Leapşa pe poftite

Mack, fii antenă, am dat-o dreak de muncă, şi-aşa nu se mai termina, ca să salivez pe leapşa asta de la tine.

Va să zică, la ce-mi ling eu degetele:

– ciorbă de legume cu borş şi leuştean, de mîncat oricînd, şi supă de roşii cu tăieţei şi trei tone de pătrunjel, de mîncat vara direct din frigider; aşijderea gazpacho.

– peşti, peştoi şi peştişori, caracatiţe, sepii şi calamari, rechini şi ţipari, creveţi, scoici şi alge, raci şi cam tot ce mai respiră prin apă; languste n-am avut ocazia, meduze n-am încercat; cui are răbdare îi recomand zărganul mîncat pe-nseratelea, că are şira fosforescentă; la nepricepuţi, o recomandare: întoarceţi vulpea de mare şi pe partea ailaltă, ca mai are o tură de carne şi pe sub cartilagii; calcanul e îngeresc, hamsia cu mămăligă e apă în deşert, conserva de sardine n-o dau pe nici un ton cu plumb, pardon, cu porumb.

– linte şi năut cu combinaţii de turmeric, molotru, chimen, chimion, curcuma, piper, ghimbir şi usturoi (că astea două merg ca popa şi dascălu’), sumac sau zatar, verdeţuri din balcon; linte sau năut sub formă de supă cu harissa, ruta, lămîie (lablabi sau bissara), spanac, orez, fasole mung; năut mai des, ivindu-se el şi sub formă de hummus sau pate (fără tahini), şi gratinat cu mozzarella, şi sălăţit cu ardeiceapăoţetşiulei, şi pîrlit în chip de falafel (la cuptor, sacrilegiu!) cu sau fără sos de tahini (tarator) sau de kefir condimentat sau shug.

– orez basmati şi sălbatic prăjit cu oleacă de ceapă, seminţe de chimen, un praf de scorţişoară şi multă curcuma. Atît.

– păsăret şi organe de păsăret, cu combinaţii de ardei tăvăliţi prin uleiul încins, fulgi de roşii deshidratate, capere, ceapă, usturoişighimbir, garam masala, coriandru şi isop, zeamă de tamarind, iaurt sau kefir, vin de care-o fi, anason stelat-cu-ghimbir-cu-scorţişoară-şi-cu-zahăr-brun; curcan cu răbdare (adică ăla care stă toată noaptea la marinat în iaurt cu miere, muştar, măghiran şi-aşa mai departe şi-a doua zi mai stă două ore jumate la cuptor, ca să-ţi iasă pofta şi pe nas). A nuuuuu se uita puiu’ în pungă la cuptor, uns în prealabil cu ulei şi dat cu condimente. Nu în ultimul rînd, pollo alla romana, care tre’ să zacă-n cratiţă fo oră jumate pe puţin pînă se topeşte şi mama ardeiului şi-a cepei şi-a usturoiului şi-a măghiranului şi-a vinului alb şi-a uleiului de măsline.

– varză nouă sau murată, fiartă în borş sau coaptă la cuptor, cu cimbru, de preferat fără cărnet, la orice oră din zi şi din noapte, trei porţii la mesele principale plus două gustări. 🙂

– conopidă fiartă la aburi; goală. Fie, cu oleacă de unt. Şi mărar. Şi-un fir de parmezan.

– primăvăreli – adică mîncare de urzici!!! şi leurdă proaspătă!!! acuşica, acuşica… e martie deja!

– sparanghel. Nu contează cu ce.

– seitan făcut cu trudă şi pîrlit în wok cu legume.

– fasole mung pusă la încolţit, spălată şi căutată-n coarne vreo patru zile, pe urmă separate încolţelile, amestecate – dar nu musai – cu muguri de bambus, condimentate, oţetite, uleite şi halite.

– sarmale mari şi mici, în foi de varză sau de viţă, cu sau fără iaurt, cu carne sau de post.

– fasole bătută şi încoronată cu ceapă prăjită, salată de boeuf făăăăără carne, pliz.

