doua realitati/se leganau/pe o pinza de paiaaaanjen…
Mostră de calităţi jurnalistice la Realitatea TV:
În studioul ‘realităţii’, Prelipceanu cu soaţa, Laura Chiriac.
Problemă existenţială majoră: ce va prevala în inima, sufletul şi stomacul
alegătorului bucureştean: micii dreptei sau hamburgherii stîngii?
Chiriacprelipcenii emit diverse scenarii: cu siguranţă, conducerea PSD a dezbătut în şedinţă aprinsă marea mişcare a înlocuirii tradiţionalilor mici sărbătoreşti din piaţă cu hamburgeri. E o teorie întreagă, perechea de chibiţi se încinge de parcă ar comenta amartizarea în direct. Îl sună pe Miron Mitrea, care îi dezamăgeşte oleacă, ruşine lui: îmi pare rău – le zice –, dar la nivelul conducerii PSD nu se dezbate meniul de la serbările din piaţă. / Ah – vor jurnaliştii să ştie! –, dar cine se ocupă de asta? / Păi, filiala Bucureşti. / Deci tot Vanghelie? / Vanghelie – răspunde Mitrea – e doar preşedintele, eu am spus că se ocupă filiala, nu preşedintele.
(…)
Cîteva minute mai tîrziu, Realitatea îl prinde la telefon pe Vanghelie.
Chiriacprelipcenii sar pe el:
Domnul Miron Mitrea ne-a îndrumat spre dumneavoastră, a spus că sînteţi cel mai în măsură să ne lămuriţi în privinţa meniului şi a cantităţilor care…
.
(da, fraţilor, ştiu, am greşit grosolan, dar niciodată nu-i tîrziu să te căieşti: deci nu e o mostră de calităţi jurnalistice, e o mostră de simplă şi pură… inteligenţă. Că doar n-o să-i zic prostie, ce naiba, vorbim de ditamai jurnaliştii.
)
5 Comentarii
Comentarii RSS TrackBack Identifier URI
Lăsați un comentariu


oh, “scopul scuza mijloacele…a zis nemuritorul…Gambetta” :))…
prelipceanu, chiriac, catavencu, farfuridi, brinzovenescu, etcaetera…
(da’ din amintirile mele din tinerete… catavencu parca era oleaca mai rasarit la minte decit astia doi…
)
mda, exact.
trecand peste faptul ca e doar un personaj, caragiale se inspira din evenimentele epocii; iar epoca includea si o alta calitate a prestatiei gazetaresti. si/sau a educatiei primite la …scoala de gazetarie. sau a educatiei primite in scoala, in general. de fapt, o alta calitate a educatiei, punct.
mediocritatea timpurilor noastre pute oriunde te-ai intoarce. greu gasesti un “locsor” mai respirabil.
uite, aici la tine nu pute
ca eu d’-aia vin la tine. la tine miroase a curat :p
a, stai, cred ca tu vroiai sa spui ca astia sunt pur si simplu prostanaci; in timp ce catavencu era abil; weeell…that too
off-topic poate: are conu’ Iancu o vastă galerie care include şi politicieni prostănaci, şi politicieni guralivi, şi politicieni mârşavi… pe toate gusturile!
chiar zilele trecute citeam “Momente şi schiţe” în metrou, şi râdeam de-mi dădeau lacrimile. Se uitau manelarii la mine ca la felul paijpe.