la fel. ba nu, si mai confuz!

la tribulaţiile mele lingvistice (vezi însemnarea anterioară) am
primit de la aprilsea un răspuns conform cu ideea mea de moment: cîtă
vreme cel mai recent dicţionar ortografic zice verde, verde să zici şi
tu. că asta-i regula. pe care nişte oameni de meserie – mai bună sau
mai proastă – au stabilit-o – după cum le e meseria. aşa mă gîndeam şi
eu, măricică de aprilie.
pe urmă (re)vine helicea şi-mi zice tot asta – cu adăugirea că ea e ‘mai conformistă’.
ei bine, şi eu. gînd la gînd.

pe urmă revăd Equilibrium şi-mi amintesc ceea ce uitasem.

nu ideea e importantă, ci faptul că îi dăm ascultare.
ok, mare literatură nu-i aici, s-a mai spus de mii de ori, cu alte virgule şi
alte conjuncţii, aceeaşi frază.
(plus că aproape imediat mi-am amintit şi replica aia din Lumini şi umbre, ‘mai bine să greşeşti o dată cu partidul decît să ai dreptate împotriva lui’ – şi totul era să cadă brusc într-un perfect derizoriu.)

(na, că am scris o dată în contra noilor directive…)

riscul acestui fel de spaime e să cazi în extrema opusă. începi să
discuţi (citeşte: să te îndoieşti) orice fel de regulă. începi să te
apropii de haos. te îndepărtezi de Equilibrium pînă în acel punct din
care nu-l mai poţi găsi nicăieri.
şi-atunci?

întrebarea rămîne deschisă.

18 comentarii

  1. pînă atunce scriem la servici (na!) cum scrie la dicţioner, şi în particoler cum vrea muşchiul nostru. părere.

  2. parerea mea: doom 1 ramine in picioare, pina ce iese doom 3. dupa aia mai vedem.

  3. de parca s-ar prinde careva…

  4. trainspoate!!

  5. facem o scrisoare deschisa cu toate amendamentele noastre si o trimitem la Institutul de Lingvistica. Peste 20 de ani vor scoate doom3, dar noi vom fi atunci doar niste bloggeri obositi.

  6. tre’sa scoata si gramatica. dictionarul este pre- si post- gramatica, adica presupune si post-pune existenta tuturor cuvintelor din el in constructii gramaticale. t’-aduci aminte chestia cu atributivele? sau trans- problema? si, by the way, in basarabia vreun inca se scrie vre un.

  7. gramatica e inca in lucru. putem sa ne imaginam linistiti ca va mai dura niste ani buni.

  8. Bre! Voi astia care aveti talent la literatura, aveti si ceva care se cheama licente poietice! Asa ca.. de ce iti pasa? 🙂

  9. io n-am talent la literatura, dar am la licente poetice…:)) sunt adevarat fantastic! 😛

  10. formulezi întrebări exacte, articulate cu metodă, tu, cel născut predispus ontic…

    pentru că mai aştepţi, s-ar nimeri provocării tale un răspuns mintos, prefăcut mai apoi într-unul înţelept.
    greu. enervant.
    eludez neechilibrat cu o replică.
    “I assume you dream, Preston”

  11. de ce uit să mă iscălesc?

  12. DAR… pina si preston s-a trezit la un moment dat (cind i-a dat voie scenaristul…)
    dom’le, ma frustrati voi astia care-mi comentati invizibil!

  13. oh, oh, scuze. scriam in acelasi timp…
    (ce naiba, mi-e destinat sa-mi cer scuze de la kiddy o zi din doua??)

  14. dupa cum se vede.

  15. Pericolul este cel al imbratisarii arbitrarului. Si nu numai. Si cel al asteptarii lui. Dum2-ul asta e un fel de cutie a Pandorei – de-acum te astepti la orice, nu te mai mira nimic din ce iese de acolo.
    Nu mai poti sa-i spui unuia ca nu stie sa scrie sau sa vorbeasca, pentru ca el de fapt stie, dar dupa alte reguli, care maine poimaine vor deveni norma.
    Sau, in cazul in care esti profesor si ai indrazneala de a corecta un elev, risti sa primesti a lehamite urmatorul raspuns: „lasati, dom’ profesor, ca oricum se schimba”.

  16. Dum(b)2

  17. asa e… :((


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un comentariu