– dorayaki cu miere, negrese, brînză dulce coaptă la cuptor cu zahăr şi vişine sau coacăze uscate – de unde se poate deriva un fel de pască fără aluat de mănînci şi plîngi.

– migdale, caju, fistic – crude

– smîntîna dulce Dorna 32% grăsime, după ce se transformă în pana cota sau în îngheţată sau în tort diplomat cu fructe sau în cremă de vanilie peste blatul de negrese şi sub jumătăţi de vişine decongelate.

– platou de lăptoase tari (caşcaval de trei feluri, brînză cu mucegai, caş vechi, gouda cu paprika, moretum – dacă nu mi-a fost lene să fac) cu salată de crudităţi.

– lăptoase moi sub formă de iaurt (după două săptămîni de stat în frigider e numai bun), kefir, lebneh din kefir (pe lipie).

– la capitolul sosuri, de netrecut cu vederea floşcotina (rar, rarissim, că roşiile şi ardeii nu vor să se coacă şi să se despieliţeze singure), tzatziki şi pesto (numai cu busuioc de pe balcon şi cu seminţe de pin, nu cu nuci sau seminţe de floarea-soarelui, terminaţi!)

– salată verde-verde cu salată verde-roşie, netedă sau creaţă, rotundă sau lunguiaţă, eventual cu andive, eventual cu ridichi, eventual cu castravete verde.

– chifle din făină de in.

– farinata cu ce se nimereşte – rozmarin sau salvie sau alte ierburi, cu brînză de burduf şi măsline.

– zacuscă, vinete în ulei, ghiveci în ulei (da, ăla de pe vremuri, la borcane de trei litre, la Alimentara).

tocăniţa de ardei à-la-mama-lu’-mack; da’ n-am oală mai mare de zece litri. 😦

(numai pentru cunoscători: mangalene.)

.

Anunțuri

53 comentarii

  1. Si nucile braziliene, sau nuci macadamia, de gasit p-acolo pe unde si caju-ul, nu-ti plac?

  2. mi-ai inseninat noaptea cu insemnarea asta! am gura pana la urechi.

    [ si ca sa vezi obsesie, citez de pe un forum: daca n-ai de gand sa scrii proportia de proteine lipide glucide – calorii, te rog sa nu mai postezi asa ceva :)) ]

    dintre toate, acu imi doresc mancarea de urzici. si plusez cu o ciorba de loboda 😀

    vidal, marry me.

  3. @midori: exact la alea ma gindeam cind scriam de alealalte, da’ n-am avut inca onoarea sa ne cunoastem 😀

    @did: baaaai, cum am putut sa uit de ciorba de stevie???!!!

    (da’ pe ce forumuri umbli si tu, zau asa)

  4. vai de mine, parca citesc despre mesele alea din 1001 nopti!

  5. aaaaaaaa. AAAAAAAAAAAAAA

  6. iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa mai laaaaaaaaaaaaaasa-ma.
    io sunt la serviciu. si-mi chioraie matsele.
    hai mai vidale, esti un NASOL, zau, io ce draq sa mai scriu.. ca si pe mine m-a lepsuit, si na, acuma ling mausul, ca cu degetele scriu.
    pot sa spun ca NU AM HABAR de 1/3 din denumirile insirate de tine? hai, 1/4. stiu, netul e mare, ca allah, si pina la sfirsitul zilei o sa le stiu. si o sa fac si o cerere de alta tastatura, asta fiind inundata.

    bottom line: m-ai omorit.

  7. tulai, nici nu mai numar cate din substantele condimentele chestiile de mai sus imi sunt total straine!!!
    Ma simt in Talismanul de Safir, in Sala Bunătăţurilor :))

  8. Mi-ai făcut foame de dimineaţă =)))))

  9. io nush’ despre ce povestesti mneata aici. norocul meu ca nu le cunosc pe cele mai multe, ca si asa numai la fasolea aia batuta si tot ma tavalesc de pofta. vreau doar sa spun ca nu-i corect. io nu stiu sa gatesc, da’ stiu sa maninc. si nu-i corect dom’le:(((((((((

  10. mmmmmm
    eu nu pot să trăiesc fără brânză. 🙂
    salivez la cartofi dulci copţi, piure de castane, must şi pâine caldă în zeamă de salată de roşii. cu brânză. 🙂

    cum se fac chiflele din făină de in? unde găseşti fasole mung?

