de la altnai şi de la adelin am primit o leapşă: cinci cărţi pe care, să zicem, le-aş vrea cu mine dacă naufragiez pe clasica insulă pustie (oare mai există aşa ceva?):
1. viaţa lui pi - pentru că e plăcută, drăguţă,
interesantă, captivantă, şi-apoi, brusc, te altoieşte de nu te vezi.
pentru dorinţa disperată de a prinde puţină lumină în pumni. pentru
conştiinţa faptului că, dacă robinson crusoe n-ar fi fost singurul
naufragiat pe insula aia, probabil că lui defoe i-ar fi ieşit o carte
de război. pentru că oferă singura soluţie de supravieţuire spirituală
nu în lipsa binelui, ci în prezenţa răului.
interesantă, captivantă, şi-apoi, brusc, te altoieşte de nu te vezi.
pentru dorinţa disperată de a prinde puţină lumină în pumni. pentru
conştiinţa faptului că, dacă robinson crusoe n-ar fi fost singurul
naufragiat pe insula aia, probabil că lui defoe i-ar fi ieşit o carte
de război. pentru că oferă singura soluţie de supravieţuire spirituală
nu în lipsa binelui, ci în prezenţa răului.
2. să nu mă părăseşti - ca să vezi cum e cînd încercarea
disperată de a prinde puţină lumină în pumni eşuează pe toate
planurile, pentru că pur şi simplu pentru tine nu există lumină
nicăieri, oricîte focuri ai aprinde şi oricîte stele ai vîna. ca să
vezi cum e, pentru că multora li s-a stins lumina de mult, dar oricum
stăteau cu ochii închişi. să vezi cum e cînd caşti ochii larg şi nu
vezi decît bezna. e cartea cea mai rea, cu cea mai blîndă înfăţişare.
disperată de a prinde puţină lumină în pumni eşuează pe toate
planurile, pentru că pur şi simplu pentru tine nu există lumină
nicăieri, oricîte focuri ai aprinde şi oricîte stele ai vîna. ca să
vezi cum e, pentru că multora li s-a stins lumina de mult, dar oricum
stăteau cu ochii închişi. să vezi cum e cînd caşti ochii larg şi nu
vezi decît bezna. e cartea cea mai rea, cu cea mai blîndă înfăţişare.
3. zei americani - pentru că m-a delectat, ceea ce e un lucru extrem de rar.
4. legendele ţării lui vam – pentru fiorii pe care mi i-a dat în adolescenţă.
5. dune - pentru că e pur şi simplu frumoasă!
6. (supliment special pentru naufragiaţi unici): povestiri adevărate despre cîini
- o broşură editată cu ocazia unei expoziţii canine de dinainte de ‘89.
îmi pare rău pentru toţi cei care n-au citit-o. şi pentru mine, fiindcă
n-o mai găsesc nicăieri. pe asta aş vrea-o cu mine ca nu cumva, în
singurătate pe insulă, să ajung să am impresia că am scapat fiindcă
merit în virtutea faptului că am un deget opozabil.
dau şi eu leapşa mai departe:
.31 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
ai primit si de la mine, mai demult
http://blog.mostly-harmless.ro/tagged/
stiu, scuzati, am doua lepshe restanta, cu asta de la tine.
Cine a scris “Să nu mă părăseşti” şi la ce editură a apărut? Ai mai recomandat-o, parcă, odată. Vreau să mi-o iau! Thanks.
kazuo ishiguro, la polirom:
http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details...
ce-mi faci tu mie, vidalule?! pai e frumos? intre asa oameni ‘telectuali…….ma rusinez.
departatico, lasa vrajitoriile, ca sa zic asa. io am scris de niste basme si de povesti cu ciini, da-o-ncolea!
si de la mine primisei
ups, n-am observat. am reparat tardiv si partial.
vina o port eu, ca trebuia sa vin aici si sa anunt
Am eu cartea “Povestiri adevărate despre cîini”
dorucalinciobanu@yahoo.com
Cartea aceasta, “Povestiri adevarate despre caini” contine cumva povestea unui labrador care si-a salvat stapanul de la inec? Daca da… multi soricei am dat eu cand eram mica, atunci cand mi-au citit-o ai mei! Si parca avea si niste poze alb-negru.
Inca mai vreau sa-mi cumpar un labrador- unul negru, ca sa se asorteze cu motanul.
mda…mie insasi ideea de “a-MI cumpara un …” (completati cu orice nume de animal preferat) mi se pare o aroganta si o lipsa de iubire/respect fata de animale… mai intai pentru ideea de CUMPARARE a unei alte creaturi, cat si pentru posesivul IMI, alaturat verbului, adica mi-l ofer mie, devine PROPRIETATEA mea…a deveni, pe calea asta, PROPRIETARUL unui animal mi se pare la fel de indreptatit ca a imbraca o blana naturala, singura diferenta este ca blana e moarta si pet-ul e viu…ok, sunt de acord cu cresterea animalelor domestice, utilitare, etc., e in firea lucrurilor, in rostul naturii, in conditia omului ca fiinta carnivora.
dar a-ti face dintr-o alta creatura pet prin cumparare… da, inteleg perfect daca iei din strada animale haituite, infometate, maltratate, gestul reprezinta salvarea lor… daca iei un animal de la cineva care nu mai poate avea grija de el, ok …dar sa iti cumperi…stiu ca cei care isi cumpara animale de companie le ofera si atentie, iubire, ingrijire, etc….dar…
ma rog, stiu ca animalele (mai ales cele care se nasc intr-o crescatorie) nu disting notiuni precum libertate, demnitate, respect, etc.
P.S. v, crezi ca antropomorfizez punand asa problema?
“stiu ca cei care isi cumpara animale de companie le ofera si atentie, iubire, ingrijire, etc….dar…”
“dar…. eu sunt deranjata de faptul ca ei isi cumpara animalului, si nu il obtin altfel, pentru ca eu cred ca facand asta il considera un obiect, ca oricare altul pe care il iei din magazin si il folosesti. ”
))) si posesiune doar prin intrebarea “auzi, dar tu cum ai luat animalul?”
Question: de ce luam animalul? “Folosirea” nu poate aparea si in cazul celor care primesc, de exemplu, cadou un animal. Nu l-au cumparat, nu l-au salavat de prin nu stiu ce maghernita, l-au primit. Question 2: exista relatie lipsita de egoism? Question 3: cum iti dai seama ca “folosesti” si “posezi” animalul? Dar oare ne dam seama cand facem asta cu oamenii? Se poate face diferenta dintre iubirea neconditionata (what?
E doar un cuvant, totusi, care reflecta una dintre realitatile obtinerii unui animal de companie. Si cam atat. Pe de alta parte, e intersanta ideea, ca dezbatere, ca discutie (cred), poate putem s-o luam pe partea cuvintelor care influenteaza imperceptibil comportamentul, sau ceva de genul asta. Cu un singur amendament: sa ne oprim la speculatii, si sa lasam etichetele ca “cei care cumpara animalele sunt aroganti, lipsiti de respect si iubire fata de animale”. Adica, ne revoltam cand ajuzim ca cineva cumpara un animal, chiar daca nu stim nimic despre gandurile omului aluia cu animalul, dar pe de alta parte, ne vine foarte usor sa judecam omul. Hmmmmm… deci political corectnessul nu functioneaza si la oameni?
))
“Question 2: exista relatie lipsita de egoism? Question 3: cum iti dai seama ca “folosesti” si “posezi” animalul? Dar oare ne dam seama cand facem asta cu oamenii?”
@ feeria : spre deosebire de oamenii cu care avem relatii, animalele care se afla in galantarul vreunui comerciant de profil sunt complet lipsite de vreun drept la a-si alege destinul; oamenii care iti accepta egoismul (declarat sau ascuns) au ALES constient sa aiba relatia si, mai ales, AU TOATA LIBERTATEA SA ANULEZE ACCEPTUL atunci cand nu mai vor relatia…
poate pentru tine suna exagerat sa vorbesc de destin, de demnitate, etc. cand e vorba de animale…pentru mine nu e o exagerare.
sunt drame si mai mari pe lumea asta, da, evident, gasim miliarde de scuze pentru orice…
P.S. 1 ca sa nu mai spun cat de sinistre gasesc ca sunt expozitiile si/sau concursurile de profil…am fost la o expozitie felina o data, si mi s-a parut cam sinistru ce li se intampla animalelor la asemenea evenimente…toti homo sapiensii de acolo erau extrem de afectuosi, atenti, mandri, etc. in dimensiunea lor paralela…adica a fost ca in Orwell…nu vede nimeni ca animalele astea sunt batjocorite pentru distractia/ambitia/profitul unora?
P.S. 2 stiu care sunt gandurile omului care isi cumpara un animal de companie…e deprimat si/sau singur si/sau frustrat si/sau lipsit de afectiune si/sau distractii…so, let’s buy an animal…
ceea ce nu exclude cele mai bune intentii fata de respectivul animal, nu exclude afectiunea, etc. doar ca rareori isi pun problema acesti oameni daca asta ar fi si alegerea animalului, in cazul in care l-ar intreba si pe el cineva…
sincer? da, mi-e greu sa fiu PC fata de cineva care isi cumpara un animal de companie care sa se asorteze cu celalalt animal de companie de acasa…you can buy shoes to match a dress but a dog to match a cat…ce tari suntem noi humanizii…
…humanoizii…
Inca mai vreau sa-mi cumpar un labrador- unul negru, ca sa se asorteze cu motanul.
ce trist e sa faci pur si simplu o gluma sau ceva asemanator si sa se iste o intreaga discutie de la asta. cum le explici celor din jur sa nu ia tot ce spui in serios fara sa-i faci sa nu te mai ia in serios niciodata…
a&m, destinde-te putin
kundera are dreptate, umorul nu poate fi explicat
ori il ai, ori nu, se pare ca nu toata lumea il are
“doar ca rareori isi pun problema acesti oameni daca asta ar fi si alegerea animalului, in cazul in care l-ar intreba si pe el cineva”…
eu zic sa faci o scurta pauza de antropologie si sa studiezi dc animalele au constiinta
“ceea ce nu exclude cele mai bune intentii fata de respectivul animal, nu exclude afectiunea”- asta chiar ca n-am inteles-o. ce ii poti oferi mai mult unui animal?
“spre deosebire de oamenii cu care avem relatii, animalele” … nu au viziuni asupra vietii si valori. deci au nevoie de bune intentii si de afectiune.
presupunand ca ar putea sa aleaga si ca l-ar intreba si pe el cineva, intuiesc ca ar vrea mai degraba sa-l cumpere cineva decat sa imbatraneasca “in galantarul vreunui comerciant de profil”
expozitia felina, evenimente, probe de viteza sau mai stiu eu ce sunt discutii separate pe care nu le-a deschis nimeni
feeria pur si simplu isi propune sa -si cumpere un labrador, nu sa-l inscrie la un concurs de frumusete dupa ce i-a pus blana pe bigudiuri
@ m : nu era nici o urma de “gluma sau ceva asemanator” acolo, desi acum ar putea sa sustina, la sugestia ta, ca era
iar tu n-ai decat sa sustii la infinit ca eu nu am umor, nu am intentia sa te contrazic, ar fi stupid, nu?
nici nu am sustinut ca animalele au constiinta. nici nu le trebuie constiinta ca sa aleaga libertatea.
animalele nu au nevoie de genul asta de bune intentii si afectiune self imposed, care le obliga la un mod de viata impotriva naturii lor. si iadul e pavat cu bune intentii.
ce ii poti oferi unui animal mai mult decat bune intentii si afectiune? libertatea si demnitatea, pastrand proportiile naturii sale…
poti sa fii sigura ca nu va imbatrani in galantar…comerciantii nu tin la vanzare animale batrane, nu isi permit…
toate evenimentele de profil de care spuneam sunt forma extrema pe care o ia aceeasi “afectiune”…crescatorii de animale de rasa sunt incurajati sa persevereze prin faptul ca se gasesc mereu doritori carora sa le vanda puii…
“Intr-o zi, un venerabil calugar zen si discipolul sau se plimbau pe o carare. Discipolul s-a oprit sa ridice un melc. Venerabilul calugar l-a intrebat:
- Ce vrei sa faci cu melcul ala?
- Mi-a fost teama ca o sa calcam pe el, asa ca m-am decis sa il mut din calea noastra , i-a raspuns discipolul.
- Dar este limpede ca melcul este predestinat sa fie aici, chiar in acest loc si chiar in acest moment. Nu crezi ca ai interferat cu destinul sau karmic?, l-a intrebat calugarul.
Adeptul s-a gandit o clipa, dupa care a pus melcul in locul de unde l-a luat.
- Iar faci aceeasi greseala! i-a reprosat calugarul.”
Cumpar/iau/salvez/primesc, la nivel absolut= acelasi lucru. Intervin, modific, schimb.
Faptul ca ai adus in discutie expozitiile si alte lucruri, pornind de la o gluma- care asa trebuia as ramana-, “inflamata” de un cuvant, ca oricare altul, ce reflecta o realitate deloc josnica, nici pentru om nici pentru animal, ma duce cu gandul ca tu de fapt ai raspuns si ai continuat niste siruri de ganduri care te preocupau oricum peste masura, astfel incat sa sesizezi amploarea unei situatii, in sine hilare.
Lucrurile erau atat de simple: un labrador este o rasa de caine, pe care o apreciez pentru caracteristicile ei (jucaus, bland, inteligent, afectuos) si pentru faptul ca din copilarie am trait in preajma unui astfel de caine (oricum, replica (reactie emotionala spontana) fusese data pe fondul amintirii acelei carti cu intamplari reale si emotionante despre caini- este o lectie aici: abtine-te, caci vei fi judecat, pune-ti limite, pentru ca atlfel ti le vor pune altii, adica exact ce-ai facut tu, m-ai catalogat, ba mai mult, la final ma si ironizezi). Singura modalitate de a avea un astfel de caine este sa-l cumperi, pentru ca altfel nu vad cum.
Daca as fi folosit cuvantul “sa-mi iau un labrador”, in loc sa spun adevarul, “sa-mi cumpar un labrador”, situatia ar fi stat altfel, chiar daca in esenta, era fix acelasi lucru.
[joke] Cat despre potrivire de blanuri, sunt sigura ca motanul meu abia asteapta sa se camufleze in blana unui labrador. Asa macar nu va mai fi detectat atunci cand stapana lui, impertinenta, aroganta, fara scrupule, complet inconstienta si fara suflet , va vrea sa-l jughineasca si sa-l flocoseneasca putin. [joke]
Nici mie nu-mi plac expozitiile de caini sau concursurile, iar saloanele de coafura ma oripileaza (ca tot veni vorba). Totusi, cand voi avea (destui) bani si conditiile necesare (foarte important), voi fi tare bucuroasa sa pot cumpara un labrador.
Oricum intentia era izvorata dintr-un imbold nascut de o amintire frumoasa si, momentan, deloc realizabila, asa ca sa stam flexati, ca feeria nu se apuca acum sa-si reverse sufletul (ca deocamandata umorul e pus in stendby) marcat de consumerismul de proasta factura asupra unui biet animalut.
@ a&m
poti sa fii sigura ca nu va imbatrani in galantar…comerciantii nu tin la vanzare animale batrane, nu isi permit…
asa, si ce se intampla cu ele? sunt aruncate in strada? li se face subtil o injectie?
discutia mi se pare aberanta
(demnitatea tine de constiinta) intr-o lume ideala, animalele ar trebui sa fie libere.
intr-o lume ca acum nu stiu cate mii de secole, chiar erau. intre timp unele animale au fost domesticite si prin urmare sunt depedente de protectia oamenilor
probail ca a fost vorba de egoism (cu un sens foarte largit) dar nu vad cum ar folosi acum animalelor sa nu le cumpere/ infieze nimeni pe principiul ca ar trebui sa fie libere
si oricum cineva tot le va cumpara la un moment dat, asa ca de ce sa nu ii cumpere cei cu intentii bune si care le vor oferi afectiune decat cine stie ce cretin care sa-i puna palarii sau sa-l bata/ infometeze/ trimita pe la expozitii
sper ca
Time-out!! Time-out!!
Discutia imi aduce aminte de o intamplare de la un seminar. Profesorul o intreaba pe o studenta ce parere are despre proiectul pe care l-a finalizat. Ea ii raspunde: “sunt mandra de mine!”. Profesorul ridica o spranceana si ingusteaza ochii: “Nu mai bine ai fi zis “Sunt multumita de mine?” Studenta, contrariata si in acelasi timp indignata: “De ce? Ce diferenta este intre a spune ca sunt multumita in loc de a spune ca sunt mandra, cand simt acelasi lucru?”- raspunsul clasei: PENTRU CA DA MAI BINE PE STICLA!
da, mai, stiu toate astea
uite-te inca o data la ce ai spus : “Singura modalitate de a avea un astfel de caine este sa-l cumperi, pentru ca altfel nu vad cum.”
