lucruri vii

mai dăunăzi mi-am dat seama că a venit primăvara fin’că iarba tîrnosită din faţa casei presei se albăstrise toată de nişte floricele mici, dese şi obrăznicuţe, iar de la autobuz pînă la intrare a trebuit să feresc două buburuze ieşite la plimbare pe caldarîmul călduţ, în schimb azi, mai pe după-amiază-seară, cineva care face educaţie sexuală la guguştiuci (dar încă n-a apucat să vadă buburuze primăvara asta) m-a luat de mînă şi m-a cărat cu maşina la pădure, pe la pustnicu, să iau nişte pămînt de neflorărie pe care să-l amestec zilele următoare cu nişte nisip şi pietriş de construcţii, după ce voi bate trei sferturi de bucureşti ca să găsesc nisip şi pietriş de construcţii, urmînd ca amestecul să hrănească o aloe fără rădăcină pe care o ţin de două luni într-o farfurie, unde altminteri a dat şi pui între timp, nehrănită şi neudată, doar cu ciotul de fostă rădăcină acoperit cu două linguri de pietriş mărunt adus de altcineva, proprietar de pisici iubăreţe, din curtea unei vile, dimpreună cu multe fire de păr din blana ciobănescului care s-a tăvălit multe săptămîni prin el, prin pietriş adică.
na, este că-i primăvară?
Anunțuri

10 comentarii

  1. auzi….. da’ niste leurda sau papadie sau untisor n-ati cules din padurea aceea?! ;))

  2. Ia 205 spre aeroportul Băneasa şi coboară la Brodina. În zonă se lucrează atît la şosea cît şi la nişte blocuşoare. Găseşti nisip şi pietriş cît vrei. Chiar şi cu o staţie mai devreme, unde se construiesc două blocuri, găseşti. Chiar pe colţ la Bucureşti-Ploieşti cu Ion Ionescu de la Brad e o grămadă de nisip.

  3. cobra, multumesc frumos! acolo ma duc.
    april, leurda era sub forma de doua fire exact la marginea asfaltului, iar la untisor, care parea a fi mai din gros, am avut dubii ca poate nu-i chiar untisor – la asta nu ma prea pricep. papadie? nici un fir.

  4. moooaaa ce misto ai scris, fara puncte, fararespect pentru institutia coerentei, fara sa te opresti sa respiri, saramago flavor…

  5. frumos frumos, zau. o intrebare scurta – este aloe simpla sau aloe vera? 🙂

  6. drace, esti cam rarut!
    departe: ce-i aia aloe simpla?
    (e aloe aristata)

  7. primavara de furat priviri vesele, de mers hai hui pe strazi si prin parcuri, de cumparat zambile si de scormonit in pamant. pe aici miroase a pamant umed si a pofta de viata 🙂

  8. Este. Da` astenie este? 😀

  9. ei lasa ca leurda si untisor si urzici se pot culege si din piata… numa’ sa aiba cine le transforma in mincare dup-aia

  10. leurda: se iau 3 leg. la 10.000 din Obor, se desfac, se spala frumusel, se lasa sa se zvinte.
    untisor: se iau cu gramada (da’ nu prea mult, ca-i untos si cade cam greu), se spala (asta nu are prea mult pamint, cred ca pica singur de el, fiind cam uns 😉 )
    se mai cumpara o chita de stevioara, ca-i tinara si frumoasa, eventual una si de loboda rosie, ridichi, fireste, fireste!!, de chichi se mai pot aburi pline de pofta niste buchetele de broccoli, ca stiu ca-ti plac, si se amesteca toate-ntr-un castron vesel, cu sare, lamiie si mai putin ulei, ca-i untisorul acolo.
    ia zi, greu?! 😉

    urzicile se pigule de codite si fire de par (sunt inerente, cred ca urzicile cresc numai prin zone cu fire de par lung, gros si negru), se spala in multe ape, (asta-i anevoios, recunosc), dupa care se arunca-ntr-o olita cu putintica apa, numa asa, s-aiba de unde s-aburi, ca mai au apa si pe ele. pe masura ce scad, se mai pun altele. cind sunt toate aburite, se scot si se toaca – sau daca ai o sita d-aia mare, se pune sita p-un castron si se tuflesc urzicile aburite in ea, si se-ndeasa prin frecare, prin sita, cu un linguroi de lemn.
    dupa ce s-au tocat, se pun intr-o craticioara corespunzatoare cu ce-a ramas din ele, cu niste ulei (sau smintina, cine vrea), si usturoi, fireste, dar la urma, si alte aromutse de va plac.
    eventual se servesc cu oua ochiuri.

    gata, v-am gatit si azi. 😉


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s