  11. watch me. trei ore mai tirziu, si un mar halit intre timp, mai trec p-aci, sa-nting in parfumurile pe care mi le imaginez.
    asta masochism se numeste.
    cum e pasca aia fara aluat de maninci si plingi? give me a hint, ce-i faci?

    auoleu, vidalule.. nu vrei sa facem un restaurant vegetarian?

  12. deci da. deci cred că nu mai pupi lepşe prea curînd, nu de alta da’ o să murim de ulcer. sau de icter nervos că nu avem acces la bunătăţurile alea – care cînd zice april de măr mă strepezesc toată – cum să te gîndeşti la măăăăr cînd deasupra scrie, de exemplu, sărmăluţeînfoideviţă!
    BRE! adică: cu ce ţi-am greşit?!

  13. Deeeeci, bălesc intens…

  14. Aaaa, nu credeam sa dau peste un post mai neinteligibil decat alea ale lui Jen :))).. Asa, si acum unde se gasesc astea, la McDonalds, La KFC???? Nu? Pfiii, ma duc sa bag un hamburger, sanatate curata… 😦

  15. va salut cu drag pe toti, unii dintre voi nici nu stiam ca mai dati pe-aici 🙂

    @earthwalker: eeeee, daca ma pricepeam io la d-alea…

    @talismanul de safir! cum de-am uitat! mersi, domnule.

    @demaio: d-aia nu-i bine sa te scoli prea devreme 😀

    @volent: stai asa si nu misca, io ce crezi ca ‘gatesc’? nu gatesc, mai, ma uit pe net cum se face si incerc sa fac si io. dupa mai multe incercari am ajuns sa fac si combinatii din ochi, dar nu, nu inseamna ca gatesc. de nu era internetul muream de foame 😀

    @iulia: ah, aia cu zeama de salata de rosii… uh…
    chifle din faina de in se fac eeextrem de simplu: se macina inul in risnita de cafea si se amesteca faina rezultata (vreo 150 de grame) cu 3-4 oua, vreo doua linguri de ulei, un praf de copt si sare.
    fasolica mung am gasit vreo juma’ de an la un supermarket de cartier, imagineaza-ti. de fiecare data le-am saltat tot stocul. desigur, observind ei ca nu se vinde si le ramine in galantar, n-au mai adus. ultima punguta am terminat-o acu’ doua saptamini. mai pling si-acum.

    @april: sa stii ca nu-i mare filozofie cu imitatia aia de pasca, niste brinza dulce cu smintina, galbenusuri, albusuri batute (dar nu musai, mi-a iesit si fara sa le bat), miere/zahar, eventual niste lapte praf, unt topit si-un pic de sare. la nevoie, daca trebuie legata mai bine, un pic de faina se amesteca in toata vrajeala asta in locul unuia dintre oua. se indoapa cu arome (coaja de lamiie, dar mie mi-e groaza de ce contin cojile de lamiie si ma cam feresc; baton de vanilie, neaparat, nu esenta la flacon) si cu caise uscate taiate bucatele sau coacaze uscate sau si unele, si altele. trei sferturi de ora la cuptor si-n zece minute dispare.

    @mack: TU vorbesti, cu ardeii aia?

    @cris: imi pare rau, asteptam sa faca astia netul interactiv 🙂

    @drac: :))) bine-ai mai trecut pe-aici.

  16. iete la vidal ce gurmanda e ea. : ))
    la treaba cu conserva de sardine te-ai stricat insa. 😛

  17. @nepoate, tu esti consecvent, stie omu’ ca poate conta pe tine: o data le zici bine, de doua ori le dai in bara :))
    conserva de sardine, maestre, ie cel mai sanatos peste pe care-l poti minca in tara asta. nemaivorbind ca are si gust bun si poti sa faci din ea o multime de lucruri, printre care salate si pasta cu condimente si verdeturi. 😀

  18. v, ai idee cât de sănătos e somonul crud de la supermarket? deh, sashimi… 🙂

  19. dada, e somonu’ ala e sanatate curata. 🙂
    da’ io oricum poftesc la cruditati d-astea si inca n-am avut ocazia in cadru organizat. ca asa, un pestisor crud in alge am mai aruncat eu…

  20. dacă nu-ţi propunea did să marry her, ţi-aş fi zis eu. oricum, poţi să mă adopţi 😉
    câte bunătăăăăţi!
    fericiţi sunt cei din cadrul organizat!

