‘jur să-mi
dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a
poporului român, să respect constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia,
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa,
unitatea şi integritatea teritorială a româniei.’
dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a
poporului român, să respect constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia,
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa,
unitatea şi integritatea teritorială a româniei.’
poate cineva să mă lumineze despre sensul jurămîntului pe care îl depun miniştrii la instalarea în funcţie? pentru că oricum nu-l respectă şi nici nu păţesc nimic din cauza asta. deci? de ce depun acest jurămînt?
18 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
niii la Vidalu’. ia zi, bre, nu suna bine frazele alea sforaitoare? ah.. jur sa.. ah.. de cind eram pionieri tot juruiam chestii. ne-a placut si am ramas asa.
ce vrei sa spuna? jur sa bag mina cit mai adinc, si sa umplu buzunarele mele, p-ale neamului meu, p-ale rudelor neamului meu si p-ale prietenilor mei de care-am auzit si de care nu, si sa apar avutia lor sh-a mea si sa mint si sa insel si sa rigii dupa fiecare masa?
sa nu spuna nimic, aia vreau! sa semneze, sa ia foaia si sa plece in ma-sa! sau cel mult sa toarne cacaturi ca spera sa se ridice la inaltimea functiei sau mai stiu eu ce, dar CE SENS are sa depuna un juramint???
"…voi fi credincios poporului si Partidului Comunist Roman. Voi respecta neabatut indatoririle pionieresti". Asa ziceam cu multi ani in urma. Uite asa, incetul cu incetul, s-a instalat obiceiul juramintului formal, in care nu mai crede nimeni. Si, din moment ce si eu am jurat de-a-n boulea, mi s-a format reflexul: sa se jure, primesc, dar sa nu se ia in serios nimic.
întrebări la care nu dorim să primim un răspuns…
Omule, hoţul neprins e ministru şi parlamentar cinsit! Şi sărac, vai mama lui – în comparaţie cu taica Bill.
)
Da’ cum ziceai că e vorba aia? "Fiecare popor are conducătorii pe care-i merită"? Ă? Sau "Dacă nu noi, cine? Dacă nu acum, cînd?" Mie doar a lătra pe un blog şi a da cu stampila o dată la 4 ani mi se pare cam subţire, aşa, cît un plasture pe conştiinţă pentru a putea să ne bărbierim în fiecare dimineaţă. Şi dacă ne lăsăm bărbi, putem renunţa şi la "plasturele" ăsta, nu? Oricum, ceva mai mult decît nimic. Nimic virgulă ceva. Este?
nu mi-a placut asta cu ‘latratul pe blog’, cobro. eu n-am facut niciodata aprecieri de-astea la/pe blogul nimanui si n-am chef sa le citesc nici la mine.
blogul meu este locul unde-mi expun niste pareri, niste impresii si niste chestii pe care le simt. nu e locul in care conduc revolutii pentru rasturnarea orinduirii celei crude si nedrepte.
de altfel, ar fi oarecum interesant de stiut ce faci tu sau macar ce predici tu ca ar fi de facut in afara de exprimat niste idei si de ‘dat cu stampila o data la patru ani’.
Jură şi parlamentarii la instalare?
Măi vidal, tu, cînd erai copchil (ceea ce sper să fi rămas şi azi), nu învăţaşi despre ăl cu ochii de faianţă care se jură că nu fură? Ei, e depăşit, neică – azi şi cu raţan-n gură ei continuă şi se jură, nu vezi? Dă bine la imagine şi în vremurile astea imaginea contează mai mult decît multe altele. Unde mai pui că, democraţie fiind, funcţionează prezumţia de nevinovăţie… Iar pînă la proba contrarie…
pai, cobra, stii care ar mai fi problema? ca majoritatea alora care jurau de zor erau deja, la acel moment, vinovati pina-n dinti si cu imaginea ciobita rau, deci prezumtia… care prezumtie?
E un act formal, de dragul ceremoniei, la fel ca atunci cind la biserica sau la primarie (nu stiu exact, ca n-am fost) domnul ii promite doamnei ca o va respecta si va avea grija de ea pina cind moartea ii va desparti, iar dupa 3-6 luni incepe s-o bata.
pai, isa, aia de la biserica se presupune ca e in fata Domnului si ca daca n-o respecti o sa dai socoteala la judecata de apoi, dar ‘jur sa…’ de la guvern? in fata cui dai socoteala? nu-mi ziceti ca in fata poporului…
(evident ca intrebarile mele sint retorice, dar ce sa fac…)
v – chestia cu "lătratul" era o trimitere directă (directă doar în mintea mea, se vede treaba) la "cîinii latră, ursu/caravana trece". Ok, eu am priceput că aici e locul unde te expui, da’ îmi laşi impresia că tu n-ai priceput asta.
"oarecum interesant" – vrei să fii mai explicit?
