Chişu-nu-ştiu

Mă uit şi eu din cînd în cînd pe Travel&Living. Undeva într-o piaţă franţuzească vinde zarzavaturi un nene care s-a decis să descopere şi să cultive plante vechi. Nu morcovul portocaliu pe care-l ştim şi care (aflu acum) are nici trei sute de ani vechime, ci morcovul milenar, alburiu la culoare, sau varietatea cu o porţiune de miez de culoare violet. Sau sfecla „roşie” cu interiorul din cercuri concentrice alternative roz-aprins şi albe.

Un jumătate-chinez-jumătate-egiptean (care s-a născut în Noua Zeelandă şi are restaurant în Hanoi) îmi cotrobăie India ca să-mi arate, cu detalii şi exemple, diferenţele dintre bucătăriile punjabi şi rajahstani. Cum se foloseşte de fapt un tandoor. Paişpe feluri de linte gătită în patru sute paişpe feluri. Sărăcime şi maharajahi, cine ce găteşte, cine ce mănîncă şi cum. Şi de ce.

Oameni care trebuie căutaţi. Bucătării care trebuie descoperite. Gusturi de încercat, condimente de disecat, istorii de auzit şi reprodus. Muncă.

Şi iar mi-am amintit de modul lui Dan Chişu de-a face „emisiuni culinare”: aterizez cu echipa de filmare într-o piaţă din Vietnam şi-mi petrec un sfert de zi comunicîndu-le telespectatorilor mei că nu ştiu ce-s creaturile alea legumicole de pe tarabe. „Asta nu ştiu, asta nu ştiu, asta nu ştiu, asta nu ştiu…” Nici nu întreb, că mă jenez, sau dacă întreb şi nu pricep o las moartă. După care mă refugiez într-un fast-food, povestesc ce văd acolo în caserolele de plastic şi scriu pe generic că m-am dus să caut „specificul locului”… Din asta constă jumătate din emisiunea lui Chişu. Mai e un sfert de răsteli la diverşi lucrători de prin bucătării, o cincime de debitat nişte prostii de te duci cu capu-nainte, iar restul reclamă.

Vă jur, nu mai pun gura în viaţa mea pe Stela Artois. Ar trebui să-i fie jenă belgiencei să sponsorizeze de-atîta vreme aşa un nepriceputean cu-aşa o caraghioasă de emisiune.

Anunțuri

8 comentarii

  1. nu l’am mai prins pe chisu de mult, de fapt nici nu vreau sa’l prind (decat cu intentii deosebit de rele :D) dar ma tot impiedic de cei 3 crai de pe prima si inca un nene de pe B1TV.In afara de toate alea, am o problema de cum amesteca astia engleza cu romana in bucatarie, stiu, I do it too, dar ei apar la tv. Nu exista echivalent la „amestecam zahar brun cu white sugar? si „garnitura de noodles”? Nu mai zic ca unul din aia 3 a adus nush ce ingredient secret pt o tarta, denumirea a balmajit’o, n’am inteles nimic cu sonorul dat la maxim, dar la sfarsit apare pe ecran reteta completa si magie! era anason :))

    Mai bine ma uit la jamie, desi m’a tampit cu restaurantul si saracii ucenici chinuiti….Nush dc, dar nu gasesc Travel&Living la mine :/

  2. pai, pe la scolile englezesti pe unde s-au dus aia sa-nvete bucatarie nu i-a-nvatat si cum se zice in romana, ce vrei…
    sa-l prinzi si pe chisu, sa-l auzi cu ginger si anise, de ti se-ntareste nervu’! ca mai multe le nimereste jacob hausman in romana, zau daca nu.

  3. hahha da elvezianu :)) ala macar are o scuza, na.Pe Chisu vreau sa’l prind…de gat.

  4. elvetianu, dinspre partea mea, la cit de bine gateste, poa’ sa vorbeasca si-n braille 😀

  5. io am fost la chisu la restaurant. ca asa mi-a recomandat dementu’ de frate-meu. ma duc io cu doi impricinati. aia erau canadieni. cica sa mancam bazat. comandam. air conditioning-ul imi batea in ceafa. chisu l-a dat la si mai rece cand a auzit ca aia iereau canadieni.
    po urma ne-a adus masa. HAAAAA! ditamai platoul cu o bucatica de carne cam cat un telefon mobil de fitze, in mijloc, plus o LINGURITA de sos. erea gustos. da’ nu ajungea nici macar la canadieni, oameni antrenati cu dieta.
    po urma ne-a mai adus un fel. la fel de mic intr-un platou la fel de mare. in trei ore am mancat doo telefoane mobile plus sos.
    po urma am plecat, LEFTERI, si ne-am dus sa mancam ceva.
    localul se cheama „esperanto” si e pe langa gradina icoanei. acolo mi-a fost frig si foame. chisu mi-a spus buna seara. prostu’ am fost io. frate-meu e inca viu dupa toate astea.
    si chisu, da’ de el imi pare rau.

  6. fratele matale ti-o fi ramas dator cu vreo farsa din jonete, altfel nu-mi explic.

  7. clar, sau era un pariu foarte pierdut 🙂 inainte sa ma duc, am citit vreo 30 de cronici negative dup’aia mi’a trecut …i was just curious.

  8. Bun articol, amuzanta intimplarea (ma amuz ca doar eu n-am platit).


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s