dan puric

Dan Puric, la emisiunea „3×3″:

Eu trebuie să-mi port crucea pentru ca şi pruncul meu, şi pruncul tău (arată spre Stelian Tănase), toţi pruncii ăştia de calitate, să aibă un loc…

Într-adevăr, un discurs interesant. Compus aproape exclusiv din citate înţelepte. Întru plenitudinea receptării, aş dori totuşi, dacă se poate, ca domnul Puric să-şi dezvolte ideea explicîndu-ne ce înseamnă prunci de calitate şi cine sînt ei anume/ai cui sînt ei, prin antiteză cu pruncii de necalitate/lipsiţi de calitate/de proastă calitate (şi cine anume sînt aceştia/ai cui sînt ei, desigur).

Anunțuri

24 comentarii

  1. acuma vin io, care nu prea mi-l amintesc că nici nu mai ştiu când a fost ultima dată când l-am ascultat (da’ într-o vreme l-am practicat şi mi-a ajuns)…

    citatele înţelepte prea sunt recitate, prea spune tot fără urmă de îndoială existenţială, fără acel dubiu sau tremur pe care îl ai când umbli pe cale şi descoperi lucruri cu sufletul tău, prea le spune de parcă le-a învăţat pe de rost. vorbeşte despre România, destin şi Dumnezeu uşor băşcălios, dar înalt, un înţelept glumeţ care îmbină verticala cu mundanul. lejer ar vrea el să pară, extrem de studiat îmi pare mie. mi-e cam silă de oamenii edificaţi, îngheţaţi în poză.

    şi prea e plin de cuvinte şi expresii frumoase şi pitoreşti, ca o pâine caldă, cele mai multe „ţuţisme”.
    deci insul nu-mi place şi mă bucur că mai există câte unii care nu cad pe spate când grăieşte marele Dan Puric.

    asta ca să bat io câmpii.
    tu vorbeai doar de pruncii de calitate. :)))) maaaare bazaconie! pruncii de calitate, beton vorba! :)))) antologică! ar trebui să rămână ca „laser, frate”… da’ el oare o fi fost un prunc de calitate?

  2. e „scris” adanc :p…nota 4 la capitolul comunicare d-lui Puric… oricum, e actor.. adica e antrenat sa spuna chestii scrise de altcineva, sa sugereze prin gesturi…altfel, cred ca e baiat destept si talentat, desi cam plin de el si exaltat, dar stie cineva vreun geniu care sa nu fie putin cu capu’?

  3. n-am prea avut altele de zis pentru ca n-am prea ascultat. de cite ori mi se desfunda urechea dinspre televizor auzeam cite un citat. iar de la o vreme imi pierd rabdarea cu cabotinii.

    hm, geniu? baiat destept si talentat, putin cu capu’ si exaltat, cum spuneai, a&m. si, cum spunea pax, plin de lucruri invatate pe de rost. cabotin, spun eu.

  4. [eu cand nu inteleg despre ce vorbiti ma uit la maimutoii aia din stanga si rad]

  5. ai vazut, mai did, ce avatar ti-a dat wordpressu’? roz, mai!
    (desi nu stiu ce reprezinta, mie-mi pare ca rasare soarele de dupa un biscuit 🙂

  6. ba nu, e did disperata ca acu ii trebe un biscuit intreg s ao acopere. altadataaaa ii ajungea juma de buscuit, hai un sfert de fursec colo sha.

    uite cum l-a tocit la subtioara :))

    vezi mai did, daca stai idle? 😀

    si ca sa nu fiu 100% offtopic si 100% pe avatare zic si io: pruncu de calitate e ala care are caca mai tare. il ajuta la mim.

  7. omul ala roz nu sunt eu 😛 doar mi l-a atribuit WP pentru culoare.

    am citit interviu cu dan puric.. sa vad si eu care-i faza. da’ mi-a ramas replica celuilalt.. si-anume Turcescu.
    „R.T. Dar mai am puţin, domnule Puric, şi – iertaţi-mi expresia – îmi tai venele în cazul acesta… Trebuie să existe o variantă ca să se poată schimba ceva.”

    eeee?

