nowhere to hide

şoseaua
colentina, sfîrşit de dimineaţă spre prînz torid, o linişte care nu-mi părea cu
nimic suspectă în acel moment. de pe trotuar, de la umbră, priveam în lungul
şoselei la un pîlc de arbori mici plasaţi vizavi în diagonală cu locul unde mă
aflam
; coroane regulate şi
policrome, galben-roşu-ruginiu. apoi privirea mi s-a mutat singură pe o siluetă
tîrşîitoare şi întunecată, o morsă care se tîra cu calm pe mijlocul şoselei,
peste liniile de tramvai, ce uimire, uite, uite! o focă, ba nu, o morsă, uite-i
colţii
aşa a început. am
mers – eram doi – într-acolo, au apărut alte animale la orizont, intersecţia de
la bucur obor golită de fîntînă şi alte nimicuri, dar praf, multă lume agitată,
bivoli africani înfruntîndu-se în coarne la cîteva zeci de metri distanţă,
pericol, pericol! ne-am culcat la pămînt în scuarul cu iarbă, ne-am pitulat
lîngă gard, cu feţele ferite de tufişuri, încleştarea de coarne s-a apropiat,
simţeam cum tremura pămîntul sub copitele grele, praf cafeniu ridicat de
copite, solul, bivolii şi aerul din jurul lor erau totuna, o învălmăşeală
cafenie, am crezut că mor cînd cornul s-a avîntat în direcţia mea, m-am răsucit
pe iarbă şi m-a răzuit doar pe braţul drept, am simţit arsura atunci şi multă
vreme după, se umplea de fiare sălbatice flămînde, lumea era înnebunită, un
adăpost, betoanele blocurilor, uşile din termopan nu mai erau bune de nimic,
nici o structură nu părea destul de solidă pentru a opri tone de fiare
sălbatice, n-am să uit multă vreme starea de panică pură şi febrilitatea
căutării unui adăpost de viaţă. nu era nici un cadavru în jur, nici o vărsare
de sînge, nici o scenă oribilă cu maţe împrăştiate şi creieri zdrobiţi şi hiene
rupînd coaste, nu, dar panica te sufoca, iar ideea că trebuie să te ascunzi ca
să trăieşti era tot ce mai exista în creier, nimic, nimic altceva.
am părăsit în
fugă scuarul, sperînd că goana mea nu va atrage bivolii cu coarne răsucite. am
fugit ca vîntul, am făcut sprintul vieţii mele, peisajul se schimba în jurul
meu cu fantastică iuţeală, am intrat, am urcat într-un lift de modă veche, doar
cu uşă de grilaj, o felină uriaşă întindea laba portocalie prin dantela de
metal spre mine, urcă, urcă, liftule!, cumplit, mai sus altă labă, am blocat
liftul între etaje, mîrîieli gîfîite. cu inima mică-mică, am ascultat dincotro
veneau şi-am trimis liftul în celălalt sens, am ieşit, altă goană, altă clădire,
un loc unde deja… deja nu mai doream să scap cu viaţă, ci tot ce-mi propuneam
era să scap de panică! şi numai acolo se putea, era un fel de cabinet de
specialitate pentru doritori de a scăpa de diverse, dar, oroare, avea o
frumoasă uşă glisantă din termopan, nici nu mi-am dat seama ce mi-au făcut,
într-atît mă teroriza ideea uşii fragile, mă gândeam doar la ce e afară.
puţin mai tîrziu,
aveam pe urechi un fel de căşti din care trebuia să se reverse în creierul meu
o nouă realitate, dar nu, nu funcţiona nimic, priveam ca sub hipnoză uşa aceea,
şi, da, cea mai neagră aşteptare mi s-a împlinit, de cealaltă parte a
termopanului a apărut o felină uriaşă, un tigru colosal. nu părea nervos, nu
făcea mişcări bruşte, se plimba agale din dreapta în stînga şi invers,
privindu-mă fără expresie, căştile îmi erau inutile, putea să se reverse şi
noua evanghelie din ele, eu nu mai puteam primi nimic, panica era acolo, cu
mine, din nou singurul lucru existent în mine şi în jur.
am aruncat
