prietenul căruia nu

revin la Teo Peter, pentru că…

de fapt trec prin Teo ca să-mi amintesc alte lucruri. vechi, deja. două pastile de presă. sînt doi ani de la prima şi aproape trei de la a doua.

Cîteodată uităm.
Cîteodată ne e lene. Cîteodată sîntem prea ocupaţi. Nu mai telefonăm cînd am promis. Nu mai facem vizita plănuită. Nu mai răspundem la scrisoare sau la e-mail.

A murit, la 53 de ani, Laurenţiu Turcu. Scriitor de science-fiction, sub pseudonimul Val Antim.
“S-a stins discret – asa cum a trăit –, măcinat de o grea suferinţă”, spune ferparul difuzat pe Internet de un coleg de breaslă. A absolvit arhitectura la Timişoara şi biochimia la Bruxelles. A scris în română şi în franceză. A
publicat proză, traduceri, articole, a colaborat cu o mulţime de reviste româneşti şi belgiene, a participat la crearea altora, a fost secretarul ARSFan, a fost membru al INFINI (Asociaţia Francofonă a Profesioniştilor Imaginarului), a creat Agenţia Literară Vallart Publio, care a intermediat schimburi culturale şi colaborări între fandomul românesc şi cel francofon, a cîştigat o mulţime de premii la concursuri şi convenţii, a primit Premiul Editurii Athena şi Premiul Editurii Dacia…

Dar pentru mine Val Antim a rămas prietenul căruia, cu multă vreme în urmă, nu i-am mai răspuns la ultima scrisoare.


___________________________________

În Casa Presei s-a făcut presă şi de Sfînta Marie Mică, aşa cum se făcuse şi în zilele de dinainte, cum s-a făcut şi ieri, cum se va face şi de azi încolo. Cu ştiri la zi, reportaje “de pe teren”, reporteri obosiţi, redactori presaţi de timp. Cu calculatoare îndărătnice, cîini pripăşiţi la legătorie, ţigara fumată pe hol, liftul superaglomerat. Tîrziu, pe la lăsarea întunericului, cînd iureşul obişnuit se domoleşte, iar paşii încep iar să aibă ecou pe holurile
supradimensionate, cînd cei grăbiţi-şi-obosiţi au plecat spre casele lor, în casa ziarelor rămîn ceilalţi.
Tipografi, legători, portari… La bufetul de la mezanin e – contrar obiceiului – încă lumină. Puţină muzică, bere în pahare, doi sărbătoriţi şi cîţiva prieteni. Cîţiva dintre ceilalţi. Se rîde mult, se dansează, “unde-i cheia aia cu sfoară roşie?” (tanti Vetuţa, bucătăreasa), cineva cîntă (“…dar podaru-mi cere-un zlot, măi”)… Afară, în
lumina strîmbă a felinarelor, e un du-te-vino de maşini: începe distribuţia presei. Zgomot de ambreiaj, miros de carburant şi de tuş proaspăt.

Cînd viaţa aleargă pe lîngă tine, prea grăbită, e musai să ţii pasul cu ea? Poate, uneori, ajunge doar s-o apuci de umeri şi s-o aşezi pe scaun, la masa ta, s-o opreşti puţin, doar cît s-o faci să priceapă că tu o trăieşti pe ea, nu invers…

…doar cît să poţi ciocni paharul cu un prieten care nu se grăbeşte să plece de lîngă tine.

Anunțuri

6 comentarii

  1. stii ca mie mi s-a intimplat o data sa vorbesc despre Valantim, eu cu mine, asa, ca si cum n-ar fi murit? Adica, parca tot nu-mi vine a crede, sh-a trecut ceva timp d-atunci. Tot cred ca daca m-as duce in Tm. l-as putea intilni.
    Si-n tabara a fost intr-un an. Si anul asta m-am gindit la un moment dat la cei care n-au venit, si l-am numarat si pe el. Dup-aia mi-am dat seama ca nici n-avea cum… sau, ce stiu eu….

  2. mi-e dor de el. aşa cuminte şi frumos şi cald cum era…

  3. Dragul meu Vidal sunt o intrusa in spatiul vostru, imi cer scuze pentru asta, sunt destul de noua pe aici, insa ceva esential ne leaga, neimpacarea unei constiinte careia pare ca acest fapt nu i-ar mai putea oferi linistea vreodata, in ceea ce-l priveste. As vrea sa-ti ofer o posibilitate de a darui ceea ce n-ai mai apucat. Nu te gandi la cai oculte si nu incerca sa interpretezi in nici un fel pana nu vorbim despre asta. E important, frumos, simplu, de la inima la inima, de la constiinta la constiinta.

  4. Dragul meu Vidal sunt o intrusa in spatiul vostru, imi cer scuze pentru asta, sunt destul de noua pe aici, insa ceva esential ne leaga, neimpacarea unei constiinte careia pare ca acest fapt nu i-ar mai putea oferi linistea vreodata, in ceea ce-l priveste. As vrea sa-ti ofer o posibilitate de a darui ceea ce n-ai mai apucat. Nu te gandi la cai oculte si nu incerca sa interpretezi in nici un fel pana nu vorbim despre asta. E important, frumos, simplu, de la inima la inima, de la constiinta la constiinta.

  5. Am dat un card de lacrimi…. atat de departe mi-a fost in viata, toata viata….as vrea poate sa ma apropii de prietenii lui, de cineva care poate l-a cunoscut.

    Tu nu i-ai raspuns la ultima scrisoare, eu n-am stiut ca e ultimul alint…

    Uitata undeva, cat el era in viata, am fost fiica lui. Acum imi caut tatal pe net. Mai am nevoie de cuvinte?

  6. De ce mai intru oare aici?


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s