  8. helo…..cum de la o vreme primesc comentariile dvoastre…..va deranjez semnalandu-va o avanpremeire la DINCOLO DE AMERICA, cu Daniela Nane, Serban Ionescu, Dorel Visan, Maria Dinulescu….vezi http://www.barnathmarius.blogspot.com

  9. @marius: rili? primesti comentariile dnoastre? cu posta, sau cum?


  10. deci domnu Dan Puric poate să ne lase… :)))

    (da, probabil exagerez :), dar m-am uitat absolut hipnotizat. fără să-i simt pe Ţuţea şi pe Noica cum îl umplu de înţelepciune pe japonez 🙂

  11. prunci de calitate, bă, nu alta!!!

  12. da’ n-a pomenit de care calitate..dom’Puric asta..

  13. un lucru e clar: pruncii de calitate nu pot fi decât creţi sau chei!

  14. pruncu’ dă calitate e acel prunc făcut noaptea, îmbrăcat dă sus până jos, doar cu o gaură la budigăi (prohab masculin + prohab feminin), ca să nu să supere doamne-doamne. po urmă… pruncu’ dă caitate să face direct, fără preludiu (cât despre cunilincţii et. felaţii, Doamne fe!!!!!!!), că îi intră tâmpenii în cap dă mic. po urmă… pruncu’ dă calitate e ăla care a fost făcut dă tată et. mamă treji, adică fără să fi pus picătură dă alcohol în gură, pă piept, pă ţâţe şi pă alte accesorii…
    marie jeanne tre’e să nu fi fost p’acolo. e bine să fi mâncat ceva măligă înainte. să să fi dat v’un maslu, ceva, pă la un popă.
    pruncu’ dă calitate rimează cu pruncu’ dă castitate, băăăă, neterminaţilor care nu vă duceţi nici măcar la v’o slujbă, acolo…!

  15. :))
    impricinatu’, mata sa pui mina sa scrii un tratat complet de obtinere si folosinta a pruncilor de calitate, sa nu ne smintim aiurea…

  16. ah, şi uitasem: pruncii dă calitate nu ajung la auşviţ.

  17. vidale, io creca prunc de calitate (superioara) se da la B1teve si-l cheama Cristian Gava. poate ai rabdare sa te uiti, eu am reflex sa arunc cu papucul in ecran de fiecare data. da’ cica omul e precoc:D
    PS cum ai facut avatarii astia ca mor de invidie
    PS 2: remembering gud old times..mai validezi cardu in RATB?:)

  18. @bola de nieve: da’ mai zi, ca nu stiu la ce/cind sa ma uit. nu stiu cine-i nenea ala si cind se da la teveu.
    (ah, tre’ sa dau cu search dupa b1 :D)

    avatarii… care avatari? astia de la comentarii? daca astia, nu i-am facut io, iegzista iei in optiuni la wordpress. stai asa, sa ma loghez si-ti zic exact unde

  19. gata, i-am gasit:
    la Settings, Discutie :)))) (ce-mi place dragutul de wordpress, cum l-au cvasilocalizat pe iel in romgleza)
    mai jos pe pagina ai Avatars, de unde alegi cum sa ti se afiseze astia de vin sa-ti comenteze nelogati.

  20. (am uitat de ps2: nu, ca merg asa de rar cu ratb-ul, ca n-am gasit cu cale sa-mi mai incarc cardul. cumpar cite-un bilet si ma enervez ca se mototoleste)

  21. got it, sarumana. nu da search dupa B1 pt domnishoru ala, ca dupa aia ma injuri. better google him first…

  22. @bola: am gugalit, am gasit cristian gavra. err…
    1. copil precoc. vidal complexat. nu, multumim.
    2. copil precoc scrie un roman si-l intituleaza… ‘misterul testamentului’? AGHEN??? alt testament, acelasi mister? nu, multumim.

  23. puric e un imbecil, sta in zona Dorobanti a capitalei Bekaleshti

  24. Cristian Gava – Drumul spre fericire. Misterul testamentului, RAO, 2007. Membru USR de la 16 ani, dupa 3 carti de poezie. Mai multe aici: http://www.zoot.ro/Gava-copilul-minune,184818.html


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s