  21. AI noroc mare! ca sint preponderent vegetariene – ca altfel, cum sintem in post, iti ziceam ceva de dulce ….

  22. eu vin cu UN ardei, iar tu cu două pagini de minunăţii!?!? huo!
    >:D<

  23. ai heit iu, da’ rău de tot…

  24. […] Jump to Comments Mack m-a lepşuit, şi Vidal a dat un răspuns care m-a blocat la mantinelă. Cică să spun motive pentru care m-aş linge pe […]

  25. @A: pai, da, ca postul acopera doar mincatul de dulce, nu si zisul de dulce.

    @mack: UN ardei? ala ierea UN ardei? mintesti, cucoana!

    @Horia: lasa, ca tot in camasa aia-ti trece. 😀

  26. 😉

  27. 🙂

  28. Apetisant…gustoSSSSSSSSSSSSS,dar eu va propun pentru perioada asta de post citeva sarmalute in foi de lita si un rasol de picioare de scaun, fara proteine, glucide si lipide, iar ce-i mai important nu mai este nevoie nici de scobitori, ele fiind incluse in meniu. In ceea ce priveste tocana sirbeasca, ea are un mare avantaj,in fiecre saptamina poti minca o noutate, schimbindu-i doar elementul principal.Cind pui mai multi andrei, cind pui conopida mai multa, cind pui….. si tot asa o vara intreaga.Si zau ca nu te poti satura de…tocana

  29. mama-maiculita, cum m-ai spart tu pe mine, Vidale cu insemnarea asta!
    si cum imi mai curge in coltzu’ gurii, sa-ti traiasca tie toate bunatatile astea insirate aici.. si sa nu treaca zi fara sa te bucuri de cel putin una dintre ele. ashea.

    hai ma duc, ca mi-e foame! 😀

  30. Acum că e duminică seara şi eu muncesc de dau în brinci pentru ceva ce trebuie să fie gata mîine la prînz remarc partea cu adevărat genială a însemnării – sus-sus de tot: „şi-aşa nu se mai termină” 😦

  31. inghit in sec si ma infrupt din patru borcane de mucenici – adunate de pe la rubedenii

    😉

  32. aaa, adica inghiti mucenicii in sec? 😀

  33. N-am ce face am pus adresa ta, sa moara de foame si dusmanii mei…

  34. Ioi, mancaaaare!

    Cus cus cu scortisoara facut de mama lui Stefan!

  35. :)))
    hai ca asta cu dispus/a trebuie sa te fi emotionat, ca in vremurile de demult cand nu se stia carui gen apartii

    ce amuzanta a fost asta
    pai, da, ca postul acopera doar mincatul de dulce, nu si zisul de dulce.

    pe mine mancarea ma plictiseste oribil

  36. asaaa de tare m-am emotionat, c-am bagat-o la spam.

  37. toooootal off-topic, dr nu m-am putut abtine:

    🙂

  38. miiii seee phaaare lhoooogic! :)))))

  39. Vidale
    Duc gunoiu’, spal vasele, imi dau sosetele jos din picioare cand facem dragoste, aduc salariul intreg acasa, spal masina in fiecare weekend, ridic capacul la wc, fac temele cu copilu’, nu petrec mult timp pe bloguri, dau cu aspiratorul. Toate astea nu se petrec in viata mea dar promit sa le fac daca ma iei ajutorul tau de bucatar si de sot ( ce, o sa fim noi primul cuplu gay?).
    Da cineva mai mult? Did?
    Am burta plina si mi s-a facut instant foame. Te urasc!