Păi io am început cu lucruri mici: mai întîi mi-am cumpărat mătură şi făraş cu coadă lungă şi am început să mătur trotuarul şi strada unde locuiesc (deşi contribui şi eu la salariul femeii de serviciu care ar trebui să facă asta), nu doar nu arunc hîrtii şi chiştoace pe stradă ci le mai şi strîng gunoaiele întîlnite de mine în drumul meu, nu mă mulţumesc să condamn în gînd cînd cineva aruncă gunoaie pe stradă ci il trag de mînecă, măcar verbal etc. Apoi am trecut la altele, mai mărişoare. Da’ nu cred că aici e locul unde să încep să mă laud cu ce-am făcut sau ce fac eu, nu crezi?
daca mai citeai pe-aici prin blog, aflai ca nici eu nu ma multumesc sa condamn in gind diversele gunoaie de pe strada. de-un parigzamplu. presupunerile pe necitite/necunoscute continua sa ma deranjeze. daca aia cu ‘latratul’ a fost o neintelegere semantica pentru care imi pare rau, restul n-a fost nici o neintelegere. mai venea cindva pe aici cineva cu presupuneri si convingeri foarte ferme, in absenta oricarei bucatele de informatie. a plecat intr-un final. ceea ce nu te invit sa faci, doar sa mai renunti la presupuneri.
iar faptul ca ‘aici e locul unde te expui’ imi este, desigur, foarte clar, cu amendamentul ca limitele expunerii mi le hotarasc eu. desigur ca, scriind pe un blog public, ma pot expune la multe, dar nu e obligatoriu sa le si accept.
la o ulterioara chibzuinta, mai bine nu te informa asa de amanuntit, sa nu te-ntorci cumva mai suparat decit erai.
(hmm… oare ce trebuie sa faca un ateu cind i se spune "Hristos a inviat"? pe mine ma tenteaza sa raspund dupa traditia crestina pur si simplu pentru ca asa mi se pare politicos si civilizat. sper sa nu te simti lezat de motivatia mea.)
Adevarat a inviat.
Cînd, adolescent fiind, devenisem şi eu ateu, tata, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a spus: "Măi băiatule, eşti mult prea inteligent ca să o ţii prea mult, aşa, ca surda pe mormînt, cu chestia asta cum că toată această uluitoare complexitate e rodul întîmplării". Şi a avut dreptate.
)
) Ok. Renunţ la informarea amănunţită – am încredere în judecata ta la capitolul acesta.
Mai ales cînd citeşti că şansa ca în timpul de la big bang pînă azi să se întrunească toate condiţiile pentru a duce la apariţia omului este exact la fel de mare cu aceea ca o maimuţă, lovind în tastatura unei maşini de scris, să iasă pe hîrtie opera completă a lui Balzac. Şi asta o spun băieţii ăia de se ocupă de statistică şi de cercetarea universului.
Aşa că nu-mi fac griji. Într-o zi te vei dezmetici şi tu. Viaţa e lungă iar tu pari suficient de inteligent. Unde mai pui că, dacă stai să te gîndeşi bine, un ateu nu-i altceva decît un om care crede în non existenţa lui Dumnezeu…
cele mai recente desteptari din viata mea mi-au adus adus, de pilda, puterea de a intelege vorba ‘niciodata sa nu spui niciodata’. de aceea nu voi pretinde acum ca niciodata n-o sa ajung sa cred doar fiindca mi se pare acum imposibil sa cred in ceea ce spune biblia. mi-e tama insa ca notiunea de dumnezeu se va dovedi pina la urma a fi cu totul altceva decit se asteapta crestinatatea. sau poate dimpotriva. avind in vedere cite interpretari i se dau…
Promit să mă informez pornind cu octombrie 2004! Doar că o să dureze…
Hristos a înviat!
Ah, păi spune aşa! Deci tu nu eşti creştin, atîta tot. Păi de la a nu fi creştin pînă la a fi ateu e cale luuuungă. Io chiar eram ateu! Şi nu orice fel de ateu – unul marxist, care dormea cu poza lui Che lipită deasupra tăbliei patului (aveam şi jurnalul lui în original), citea Marx şi Enghes şi ducea flori cumpărate din banii lui de ziua lui Lenin la statuia din piaţa Scînteii!!! Eh, mă mîngîi şi eu cu vorba aia pe care am auzit-o atribuită lui Malraux – "Cine nu e comunist la 20 de ani nu are inimă, cine e comunist la 40 de ani nu are creier"…
Pe vremea aia, după o polemică destul de înfierbîntată, tata mi-a mai spus: "Ei, măi băiete, era într-o provincie romană un guvernator mare prigonitor al creştinilor. Şi de fiecare dată cînd şeful comunităţii creştinilor se întîlnea cu el făcea în faţa lui o plecăciune pînă la pămînt. Exasperat, într-o zi guvernatorul îi zice: <<Nu ştii că eu sînt cel ce vă prigoneşte? De ce faci plecăciuni adînci în faţa mea?>> La care şeful comunităţii creştine îi răspunde: <<Nu mă plec în faţa actualului prigonitor ci în faţa viitorului martir creştin>>" Şi tata s-a ridicat şi a ieşti din cameră lăsîndu-mă enervat la culme căci, oricât de pornit eram, simţeam, asemeni ţie, că nu pot spune "niciodată".