zice agenţia Ogilvy:
‘ “9 rooms” este cel de-al doilea spot produs de agentia Red Cell/141
pentru clientul sau, Ozone Laboratories si comunica brandul Algozone –
un analgezic de aplicabilitate larga din segmentul economic al pietei.
Comunicarea
TV pozitioneaza Algozone ca marca mass market si ofera un numar de
informatii despre produs: accesibilitate, eficienta, arie larga de
utlilizare (atat din punct de vedere al consumatorilor potentiali, cat
si din punct de vedere al tipurilor de dureri carora Algozone li se
adreseaza). Conceptul a fost vizualizat creativ folosind metoda
testimonialului, dar intr-o maniera executionala care reuseste sa
rezolve o problema specifica acestui gen: riscul de a trece neobservat.
Ecranul impartit in 9 camere, multitudinea de personaje care recomanda,
intr-un fel sau altul, produsul (participand insa la o discutie
normala) si maniera minimalista de executie confera spotului
credibilitate si originalitate.’
‘vorbiţi prea mult, mă doare capul!’ – se răţoieşte fata din cea de-a noua căsuţă. ‘ia un algozon’ – îi răspund opt căsuţe-n cor.
la finalul reclamei, femeia din căsuţa opt trece pe jumătate în căsuţa
a noua şi-i oferă recalcitrantei o cutie de algozon. recalcitranta o
ia. momentul ăsta mi-a zbîrlit părul pe mîini de fiecare dată cînd l-am
văzut – şi măcar de trei-patru ori mi s-a întîmplat nenorocirea. body
snatchers. s-a terminat. ultimul om a fost cucerit pe dinăuntru,
colonizat, umplut cu entitatea alienă. este coşmarul oricărui oponent
al consumismului, ironia sorţii, exprimat cel mai sugestiv printr-o
reclamă comercială.
p.s. greşelile din textul ogîlvistic le aparţin ogîlviştilor, nu mie!
19 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
pai cind te luam la o ‘noaptea devoratorilor de publicitate’?!
of!
undeva prin iunie, spun eu de pe margine
in iunie e frig. in august nu se face?
din (sau “in” . nu stiu prea bine !) casutele 3, 5 si 6 s-a nascut un vecin de-al meu care asculta muzica tarrre !
muuuult prea tare si la niste ore taaaaare bine alese .
adica ce vorbeam si ce ne-ntelegeam…
droage, cum spuneam… si n-avea nici o legatura cu camarutele…
la tine .
la mine,
are !
filmul nu l-am vazut, probabil k “d’aci shi prostirea mea” !
urasc din suflet testimonialul. mi se pare cea mai ridicola si ineficienta posibilitate.
cat despre sentimentul comunist, cred sincer ca mai bine ai iesi in parc sau intr-un bar sau un teatru, o chestie.
prezentati scepticism si deziluzie in cantitati ilegale.
sentiment comunist? radu, baushi apa dupa cineva care nu pricepe?
nţ. adică nu s-a făcut pînă acum.
“Ecranul impartit in 9 camere, multitudinea de personaje ……”
din personajele astea cred ca s-a nascut si vecinul meu, despre asta vorbeam .daca reclama ti se pare “nu stiu cum” , sa vezi cume in realitate sa traiesti intre casutele/camerele alea .
.
las-o asa !
pentru că te-ai declinat impacient şi alert, cu îngăduinţa ta, voi încerca să-ţi propun un alt fel de exerciţiu.
admitem că informaţia, în esenţă energetică, are ca drept rezultat individul în varianta unui produs cumulativ bine determinat.
căutările ne definesc, trebuinţele ne trădează, se ştie. dacă reduc grosier şi înscriu această prezumţie antipatică în contextul consumului perceput ca fenomen social, (ba chiar şi al consumismului aprozăresc, dacă supralicitez), ajung la concluzia brutală că sîntem, în mod ultimativ, ceea ce consumăm. iar printr-o extensie justiţiar intimă, că ingerăm ceea ce merităm…
din perspectiva scenariului meu deloc original, dar oponent Red Cell/141, am convingerea că în celula nouă din perimetrul ogîlvistic va continua sa fiinţeze încăpăţînat un tip uman longeviv – nemutantul. …
nemutantul.
omul viu, belicos şi deştept. subiecţii de tip vidal, de pildă.
fenotipic, cred că ei compun minoritatea refractară, perfect plauzibilă dialectic şi numeric, care prin comentariu critic şi incomod reuşeşte să conserve arhetipul, matricea, specia. homo analiticus vidalus.
(pe de altă parte, glumind…
improprierea “bunurilor” prin mimetism consumistic nu e neapărat o consecinţă manipulatorie, ocultă. ţin să punctez mărunt acest lucru folosind cu efort deliberat un produs străin nevoii mele, cam defectivă de diacritice – grafia vidal.
instinctul de conservare, anticorpii mei vor decide în ce măsură entitatea vidalescă este pe cale să mă invadeze, colonizeze, modifice ireparabil…)
ayayay, I’m lost in translation!
kiddy, dear, ori imi dai prea mult credit, ori mi se pare mie. si nu-i exclus sa mi se para, caci vezi mai sus…
oricum ar fi, am remarcat ce cap-de-cap de blog ti-ai suit! nu pui si ceva sub el?
topicul algozone, generos.
mă trezesc comentînd. recitesc kiddy din off şi văd cum mă-mpiedic în sofisticării. ton ritos, teatral, enunţ stufos. intraductibil, da.
si gafez. intrig gratuit. vorbesc celorlalţi, de fapt… “despre vidal”. în agora cititorilor săi.
mă folosesc de tine, vidal, querido, uitînd de de tine. prezent legitim în spaţiul blogului tău. primul căuia se cuvine deferenţă.
comparînd. eşti discursiv sincer şi impresionabil. eu răspund suficient cu preţiozităţi zipuite, arătîndu-te cu degetul, impudic.
(întrebi şi mă inviţi. n-am nimic a spune, vidal. quod erat demonstrandum. cap-de-cap şi nimic în el. poate-oi pune de crăciun ceva. sub el, sub blogul de crăciun)
alambicată şi deci inutilă încercarea de a-ţi fi pe plac translatînd.
n-am spus nimic. nimic lămuritor. fac exerciţii.ro, acum si aici, cu voi virtuali.
nu ştiu să exprim.
tristeţe post-partum.
moaaaaama… are cineva cheia de citire a comentariilor lu’ kiddy din off?
nelamurita sa afle ca noi citim comentarii numai pe ‘on’…