căştile şi-am fugit, am găsit o scară, am urcat, cu zgomotul ascuţit al uşii
sparte pe urmele mele, cu gîfîiala joasă urmărindu-mă în sus pe trepte, scară
de beton spiralată, terminîndu-se într-o trapă, am împins în ea şi-am ieşit, am
fugit iar, de pe acoperiş am sărit pe panta cu iarbă aflată la aceeaşi
înălţime, oamenii ieşiseră să se apere cu armele de foc, erau pîlcuri cu carabine,
am văzut primul cadavru, nu de om, ci de urs, întins pe iarbă în mod ciudat,
zdrobit fără sînge, ca o carcasă bătucită cu asfaltierul, nu departe un urs
cafeniu-închis se năpustea în două picioare spre cîţiva inşi cu puşcoace,
vedeam foarte clar blana mişcîndu-se în falduri grele în jurul pulpelor lui,
n-am auzit nici un foc de armă, nu ştiu ce s-a întîmplat, panica mă ucidea, mai
erau urşi, mai erau oameni
a fost cel mai
cumplit şi mai elaborat coşmar din viaţa mea. mai am unul pe care-l visez din
cînd în cînd: sîntem cîţiva inşi întinşi pe spate, unul lîngă altul, cu
capetele pe perne. cineva ne ia la ochi pe rînd cu puşca şi trage. văd ţeava
aţintită spre mine, aud glonţul şuierînd pe lîngă urechea mea şi înfigîndu-se
în pernă. dar atît. nici un scenariu, nici o schimbare de peisaj, nimic
coerent.
coşmarul cu
fiarele sălbatice, care a fost acum două nopţi şi din care nici acum nu mi-am
revenit, n-a avut nimic dintr-un vis. canavaua n-avea goluri. peisajele nu se
schimbau brusc şi fără şir, ci se perindau pe lîngă mine pe cînd alergam cu
spaima în vene. şi alergam! nimic din neputinţa de-a fugi din visele ‘clasice’.
fugeam mîncînd pămîntul. culorile nu erau nici stridente, ca-n pozele
prelucrate, nici greşite – nici un tigru nu era verde, nici un fir de iarbă nu
era albastru. nu exista nici un personaj din viaţa reală sau din cărţi. n-am
văzut faţa nici unui om. nu mîncasem copios înainte de culcare, nu văzusem
filme horror, nu-i zisesem nimănui ‘boule!’ şi nimeni nu-mi zisese ‘plimbă
ursul!’.
poate are
legătură cu faptul că zilele trecute m-am certat rău cu un prieten şi încep
să-mi reconsider noţiunile. poate are legătură cu faptul că mi-am amintit cu
drag de vremea cînd nu socializam. cred că noţiunea de prietenie este totuşi
supraevaluată. poate punem în ea mai mult ceea ce-am vrea decît ceea ce există
în realitate. poate în realitate nici nu există prietenie aşa cum ne-o dau
definiţiile exaltate, ci doar un fel de teatru jucat conştiincios şi… cu
sinceritate!
şi, pe măsură
ce-mi amintesc cît de tare resping tăcerile-presupunerile-nespunerile-neîntrebările-suspiciunile,
mă cufund (înapoi) în tăceri şi nespuneri.
Anunțuri

5 comentarii

  1. m?
    bine scris. dar rau trait.

    ti-era cald? ti-era frig? ti-a lipsit? ti-a fost prea mult? te-ai speriat? dormeai cu fata-n sus? ti-e toata lumea bine p-acas’?

    [poate ca te uiti prea mult la descopery?] [vezi insemnarea anterioara…] [si la stiri..]

  2. un vis apocaliptic… avea wells un titlu de genu’ asta. da’ tare frumoasa bucata de proza. hope you’re ok.

  3. ce proza, dom’le? incercam si eu sa zic ce-am visat!

  4. ce se mai visează zilele astea…

  5. o fi un semn ca animalele din tine se zbat sa scape
    stii ca animalele salbatice sint instinctele… :)))

    si tu nu stii ce sa mai faci sa le tii in friu, unde sa te ascunzi de fiarele astea din inconstientul tau… :))
    ti-e frica sa le eliberezi… :)))

    nu te supara, asa, rapid si din avion, mi se pare un vis usor de interpretat, da nu tre’ sa ma crezi 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s