ca sa ne fie mai usor sa traim

o poveste cu trei oameni şi un cîine

 

povestea începe în 2004,
cînd oamenii erau doi băieţi, de 16 şi 18 ani, şi mama lor,
de 40. locuiau împreună, doar ei. fratele mai mare a găsit
în scara blocului un pointer „bătut, plin de sînge,
purici şi căpuşe“. cum s-a dovedit ulterior, şi plin de boli.
nici să se ridice de pe jos nu putea. veterinarul nu i-a dat nici o
şansă. puştii i-au căutat stăpînul, dar mai bine că nu
l-au găsit. vetul le-a explicat că animalul era traumatizat fizic
şi psihic şi că dusese o viaţă de coşmar. ce faci cu un astfel
de cîine cînd mamei tale îi e frică de tot ce are
colţi în gură?

că doar n-o să-l arunci în
stradă, îl păstrezi, ce să faci. îl oblojeşti, îl
duci la veterinar ani de zile, uneori o dată la două zile, alteori
zilnic, bagi bani în curul lui, îl iubeşti de nu mai
poţi şi te uiţi la mama ta cea speriată de cîini, care ar
fi în stare şi-n foc să sară după el.

problema cu mama e că pe măsură ce
cîinele se face bine ea se simte tot mai rău.

şi într-o zi, în vara care
tocmai trece, mama se duce. băieţii, acum de 19 şi 21 de ani, unul
în ultimul an de liceu, celălalt în ultimul an la drept,
rămîn singuri cu cîinele.

cîinele în schimb rămîne
singur şi gata. pentru el, mama cea bună a fost tot.

 

„Am pierdut cel mai bun, cel mai
drag om din lume, am pierdut-o pe cea al carei rost pe lume am fost
noi. Este cumplit de greu si nimic nu poate usura durerea. Dar astea
sunt problemele noastre si cu puterea data de mama, cu educatia pe
care am primit-o, le vom rezolva.“

 

ce educaţie şi ce putere să salveze
însă din deznădejde un biet cîine? pointerul a renunţat
la a mai mînca, la a mai bea, la a mai trăi. băieţii îl
duc pe sus la doctor şi bagă în el perfuzii. iar li s-a spus
că nu mai are şanse. dacă nu mai vrei să trăieşti, pînă
la urmă ţi se va îndeplini dorinţa, indiferent ce vor face
cei din jurul tău.

 

„singura persoana de sex feminin
de care se apropie, este sora mai mare a mamei, cu care mama semana
foarte bine. Vine si ea, cat de des poate, dar are propria familie,
in plus este si foarte bolnava. Rex pune capul pe picioarele ei,
incepe sa planga si o trage usor cu dintii catre baie, pentru ca de
cate ori intra mama la baie, el o astepta la usa si cand iesea se
bucura si dadea din coada, de parca ar fi lipsit cateva zile. De
altfel, era umbra mamei. Oriunde se misca prin casa, el era in
spatele ei. Cand matusa ii deschide usa pentru a vedea ca nu este
nimeni acolo, pleaca cu capul in jos si coada intre picioare, se urca
pe perna mamei si plange in surdina.“

 

dar băieţii au pierdut deja o mamă
şi nu mai suportă să-şi piardă şi prietenul. cîinele nu
mai suportă să stea singur în casa unde mama nu mai e. urlă
de sperie cartierul. băieţii o aduc zilnic pe bunica de 75 de ani
să stea cu el. seara o duc înapoi la ea. spală, calcă,
gătesc, fac tot ce trebuie în casă, pentru ei şi pentru ea,
doar s-o convingă să stea acolo. treabă din ce în ce mai
dificilă. cîinele, între timp, se stinge. băieţii
întreabă în dreapta şi-n stînga. li se sugerează
să-i dea un obiect care a fost al mamei. cîinele oricum nu se
mai desparte de rochia ei, o ţine cu dinţii şi-o tîrăşte
după el prin toată casa, nu-i chip să i-o ia cineva. li se spune
să consulte un psiholog. băieţii găsesc pe cineva specializat în
animale traumatizate psihic. cineva foarte scump, desigur, că
‘mofturile’ costă. terapeutul îi întreabă dacă n-au o
casetă cu vocea mamei.

phii, noroc. există una, ba chiar cu
mama îndemnînd cîinele să mănînce. băieţii
scotocesc toată casa după casetă şi, cînd să-i apuce iar
disperarea, o găsesc în casetofon. îi pun cîinelui
vocea mamei şi animalul nu se mai mişcă de lîngă aparat.

apoi a început să mănînce şi cînd s-a pus pe dormit s-au speriat băieţii că nu se mai trezea. 

 

„Acum ma uit la el, doarme pe
perna mamei, tine cu labutele rochia ei si e prima data de atata timp
cand nu mai suspina in somn.“

 

doar să nu dea nimeni casetofonul mai
încet, cum a făcut băiatul cel mic ca să se înţeleagă
cu doctorul. pointerul, tîrînd în continuare rochia
după el, s-a dus supărat la casetofon şi-a început să dea
cu laba în el. băi nene, nu-i închideţi voi gura lu’
mami!

doctorul a zis că n-a mai văzut aşa
ceva, dar ce ştie un biet doctor?

 

„E, dar bunica s-a suparat si l-a
intrebat pe doctor, daca pentru noi nu are ceva, un tratament pentru
cap, ca suntem mai nebuni ca mama, pentru ca nu vrem sa scapam de
Rex. Ce i-a zis doctorul ….. . In concluzie, nu mai vrea sa vina,
daca nu-l dam pe Rex. Sa vedem ce facem acum ! Sper s-o faca sa se
razgandeasca matusile noastre. N-o lasam sa faca nimic in casa,
spalam, gatim, facem curat singuri, ea doar statea cu Rex in lipsa
noastra.
Acum Rex doarme, cu capul bagat in rochia mamei si nu i
se vede decat un ochi. Daca n-ar fi atat de dureros, ar fi chiar
caraghios“.

 

 

spusă pe bucăţi de fratele mai mare, povestea se găseşte pe forumul saitului petz.ro. de pe acelasi sait provine şi poza.

 

 

(acum, nu pentru smuls lacrimi am pus
eu povestea asta aici. am pus-o ca să ne lămurim cu toţii că
animalele nu sînt golemi, nu sînt roboţei conduşi
exclusiv de instincte, nu sînt jucării, nu sînt
accesorii.

şi există un motiv anume pentru care
oamenii ţin pe lîngă ei animale ‘de casă’: ca să le fie mai
uşor să trăiască.)

 

 

(a citit cineva broşura povestiri
adevărate despre cîini?
veche, de prin anii ’80…)

14 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack