Bataia cu perne si cimitirul de la Sapinta

(dacă e să vă apucaţi de citit textul ăsta, citiţi-l, vă rog, pînă la capăt; dacă n-aveţi timp şi nervi, mai bine nu-l citiţi parţial.)

De ce nu m-a emoţionat cîtuşi de puţin bătaia cu perne care trebuia să comemoreze mineriadele?

Am să încep cu o amintire (unele chestii de-aici le-am mai scris la April, dacă le-aţi mai citit, pardon): Era un 21 decembrie şi eram pe strada (nu mai ştiu cum se chema pe atunci) care porneşte dinspre CC, de la fostul hotel Negoiu, şi dă în Magheru. Se auzeau împuşcături şi dinspre Negoiu, şi dinspre Magheru. Năvăleau oameni şi dinspre Negoiu, şi dinspre Magheru. Puţin mai devreme văzusem primii împuşcaţi, undeva prin capăt de Batiştei. Primul sînge, vorba scriitorului. Şi mai devreme de-atît trecuse printre şi aproape peste noi, într-o viteză pe care n-o bănuiam la asemenea vehicule, un şir implacabil de blindate dinspre Unirii. Nu mai văzusem cu ochii mei tanc în viaţa mea, necum să mă feresc milimetric din calea vreunuia. Acum eram pe nenorocita asta de stradă-capcană şi uşa blocului din spatele meu era încuiată. Am crezut că mor. Dacă nu de altceva, de spaimă cu siguranţă. Iaca, n-am murit, probabil situaţia nici n-a fost vreo clipă atît de dramatică pe cît am crezut atunci, dar eu sînt o fire mai panicoasă, aşa, cu deosebire cînd năvălesc spre mine mulţi inşi urmaţi de focuri de armă.

Acuma, amintirile mele-s un fel de vax, alţii au rămas cu amintiri de copci, operaţii, răni de glonţ, bucăţi lipsă, rude lipsă. Mie mi-au trecut vînătăile înainte să apuce ăştia să-l prindă pe Ceauşescu, necum să-l şi împuşte.

La mineriade aveam altă treabă şi n-am participat. (Citeşte: nici un miner n-a apucat să se-ntîlnească cu mine, altfel cine ştie ce dracului păţeam, că purtam ţoale destul de ciudate pe vremea aia şi ascultam multe metale grele…) Dar dacă participam, adică dacă o-ncasam şi eu şi ajungeam cu creierul plăcintă prin vreun spital împuţit, să fac recuperare tot restul vieţii încercînd să învăţ din nou să ţin furculiţa-ntre degete, poate – zic şi eu, poate – nu m-ar fi atins cu nimic la coarda sensibilă să văd nişte puşti cam vlăguiţi cum se bat cu perne în piaţă în cinstea mea, o viaţă de adolescent mai tîrziu.

Am mai spus şi asta: măcar pentru motivul că încremenirea într-o gîndire anume nu este cauză de lucruri bune, şi tot îmi place cînd paradigmele se mai schimbă, cînd mai şi rîdem de ce-am plîns, cînd înfăşurăm guvernul într-o fundă de cadou, cînd ne mai uităm şi cîş la Eminescu şi aşa mai departe. Dar, cred eu, contează foarte mult ce cu ce schimbi.

Şi mai contează ceva: să nu arunci amintirea în derizoriu. Cînd faci asta nu înseamnă că schimbi paradigma, ci că diminuezi valoarea. Problema mea nu e cu lipsa de respect sau cu statul în genunchi. Ideea că o mulţime de adolescenţi din prima generaţie născută liberă în România modernă s-ar bate cu perne în locul în care o castă manipulată a bătut cîndva cu bîte este fermecătoare şi are o foarte mare valoare metaforică. Important e totuşi să n-o pui şi în practică, fiindcă din moment ce ai transpus în material ai distrus metafora. E ca şi cu idolii, sînt fascinanţi pînă ajungi să-i cunoşti în viaţa de zi cu zi. (Mă întreb cum ar arăta în realitate un personaj din Gog-ul lui Papini, de pildă ăla care sculpta în fum… Ca un tembel, nu l-ar băga nimeni în seamă, pun pariu.)

Drept să vă spun, vederea grupului de tinerei ciufuliţi şi împufuiţi din piaţă mi-a stricat toată metafora.

Mai rău însă mi se pare faptul că e o idee egoistă. E gîndită nu pentru cei victimizaţi de mineriade, ci pentru ceilalţi, pentru spectatori. Că unui părinte căruia nişte inşi cu bîte i-au omorît copilul abia ieşit din adolescenţă nu-i poţi cere să se încălzească la bătaia cu perne de cîţiva ani mai tîrziu. Sau poţi, dar înseamnă că nu stai prea bine cu realităţile, ca să mă exprim eufemistic. Măcar aşteaptă să treacă un timp – lucrurile rele au un termen de prescriere, nu se pot arunca prea devreme la gunoi, cît sînt încă viguroase şi pot ieşi de-acolo iar să te plesnească peste faţă.

