“O casă în care trăiesc doi oameni (şi o pisică) pare extrem de goală când lipseşte un om”, scrie Stingo.
o, da, o, da!
(Ce bizar de frumos e să-ţi recunoşti trăirile în descrierea altora, imediat îmi aduc aminte cum ne respirăm toţi unii altora aceleaşi molecule de aer, indiferent cît de departe ne-am afla, ajungi să te-ntrebi ce băiat indian care spăla văcuţa în rigolă undeva în Sivakasi a expirat carbonul din care e făcut degetul tău mic şi din ce arbore pierit şi uscat pe cînd cădea Bastilia a ieşit azotul din primul aer pe care l-ai tras în piept vreodată.
Şi cum atîtea miliare de miliarde de combinaţii posibile te duc pînă la urmă la aceleaşi doruri şi goluri şi plinătăţi, aici sau în Olanda sau în Sivakasi.)
5 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
ce frumos stii tu sa pui in cuvinte cite-un feeling inefabil si intangibil…
mie-mi place mai mult ce scrie vidal decat ce scrie stingo, probabil fiindca o casa din care lipseste pisica e la fel de goala ca cea din care lipseste unul din cei doi oameni
cum ar fi dorul de tomate
PS. mulţumim pe această cale atomilor de carbon care au determinat scoaterea blogului din starea sa de insuportabilă vacanţă