sfîrşesc prin a deveni pedofili, fetiţele înfiate de cupluri homosexuale masculine pretind să devină băieţi, fetele înfiate de lesbiene devin la rîndul lor lesbiene, iar băieţii înfiaţi de lesbiene, iată, îşi doresc să devină ca ele. Interesant cum copiii cuplurilor normale nu-şi doresc să devină androgini. Şi nici băieţii crescuţi doar de mamă n-am prea auzit să-şi mutileze cocoşeii din lipsă de model masculin. Dar, na, ştie doamna Săhlean ce ştie, că ea are diplomă.)

Cu vocea în crescendo şi tremolo şi alte efecte audio sintetice, doamna Săhlean ne explică_că “acele două femei ar trebui ele însele să fie supuse unui examen psihiatric”, fiind clar că şi ele au trecut prin viaţă neavînd o busolă morală şi criterii şi valori, altfel n-ar fi ajuns lesbiene, ştie toată lumea acest lucru!

Şi, într-un final glorios, doamna Săhlean îşi leagă şorţul în brîu şi boneta pe cap şi ne serveşte desertul: „Lucrurile astea sînt pînă la urmă împotriva lui Dumnezeu” – iată cum ajungem pînă la urmă la fundamentele psihologiei şi psihiatriei. În România.

La multi ani

La mulţi ani, oriunde-oi fi!

 

Realitatea cu trestii, mimi şi care

La Realitatea în studio se-ntîlnesc toanta cu tălîmba şi fac emisiune cu fleaţa. Care fiind cine nu mai contează.

Moderatoarea Nedelea, care bea ceai cu trestii şi se-ncalţă cu petrol, zice „…acum, dacă tot avem berea cu marijuana chiar la dumneavoastră la Galaţi“. Că ea aşa ştie, că_cînepa e marijuana. Mă autodenunţ aici în public că am şi eu un borcan cu marijuana în bucătărie, am pus-o în haleala cuiva şi mi s-a văitat că vedea globuri de foc pe balcon la ţigară. Bănuiesc că ştiţi bancul.

După aia vine jurnalissima Oana Dobre, un mare mim al ecranului, şi o-ntreabă pe eleva Cutărache, care a picat la bac cu cinci şi ceva: Dar ai fi fost mai mulţumită dacă luai examenul copiind? folosindu-te de înşelătorii şi subterfugii?

No, cucoană, dacă lua examenul în felul cu pricina nu însemna că şedea ea cuminte şi resemnată în bancă şi de undeva din cerul tavanului clasei îi pica în poală o copiuţă potrivită, ci că în mod conştient, ea cu mînuţa ei, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, ar fi copiat. Desigur, şi noi am fi fost mai mulţumiţi dacă răspunsurile ar fi mai rar conţinute în întrebările tale. (Ah, şi de nu te-ai mai strîmba atîta la interlocutori, parol că ne-ar da mulţumirea afară din casă.)

Dar nu-i nimic, eleva Cutărache are simţul răspunderii. Şi răspunde: nu, n-aş fi fost mulţumită să iau bacul în felul ăsta, pe înşelătorii, nu fac eu aşa ceva, aşa că asta e, mă mulţumesc cu notele care le-am luat şi merg mai departe.

Păi, se vede că le-ai luat pe bune, elevă Cutărache.

Fiecare semnatura electronica e o insula…

Băi, ia, staţi comod în papuci, să vă explic procedurili de folosire a semnăturii electronice în Românioara.

Deci te duci cu roaba de acte. Vezi că-s doar patru firme-n toată ţara care dau semnătură electronică. Firma 1, firma 2, firma 3 şi firma 4.

Firma 1 lucrează numai cu Internet Explorer. De Firefox n-a auzit, la Opera nu se duce, Chrome nu ia că nu i-a dat la farmacie decît calciu cu magneziu, Safari nu practică_că nu-i fire aventuroasă.

Firma 2 lucrează numai cu Internet Explorer. Se aplică toate cele de mai sus.

Firma 3 lucrează numai cu Internet Explorer. Vezi mai sus.

Firma 4 lucrează numai cu Internet Explorer. Şi cum ziceam.

 

Deci te-ai dus cu roaba de acte la una dintre firmele de mai sus, care lucrează numai cu Internet Explorer. Dai actele, primeşti un progrămel. Trebuie să-l instalezi. Te duci acasă/la firmă şi-l instalezi. Cînd să-l foloseşti, vezi că nu merge decît în… oh, ce surpriză, Internet Explorer. Cum vezi asta? Fiindcă ai încercat să-l deschizi în Firefox şi ţi-a blocat calculatorul.