Dar tre’ să treacă nişte viaţă peste tine ca să înţelegi lucrurile astea. Sau să-i mai asculţi din cînd în cînd pe cei peste care a trecut viaţa, cînd te roagă să laşi nişte viaţă să treacă înainte să te bagi în durerile lor. Sau să te baţi în durerile lor. Cu perne. Între durere şi timp există o relaţie absolut indescriptibilă, va să zică trebuie să experimentezi relaţia asta ca s-o înţelegi, altă cale nu prea e. Îmi dădea cineva exemplul cu înţelepţii de la Săpînţa care rîd de moarte şi scriu măscări haioase pe crucile morţilor lor. A se reţine: crucile morţilor lor, nu crucile morţilor altora. Că dacă veneam eu de la Bucureşti şi scriam măscări haioase pe vreo cruce de mort de la Săpînţa, garantat n-ar fi rîs nimeni din satul acela. Poţi să-ţi doreşti ca omul îndurerat să nu mai plîngă şi să schimbe amintirea amară pe una veselă sau măcar pe una neutră, dar nu poţi să-i impui omului îndurerat toate astea. Sau dacă poţi, dacă te lasă adică sufletul şi creierul să poţi, atunci măcar nu-i cere să se bucure de ce i-ai impus.

Anunțuri

87 comentarii

  1. Si mie mi-a facut greata manifestarea asta, exact din motivele pe care le-ai expus. Atat de greata, incat am preferat sa nu reactionez in scris, desi subscriu la tot ce-ai spus. Oricum, sunt convinsa ca:
    1. Cei care au participat oricum nu inteleg nimic din toate astea si ar zice eventual ca „suntem niste incuiati”.
    2. O buna parte habar n-aveau de ce s-au dus acolo, in afara de „maaaamaaa ce cool si ce distractie!”; prefer sa cred ca, daca erau mai informati, n-ar fi facut-o.

  2. frumos…subscriu

  3. tare imi merge la inima ce zici tu aici.

  4. toata admiratia pentru postul asta.

  5. va multumesc frumos.

  6. frumoase cuvinte. serios.

    „…nişte puşti cam vlăguiţi cum se bat cu perne în piaţă în cinstea mea, o viaţă de adolescent mai tîrziu.”

    dumneavoastra nu intelegeti un lucru destul de simplu: nu ne-am batut in cinstea dv. ci:

    1. datorita dumneavoastra, si pentru asta va multumim.
    2. in „cinstea” (am pus ghilimele pentru a nu lasa loc de interpretari – e vb. de ironie aici!!!) faptului ca Ion Iliescu e liber. si ales de oamenii de virsta dumneavoastra nu numai o data presedinte.

    sa nu imi spuneti ca alegerile cistigate de el au fost trucate! multumesc.
    talentul dumneavoastra de a scrie ar trebui sa-l folositi pentru a „urla” la ei, nu la noi.

    copiii ignoranti si nestiutori si manipulati care s-au batut cu perne simbata au strigat, ironic si inteligent „Dati in ala cu adidasi!”. dar au facut asta cu zimbetul pe buze.

    intelegeti ceva din realitatea noastra?

    Ioan

  7. @ Ioan – eu sînt cred poate chiar de vîrsta ta si nu înteleg ce voiati voi sa demonstrati. Poate uitati realitatea cruda, la noi ironia nu valoreaza nici cît o ceapa degerata, cîstiga al de urla mai abitir. Eu cred ca un mesaj mai dur era sa va lasati pernele pe acolo ca sa le foloseasca urmatorii mineri.

    Si mi-e sila de greseala pe care o faceam si eu, e vina parintilor, e vina altora, „gresit bai soldat”, nu noi am facut revolutia de catifea …

  8. vidale, te-ai scos: oamenii de virsta dvs. care l-au votat pe iliescu… e buna! buna rau!

  9. cand e vorba de niste morti si raniti carora nici pana azi nu li s-a facut dreptate, nu se justifica nici o schimbare de paradigma, dupa parerea mea.

    P.S. ai fost pe strada in 21 decembrie? n-am stiut…sa traiesti ! si multumesc! with all the respect, tare as fi vrut sa te imbratisez strans de tot acuma 🙂

  10. Of, Doamne, Ioane! Realitatea de atunci nu o puteti percepe avand in fata ochilor contemporaneitatea si, foarte important, varsta.
    Actiunea voastra a fost cel putin haioasa, or amintirile celor care au suferit nici pe departe.

