De ce nu rezistă satrapii pe internet

Deci un domn, un domn veritabil, Dănuţ Ungureanu, preşedintele unei societăţi nou-înfiinţate, căreia-i doresc baftă şi să prospere, dă un interviu aici. Trebuie precizat că înaintea acestui interviu membrii fondatori ai societăţii creaseră aproape o campanie de teasing şi că prin urmare orizontul de aşteptare al celor interesaţi era consistent.

Interviul a fost dezamăgitor, pentru mine şi pentru alţii dintre cei care căscau gura la orizontul sus-amintit. Nu din vreun alt motiv decît cel că a fost prea, mult prea subţire. Ca la Doi Mai cînd ţipă cineva „uite-o navă!” şi tu mijeşti ochii şi vezi în zare, departe-departe, ceva ce-ar putea fi un catarg, deşi ar putea să fie şi-un fir de nor sau doar o părere.

În consecinţă, mi-am exprimat dezamăgirea într-un comentariu banal pe blogul domnului Mircea Pricăjan, unul dintre cei care au semnalat interviul.

Puah! Văleu! Frăţioare! Lumeee!

Ce-a urmat puteţi citi acolo. În două vorbe, un alt domn, nu chiar aşa de domn, Sorin Camner, care este nici mai mult, nici mai puţin decît P.R.-ul societăţii nou-înfiinţate, îmi sare în cap aşa, cu mare detentă: „Da’ dumneavoastra ce reusiti sa spuneti, ca nici macar numele n-aveti sublimul curaj da a vi-l dezvalui?

Sorin Camner – PR al SRSFF“.

Adică e mai mult lungă decît verde, clar.

A urmat o hîrîială lungă şi stupidă, pe care nu v-o povestesc că n-are sens, mai ales că a semănat pe alocuri cu Două loturi, a lui Caragiale, dar din care am înţeles (cu greu, cu multe slalomuri printre multe virgule) că dacă ar fi după vrerea domnului Camner, care (a ţinut dumnealui să precizeze) lucrează de 17 ani într-o mare companie şi tot acolo a făcut şi nişte studii şi tot acolo a învăţat şi să se poarte… pe net, dacă ar fi deci după vrerea domnului Camner toată lumea ar fi obligată să-şi declare numele, prenumele şi CV-ul ori de cîte ori îşi exprimă o părere pe internet. Adio, bloguri personale cu nickname!

Am să trec fluturînd peste faptul că domnul Camner s-a băgat în ciorba mea paşnică, deşi nici măcar nu era trecut în meniu, şi că a-nceput să arunce cu tacîmurile în toate părţile, după care s-a apucat să bată obrazul altora în chestiunea bunelor maniere şi-a bunului simţ (straniu, pe cinstea mea!), am să trec deci peste astea şi-am să-mi amintesc doar de ce-mi place mie internetul.

Îmi place pentru că pe internet, spre deosebire de diferite firme, societăţi şi concerne, nu pot exista satrapi. Nu pot, pur şi simplu. Se dizolvă. Satrapul trebuie să se sprijine pe materie, fiindcă doar asupra materiei are putere.

Desigur, dacă pun acum o virgulă între subiect şi predicat şi-apoi găsesc pe net un comentariu, „Vidal ăla, să mor io, e grămadă, pune virgulă între subiect şi predicat” semnat „omida verde-n dungi“, cu siguranţă că nedeclinarea identităţii omizii nu va diminua cu nimic realitatea că am pus o virgulă între subiect şi predicat. La fel, dacă la o însemnare de trei mii de semne la care s-au adunat o sută de comentarii aprinse intră un bou care se semnează cu numele şi prenumele real, dar îmi scrie doar „Îmi place saitul tău, hai să facem schimb de linkuri, uite linkul meu: boulnesimtit.idiotpress.com“, cu siguranţă că mă voi pişa graţios pe informaţia privitoare la identitatea lui, preferîndu-i pe comentatorii anonimi cu care am dialogat lucruri interesante.

Dar toate astea-s vax în ţara imaginară a satrapilor. Acolo trebuie să-ţi declini identitatea musai. Desigur, musai doar în cazul în care cîrteşti cît de puţin.

55 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack