Bine-ai revenit!

Credeam că îmbătrînesc. Mă uitam în oglindă la ridul de pe frunte şi la alea trei fire albe, mergeam pe stradă şi-mi dădeam seama că mi-am ascuns mîinile bine în loc să ating aproape ritualic prima zăpadă, ca altădată, deschideam şifonierul şi-mi dădeam seama că am haine de om prea matur. Şi cînd era momentul să mă lovească melancolia vîrstei, mi s-a întîmplat o minune veritabilă.

M-am trezit într-o bună… noapte că mă năpădeşte, după ani de zile de absenţă, bucuria adevărată a scrisului de beletristică. A apărut deodată, mi s-a răsturnat în cap ca o găleată de ninsoare, m-a inundat de sus pînă jos, şi-a venit nu oricum, ci toată, plină, cu fervoarea, cu misterul, cu micul tremurat interior, cu nerăbdarea, înfrigurarea, zvîrcolitul, adrenalina şi endorfina, cu iubitul şi urîtul şi cu toate micile neputinţe peste care trebuie să treci neapărat, de teamă să nu mori în somn şi să te trezeşti iar murit, cum erai înainte.

Anunțuri

17 comentarii

  1. ooo, asta chiar ca e o veste minunata! sa te tina pana zici tu stop.

  2. mi-nu-na-ta veste!

  3. eu am stiut intotdeauna! intotdeauna!

  4. no aşea. bate fierul cât e cald, că nu-i mare lucru să te laşi iar cuprins de monotonia altor trebi şi să-ţi spui apoi, pe negândite, rămas bun. 😦 it’s been known to happen. :((

  5. Atunci ti se iarta absenta

  6. la multe pagini? 🙂

  7. dedicatie bine-venitei si adevaratei 🙂

  8. omg …s-a deschis o ditamai fereastra…that was NOT in my intention at all. eu doar…

  9. excelenta veste! profita cat e muza bine-dispusa, ca neam de neamu’ ei n-a fost niciodata prea statornic :))

    vant din pupa! ca nush cum se ureaza scriitorilor s-aiba spor si alte alea :p

  10. Ce de oameni cu gînduri bune! Nebun să fii să nu profiţi…

    @panteroza dragă: şi nici eu să nu zic stop prea repede, că mai am pitici d-ăştia…

    @puck: ceea ce vă dorim şi dumneavoastră!

    @earthwalker: cîteodată uit, dar am noroc de oameni…

    @Mircea: cred că-mi tipăresc cu litere mari comentariul tău!

    @A: dadada, te rog frumos. 🙂 mai ales că n-am plecat de tot, doar… o vreme.

    @bear: da, dar nu neaparat; la mai bune cele vechi, care plîng după rescriere. 😀

    @a&m: mulţumesc! şi nu cred că deranjează pe cineva fereastra de youtube. pe mine, oricum nu.

    @djinn: mai treci tu pe-aici? măăăăi…
    (profit, profit! mulţumesc frumos)

  11. uof! ca nu credeam sa mai apuc sa te aud spunind asta!
    mare bucurie imi facusi… >:D<

  12. am primit eu un insider’s tip aseara: cica ultimul trend il reprezinta saga cu vampiri. sa nu zici ca nu ti-am zis! :)))

  13. @mack: nici eu, la drept vorbind… da’ mi-e ca iar ma-neaca maruntisurile alealalte.

    @shalimar: stai, stai… inainte sau dupa fantasy cu elfi?

  14. mdea! stiu cum ie! si io ma las de fumat, ma las de baut, ma las de una-alta (mai mult de una decit de alta)… da’ vorba Leanei: dovada, dovada! Unde-i dovada? (hint: cartuse.weblog.ro)

  15. ba, io nu mă las de nimic! 😀

  16. parca mi-era dor

  17. @evergreen: mie mi-e dor de multă lume de pe-aici, dar încă n-am uitat pe nimeni. şi nici n-am plecat, doar intru mai rar o vreme. 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s