    Inca ceva, Ioane: faci niste confuzii, cel putin intre generatii.

  11. @toata lumea: va multumesc. ma bucur nespus ca discutam frumos si nu sarim unii la altii.

    Ioane, doua lucruri am a-ti spune:
    – unul, nu ma mai domni, te rog frumos, ca sintem pe un blog, si ala anonim.
    – doi, o recomandare: nu-ti da cu presupusul despre casutele in care pun altii stampila cind se duc la vot. si in general nu-ti da cu presupusul cind n-ai nici un temei pentru presupuneri. sau, daca tot iti dai cu presupusul, zi asa: „presupun ca…”, nu „stiu ca…”

    plecind de la a doua chestie, te-as mai ruga sa nu reduci toata discutia intr-o confruntare intre generatii – ca intr-acolo constat ca vrei s-o duci, ceea ce ar fi eroarea finala, din punct de vedere al discutiei noastre.

    si dupa o matura chibzuinta mai am a-ti spune ca am zimbit sanatos la interogatia aia din final, cu intelesul si realitatea ‘voastra’. no, pai daca-i realitatea ‘voastra’ (iti dai seama de eroarea logica de-aici?), de ce sa le-o bagati altora pe git? putem sa ne batem in sofisme d-astea pina miine, sa stii, am antrenament, ca e plin netul de sofisti si am patru ani la activ de blog, ma-ntelegi. deci, ca s-o sintetizez: daca vrei sa discutam cu sofisme precum ‘tinerii au realitatea lor, noi astia trecuti de 30 nu intelegem nimic din ea”, iti raspund si eu cu sofisme ca realitatea mineriadelor e de pe alta planeta decit realitatea tinerilor, deci nu vad de ce s-ar amesteca ele doua. :)))))

    @a&m: am fost… dintr-o intimplare. veneam cu troleibuzul dinspre Kogalniceanu si la Universitate ni s-a blocat drumul, ca trecea manifestatia pro-Ceausescu spre CC. Am stat, am stat, s-a strins un cirnat de troleibuze, si-atunci, uitindu-ma la oamenii aia, am avut, singura data in viata, o presimtire. Si inca una atit de puternica, incit o vreme dupa aia, cind s-a dat drumul la circulatie si-au inceput sa plece troleele, in loc sa ma urc la loc si sa plec spre casa, m-am dus cu manifestatia la CC. Si-asa am apucat sa vad marea jumuleala de la bun inceput.

  12. stiai ca deja fusesera impuscati oameni la Timisoara? ( cand ai avut presimtirea si ai hotarat sa te duci cu manifestatia, adica)

  13. stiam ca fusese ceva, dar cred ca nu stiam ca fusesera impuscati; cred, nu-mi amintesc exact daca stiam de morti si raniti la Timisoara sau doar de existenta revoltei. Oricum, senzatia din acel moment a fost atit de puternica, incit pur si simplu nu m-a lasat sa plec. Nu mi s-a intimplat niciodata una ca asta.

  14. cred ca doar la radio Europa Libera se anuntase ca la Timisoara fusesera impuscati oameni…sau poate nici acolo nu se aflase inca…si ar fi trebuit sa stiu asta…

    da, sezatia ca timpul s-a oprit in loc, ca se intampla ceva cu adevarat grav.

  15. da, se stia , am gasit asta pe undeva:
    „Aflasem, ca mai toti romanii, de evenimentele de la Timisoara de la radio. Postul „Europa Libera” transmitea zi de zi, ceas de ceas relatari despre sangeroasele intamplari din orasul de pe Bega. Imi amintesc si acum de radioul acela, un Traviata vechi, de lemn, la care ma uitam incremenit de emotie. Imi amintesc figura ingrozita a mamei si vocile acelea de departe, din alta lume parca, ascultate in surdina, care vorbeau de tancuri si militari care trageau in multime, de oameni ucisi, femei si copii secerati de gloante. 16, 17, 18 decembrie.
    Zilele treceau si Bucurestiul parea ca doarme amortit, incapabil de reactie. Lumea vorbea mai incet, din ce in ce mai incet. Frica era puternica. Teama paraliza. Romanii, fratii nostri, mureau acolo. Si Bucurestiul tacea. Dar undeva, pe ici, pe colo, suflete, minti, inimi au inceput sa se trezeasca. Emotia crestea si teama se transforma in furie. Lipsea insa scanteia. Si a venit 21 decembrie.

