Medicina care nu s-a trezit decit ca sa se-ntoarca pe partea ailalta

Băi, am uitat să vă fac un update la finalul însemnării de-aici, în care vă povesteam de unchiu-meu şi problema lui nerezolvată, care s-a dovedit a fi minoră faţă de nou-depistatul cancer la plămîni. Nu, că merită, pe bune!

Deci l-au băgat pe unchiu-meu pe citostatice. A făcut citostatice de i-au ieşit şi pe nas, a rămas o hîrtie de om, alb, chel, supt, cu pielea ca pergamentul pe nişte mădulare ca de pui crescut fără hormoni. Suferinţa iniţială nu i s-a ameliorat, ba chiar, din cauza chimioterapiei şi-a sistemului imunitar aproape de zero, s-a agravat mai să-l răpună.

Ajuns în această fază relaxată a vieţii sale, doamna doctor de la spitalul Fundeni care l-a dus de mînă pînă acolo i-a zis la ureche, uşor jenată, că de fapt nu avea nici un cancer.

Mno, acuma, ghinion, se mai întîmplă. Doamna doctor i-a dat o trimitere la alţi doctori, care să-l învie din semi-morţi după citostatice, după care, în caz de oarece reuşită, alţi doctori vor încerca să revină la problema lui iniţială şi poate, cine ştie, s-o amelioreze. De-a lungul acestui drum sinuos, medicamentele de reparat greşelile altora costă multe sute de lei noi şi nedecontabile.

So: vestea bună e că n-are cancer. Vestea rea e că tratamentul pe care l-a făcut pentru cancerul pe care nu-l are e la fel de rău precum cancerul pe care nu-l are.

Anunțuri

9 comentarii

  1. care era problema initiala? Bietul om!

    Sa stii despre situatia pe care ti-o descrisesem ca ai avut dreptate cu enzimele pancreatice. Doar ca nu le nimerisem pe alea care trebuie, ci luam doar bromelaina si papaina, care sunt prea moi.

  2. nici nu ştii cît mă bucur.

    cît despre problema iniţială… stai jos înainte să citeşti: nici pînă-n ziua de azi n-au un răspuns concret.

  3. Daca traia in State, unchiul tau era milionar in dolari acum iar doctorita in spatele gratiilor. Dar cum suntem in Romania, unchiul tau cheltuieste milioane pe medicamente iar doctorita isi vede linistita de treaba.

    Off-topic:

    Simplul fapt ca ai postat de sase ori de la 1 ianuarie pana acum face din 2011 un an mai bun. Esti una din putinele persoane pe care le citesc cu mult drag.

  4. s’trăieşti, nici nu ştiam că mai vii pe-aici!
    că, altminteri, m-ai omorît, domnule, cu Candice aia. m-ai omorît…!

  5. Eh, si eu cu micile mele obsesii 🙂

  6. Mda…din pacate suntem in Romania.

  7. Încearcă, te rog, să faci ceva pentru a o pune la zid pe doctoriţa aia. Aia nu e doctoriţă, e măcelar de oameni. Ptiu!

  8. […] mai am, probabil că unii mă citesc de pe vremea blogului vidal şi posibil să fi citit şi povestea lu’ unchiu-meu cel pîrlit de medici cu citostatice fără să fi avut nevoie. Asta era acum un an. De-atunci, în urma tratamentului miraculos pentru o boală inexistentă, […]

  9. […] meu cel torturat cu o chimioterapie de care n-a avut nevoie, după cum v-am povestit aici şi ulterior aici, e iar în spital. SMURD-ul, care l-a pus pe picioare de nenumărate ori pînă […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s