Suni la firma de la care l-ai luat. Mai exact ăsta e momentul în care afli că progrămelul merge numai în Internet Explorer.

Deblochezi una-alta, eventual dai un reboot, şi deschizi progrămelul în Internet Explorer. Cînd să-l foloseşti, ţi se, ai ghicit, blochează ceva.

Suni la firma de la care ai luat progrămelul care merge numai în Internet Explorer şi le spui că deşi l-ai deschis în Internet Explorer tot ţi s-a blocat, cam la fel ca prima dată, cînd dintr-o eroare odioasă nu-l deschiseseşi cu Internet Explorerul. Eşti întrebat dacă ai instalat în sistem şi Firefoxul. Ai, şi ce dacă ai? Tu ai deschis progrămelul cu Internet Explorerul. Nu contează, oricum trebuie dezinstalat Firefoxul, pentru că progrămelul putincios interferează cu el şi duce la blocări şi diverse erori.

„Şi să ştiţi că mai interferează şi cu alte programe“, fapt pentru care soluţia este simplă: îţi cumperi un calculator separat, numai cu sistemul de operare pe el, şi ăla numai Windows, nici un alt program, nici un alt utilitar şi, desigur, nici un alt browser în afară de Internet Explorer. Acest ogor virgin îl însămînţezi, delicat, cu progrămelul de semnătură digitală, şi-atît! Închizi frumos, tragi husa, pui mileul deasupra şi încui uşa să nu intre motanul ăla diliu, că nu ştii ce mai iese din interferenţele astea, nu ştii!

Medicina care nu s-a trezit decit ca sa se-ntoarca pe partea ailalta

Băi, am uitat să vă fac un update la finalul însemnării de-aici, în care vă povesteam de unchiu-meu şi problema lui nerezolvată, care s-a dovedit a fi minoră faţă de nou-depistatul cancer la plămîni. Nu, că merită, pe bune!

Deci l-au băgat pe unchiu-meu pe citostatice. A făcut citostatice de i-au ieşit şi pe nas, a rămas o hîrtie de om, alb, chel, supt, cu pielea ca pergamentul pe nişte mădulare ca de pui crescut fără hormoni. Suferinţa iniţială nu i s-a ameliorat, ba chiar, din cauza chimioterapiei şi-a sistemului imunitar aproape de zero, s-a agravat mai să-l răpună.

Ajuns în această fază relaxată a vieţii sale, doamna doctor de la spitalul Fundeni care l-a dus de mînă pînă acolo i-a zis la ureche, uşor jenată, că de fapt nu avea nici un cancer.

Mno, acuma, ghinion, se mai întîmplă. Doamna doctor i-a dat o trimitere la alţi doctori, care să-l învie din semi-morţi după citostatice, după care, în caz de oarece reuşită, alţi doctori vor încerca să revină la problema lui iniţială şi poate, cine ştie, s-o amelioreze. De-a lungul acestui drum sinuos, medicamentele de reparat greşelile altora costă multe sute de lei noi şi nedecontabile.

So: vestea bună e că n-are cancer. Vestea rea e că tratamentul pe care l-a făcut pentru cancerul pe care nu-l are e la fel de rău precum cancerul pe care nu-l are.

Dragă scriitorule român de SF,

 

Te rog frumos să mă ai în vederile-ţi largi cu două jalbe pe-un proţap.

Prima jalbă începe prin a-ţi aminti că literatură pe româneşte fără limbă românească nu se poate, şi-adică, dacă n-ai timp şi răbdare să mai înveţi diferenţa dintre miau şi mi-au, bine-ar fi să dai o bere la vreun amic sau un trandafir la jumătatea ta sau cu mătura prin casă pe la vecina de jos sau ceva cuiva care se pricepe să-ţi facă o corectură oarecare pe texte înainte de-a le răspîndi prin lume. Că-n loc de sense of wonder mă faci cu capul, vericule.

A doua jalbă zice te rog frumos, mai scrie şi despre personaje, că despre arhetipuri mi-a ajuns. Dacă se poate să le cheme în vreun fel oarecare, indiferent cum, Vasilică, Xenofon sau Jean-Paul, va să zică nu Poetul, sau Eroul, sau Vizionarul, ssau Cel din Urmă Visător, sau Gîndiriciul, da? Se poate, pliz?

Mulţumesc.