    Pe atunci eram functionar la Energomontaj. Intr-unul dintre birouri se instalase un televizor Sport. Oamenii se adunasera sa urmareasca mitingul. Tacere apasatoare. Priviri speriate.
    Seful meu, Traian Zahalca, m-a trimis sa verific aiurea niste hartii. Pana sa ies din birou, transmisia tv se intrerupsese. Mitingul lui Ceausescu s-a spart brusc. Nu stiam ce s-a intamplat, dar toata emotia care crescuse in mine in acele zile a izbucnit
    M-am urcat pe un birou si am inceput sa strig la ceilalti sa mergem acolo, la Comitetul Central. Nu am mai asteptat sa vad daca vine cineva si am iesit in goana. Dupa mine l-am vazut si pe Cristi Galai, coleg de birou. Am luat metroul. Liniste. Ne uitam in jur si turbam. Metroul parca se tara. La Universitate am iesit din statie pe la Teatrul National. Nu era inca ora 1.00. Pret de cateva secunde am incercat sa evaluam situatia. Langa rond erau cateva grupuri de tineri care strigau „Asasinii! Asasinii!” si „Timisoara, Timisoara!”. Undeva, spre Batistei, un sir de soldati cu casti albe.

    Am strigat. Am strigat cum nu mai strigasem niciodata pana atunci: „Timisoara, Timisoara!” Am strigat si am stiut ca trecusem pragul si ca nimic, nici moartea, nu m-ar mai fi putut intoarce din drum.
    Eram alaturi de fratii si surorile mele din Timisoara. Eram liber. Ne-am alaturat grupurilor de tineri. Nu stiam ce sa facem. Am luat-o in jos, pe langa Universitate. Din stanga, dinspre Academiei, veneau alte grupuri. De jos, dinspre Cismigiu, alti oameni.
    Erau o parte din cei care fugisera de la miting dupa ce bubuise petarda. Strigam fara incetare si lucrul asta ne dadea forta. Eram dezorientati, ne indemnam unii pe altii. Am facut dreapta, pe Academiei, spre Arhitectura. Am ajuns pana la Union. Aici, baraj. Militieni si multi civili cu parpalace si ochelari de soare.”

    restul aici http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/1799/Cifrele-negre-ale-Revolutiei.html

  16. hai sa-ti mai zic una:
    de-abia se sparsese mitingul oficial, lumea navalise dinspre cc spre piata universitatii, am luat si eu un steag de pe jos si m-am dus cu ei, ce sa spun, era chestie de minute dupa huiduielile care-l intrerupsesera pe nea nicu. cind m-a vazut cu steagul in mina, un ins tinerel m-a intrebat cu respiratia taiata: „esti la facultate? nu stii unde-s astia de la… (nu mai stiu de la ce facultate m-a intrebat, politehnica, parca)? ca nu-i gasesc!”
    voiesc a-ti spune deci ca studentii erau deja organizati.

  17. draga de tine 🙂 asa e, tinerii s-au organizat rapid..

  18. si tu nici nu erai la facultate ca noi eram abia a 10-a 😀

  19. pai, nu eram, da’ aveam probabil un aer foarte matur, cu steagul ala in brate :)))

  20. (nu-mi iesea ceva la socoteala, acum mi-am dat seama ce: a unspea eram, ca m-au dat la scoala devremior)

  21. Daca existau blogurile pe vremea aia v-as fi spus eu ca in Timisoara sunt impuscati oameni. 🙂
    ma bag si eu, sper sa nu fie cu suparare. tin minte ca ne uitam la televizor urmarind evenimentele de la Bucuresti cu sufletul la gura si tot strigam: „haideti o data, haideti o data! ce dracu asteptati?”. asta inainte de 21. eram tare suparati ca nu se actioneaza destul de repede acolo unde Trebuia. suparati si cu teama ca nu cumva tot ce a fost pana atunci sa fi fost in zadar.

    culmea, si eu eram a XI-a.

  22. *actiona

  23. na, ca asta-i culmea: de ce sa fie cu suparare? 🙂

  24. hello-oo!!? de cati ani te-au dat la soala? ca pe mine m-au dat de 6 ani si 5 luni si sunt nascuta tot in ’73 dar aprilie…tu esti nascuta in septembrie, asa ca, daca spui ca erai a 11-a… te-au dat la soala la…5 ANI??? erai a 10-a, iti spun eu, chiar inainte de treapta a doua…mai tii minte treapta a doua?…

  25. am probleme cu cuvantul scoala, se pare

  26. stai, c-o iau babeste, daca am intrat la liceu in ’87, anul scolar incepe toamna, in toamna lui ’87 eram deci intr-a noua, in toamna lui ’88 intram intr-a zecea, in toamna lui ’89 intr-a unspea, deci de craciunul revolutionar eram deja a unspea. da, ca bacul l-am dat (si l-am luat :D) in 91.

  27. (si mi-am mai amintit ca in timpul treptei a doua aveam probleme medicale pe care le-am aminat si cind am ajuns la doctor, dupa ce trecuse si treapta, sigur nu fusese inca nici o revolutie.)

  28. da, am verificat si eu, tot babeste, ca e mai sigur :))..eram a 11-a…inca nu imi dau seama de ce am ramas cu impresia ca eram a 10-a…deci te-au dat la scoala la fix 6 ani… ai fi preferat sa mai copilaresti inca un an? eu abia asteptam sa merg la scoala…

  29. (nu stiu daca as fi preferat pe vremea aceea sa mai stau acasa, dar mi-e clar ca daca mai stateam un an, ulterior primul an de scoala ar fi fost un calvar. si-asa m-am plictisit ingrozitor, ca ma invatase bunicul treaba cu scrisul – ceea ce m-a ajutat mult, avind in vedere ca uitam de la mina pina la gura, imi scriam biletele pentru acasa: „de facut cinci rinduri cu betisoare si cinci rinduri cu bastonase”. 🙂

  30. :))) vechea problema a elevului de clasa I-a: cum imi notez ce teme am pentru acasa daca nu stiu sa scriu?!? la tine era rezolvata. eu tineam minte. in general.. 😀

    recapituland, am pornit de la „comemorarea” mineriadei, am trecut prin decembrie ’89 si am ajuns la betisoare si bastonase 🙂

  31. pai, stii ca la mine pe blog asa se-ntimpla, ca n-am politica stricta anti-offtopicuri 🙂

  32. ia uite, nimeni nu mai zice nimic, toti asteapta :-w cuminti sa terminam :p

  33. :-w, adica emoticonul ala enervat-plictisit care bate cu degetele in masa

  34. io ma duc sa pun de-un ceai.

  35. in primul rind discutia voastra e de documentat.

    :)) confruntarea dintre generatii se reduce la: unii cred ca tot ceea ce e diferit e gresit. daca „realitatea mineriadelor e de pe alta planeta decit realitatea tinerilor”, ar fi trebuit sa ne doara in cot de ce s-a intimplat atunci; nu ne doare.

  36. @Ioan: asta cu „unii cred ca tot ceea ce e diferit e gresit” se referea la ceva anume din discutia noastra? ca eu, marturisesc, nu-mi dau seama.
    iar „realitatea mineriadelor e de pe alta planeta decit realitatea tinerilor” era un exemplu de sofism pe care ti l-am dat ca sa se alinieze linga sofismul tau. de ce nu citesti atent?

  37. oh, vidale, oh….
    eu eram a 12a la revolutie, si n-am putut sa fac nimic ca-n noiembrie fusesem doua saptamini in spital cu hepatita. stateam si tsopaiam pe balcon, vazind cum trec oamenii de la diverse platforme industriale si tanchete, pe sub geam. si eu nimic, trebuia sa dorm 14 ore pe zi. mi se facea rau de atita agitatie, si bunica-mea ma ruga cu lacrimi in ochi sa ma potolesc. eu ma agitam intr-un pahar cu apa, n-ai idee ce draci aveam.
    mama a fost acolo, ca lucra la coltea. si are niste povesti de groaza cu morga si reanimarea. in fine.

    ce vreau sa zic eu e ca ‘o viata de adolescent mai tirziu’ ni se pun in circa si-n ‘gura’ niste vorbe si niste idei pe care nu le-avem. am citit intr-un alt blog despre cum sunt de ‘anti’ astia de 30-35 de ani. si mi-a venit sa-mi dau una, sa o iau pe fata aia deoparte si sa-i spun despre mine si ai mei. dar ce rost are? ea vorbeste, eu vorbesc, tu vorbesti, dar nimeni n-asculta.
    pina la urma, ce rost are totul? nu vezi ca suntem ‘cei care l-au inscaunat pe iliescu’… dumnezeule mare, imi vine rau… imi vine rau. o viata de adolescent este intre mine si ei. au 1/2 din virsta noastra si gindesc despre noi asa, asa cum gindeam noi atunci despre cei care aveau 30-40 de ani. acum suntem noi acolo. e tragic.
    ma linisteste numai faptul ca stiu ca, peste inca o viata de adolescent, si tinerilor de azi li se vor umple sacosele de cuvinte ne-spuse, de idei ne-gindite, si se vor simti si ei ca noi acum, criptocomunistii care erau in liceu la vremea revolutiei.

  38. Foarte misto comparatia cu Sapinta. Una e sa scrie pe cruce cei in cauza, alta e sa vii tu de afara si sa faci glumite pe seama durerii altora.

  39. Eu inca ma chinuiesc sa pricep ce au vrut pustii astia sa demonstreze cu distractia lor batandu-se cu perne, pentru ca a fost pana la urma doar o distractie, si imi imaginez ca s-au caftit unii pe altii razand cu gura pana la urechi, tragandu-si sufletu apoi la vreo terasa din centru, laudandu-se unul pe altul cat de „cool” a fost.
    As vrea sa cred ca imi scapa ceva, ca de fapt acestor tineri chiar le pasa de ce s-a intamplat acum 18 ani, ca ei chiar inteleg gravitatea acelor evenimente, dar cum sa traga ei vreun semnal de alarma asupra mineriadelor cand ii cheama pe cei de varsta lor sa le arate ca bataia e amuzanta?!

  40. cezarito, asta spun si eu: chiar ne pasa. si spre deosebire de altii, noi chiar facem ceva.

  41. Nu prea vad motive de bascalie vis-avis de evenimentele de atunci. Pentru ca e o bascalie sa te bati cu perne comemorind (celebrind?) evenimente in care au murit oameni iar altii au fost schiloditi pe viata.Unle lucruri ar trebui sa ramina tabu.

  42. oh man…da chiar ca nu-i de gluma cu voi, astia batrani. 🙂
    dar: e ok sa nu uitam evenimentul. e si mai ok sa facem ceva in sensul asta. cat despre acel „ceva” nu stiu ce sa zic. io la 5 ani (cat aveam pe vremea aia) uitandu-ma la tv, beat fiind (eram la bunici si mi-au dat aia un pahar de vin…)nu-mi mai aduc aminte mare lucru (who remeber’s the ’90 anyway). nici prea implicat in problema nu eram.

    insa nici un subiect niciodata nu trebuie sa rmana tabu. never ever! e doar o metoda de a ascunde murdaria sub pres. orice mod de a aduce in discutie niste evenimente de genul mineriadelor mi se pare ok.

  43. mă întreb, cum să facem ca să nu ascundem sub preş auşviţ şi dahau şi birkenau? facem un mare foc de tabără cu friptură în sânge?

  44. nu; asa cum bataia cu perne era gandita sa aminteasca de bataie, ca sa fie mai aproape de gazare, ar „merge” sa se dea protagonistii unii pe altii cu spray (cu parfum de lacramioare, eventual)… mama, mama, cum ar mai trezi asta constiintele amortite ale celor care habar n-au ce s-a intamplat acolo…cum ar mai aduce aminte „haioasa” manifestatiune abominabilele acte ale unor semeni planetari…dar mai bine sa nu le dam idei, shhhh…

  45. mda…si ce ar fi trebui sa inteleg din asta? aaaaa ati facut si voi scoala de sarcasm, am inteles. excelent! am ras sa stiti…

  46. na, acu’ se supara! pai, nu era vorba ca prin ris se vindeca nu stiu ce…? 😀

  47. sarcasmul n-are nevoie de şcoala. il deprinzi, sa nu. te naşti cu el, sau nu. aşa iera pă vremea când prin oameni curgea sânge, nu iaurt danone.

  48. stai mai ca nu se supara nimeni (astia mai in varsta de p’aici ce se mai ofuscheaza). doar ca nu am inteles exact rostul comentariilor dupa cum ziceam…
    si daca insistam pe treaba asta cu rasul: exista o sumedenie de bancuri cu Auschwitz-Birkenau (asta era numele complet al lagarului. deci nu prea exista si auschwitz si birkenau; sau ai fost atat de haois?!) pe care si le spun evreii intrei ei si se prapadesc de ras.

    si lacramioarele miros naspa. deci nu cred intr-adevar ca-i o idee buna. chiar ii omori pe oameni. :))

  49. pai, ai zis bine: bancurile alea le spun evreii intre ei. si parca mai ziceam ceva de distanta in timp… da’, zau, vrei sa mai zic o data in comentarii tot ce-am zis in postare? 😀

  50. să fi fost auşviţ-maidanec? sau dahau-sachsenhausen? sunt asa batrân c’am uitat…

  51. deci bancuri au voie sa faca/zica doar victimele minariadelor intre ei? sau nu acum dupa 18 ani ci mai peste vreo 50-60 de ani?

  52. nu, nepoate, n-am zis asta si nu te mai face ca nu pricepi.

  53. ma supraestimezi sau subestimezi (depinde din ce punct de vedere privesti problema) :))

  54. dintr-o parte, mai. oleaca piezis 😀

  55. uite-l, ma, ca tot nu tace… :))

  56. ssssshh! ma straduiesc sa-l imbunez, poate pastreaza motanul ala… 😀

  57. mai bine ne-am imbuna la o bere, ca de maine, incepe mica daciada de caft post decernarea premiilor vladimir colin. macar de un dujman evident sa scapam! 🙂

  58. pai, ce de miine, are loc sa-nceapa de diseara… 😀

  59. hai ma ca ma omori cu motanul ala. pe cuvant! si asa is indoit daca sa-l dau sau nu. sosi e singurul care-i sigur ca trebuie pastrat.
    si who the fuck is vladimir colin (pardon my ignorance)?!

