mi-a crescut încă un cap pe faţă. man in black doi.
ok, va fi frumos de revelion. acasă. eu şi măseaua mea umflată.
acum, nu că aşteptam de două luni petrecerea aia, dar aşa, ca chestie.
trebuia să se termine anul ăsta în acord cu restul de 12 luni, nu?
ok, s-o lăsăm moartă cu petrecerile. mai vrea careva invitaţie de gmail?
caut apartament in bucureşti. 2 camere, nemobilat. 150 de euro
maximum. internet prin cablu. sau proprietar milos, dispus sa-şi pună.
pe banii mei, ăv cors.
colentina? mihai bravu pînă-n dristor? lacul tei pînă-n floreasca?
în militari nu mă mut nici cu poliţia. în drumul taberei am călcat de
trei ori în viaţă şi nu-mi doresc repetir. ferentari, rahova, în viaţa
viitoare, [...]
n-am apucat încă să citesc cartea, dar mi-e să nu-mi placă mai mult recenzia:
“…fiinţa amestecată care clamează acum «real, real, real», dar care
vede enorm cu o privire strabică şi cu o paradoxală inaderenţă la
realitate.” – Simona Sora, în Dilema veche, despre ultima carte a lui Cărtărescu, aia cu femeile; în care a intrat şi celebrul
text [...]
mă uitam la ştirea despre bomba enormă descoperită la Galaţi şi
mi-am dat seama că tare mă bucură ştirile astea. ştirile despre bombe
găsite acum şi detonate cuminte de genişti. asta înseamnă că unul, doi
sau doişpe puşti imberbi cu raniţa-n spate, cărora le era menită bomba
aia, n-au mai murit în război. poate chiar s-au întors la case [...]
ok, (mi-)am revenit.
au fost nişte zile urîte rău. o să mă fac că le uit, o să mîngîi nişte
pisici, o să-i arunc unui cîine mingea, o să mă plimb cu cineva într-o
piaţă, pe nişte străduţe din care edili dăştepţi au extras pietrele şi
pe care-apoi le-au plombat cu asfalt, să se asorteze la textură şi
culoare cu [...]
ok, am votat. pe la 7 şi ceva, ca să scap de-o grijă. acum mă duc la culcare,
că oameni
sîntem.
după adresă, m-au sortat fix în sala unde mi-am petrecut clasele primare şi scoala
generală. vreo opt ani din viaţă.
şi CÎT DE MICĂ ERA! cît de mică era imensitatea mea de şcoală!
cît am numărat opt ani de zile [...]
revin la Teo Peter, pentru că…
de fapt trec prin Teo ca să-mi amintesc alte lucruri. vechi, deja. două pastile de presă. sînt doi ani de la prima şi aproape trei de la a doua.
Cîteodată uităm.
Cîteodată ne e lene. Cîteodată sîntem prea ocupaţi. Nu mai telefonăm cînd am promis. Nu mai facem vizita plănuită. Nu mai [...]
nu ştiu voi, dar eu îi urăsc din tot sufletul pe moşcrăciunii ăştia
albaştri ai lui pepsiblue. nu că-s albaştri, ci fiindcă au nişte mutre
îngrozitoare. şi încă, anul ăsta au fost mai miloşi, dar moşalbastrul
de-acum un an sau doi, de cînd a apărut prima dată pepsiblue, era
cumplit. avea cea mai antipatică mutră posibilă, şi arăta – [...]
şi, fiindcă tot am dat de vechile pastile, mai postez una, că mi se pare în ton
cu celelalte.
Fără semn de întrebare
Ani
de zile şi-a vînturat prin cartierul Colentina fustele – multe, îmbrăcate una
peste alta –, panglicile – colorate,
zburînde, fluturînde –, pălăria şi turbanul – una peste alta, precum coroanele
papei. Grăsană (prosperă…), frumoasă (dorită…), veselă (senină…) şi
vorbăreaţă [...]
