ok, deci globalizare înseamnă cînd eu la mine-n bucureşti, dacă vreau să aflu cum merge dolarul
canadian faţă de yenul japonez, stau cuminte şi mă uit la monitorul meu coreean
pînă aflu cît mai costă barilul de un anumit tip de petrol nerafinat, scos din
vestul texasului şi tranzacţionat la
canadian faţă de yenul japonez, stau cuminte şi mă uit la monitorul meu coreean
pînă aflu cît mai costă barilul de un anumit tip de petrol nerafinat, scos din
vestul texasului şi tranzacţionat la
new york.
nimic
impresionant pentru un anumit motan negru care se bucură că m-a mîncat în cur
să-i iau de la carfurul franţuzesc un şoricel chinezesc cu cîrîitoare.
dumnealui motanul ridică uşurel cu lăbuţa traversa uşurică de pe hol şi
înghesuie sub ea – sub traversă – scîrba de şoarece galben-auriu – dacă nu
cumva pe cel roz-intens (da, de două ori m-a mîncat…) –, după care se dă doi
paşi înapoi şi face, de control, un salt pe moviliţa aproape invizibilă, care
scîrţîie de te ia cu călduri (pe cuvînt, e un soi de chirăit care te face să
tresari chiar dacă tu cu mîna ta strîngi de şoarecele ăla ca să-l faci să
ţipe). după o vreme, tu, stăpîn nevinovat, mergi agale pe hol şi calci fără să
ştii pe şoarecele pitit sub traversă, pierzîndu-ţi cinci ani din viaţă cînd cumplita
‘jucărie’ chirăie sub talpa ta. singurul fericit e motanul, jumate ascuns în
debara, care se uită la tine cu o faţă pe care, jur, citeşti cu litere de-o
şchioapă satisfacţia.
impresionant pentru un anumit motan negru care se bucură că m-a mîncat în cur
să-i iau de la carfurul franţuzesc un şoricel chinezesc cu cîrîitoare.
dumnealui motanul ridică uşurel cu lăbuţa traversa uşurică de pe hol şi
înghesuie sub ea – sub traversă – scîrba de şoarece galben-auriu – dacă nu
cumva pe cel roz-intens (da, de două ori m-a mîncat…) –, după care se dă doi
paşi înapoi şi face, de control, un salt pe moviliţa aproape invizibilă, care
scîrţîie de te ia cu călduri (pe cuvînt, e un soi de chirăit care te face să
tresari chiar dacă tu cu mîna ta strîngi de şoarecele ăla ca să-l faci să
ţipe). după o vreme, tu, stăpîn nevinovat, mergi agale pe hol şi calci fără să
ştii pe şoarecele pitit sub traversă, pierzîndu-ţi cinci ani din viaţă cînd cumplita
‘jucărie’ chirăie sub talpa ta. singurul fericit e motanul, jumate ascuns în
debara, care se uită la tine cu o faţă pe care, jur, citeşti cu litere de-o
şchioapă satisfacţia.
4 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
intre fericirea motanului si viata stapanului trebuie sa alegem intelept. cand am calcat pe o chestie din aia si am ramas paralizata de sperietura, m-am gandit la neamul pisicesc si am ascuns jucareaua. inainte sa plec am lasat-o unde am gasit-o, ca sa nu fiu acuzata de sabotaj.
da’ nu-i asa ca expresia motaneasca te unge la suflet?
ce simpatic
chat noir diabolique !
DD..
P.S. las’ ca ti-i da tot ea (pishicutza pishichera) ‘napoi (cei 5 ani din viata pierduti), ba poate iti da chiar una/doua vietzi din rezerva ei…
Esti genial, ursule!