  40. deci tin sa precizez ca dintre voi toti cel mai mult si mai mult… poftesc eu! ca in afara de niste falafel, naut, orez si poate un pui grabit la punga n-am mai apucat sa fac nimic de cind nu mai termin &$(#@%!!! asta de traducere.

    keloo, in cazul asta, hai, treaca de la mine, fac eu curat la litiera. 😀

  41. Eu anuntz pe aceasta cale ca doresc exchange cinstit: io gatesc si ca reciprocitate doresc persoana care sa-mi faca curat in casa si sa vina, din cind in cind, la piatza.

    Repertoriul meu principal: supa de carne cu galuste, ciorba de perisoare, supa de linte cu legume si ciolan afumat, de fasole idem, crema de legume, supa de ciuperci, supa frantzuzeasca de ceapa, supa frantzuzeasca de praz ,cartofi si smintina – ciorba de loboda cu bors, leustean si smintina, etc

    Musaca de vinete, curcan cu arpagic si sos de vin, pulpa de miel la tava cu cartofi, rozmarin si usturoi; peste alb la cuptor cu usturoi, smintina si oregano; plachie; chiftele de carne, de peshte- de vinete, de dovlecei, de cartofi; mincare de linte libaneza; tocanitza de pui; sarmale in varza acra, fierte in vin; sarmalutze in foi de vitza sau stevie; cartofi frantzuzesti cu oua, unt si smintina; spaghete cu sosuri jde mii; friptura de porc/vaca/pui cu sos de ciuperci; pe scurt, bucatarie romaneasca si internatzionala, ca la restaurantele fara identitate clara.

    Salate, salate, salate. Cu ton, cu pui, de vinete, de andive cu morcov si nuca, cu telina si semintze de pin, bulgareasca, greceasca, de praz cu maioneza, de boeuf, diferite salate mixte, gata, m-am plictisit.

    In schimb, vreau curatzenie la standardele mele austro-ungare. Astept provincia.

  42. la asa meniiiu… se cere curatenie sanatoasa, deci bine ca astepti provincia, am scapat! 😀

  43. http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/8080630.stm

  44. ah, stie capu’ meu de ce ma scoate in cautare de turmeric prin tot orasu’… de spaima! :))

  45. :)))))))))

    Capul si tot ce e osos

    http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6090460.stm

  46. mersi frumos de linkuri!

  47. Eu habar n-am ce e aia turmeric si nici despre curry nu stiu decit ca e galben – da imi fac curaj : ))))))))

    Dincolo de leustean si patrunjel, doar mararul si busuiocul mai au trecere pe la mine prin bucatarie. A, si cimbrul.

  48. Sa nu mint, mai nou am descoperit Thijm, adice thyme, adica… banui… cimbrisor ?!?!

    Care e de fapt cimbru salbatic si care de cultura ?

    Ooooooooof, cum ilchema pe austriacul ala care avea o enciclopedie ?

    http://www.uni-graz.at/~katzer/engl/Thym_vul.html

  49. la noi daca-ntrebi de turmeric se uita lung la tine, ca pe orice pachet scrie curcuma, niciodata turmeric. 😀
    io n-am reusit sa ma lamuresc niciodata cu cimbrul. fapt pentru care am renuntat, nu fara o stringere de inima, sa-mi mai bat capul cu el. am in ghiveci un cimbru, nu stiu de care e, stiu doar ca-i bun al naibii, si gata.

  50. @a: il chema si in linkurile mele…

  51. Cea mai sanatoasa mincare din lume !!!

    http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/6465024/Anglo-Indian-chef-creates-worlds-healthiest-curry-a-curry.html

    Reteta in josul paginii. Ca sa fierbi orezul iti trebuie – desigur – cuptor cu microunde.

    : ((((((

  52. Atunci ce mai conteaza ca

    http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/6451119/Junk-food-as-addictive-as-drugs.html

  53. era un ins, currey, care cauta cel mai batrin copac din lume. dupa ce in fine l-a gasit, a pus mina pe ferastrau si l-a taiat.
    gagiul astalalt se chinuieste doi ani sa conceapa o mincare puternic antioxidanta si dupa ce reuseste o coace la microunde. 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s