Dacă aveţi ce face cu 75 de lei, nu-i aruncaţi de pomană pe Marele dicţionar ortografic al limbii române scos de editura Litera. Că poate aveţi nevoie chiar de un dicţionar ortografic al limbii române (actualizat), iar ăsta e corijent la limba română (actualizată).
Eu l-am luat. Că scria în prezentarea făcută de editură: „La elaborarea lui s-a ţinut cont de normele ortografice, ortoepice şi morfologice din Dictionarul ortografic, ortoepic şi morfologic ( DOOM 2), publicat de Editura Academiei Române în anul 2005.”
Fiţi pe pace, nu s-a ţinut cont de nimic. Am căutat de test vreo douăzeci de cuvinte şi ia ghiciţi. Am marcat vreun punct sau două. Dicţionarul ăsta n-a aflat că s-a introdus mult-hulitul niciun, nu ştie de pluralul modificat căpşune/căpşuni sau cireşe/cireşi, habar n-are de nou-acceptatul fierăstrău, i se rupe de conjugarea corectă a verbului a absolvi, de faptul că s-a scos forma de singular cîrnaţ şi s-a băgat cuvîntul emisie pe lîngă vechea emisiune cu care se denumeau toate alea. Nu ştiu, frăţioare, or fi început sincronizarea cu dicţionarul Academiei, au adormit în mijlocu’ procesului, s-au trezit la final, au mai sincronizat cinci cuvinte şi-au zis gata, l-am făcut. Băgaţi-l hardcover şi luaţi-le banii la tîmpiţi.
.
P.S.: I-am comunicat şi editurii supărările mele referitoare la acest dicţionar inutil, la banii pe care i-am aruncat aiurea pe el şi la reclama mincinoasă pe care i-a făcut-o.
Editurii i s-a rupt.
.
17 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Dacă şi astea sunt aşa cum sunt, atunci de ce naiba mă mai mir eu când dau de vreunul pentru care limba română este o dramă prelungită? Uite că şi pentru cei serioşi este la fel….
da’ stii ce m-am enervat, demaio? ca, da, ii tineam si eu de seriosi, si mi-am luat-o ca la verdun.
M-am lecuit. Cred ca ajunge DOOM 2-u` deocamdata si eventual un indrumar pe langa el.
pai, de-aia am si scris, ca sa nu mai dea si altii banii de pomana.
eu una sunt doar curioasa cum se conjuga a absolvi 😀 ca dexonline nu e la curent cu schimbarile gramaticale totdeauna…
la persoana a treia s-a scos forma ‘absolveşte’, a ramas doar ‘absolvă’
dexonline zice ca a termina o scoala este ‘eu absolvesc’ etc, iar a scuti de pedeapsa e ‘eu absolv’ etc. acum nu mai exista decat o conjugare la amandoua, punct?
jen, in continuare confuza
numai una.
dexonline nu e actualizat deloc-delocutza. eu nu-l folosesc pentru chestii care tin de ortografie.
Hi, hi, hi… Nu iti spuneam si eu ca unele dintre cele ce sunt viciu azi devin maine norma?!
bine ca s-au pupat si aia care absolvesc cu aia care absolva. 🙂
Ca nauceau saracii cand se pupau numai la anumite persoane si altele ba…
Nu e o treaba buna ca au lasat o singura forma?!
Imi poti recomanda si mie un dictionar de lb romana cu CD care sa merite luat?!
As vrea tare mult sa gasesc ceva cu CD si tot aud ba ca ala nu-i bun, ba ca altul are nu stiu ce hiba. Care merita cumparat?!
lasind la o parte ca nu stiu ce dictionar de limba romana vrei (cu definitii, de neologisme, ortografic etc.), nu stiu sa existe nici unul bun cu cd. ca singurele pe care te poti baza ca-s conform normelor academiei sint… ale academiei. iar academia nu stie cu cd, ca ea inca mai semnalizeaza cu fum pe dealuri.
„Nu iti spuneam si eu ca unele dintre cele ce sunt viciu azi devin maine norma?!”
cind vorbeam noi de subiectul asta trecuse deja un an de cind scrisesem in blog la mine chestii despre doom 2, deci… 🙂
eu stiam ca Litera cauta redactori competenti. poate ca n-au gasit.
e munca, e buchiseala…
să nu uităm că priblema, în cazul ăstui dicţionar, e în primul rînd de realizaree – autorii nu s-au sinchisit să facă un dicţionar sincronizat cu normele actuale, de aceea îmi pare cu atît mai de mirare că editura l-a scos la vînzare pretinzînd că ar fi – aici intervine redactorul-lipsă, ăla care ar fi trebuit să compare şi să observe porcăria.
pacat de banii dati degeaba 😦
[…] Litera răscumpărată Mai ţineţi minte ce scriam acişilea? […]
pieptăn/ pieptene
cearşaf/ cearceaf
corijent/ corigent
piuneză/ pioneză
tumoare/ tumoră
polologhie/ poliloghie
filosof/ filozof
diseară/ deseară
muschetar/ muşchetar
Ca sa impace pe toti profesorasii au validat ambele forme. Dar stai! apoi cum mai evaluam noi elevii, studentii? Oricum fiecare asa zis centru mare universitar are formele sale corecte… o joaca de-a soarecele si pisica
ca sa impace toti semialfabetizatii, as zice.
‘clasa intiia’? pfff…
[…] Universal scos de Editura Litera (editură care, altminteri, păcătuiește de multe ori scoțînd dicționare cu diverse bube, dar asta-i altă discuție, acum o lăudăm) departe-departe toooomnai în anul 2008. Share […]