  60. aia era o intrebare pe bune? adica n-ai auzit in viata ta de vladimir colin?
    rili???

  61. nu-mi cred ochilor… trainspot! băăăăi! :-0
    eşti bon’lav?

  62. băh, fir-ar să fie… acu’ s-a speriat şi-a fugit fără să ia mâţu’ ăla, sau ce-o fi fost…

  63. nu. n-am auzit de nenea ala pana acum.

  64. ah… vremurile noi imi fac o noua surpriza neplacuta…
    nici o surpriza in asta…

  65. chiar aşa… mai dă-l încolo şi pă Colin, ceee kilu’ meu!

    băh, vidale, băh… pssst! îi mai dai mâţu’ ăla? chiar i-l mai dai? că pă mâţele astea le duce mintea câteodată, ceva dă speriat! o fi ştiind mâţu dă Colin şi, după aia, l-or apuca dracii când o vedea pă unde a ajuns!
    Ăăăăă, hm! Păi atunci, e corect! Chestia cu caftu’ cu perne ie corect! Pă bune! V-aţi gândit super! Genial! Sunteţi între voi! Jucaţi-vă, băh, copii, jucaţi-vă, voi sunteţi generaţia aia dependentă dă hebluri şi inputuri! Dacă vi să ia lumina credeţi că-i noapte!
    Succes în ramură, les enfants! Ne-om vedea când o începe vântu’ ăl mare!

  66. dom’le, deci mitzu’ era gasit de el si astepta la el acasa, dupa cum zisei si-n postare, cam vag, ce-i drept, culpa-i la mine. avind omul inca unul si timp putin si alte angarale, voia sa-l dea, da’ cred ca motanu’ de drept al casei a pus laba-n prag si-a zis ca el il vrea! 😀
    (si io l-am tot incurajat pe mail sa-l pastreze, daca tot se-ndragostise de el tartorul al batrin.)

  67. (acu’ am citit ce au zis nepotu’ si impricinatul ceva mai sus)

    gresit !!! cu sarcasmul SIGUR nu te nasti ! nepotu’ are dreptate!
    e suficient insa sa ai niste parinti, sau un invatator, invatatoare/ prof, profa care te felicita extrem de rar, sau niciodata, dar nu rateaza nici o ocazie sa te faca sa te doara (si nu fizic) cand gresesti…asa ti-ai luat prima lectie de sarcasm… restul e in functie de aptitudini si cultura ;p

    P.S. revenind la bataia cu perne de „ziua” mineriadei, daca vreti sa stiti, l-am auzit cu urechile mele pe Stelian Tanase spunand (in emisiunea lui cu Dinescu, la Realitatea) ca poate e mai bine că generatiile noi nu cunosc trecutul nu foarte glorios al romanilor, citez „sa nu duca aceasta cocoasa” pe care noi o vom purta mereu…din cate imi amintesc, cred ca se gandea ca ne trebuie un pic de curaj si de incredere in noi sa ne regandim/curatam ca societate, ambele fiind greu de obtinut cu constiinta dureroasa (ca o apendicita acuta cronica) a jalnicului nostru trecut recent.. (da, stiu ca nu exista apendicita acuta cronica, it’s a figure of speach)

  68. adica, daca esti constient de anumite chestii inseamna ca le porti ca pe-o cocoasa? da’ ce, le-ai facut tu? si cu aia, cu prostioara aia, ‘cine nu cunoaste trecutul e condamnat sa-l repete’, cu aia cum ramine?
    (confuzia asta dintre notiuni, dintre principii, dintre idei ii e caracteristica lui stelian tanase si-mi demonstreaza cu fiecare emisiune ca omul imbatrineste de pomana.)