…verbul “a avea”….
nu te deranjeaza deloc ideea ca oamenii pot “avea” animale ?
nu te deranjeaza ideea ca oamenii pot dispune de ele pentru propria distractie/satisfactie (dupa cum spuneai tu : “o apreciez pentru caracteristicile ei – jucaus, bland, inteligent, afectuos-)?
v ?
Spune-mi tu cum ar fi trebuit sa ma exprim.
Inlocuieste verbul “a avea” si “a cumpara” cu altceva, ceva ce crezi/simti tu ca e mai aproape de filosofia ta de viata.
Ne invartim in cerc, din nou. Ai pornit de la cuvant, te intorci la cuvant. Cuvantul este limitat- sau noi suntem limitati in a le folosi. Eu, de exemplu, sunt suparata ca in limba romana nu exista un echivalent satisfacator pentru “infatuation”, cand vine vorba de dragoste. Un echivalent la fel de frumos si la fel de profund.
“nu te deranjeaza deloc ideea ca oamenii pot “avea” animale ?”
Nu. Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca abstractizezi “a avea” ca si cand nu conteaza “cine are”.
oamenii au si prieteni, au si copii, au parinti si vecini
si sunt ai lor
si atunci cand e cazul, ii apreciaza pt cam aceleasi caracteristici: blandete, inteligenta, voiosie etc
nu mi se pare nimic degradant
nu e pe principiul eu te-am cumparat eu te omor
si singura modalitate de a avea un angajat e sa-l platesti.
ce te-a apucat?
chiar ca ne invartim in cerc
eu am ametit, va las pe voi, oricum nu era miza mea
@ feeria : te-am intrebat daca nu te deranjeaza IDEEA, nu cuvantul/cuvintele
@ m : irelevant
de vecini, copii, prieteni, etc. nu poti dispune asa cum dispui de un animal de companie pentru propria ta distractie/satisfactie… si nici nu ti-i alegi din galantar…
si, a propos de ce spuneai mai inainte :
“si oricum cineva tot le va cumpara la un moment dat, asa ca de ce sa nu ii cumpere cei cu intentii bune si care le vor oferi afectiune decat cine stie ce cretin care sa-i puna palarii sau sa-l bata/ infometeze/ trimita pe la expozitii” …
ca si cum asta ii va impiedica pe cei din urma sa o faca…
banuiesc ca orataniile, vacile, porcii, caprele, caii, magarii, catirii, iacii, pestii guppy, iguanele, cobaii, porcusorii de guineea, broastele testoase, papagalii, canarii, strutii si crapii de crescatorie nu fac obiectul acestei discutii, nu?
obiectul acestei discutii nu il fac animalele, ci oamenii care isi cumpara animale care sa ii distreze.
daca prin asta se ajunge si la:
-reducerea teritoriului animalelor la 4 pereti X cate camere or fi;
-castrare (sau frustrare sexuala);
-izolare de semenii lor;
-obligarea acestora sa se conformeze comoditatilor/regulilor/conditiilor impuse de oameni, specifice locuitului in casa…
atunci mie nu mi se pare ok sa iti cumperi un animal de companie.
a, deci cu restul de animale enumerate de mine e in regula, vorbim doar de cele de companie, da?
Nu eu am fost cea deranjata de cuvant, si tocmai asta faceam: separam ideea de cuvant.
Dar ti se pare ok sa iei un caine de pe strada? Adica, sa fiu mai exacta: sa-l salvezi. Suna bine asta, nu-i asa? Suna mai… nobil. Spre deosebire de “a cumpara”. Bag mainile in foc, ambele, ca dac-as fi spus “Ah, ce mi-as dori si eu un labrador….” n-ai mai fi zis nimic, desi ideea din spatele enuntului ar fi fost “ah, ce mi-as dori sa-mi pot cumpara un labrador” (pentru ca nu vad altfel cum ai putea avea un labrador- da, da
). Sau, dupa cum vad ca largesti discutia la alte nemultumiri personale, ai fi putut sa-mi reprosezi “Ha! Dar un caine maidanez n-ai luat! Vrei de rasa, dar sa salvezi un biet suflet de pe strada, nu!”. 
Pe tine, de fapt si de drept, ce te supara? Faptul ca oamenii cresc animale de companie in casa sau ca le cumpara de la magazin? Ca ai inceput de la ceva si ai derapat puternic spre alte lucruri.