  69. băh! mă inervez! chestia cu trecutu’ româniei, cu cosmetizarea dă la iroga citire, cu ţara noastră aur poartă, cu ştefan şi mihai, cu românu cel născut poiet…
    unde-s rezultatele acestui mod de a ne privi trecutul? e atât de glorios şi ne bagă asemenea mândrie în suflet că uite: cine poate, o taie – la londra, paris, new york şi pe unde s-or mai face parfumuri d’alea mişto.
    ştiţi cum au făcut coreenii? le-au spus copiilor, la şcoală, că au o ţară săracă şi amărâtă, că nu au cine ştie ce putere, motiv pentru care teritoriul lor a fost disputat dă chineji, japoneji, ruşi, şi că singurul lor avut este… CREIERUL.
    creierul coreean e cel care poate să suplinească sărăcia şi slăbiciunea ţărişoarei lor. vorbesc dă coreea normală, nu dă republica isterică kim jong il, bun inţeles.
    cât despre sarcasm… este o trăsătură dă caracter. există nişte texte foarte interesante pe net (cărţile sunt mai dificil de găsit) care stabilesc cu relativă acurateţe modalităţile prin care se construieşte o mentalitate. gugăliţi-l pe david chalmers, că are iel un portal care ne spune ce şi cum. ofer acest pont ca să evit o polemică în care, sigur că aş împrumuta argumentele acestui chalmers.
    de ce le-aş împrumuta pe-ale lui şi nu pe-ale altuia? pentru că am făcut io la şcuală, în anul I, genetică, şi în anul VI, psihiatrie, şi pentru că mi-a plăcut biochimia (Voet, Voet et. Pratt) şi fiziopatologia (Sodeman et. Sodeman) unde nişte omi care studiază chestii d’astea ne spun nouă ce şi cum.

  70. frate o fi colin asta un fel de norman manea asa si nu stiu eu… pana mea, n-am auzit de el si pace! sa inteleg insa ca treaba asta cu nea colin e clar prapastia dintre doua generatii!
    cat despre nea stelica, sa ma pupe, ca-i o nulitate (imi cer scuze pentru iesire insa pe stelian tanase am avut „onoarea” sa-l cunosc, si-i un infect).
    cat despre declaratia sa, vidal a zis bine ce-a zis: e o declaratie tampita. oricum e ok. macar e consecvent. adica sa facem istoria cum am facut-o pana acum: sa fie frumoasa, sa nu ne suparam noi pe noi.
    istoriografia este cam cea mai slaba (mentalitati tampite, discurs profund nationalist, tot timpul are o misiune politica, lipsa tonului critic, deformarea faptelor etc.) dintre ramurile stiintelor umaniste din romania. cu totul cred ca am avut vreo 10 istorici de valoare (sau chiar mai putini).

  71. bun. cercetand pe wikipedia am aflat si de ce nu am auzit si de vladimir „jean” colin: e scriitor de sf-uri. si cum nu-s fan sf, intelegeti voi…

  72. a da si cica a facut parte si din diferite comisii de cenzura…

  73. a propos de colin. incearcă să citeşti legendele ţării lui vam. nu e sf. e o carte care s-ar putea să te dedulcească niţel… 🙂

  74. dada, fix sf-uri a scris colin… :)))
    mai nepoate, nu te mai uita in gura astora care scriu articole pe wiki.

  75. asta cu dedulcitul e complicata la mine. mai bine imi dai o prajitura buna. ai mai multe sanse asa! 🙂

  76. prăjitura vine la pachet NUMAI cu Ţara lui Vam! 🙂

  77. :)))))
    are dreptate impricinatu’!

  78. se vede ca nu stiti de furseculmecanic. 😉

  79. fursecu’ ala mecanic are fo legatura cu portocala asijderea?

  80. daca ai vrut sa fii simpatica nu ti-a iesit. deci nu. n-are. 🙂

  81. am vrut sa te-ntreb mai mult sau mai putin direct la ce naiba te referi cu fursecul, ca pe mine m-ai pierdut pe drum. da’ lasa, nu te osteni, ca vad ca esti cam ciufut.

  82. Eu cred ca e vorba de asta http://furseculmecanic.blogspot.com/2008/05/inceputul-fursecului.html, desi tot nu vad legatura cu comentariul lui. Poate ne lamureste trainspot la un moment dat.
    (Nu stiu daca o sa-mi iasa HTML-ul; daca nu, HTML-uieste-l tu, da? 🙂 )

  83. [@arrow: cred ca urmatorul cartus o sa-l scriu la anul pe vremea asta, ca m-am apucat de ‘Amprenta lui Galileo’ si imi croiesc drum prin ea cu ingrozitoare dificultate din cauza frazarii prolixe – am banuiala ca e problema de traducere+redactare, in nici un caz de original -, la care se adauga capite de virgule puse unde vrei si unde nu vrei si cuvinte terminate in i-din-a si asa mai departe. :((( ]

  84. adica fursecul vine cu prajituri moca si buuune! (nu ma pune la lectura obligatorie :p). pe colin asta al vostru il mai gasesc prin librarii?

  85. in librarii, ma-ndoi profund. in anticariate.

  86. bine mah…hai ca-s curios! 🙂

  87. „Dacă vi să ia lumina credeţi că-i noapte!”

    :))))))))))))))

    Să trăiesti frate Golescule !


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s